Nikon DF – Aparat foto pentru ochi, suflet și vilegiatură…

Gândit de cunoscători, făcut pentru pasionați…
Prin grija echipei F64, am avut posibilitatea testării kit-ului Nikon DF/ Nikkor 50 mm f 1:1.8.  Informații aveam doar din articolele publicate pe diverse site-uri de profil…Corpul aparatului foto este finisat cu mare grijă pentru detalii, tratamentul argintiu este foarte plăcut. Carcasa din aliaj de magneziu are asigurate etanșeizările necesare pentru a face posibilă utilizarea camerei foto și în condiții de praf sau  umezeală excesivă. Obiectivul este robust, cu aluzii evidente către timpurile în care preparam revelatorul în bucătărie, seara, târziu…
Singurul mod de a te lămuri CE POATE Nikon Df este să poți lucra cu el….să fuzionezi! Primul aparat foto de care îmi aduc aminte este un Rolleiflex 6X6. Tatăl meu m-a învățat la ce foloseste diafragma, ce este sensibilitatea, viteza obturatorului și felul în care lumina ajunge să ,,scrie” pe emulsie iar apoi pe hartie FOTOGRAFIA…Era prin 79-80…De atunci, am stricat câteva role de film, câteva kilograme de substanțe, câteva plicuri de hârtie…A venit era digitală, dar necesitatea întoarcerii la simplitate este parcă din ce în ce mai evidentă…Este greu să faci lucruri simple, ușor de folosit. Sentimentul revenirii la învârtit rotițele aparatului este  grozav, acesta surclasând plăcerea butonării, care nu e nici ea de neglijat…
Despre calitatea imaginilor produse de tandemul mai sus pomenit, am să vă las plăcerea de a cârcoti în voie… Pentru mine, gripul aparatului este suficient de mare pentru a permite o priză bună, dar cei ce cunosc și apreciază mânerul de Nikon D300 sau D700 vor fi câteva minute dezamăgiți. Nemulțumirea aceasta trece destul de ușor… Pe partea dreaptă, butoanele sunt poziționate perfect, sunt ,,la îndemână”, foarte ușor de apăsat. Butonul care comandă declanșarea a fost așezat  în altă parte față de modelele produse în era digitală. Este totuși ușor de acționat, iar eu n-am observant deformarea degetului arătător după serii repetate de apăsări… Cine se plănge, deja cârcotește.  Cele două butoane PV si FN sunt la așezate acolo unde se termină degetele deja asignate, cum ar spune profesioniștii, selectorul secundar de comandă este ușor atipic, dar după 5 minute de învârtit aparatul nu am găsit alt loc mai bun. Selectoarele pentru alegerea timpilor de expunere, compensarea acesteia și alegerea ISO sunt de mare ajutor cînd lucrezi modificând mereu parametrii , sunt ușor de accesat și nu pot fi acționate accidental, cum se întâmpla pe la inceputurile seriei D… Zona din jurul monturii pentru trepied este cauciucată, ceea ce oferă o excelentă aderență pe durata folosirii monopedului, trepiedului sau a unei curele de mână cu stativ. Per total, este un aparat bine echilibrat, robust, care încântă ochiul cunoscătorilor, nu și pe cel al hoților. În toată perioada de test, aparatul foto a stat ori în mână, ori atârnat de gât, ori ridicat, pe monopied. Nu a fost remarcat decât o singură data, de un belgian, ,,șaptesutist”, cu o ușoară ridicare de sprânceană, privindu-l admirativ. Preț de jumătate de oră am făcut schimb de păreri, el cunoscându-și în amănunt tinicheaua și capabilitățile-i legendare, eu ascultând istoria lor însoțită de sticle mâna-ntâi, 35mm f 1,4 , 24-70 mm f 2,8, 70-200 f 2,8…bașca un Zeiss! ODIOȘENII… Barter poveștii lui, l-am așezat în piața Sân’ Petru într-unul dintre centrele coloanelor… l-a prins înserarea schimbând obiectivele și căutând momentele prielnice pentru fotografiat. Un alt împătimit de fotografie, venit din epoca celuloidului, crescut în lumină roșie-de laborator foto…Habar n-am cum îl cheamă- și nici n-are importanță…
Un clasic încă în viață a spus că lucrul pe care îl faci fără să te uiți la ceas este pasiunea ta…Cu Df-ul în mână, uiți că TIMPUL NU STĂ PE LOC…Că asta este senzația, e altă discuție…
Despre capabilitățile senzorului s-a scris pe îndelete aici, pe blog, într-un articol publicat cu ceva vreme în urmă, eu nu am cunoștințe mai multe decât domnul Dorin Bălănescu, așa că dați-mi voie să fac trimitere la articolul domniei sale pentru detalii tehnice.
Nikon Df oferă posibilitatea alegerii sub-meniurilor și crearea a patru meniuri personalizate, pe care le poți accesa imediat, ceea ce face și mai ușoară găsirea funcțiilor dorite. În plus, ai la dispoziție 5 butoane cărora le poți încredința funcții… În unele situații, când nu prea mai aveam lumină suficientă, am lăsat ISO pe seama specialistului dinăuntrul procesorului de imagine EXPEED III,  în mod AUTO ISO, de la 200 până la 12800 și am condiționat expunerea de un timp minim de deschidere a perdelei. Pe timpul zilei am fotografiat cu ISO autocontrol dezactivat. Dacă tot m-am dedulcit la carduri rapide, de clasă 10, am lăsat aparatul să scrie fișierele în format NEF+JPEG. Spune gura lumii că unii profesioniști își văd munca periclitată când deschid comparimentul bateriei și nu găsesc decât un singur slot de memorie. Așa o fi. Sau capacitatea acumulatorului este prea mica pentru ei…Poate… Ori mărimea gripului, ori culoarea…La un moment dat poate te obișnuiești cu un anumit standard sub care nu mai vrei să cobori…Bine. Există alternative precum Hasselblad…
Calibrarea balansului de alb am lăsat-o în seama electronicii și nu am de făcut nici măcar o reclamație în acest sens. WB a lucrat precis. Pe perioada testării nu am fotografiat cu blitz. Din păcate nu vă pot povesti cum fac echipă Df-ul cu un SB 910…  Pentru mine, diafragma a avut prioritate aproape întotdeauna, așa că, și de data asta, marea majoritate a imaginilor a fost făcută în modul de lucru A.  Alegerea sharp-ului am făcut-o cu ajutorul celor 39 de puncte puse la dispoziție de modulul responsabil de efectuarea clarității, puncte suficiente în cea mai mare parte a situațiilor cu care te poți întâlni…Credeți că sunt insuficiente? Odată aveam la dispoziție doar UN PUNCT DE FOCALIZARE(…sau mă înșeală memoria?). Focus-ul a fost făcut doar inaintea declanșării, cu o singură excepție, când am încercat o rafală. În zona de alegere a subpunctelor din meniul stufos, am definit un tab în care am adunat funcțiile cel mai des folosite, după nevoile mele. Sharp-ul imaginilor l-am setat la valoarea 3 față de setările din fabrică, ceilalți parametri rămânând la 0.  În coada imaginilor am agățat de exif-ul fișierelor chiar la Hartist – numelemeu/courtesyOfStudioF46.ro.
Pentru cei ce doresc să descarce imaginile la rezoluția native, gasiți aici legătura.
Pregătit pentru călătorie, în geanta Loewpro am așezat, nerăbdător, Df-ul și ,,sticlele”: 85mm/1,8, 24-50mm / 3,3-4,5 , 70-300mm / 4-5,6,  alături de o memorie externă, un acumulator de rezervă, un cablu declanșator de tipul acestuia, având lungimea de un metru. Pentru câteva selfie-uri reușite, am folosit declanșatorul și un monopied făcut de cei de la Giottos.html. Am văzut câteva priviri ciudate, dar asta pentru că nu mai văzuseră săteni făcându-și selfie cu un aparat foto mai mare decât telefonul multifuncțional.

