Obiective foto preferate de fotografii și videografii de eveniment

Sezonul nunților bate la ușă și, chiar dacă suntem de acord că educația fotografică ar trebui să fie prima în ierarhia fotografilor și videografilor, reprezentând pasul mare către a fi un fotograf/videograf bun, pe de altă parte, în fotografia și videografia de eveniment, fie că vorbim de nuntă sau botez, ori de alte ocazii speciale, fotograful trebuie să știe că se poate baza pe instrumentele de lucru.

Acestea pot fi și puține, nu e musai să vorbim de o trusă întreagă. De multe ori, când ai mai puține instrumete la dispoziție esti forțat să muncești mai mult și să fii mai creativ. A avea un obiectiv fix, de exemplu, îți impune să iei în considerare și „background-ul” pe lângă multe altele și, fiind „frânat” de lipsa diversității echipamentului, te vei gândi puțin înainte de a declanșa, iar astfel s-ar putea să observi că nu întotdeauna cadrul inițial era demn de declanșare.

Practica ne spune însă că, în general, fotografii și videografii de eveniment au o serie de echipamente favorite, varietatea fiind mai mare atunci când vine vorba de obiective foto. Pornind de aici, i-am întrebat pe o parte dintre fotografii și videografii din industrie ce obiective foto preferă pentru evenimentele pe care le imortalizează și de ce.

Stăm de vorbă cu: Sabina Mladin, Daniel Chindea, Marian Cristea, Tony Hampel, Radu Baran, Alexander Lupașcu, Gina Buliga, Titus M, Mirel Chițu, Matei Marian Mihai și Ovidiu Leșan.

Sabina Mladin

obiective foto
(c) Sabina Mladin

Obiectivul meu preferat este Canon 16-35mm 2.8 II,  fiindcă este foarte versatil! Îl țin pe unul dintre aparatele mele pe tot parcusul unei nunți. Îmi place că este foarte rapid în focus, fapt care mă ajută să surprind anumite momente pe care cu alt obiectiv probabil că le-aș rata. Îmi mai și place că este destul de wide, în așa fel încât să cuprind în fotografie tot ceea ce-mi  doresc, însă fără să fiu limitată în privința portretelor, pe care le pot realiza cu ușurință la 35mm. L-aș recomanda și pentru petreceri, nu doar nunți, acolo de exemplu, îl folosesc în proporție de 90% Aș vrea ca în acest an să încerc și varianta III, sunt sigură că este și mai performant ca acesta!

Daniel Chindea

obiective foto
(c) Daniel Chindea

Am iubit mult timp 50mm, îmi oferea confort și au fost multe nunți în care nu l-am schimbat cu altceva. Dar, odată cu trecerea la mirorrless, am găsit în 17mm f/1.8 o bucurie și mai mare. Puținul spațiu suplimentar pe care-l vede acest obiectiv (echivalent 35mm față de cel de 50mm de pe DSLR) aduce cu sine o șansă în plus de a include context relevant, planuri multiple, povești adiacente. Olympus Pen F are un senzor mult mai mic prin comparație cu un DSLR full-frame. Unii văd în asta un defect. Eu găsesc un ajutor, profunzimea de câmp crește la diafragme deschise, oferindu-mi încă un argument în descrierea de mici povestioare în fiecare cadru.

Al doilea obiectiv preferat este 75mm f/1.8, tot Olympus. Cu o focală echivalentă cu 150mm pe full-frame, pot izola ușor subiecte în haos, delimitându-le de ambient, scoțându-le în prim-plan. Este util în cadrul petrecerii, acolo unde suprapunerile de culori pot creea confuzie, îl mai folosesc și la sesiuni foto, în funcție de loc și oamenii din fața camerei. Uneori e nevoie de un pic de distanță față de cel fotografiat, oamenii sunt și timizi.

