Peak Design Backpack – ideal pentru echipamentul foto

Postat de: Adrian Soare Adrian Soare

Fotografii în general, au multe alegeri de făcut. Ce sistem foto să-și ia, ce aparat, ce obiective etc. Iar după ce într-un final rezolvă, problemele de mai sus, apare cea mai mare. În ce să care tot echipamentul? Există foarte multe firme de genți foto, fiecare cu avantajele și dezavantajele lor, unele mai scumpe altele mai frumoase, unele bune pentru munte altele bune pentru oraș, este însă destul de greu să găsești un rucsac care să  arate și bine să fie și comod și foarte versatil.

Rucsacul Backpack 20 de la Peak Design se aproprie foarte mult de acest ideal.

Cine este Peak Design? Păi este unul dintre cele mai mari succese ale platformei Kickstarter, prin care s-au lansat în 2011. Totul a început cu o excursie de 4 luni în jurul lumii, făcută de Peter Dering. În această excursie Peter, și-a dat seama că este destul de incomod să cari atâta timp un DSLR, cu obiective, după tine. După ce a revenit acasă și-a petrecut următoarele 10 luni creând un accesoriu care să permită atașarea camerei foto pe curele sau pe rucsacuri. Lumea a apreciat produsul și astfel Peak Design a strâns peste 14 milioane de dolari. Apoi au urmat curele, genți și în cele din urmă un rucsac.

Și că tot am menționat gențile și curelele, iată câteva recomandări de accesorii tot marca Peak Design:

Peak Design Backpack vine în două mărimi, cel de 20 de L, ideal pentru mirrorless și cel de 30  de L, recomandat pentru DSLR. Primul lucru care sare în ochi este designul destul de atipic, însă perfect justificat de cele două căi de acces laterale, ce se întind pe toată lungimea rucsacului. De asemenea, similar cu rucsacurile de munte are un acces pe partea superioară, ce se închide cu un mecanism ingenios, prevăzut cu magnet. Materialele folosite sunt foarte durabile și rezistă foarte bine la ploaie. Fundul este făcut dintr-un material și mai rezistent, pentru a face față la uzură.

Cei de la Peak Design chiar au vrut să facă rucsacul perfect și mulți spun că au reușit. Poate să transporte în siguranță un laptop de 15” și un iPad de 10”. Buzunarele laterale sunt extensibile, un lucru foarte banal, dar pe care l-am observat foarte rar la alte genți și în general era folosită o plasa foarte urâtă, nu este cazul aici. De asemenea, toate buzunarele se închid cu magneți sau cu fermoare. Nu există arici sau cleme de plastic pe acest rucsac.