Inițial am tot stat cu ochii pe Sony. Filmarea 4k și senzorul foarte bun îmi făceau constant cu ochiul. M-am jucat de câteva ori cu el pe la F64, i-am montat convertoare metabones pentru a folosi obiectivele existente, iar aparatul îmi placea.

Totuși, între timp a apărut Olympus E-M1 MK II, aparat și brand despre care nu știam absolut nimic. Atunci când review-urile, articolele despre el și fotografiile realizate au început să apară, am realizat brusc toate ideile preconcepute pe care le aveam. Mi-a luat fix o seară de research, făcută într-o cameră de hotel cu net prost de pe coasta de nord a Spaniei să mă hotărasc.

Am ajuns acasă, iar a 2-a zi dimineață eram în magazin. După o oră de jucat cu el l-am luat. După o săptămână de folosit am pus anunțul de vânzare cu tot ce aveam pe Canon și am luat și restul de obiective pentru a completa plaja focală 14-600mm pe full frame (7-300mm aici). Respectiv:

Împreună cu body-ul care are vreo 450 grame am redus greutatea precedentă de 5kg cu tot cu trepied, la vreo 2kg. Pentru că da, eu chiar dacă urcam pe munte tot urcam mereu cu toate obiectivele și cu trepiedul. Nici nu am cuvinte să descriu ce fel de libertate și ce revelație a fost trecerea asta, iar asta din cu totul alte puncte de vedere decât greutatea.

olympus

(c) Aurel Manea

Ce-am pierdut cu Olympus E-M1 MK II

DOF –  M-am uitat prin toate fotografiile mele dinainte de a face trecerea, să văd cam pe unde se încadrează. Fiind 90% peisaj cam orice discuție legată de dof era inutilă. La peisaj formatul mă avantaja clar. La wildlife în majoritatea cazurilor aveam dof prea îngust și trebuia să închid diafragma.

Pe lângă asta, obiectivul de kit e 2.8 ( înainte aveam f4). Nu e chiar identic, e ca și când aș fi ținut pe cel de f4 la f5.6. Însă e suficient. Oricum în 90% din cazuri am nevoie de imagine sharp peste tot.  Pentru cineva care ar fi venit de pe un zoom cu f 2.8 probabil s-ar fi simțit mult. Pentru mine nu.

Mi-a venit între timp și obiectivul mitakon. Pentru prețul ăla, greutatea și mărimea sunt impecabile și este o plăcere de folosit. Aberațiile cromatice sunt totuși foarte puternice la f0.95, și deși este foarte sharp, are un softness specific.

În ceea ce privește vizorul, nu este neaprat o pierdere însă, trebuie să recunosc că îmi lipsește senzația aia de privit direct prin obiectiv. O sa îl trec și la avantaje pentru că sunt mult mai multe.

Minumul ISO este 200, chiar dacă are opțiune de ISO extins 64. Cel extins pierde dynamic range și nu o să îl folosesc. Nu mă deranjează calitativ, însa mă deranjează că trebuie să pun filtru ND mai devreme pentru a profita de stabilizarea in-body pentru apă și elemente in mișcare. Mi se pare păcat.

Viața bateriei nu este un dezastru din ce am experimentat. Scot peste 800 cadre cu o încărcare, asta în termeni practici de fotografie pe teren. Dacă aș ține doar rafale aș bate lejer spre 3000.  Dar problema cu bateria nu este în termeni de cadre, ci constă în faptul că uitatul prin vizor sau pe ecran mănâncă mult din baterie. Un mare dezavantaj  al aparatelor mirrorless. Vremurile în care stăteam zeci de minute privind prin vizor s-au dus și nu se mai întorc. Asta este.

olympus

(c) Aurel Manea

Ce credeam că o să pierd, dar mai mult am câștigat cu Olympus E-M1 MK II

Senzorul mai mic înseamnă noise mai mare. Am făcut teste comparative cu 6d-ul (pe care eu îl consider cel mai curat senzor de la Canon ca noise). Din ceea ce văd senzorul de la Olympus stă cu un f-stop mai prost și deci ISO 6400 pe Olympus este similar cu ISO 12.000 pe Canon.

Totuși, detalii nu se pierd acolo unde e cazul, iar cu noise reduction problema dispare și detaliul rămâne. Asta pentru cei care chiar simt nevoia să facă pixel hunting, de parcă genul asta de chestie ar conta.

Pe partea de ultrawide care este strict pentru peisaj, deși e tot 2.8 cât Samyangul și teoretic pierd un f-stop doar din noise mai ridicat, acest lucru este irelevant întrucat este un obiectiv pentru peisaj. Pot face fotografii de 3 sau 4 secunde din mână fără probleme, deci mă aștept să nu cresc vreodată ISO-ul. Rămâne doar problema cerului înstelat cu care încă nu am avut de-a face.