Mă descurc minunat cu aceste două obiective și cu micuțul Pen F. Nu simt nevoia unei alte distanțe focale. Am considerat întotdeauna că obiectivele fixe te obligă să gândești mai mult, să fii mai atent la realitatea din jurul tău. La mine mai am de lucru, cu obiectivele stau foarte bine. 🙂

Marian Cristea

Fiind pasionat de a documenta evenimentele la care particip, fără a interveni în desfășurarea lor, obiectivul meu preferat este Fujinon FX 23mm f/2.0 WR.

De ce această focală? Pentru că mă face să stau mereu în mijlocul evenimentelor. Astfel și imaginea care rezultă dă senzația privitorului că face parte din mijlocul evenimentelor. Îmi dă posibilitatea de a oferi context imaginii, de a putea eventual spune mai multe povești într-o singură fotografie. Nu are distorsiuni vizibile (oricum nu mă deranjează acest aspect) și pot surprinde un eveniment de la cap la coada doar cu acest obiectiv, în cazul în care Fujinon 50mm f2.0 WR crapa. Cu aceste două obiective pot acoperi ideal o nuntă. Menționez că fotografiez cu două Fujifilm X-T2 care au senzor cu factor crop 1.5x.

Tony Hampel

obiective foto eveniment
(c) Tony Hampel

Am mai multe obiective preferate și o să vă spun și de ce.  Nikkor 16-35 mm f/4 pentru că este foarte sharp, distorsiunile sunt corectabile din lens correction (Lightroom), focalizarea este rapidă și precisă, iar prețul este extrem de avantajos.

Tamron 70-200mm f/2.8 G2 întrucât dincolo de focalizarea rapidă și precisă, este extrem de sharp chiar și la 200mm f/2.8, plus are o stabilizare incredibilă, care mi-a permis să fac cadre inclusiv la 1/30 (dacă subiectul este static). Îl folosesc în proporție de 70% pentru ședințele foto, întrucât îmi place tare mult bokeh-ul dat de acest obiectiv.
De asemenea, acest obiectiv se numără printre preferate și pentru că îmi place să fac fotografie de sport, iar la cât este de rapid, obiectivul permite acest lucru pe focus continuu.

Și, deși nu se mai fabrică, ar mai fi pe lista mea și Nikkor 28-70 mm f/2.8, care este un obiectiv extrem de sharp și la f/2.8, singurul dezavantaj fiind că nu are stabilizare. Pot să spun că îl folosesc în proporție de 60-70 % la o nuntă, este rapid în focus, îmi place pentru că de la 28 mm – relativ wide, poți să te apropii de subiect la 70 mm, lucru care îți permite să surprinzi emoția.

Radu Baran

Când vine vorba de obiective foto, unul dintre favoritele mele pentru ședinte și cadre de la petrecere în special, pentru lens flare, este 58 mm Helios f/2. În rest, mă bazez în principal pe Canon 70-200mm f/2.8 II USM, atât pentru viteza și precizia cu care realizează clarul, chiar și în condiții de iluminare scăzută, cât și pentru calitatea imaginii în general.

Alexandru Lupașcu

obiective foto
(c) Alexandru Lupașcu

Obiectivul meu preferat? Grea întrebare… Dacă ar fi să îmi limitez kit-ul la 3-4 obiective acestea ar fi Sigma 35mm f/1.4 art, Nikon 85mm f/1.4 G, Sigma 105mm f/2.8 macro OS și Sigma 135mm  f/1.8 art.

Îmi este foarte greu să aleg doar un obiectiv și să spun că acela este cel mai bun pentru mine, deoarece fiecare are o utilizare foarte specifică. Pe fiecare în parte îl folosesc pentru ceva anume. Însă, voi încerca să privesc întrebarea pusă de blogul F64 ca pe o provocare sau ca pe o decizie pentru un fotograf începător care-și dorește să-și mărească trusa foto cu un nou obiectiv, într-un buget rezonabil.