Popasul la o benzinărie de pe poteca soarelui mi-a prilejuit întâlnirea cu ZMEUL, nervos… Curios nevoie mare, cred că auzea sunetul oglinzii pentru prima oară și, mai ales, nu-i dădea nimeni cu blițul în ochii mari, așa cum mi-a spus stăpânul că fusese obișnuit de mai bine de un an și jumătate…N-am rezistat tentației…

Am ajuns în orașul etern spre seară, ploua torențial. După ce s-a oprit ploaia, am ieșit pentru o primă recunoaștere a locului. Cupola catedralei Sfântului Petru mi-a atras atenția de departe, dominând zona.

Printre puținele picături de ploaie rămase în urmă, am încercat să păstrez în imagine ceea ce se vede cu ochiul liber: o perdea fină de apă:

Creșterea valorilor ISO nu mai este o problemă, până la ISO 8000 imaginile pot fi editate cu rezultate satisfăcătoare, pixelii care scriu altceva decăt ce se vede în realitate pot fi ușor ascunși cu ajutorul programelor de editare. În cazul transformării imaginilor in nuanțe de gri, pixelii zgomotoși aproape că sunt plăcuți. Pentru cei ce au lucrat pe hârtie raster, trecerea in alb-negru fără reducea zgomotul de imagine poate fi chiar plăcută.. Mai jos găsiți două exemple, un ISO 200 și un ISO 12800.