Pe partea de tele la fel, stabilizarea in-body îmi permite să fac cu 1/250 din mână unde înainte puteam doar cu 1/600. Deși în teorie am de pierdut, efectiv paradigmele de gândire vechi nu se aplică în nicio masură. Este adevărat că exagerez puțin întrucât chiar dacă aparatul e stabilizat bine la 1/250 păsările tind să se miște prea repede. Probabil o să îl țin pe la 1/500, iar diferența de noise e nesemnificativă comparativ cu comoditatea pe care am câștigat-o.

Pe partea de prime și fotografie de noapte pot spune că mai mult câstig. Pentru un bokeh decent voi folosi în loc de 1.8 un 0,95 însemnând că practic îmi intră de vreo 3 ori mai multă lumină în senzor decât la 1.8. Ceea ce înseamnă iarăși că în loc de ISO 6400 pe full frame voi folosi ISO 800. Un câștig total, mai ales dacă mai adaug și stabilizarea aia incredibilă in-body.

Dynamic range-ul mi se pare substanțial mai mare decât la 6d. Probabil doar senzorii Sony sunt peste. Dacă chiar e nevoie, DR-ul poate fi salvator. Cazul ăsta este însă unul pur ipotetic, iar în shadows apare de atâtea ori mai mult noise cu câte f-stopuri a fost extins.

Ce am câștigat cu Olympus E-M1 MK II

Stabilizarea asta nouă întrece limitele imaginației și pare obscenă. La superwide 5 secunde din mână e ok, la wide 2-3 secunde e mai mult decât acceptabil, iar la tele (spre 80mm pe full frame) 1 secundă nu e o excepție. La super-tele (600mm pe fullframe) am scăzut de la 1/800 expunere din mână la 1/250. Se poate mult mai puțin, dar având în vedere că scopul este wildlife nu are rost fiindcă ies subiectele mișcate.

Da, acum fotografiile de genul acesta nu necesită decât scoaterea aparatului din gentuță (nu ditamai rucsacul) și setarea pe o diafragmă mai închisă pentru că e posibil să fie prea multă lumină (nu credeam că voi spune asta vreodată despre fotografia din mână).

Cel mai bine se poate observa la filmare, iată un concert tras din mână, în condiții de lumină foarte slabă și agitație în mulțime. ISO 3200-6400. De vazut în 4k.

Iată și un test de vineri seara în Văcărești, cu super-tele, tot din mână. Focala de 600mm (echivalent full frame, 300 aici). Direct din cameră, fără editare, exceptând watermark-ul. A se remarca și sunetul foarte bun cu microfonul încorporat.

Deja nu se mai pretează dacă spui “acest aparat este pentru foto, dacă vrei video îți iei altceva”. Ceva frumos merită imortalizat. Să nu am capacitatea să fac asta într-un mod decent e inadmisibil în ziua de azi. Aparatul Olympus E-M1 mk II o face cu cel mai mare succes. Poate că mi-ar fi plăcut și un s-log (ca la Panasonic sau Sony) pe filmare, însă la ce dynamic range are cam tot ce am experimentat iese perfect direct din cameră, la un bitrate de 260, enorm.

Optica este impecabilă. Credeam că ce am pe 6d e ok, însă comparativ cu pro-urile zuiko nu se compară.

Funcția Super resolution, în practică nu prea o să o folosesc, însă e extrem de util să o am la îndemână. Dacă am un cadru sau nevoie de a realiza o fotografie la mulți megapixeli pentru un print enorm și ea nu are subiecte umane sau animale și am un trepied la dispozitie, e acolo.

Are o rafală de 60 cadre pe secundă, cu tot cu formatul RAW. E obscen de mult, într-adevar și probabil nu o să o folosesc vreodată, mai ales că la fps-ul acela pierde autofocusul. Dar la 20 tot este mult și pentru wildlife și păsări care își iau zborul e perfect. Singurul dezavantaj este că focusul rămâne blocat pe primul cadru și shutter-ul electronic la pann-uri rapide aduce cu sine și un efect nedorit de rolling shutter.

Functia de tracking + AF este interesantă, însă prea des am remarcat că se încurcă în detalii și se apucă să trackeze altceva. Cu toate acestea, C-af-ul urmărește fără probleme orice. Autofocusul este ultra-rapid. Acum este posibil să existe DSLR-uri la fel de rapide cu care nu m-am jucat, dar comparativ cu 6d-ul m-a impresionat. Mai rapid din toate punctele de vedere, în orice condiții. Iar acolo unde Canon-ul nici nu încerca macar, Olympus E-M1 mk II focalizează instant. Da, cu tele-ul se mai întamplă să dea rateuri (până la urmă am luat cel mai ieftin tele), dar all-in-all e foarte, foarte rapid.