Deși ar fi undeva pe locul 4 sau 5 în topul meu personal (din cauza diafragmei de “doar” f/2.8) pentru versatilitate, l-aș alege pe Sigma 105mm f/2.8 macro OS (cu acesta a fost realizată fotografia de mai sus) din câteva motive:

  • Oferă un tip versatilitate aparte, deși este fix. Poate fi folosit cu rezultate excepționale pentru portrete, detalii, macro (un mare plus față de celelalte specificate mai sus),
  • Sistemul de stabilizare OS este absolut excepțional, făcând de rușine 70-200mm VR1 pe care îl am și ținând piept cu brio sistemului VR2,
  • Focalizarea este ireproșabilă, cel puțin din punctul meu de vedere. Am rămas uimit când l-am testat prima dată la un eveniment (este mult mai rapid și precis față de 85mm f/1.8G / f/1.4G) al doilea fiind mult mai scump.
  • Raportul calitate-preț este excelent.
  • Este o completare foarte utilă pentru cei care abia s-au apucat de fotografie și au doar obiectivul de kit 18-55mm. Mulți ar spune că mai benefic ar fi un 50mm sau 85mm, dar eu nu sunt neapărat de acord cu asta, datorită motivelor enumerate până acum.

Cu toate acestea, recomand cu mare căldură oricare dintre obiectivele menționate de mine, sunt extraordinare și nu aș putea să renunț la ele vreodată. Plus că, suntem toți diferiți. Cu siguranță unii dintre voi vor prefera mai degrabă Nikon 85mm f/1.4 G, în locul Sigma-ului de 105mm ales de mine sau oricare altul. Nu există o rețetă, trendurile nu trebuie să te influențeze, nici părerile aruncate la întâmplare pe internet.

Cea mai bună soluție este mai întâi să te străduiești să scoți ce-i mai bun folosindu-te de echipamentele pe care le ai, iar în momentul în care se pune problema unei noi achiziții, să fii atent la ce ai tu, pentru viziunea ta nevoie, indiferent de ceea ce îți spun alții. E bine să asculți/primești sfaturi, însă orice sfat trebuie filtrat, pentru a-ți da seama cât de mult de ajută.

Gina Buliga

obiective foto
(c) Gina Buliga

Este o întrebare complicată, dar o putem reduce la simplitate. În general folosesc foarte mult obiective fixe la un eveniment: 24mm f/1.4, 50mm f/1.4, 105mm f/1.4 și din când în când mai folosesc 70-200mm f/2.8.

Îmi place să mă joc și să le folosesc pe toate, dar dacă ar fi să aleg un singur obiectiv pe care să nu-l mai las din mână la niciun eveniment, aș alege 105 mm f/1.4 , de care m-am îndrăgostit iremediabil, este magic. Am foarte multe cadre facute cu el la evenimente sau shooting-uri.

Însă o adevărată provocare a fost în momentul în care am avut o săptămână un obiectiv extraordinar la câteva sedințe foto de wedding, Nikon 400mm f/2.8.  M-am jucat cu acest obiectiv într-o pădure de la 12 ziua până la apusul soarelui, am prelungit povestea, pentru că mi se părea extraordinar poate ce scoate acest obiectiv!

Dacă vei avea ocazia să folosești un 400mm f/2.8 la un shooting de wedding nu ezita!

Știu că n-am ales doar unul, dar nu pot. Este o remiză între 105mm și 400mm, așa că în încheiere vă urez, cum îmi place mie să spun: let the beauty of what you love be what you do!

Nu uita să-ți îmbrățișezi visele și să le trăiești!

Titus M

obiective foto
(c) Titus M

În acest moment Nikon 24-70mm este “calul de bătaie” pentru mine. Pot duce un eveniment complet la bun sfârșit doar cu un singur obiectiv. Este foarte versatil și mă ajută să trag toate cadrele pe care le văd și pe care aș vrea să le surprind fără a face compromisuri. Cred că și obiectivele fixe au o perspectivă si un “look” aparte, dar la majoritatea evenimentelor am și un coleg videograf și nu aș putea să intru în cadrul lui doar pentru că nu am obiective cu zoom. În viitorul apropiat mă voi îndrepta catre Nikon 16-35mm f/4, câteodată simt nevoie de ceva mai wide, mai ales atunci când lumea danseaza și își face de cap.