În puținele biserici în care am intrat, energia electrică este foarte scumpă, de aceea picturile marilor maeștri sunt lăsate în penumbră, parcă în ciuda camerelor automate…unde mai pui că pe alocuri, nici monopod nu ai voie să introduci (obiect contondent, motivează gardianul cu un aer superior) și te vezi brusc în ipostaza de a sprijini stâlpii de marmură, ușile masive din lemn de diferite esențe, podeaua bine lustruită sau băncuțele din interior…astfel, faci rost de nemișcarea aparatului, pentru a lăsa ISO la valori mici, mărind timpul de expunere… Mai ai și posibilitatea lucrului în modul P, deși sună un pic a AUTO, cam de la o poștă și jumătate…să lași aparatul să găsească reglajele optime….parcă nu se face decât dacă ești în mare grabă.
Din experiența avută, pot sa spun că obiectivul care face parte din kit-ul Nikon Df este unul cât se poate de bun, nu deformează vizibil și de fiecare dată focalizează exemplar, iar în lumină puțină focalizează până la -2EV bine  în poziție fixă. Și, ca să fiu corect față de mine, pentru aspect, aș asorta Df-ul cu un obiectiv de 50 mm la f 1,2… din anii în care nu exista autofocus…

În Roma, toate lucrurile simbolizează ceva…nimic nu este întâmplător, de la seriile biletelor de intrare în muzee, până la ceasurile de pe fațada catedralei Sfântului Petru, cadrane care afișează simultan ore diferite…

Asta înseamnă că dintr-o margine în cealaltă a catedralei îți ia mult timp și, ca să nu te plictisești, au ticsit-o cu picturi și sculpturi nenumărate…Imediat lângă intrarese află Pieta, protejată de un geam special, care reflectă din aproape orice unghi câte o rază anemică și neascultătoare de lumină, numai bună să îți strice expunerea perfectă pe care tocmai o găsisei, prins în ghemul de oameni nerăbdători să își incerce skilurile de photographer-i, în fața cristalului…Când prinzi momentul perfect, auzi oglinda ridicându-se și exact atunci se găsește unul cu săpuniera și FLASH! Peste tot chinul tău…Dar ești într-o catedrală și nimic din ce îți vine pe limbă nu te califică pentru trecerea pragului porții ale cărei chei le păstrează Sân’Petru…NU AICI! NU AICI!

Dacă pe pereții catedralei pătrunde ceva mai multă lumină naturală, când am ajuns în dreptul cupolei centrale am avut o mare nemulțumire…luminatoare mici…am lăsat iar pe seama electronicii reglajul automat al ISO, am deschis diafragma și…Dumnezeu cu mila!

Într-o altă dimineață, am dat buzna în piața Sân’ Petru, în speranța că voi găsi în catedrală mai puțini vizitatori decât în timpul zilei și voi putea fotografia nestingherit…s-a dovedit că aproape o mie de oameni gândesc astăzi la fel ca mine…Devine din ce în ce mai clar că doar dacă faci parte din familia sanpietrinilor poți să admiri catedrala în toată măreția ei, nederanjat…