Ecranul este rabatabil și aparatul dispune de foarte multe funcții, posibilități de costumizare și setări diverse. Pot seta ce vreau eu de oriunde în orice custom mode. Meniurile și setările sunt atât de stufoase încat probabil peste un an încă voi descoperi ceva și voi spune: wow, puteam sa fac asta? De fapt este aproape dezarmant de customizabil, iar curba de învățare este foarte ridicată. Așa cum îmi place.

Cu multe funcții încă nu m-am jucat. Există tot felul de lucruri precum live bulb care îți arată pe ecran formarea imaginii cu expunere lungă și elimită pasul de ghicit și experimentat până se pierde cadrul. Există filtrele art previzualizabile direct pe ecran, însă nu cred să le folosesc vreodată.

Nu mai atrag atenția. Un DSLR mare și profi dus la ochi atrage inevitabil atenția. Fețele își schimbă fizionomia, naturalețea dispare și mai apar și amenințările după. Un mirrorless de la brâu, cu ecran rabatabil aduce din nou un act al fotografiei relaxat și natural.

Deși per total îmi place mai mult vizorul optic, câstigul este clar al celui electronic. Noaptea văd ceea ce nu văd cu ochiul liber, îmi arată un preview apropiat de ce va ieși în fotografie. În plus cu tele-ul și zoom-ul în viewfinder am cel mai puternic telescop cu care m-am jucat vreodată. Văd fără nicio problemă inelul lui saturn și lunile lui Jupiter. Craterele de pe lună nu mai au secrete și nici vecinii.

Culorile sunt absolut superbe, iar lightroom-ul nu bușeste imaginile la deschidere așa cum face pe Canon. Dynamic range-ul din fotografia de bază este mult mai mare, contrastele și culorile curg altfel. Am fost suficient de uimit încât să mai caut una-alta pe internet și se pare că e ceva acolo. Se vede și în filmările de la concert, se vede și în fotografii. M-am găsit în poziția de a edita mult mai puțin agresiv. La balansul de alb nu mai umblu și de principiu doar la contrast și saturație puțin. Rezultatele sunt foarte foarte bune, mai ales din perspectiva cuiva care își procesa imaginile până îi săreau capacele.

olympus

(c) Aurel Manea

În concluzie pot spune că mă declar impresionat. Am sentimentul că până acum am circulat cu o căruță si am descoperit Tesla. Cateva chestii le regret, e adevarat, dar sunt atât de mici și atat de puține. Am un sentiment nou, care într-adevăr este ceva complet subiectiv, dar aparatul pare construit pentru a fi iubit. Nu am simțit niciodată un așa atașament pentru un aparat foto precum simt pentru acesta. Design-ul, mărimea și greutatea reminescentă a DSLR-urilor anilor ’80 împacă nostalgia cu rezistența și tehnologia de ultimă generație.

Citește întreg articolul realizat de Aurel Manea pe blogul său.


Produse

Olympus OM-D E-M1 Mark II body, negru

Olympus OM-D E-M1 Mark II body, negru

indisponibil
89250lei

OM-D E-M1 Mark II este aparatul versatil pe care orice fotograf l-a visat: raspunde cererilor persoanelor pasionate din orice domeniu fotografic si ii ajuta pe fotografii profesionisti de natura, docu....

Vezi detalii
Olympus 7-14mm f/2.8 ED PRO

Olympus 7-14mm f/2.8 ED PRO

indisponibil
59500lei

Olympus M.ZUIKO DIGITAL ED 7-14mm 1:2.8 PRO este un obiectiv zoom superangular ce ofera un unghi de cuprindere extrem de amplu, fiind obiectivul perfect pentru fotografia de interior, peisaj, arhitect....

Vezi detalii
Olympus 12-40mm 1:2.8 PRO M.ZUIKO DIGITAL

Olympus 12-40mm 1:2.8 PRO M.ZUIKO DIGITAL

indisponibil
44610lei

Olympus M.ZUIKO DIGITAL 12-40mm f/2.8 PRO este un obiectiv zoom, cu diafragma maxima constanta f/2.8, cu o optica de exceptie ce furnizeaza imagini de calitate, cu o rezolutie extraordinara. Cu o plaj....

Vezi detalii
Olympus 75-300mm 1:4.8-6.7 II negru

Olympus 75-300mm 1:4.8-6.7 II negru

in stoc
24780lei

Olympus M.ZUIKO DIGITAL ED 75-300mm 1:4.8-6.7 II este un teleobiectiv compact si usor destinat camerelor mirrorless Olympus si Panasonic cu montura micro 4/3. Acesta va permite sa fotografiati subiect....

Vezi detalii