Mirel Chițu

Karina & Gabriel from Chitu Mirel on Vimeo.

Am câteva obiective preferate pentru videografie, printre care se numără:

Sony Vario-Tessar T* FE 16-35mm f/4 ZA OSS, un obiectiv grandangular dedicat camerelor pe montura Sony E. Este perfect de pus pe Ronin în combinație cu Sony A7S mark II, fiind ușor. De asemenea, are stabilizare și îl pot folosi fără griji și la filmarea din mână, atunci când este cazul.

De asemenea, sunt un fan al obiectivului Sony 70-200mm f/2.8 GM OSS, pe montura Sony FE, acesta având un focus precis și un zoom fluid și ușor. Focalizarea este foarte ușoară în modul manual și foarte rapidă în AF. Claritatea este extrem de înaltă și egal distribuită, fără pierderi vizibile către margini.

Matei Marian Mihai

obiective foto
(c) Matei Marian Mihai

Mi-e greu să menționez doar un obiectiv, întrucât folosesc mai multe, în diverse situații.

Nikkor 16-35mm f/4 este unul dintre ele, fiind din punctul meu de vedere cel mai sharp obiectiv wide de la Nikon. În plus, are stabilizare și i se pot atașa diverse filtre pentru corecție (pe 77mm), usor și relativ ieftin.

Prefer totodată și obiectivul Nikkor de 35 mm f/1.4 G, singurul obiectiv cu f/1.4 pro de la Nikon cu nanocristal și focală sub 50mm ce se poate folosi la evenimente. Asta pentru că mie obiectivele de 24 și 28mm mi se par prea wide. În plus, cel de 35mm este super precis când vine vorba de focus, are acele culori unice ce se găsesc doar la obiectivele pro, un dynamic range mai mare, iar umbrele sunt mai soft.

De asemenea, aș menționa și Nikkor 105mm f/1.4 AF-S ED pentru portrete. Dacă ar fi să-l comparăm cu 200 mm f/2 (care deși calitativ, e prea mare, greu, costisitor), obiectivul de 105mm este ușor de manevrat, ocupă puțin (mai ales fără parasolar), focalizează precis de fiecare dată, are culori unice, specifice Nikon, pe care nu le găsești decât în gama pro, plus că e waterproof și se poate folosi în orice condiții, permitându-ți să nu-ți limitezi absolut deloc partea creativă.

Ovidiu Leșan

Ovidiu ne-a făcut o surpriză răspunzând provocării noastre sub formă de video. Fotograful folosește Nikon și tot de la acest brand are două obiective preferate. Primul dintre acestea, cu care susține că ar putea să facă o nuntă cap-coadă, dacă cumva, n-ar mai avea și altceva la îndemână, este Nikon 35mm f/1.8 G.
Al doilea obiectiv e mai puțin accesibil din cauza prețului spune Ovidiu, însă este foarte încântat de acesta. Vorbim de Nikon 105mm f/1.4, despre care poți afla mai multe din filmulețul de mai jos, cât și alte lucruri utile.

 

Alți fotografi au mai citit și:

2 Comments

  • Buna ziua,
    Va rog un sfat, as vrea sa achizitionez pentru fata mea (20ani), care este fascinata de fotografie, un aparat si un obiectiv.
    Nu a dispus pana acum de aparat, decat ce s-a descurcat cu telefonul si a primit chiar felicitari de fotografiile facute chiar de la profesionisti.
    Doresc sa-i fac o surpriza.
    va multumesc anticipat ,
    o zi frumoasa,

  • Buna ziua,
    Va rog un sfat, as vrea sa achizitionez pentru fata mea (20ani), care este fascinata de fotografie, un aparat si un obiectiv.
    Nu a dispus pana acum de aparat, decat ce s-a descurcat cu telefonul si a primit chiar felicitari de fotografiile facute chiar de la profesionisti.
    Doresc sa-i fac o surpriza.
    Ce as putea sa-i ofer intr-un buget nu foarte generos
    va multumesc anticipat ,
    o zi frumoasa,

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.