Timpul curge altfel în vacanță, iar dovada am avut-o iar, cand, după ce am incercat să surprind măreția locului, m-am uitat la ceas. Doar pentru a vedea pâna la ce oră m-a ținut prima baterie…era aproape de amurg, chinuisem aparatul în fel și chip, ba în mod liveview, ba expuneri lungi, arareori câte un BKT. Expunerea multiplă mi-a scăpat, recunosc… Nu am ținut aparatul la ochi mereu. Afișajul ecranului l-am ținut dezactivat, nu am folosit vizualizarea imaginilor. Cardul era aproape plin, 28 de giga scriși sârguincios, pe un SANDISK 32 GB clasa a X-a…Se pregătește colegul de clasă DELKIN 16 GB și înlocuitorul acumulatorului, un EN-EL 14, care este perfect compatibil cu Df . Trebuie să luați în calcul faptul că 1000 de JPEG+NEF ocupă în medie 33 GB în cazul în care setezi NEF în 12 bit, și e nevoie de aproximativ  41 GB când NEF este salvat în 14 bit, fără pierderi.
Frumos oraș, multă istorie la fiecare pas, am avut impresia că mi-ar trebui cel puțin o viață pentru a putea fotografia tot ceea ce au adunat urmașii imperiului în aproape 2000 de ani de la începerea colonizării lumii…Df-ul este o unealtă care m-a ajutat de fiecare dată, în orice situație, să obțin imaginea dorită…doar trebuie să știi ce să îi ceri… Și pentru că ziua era pe sfărșite, ne-am hotarât să hoinărim prin oraș, fără destinație precisă, în speranța că a rămas ceva nefotografiat prin Roma…(cum s-a sugerat, malițios, de către o parte a familiei…).
O altă zi…Vatican…De la intrarea în capela Sixtină ni s-a spus că fotografiatul este interzis, așa că eu am pus cuminte aparatul foto în geantă, cu obiectivul 85 în sus…se pare că butonul de declanșare s-a blocat cumva, pentru că la ieșire, după mai bine de o jumătate de oră, am numărat mai mult de 60 de cadre expuse total aiurea, fără încadrare. L-am luat la rost pe dom’ Df, care, asemeni un șogun, smerit, mi-a promis solemn că nu va mai fura niciodată…Am să îl cred pe cuvânt.  Totuși, țin să îi mulțumesc pentru că a scris pentru mine câteva poze în care voi privi geniala creație a lui Michelangelo. În condiții de iluminare zgârcite, aș putea spune, lăsat de capul lui, ISO a făcut ce a vrut el pentru diafragma f:5. Cu ajutorul celui mai folosit dintre softurile cunoscute, iată ce poți obține cu minime ajustări.

Presupun că se pot realiza și fotografii mult mai reușite, în condiții speciale, cu un shooting programat  ȘI PLĂTIT, dar…eu vreau să am imagini bune din vacanță, nu fac album de artă. Deși cu așa sculă te poți înhăma la orice lucrare pentru tipărit pe hârtie.
Cum nu sunt fotograful oficial al Vaticanului, care este mai mult decât fotograf….asta- pentru că nu îi ajunge un D4…el are DOUĂ…pe unul lucrează cu 24-70/2.8, normal, iar pe celălalt D4, lucrează în A,CL, și are pus un 500/f4…pentru că, aflat la lucru, nu ai timp să schimbi ,,borcanele”.
Asta- doar așa, de poftă…Cine spune că nu ar vrea să lucreze pentru papa Francisc?? (pun pariu că individul nu și-a agățat de nume nici o titulatură…Deși…) Până una- alta, să ne mulțumim cu fratele mai mic, pentru că nu e deloc de lepădat!
Tinichele, ok…dar să le lași pe jos, parcă nu se face…Dar la ei cresc în copaci…

Obiectivul kit-ului nu este cu nimic mai prejos decât celelalte 50-uri, dar cel de 85mm este de excepție, multe dintre imaginile făcute în vacanță n-ar fi arătat la fel… Îi mulțumesc maestrului Ioan Mezei pentru încredințare. De câteva ori am găsit fringe-uri destul de neplăcute la diafragme sub 4, în lumină directă,care pot fi evitate destul de elegant închizând lamelele până dispar necazurile. Mai ales că procesorul Expeed III își face strălucit treaba când ISO este controlat automat și reglează o valoare a acestuia care să permită expunerea corectă având timpul minim prestabilit.

Pentru situațiile în care am avut nevoie de un obiectiv cu viziuni mai largi, am folosit 24-50 3.3-4.5, sticlă ce a slujit cu credință la curtea prietenului Mișu Postelnicu, tăbăcit de meserie, în fel și chip, mai bine de 20 de ani. Deși focalizează mai lent decât 50-ul sau 85-ul, își face bine treaba.

Privind în urmă, aparatul Nikon Df s-a dovedit, conform așteptărilor mele, o ustensilă de top, cu capabilități de excepție în lumină puțină. Potrivit pentru evenimente în care blițul deranjează, ori pentru portret, reproduceri de artă, și EXCELENT companion pentru călătorii. Având vreme bună în cea mai mare parte a timpului petrecut în Roma și Df-ul alături,  mă pot bucura acum de imagini excelente din călătorie. Trebuie să spun că sunt foarte subiectiv, este vorba de imaginile surprinse de mine.
Asortat cu lentile de calitate, multe din pozele făcute riscă să devină fotografii, iar în coada numelui posesorului….să se lipească ,,photographer” sau cel mai cunoscut prenume din lumea virtuala, Photography…
Alte fotografii realizate cu Nikon Df:

Un material și fotografii de : Daniel Vrancea – amator