Review Sigma 14mm f/1.8 Art, de Vlad Crihan
Din când în când apare câte un obiectiv care iese din obișnuit. Un astfel de obiectiv este Sigma 14mm f1.8 Art, care are o diafragmă mai deschisă cu peste un stop față de competiție. Fiind fotograf de eveniment, am considerat că trebuie musai să am acest obiectiv în trusă, dar nu înainte de a-l testa.
Construcție
Calitatea construcției este foarte ridicată, lucru la care mă așteptam având în vedere că mai dețin câteva obiective din seria Art. Inelul de focus este destul de mare și are o prindere foarte bună, iar obiectivul este protejat împotriva intempreriilor. Precum celelalte obiective din seria Art finisajul este de culoare negru mat, având un design foarte modern și elegant.
Sigma 14mm f1.8 Art are însă o greutate destul de ridicată de 1170g, dar având în vedere diafragma de f/1.8 nu am ce să îi reproșez. Spre deosebire de Sigma 135mm f/1.8, este foarte bine echilibrat și spun asta fiindcă este plăcut în utilizare, nu-i simți greutatea. În schimb, ceea ce trebuie luat în calcul în momentul achiziției este faptul că nu permite montarea unui filtru pe filet.
Funcții
Focalizarea, în schimb este unul din marile dezavantaje ale acestui obiectiv. Lăsând deoparte faptul că focalizează extrem de repede și cu acuratețe, ceea ce este de lăudat, lucrurile s-au schimbat atunci când, folosind obiectivul am observat că nu are o consistență foarte bună în focus. Deși în mare parte din fotografii focalizarea a fost perfectă, m-am aflat în situația în care Sigma 14mm f1.8 Art a ratat focalizarea în scenarii simple, cu subiecți fie statici, fie ușor de urmărit. Într-adevăr subiectul se afla în umbră și nu era prezent vreun mod de iluminare în spate, dar la o diafragmă atât de deschisă ar fi trebuit să facă față cu brio.
În schimb cameramanii se vor bucura să audă că motorul de focus este extraordinar de silențios (sigma HSM, hypersonic motor), iar inelul de focus are o cursă foarte fină și de asemenea silențioasă.
Deși știu că acest obiectiv se potrivește cel mai bine pentru astrofotografie sau peisaj, am decis să îl folosesc în cadrul unui eveniment și anume un botez, dar și la o mică ședință foto pe pista de karting. Împreună cu Nikon D750 și AF-C focus a făcut echipă foarte bună.
Este perfect pentru momentele în care nu dispui de foarte mult spațiu, de exemplu atunci când te afli într-o cameră foarte mică la „băița copilului” sau în cazul în care vrei să surprinzi cadre mai dramatice la restaurant sau la biserică.
Optică
Optic Sigma 14mm f1.8 Art este foarte sharp și oferă o performanță extraordinară pe toată imaginea, deși, ca la orice ultra-wide se observă că deformează (lucru ce poate fi corectat foarte ușor în Lightroom).
Claritatea la f/1.8 este destul de bună în centrul imaginii, colțurile fiind puțin mai soft. Odată ce închizi diafragma, chiar și la f/2 se poate observa o diferență extrem de mare în ceea ce privește claritatea colțurilor. Contrastul însă este foarte bun, un lucru tipic obiectivelor din seria Art.
Aș cumpăra obiectivul să îl folosesc la fiecare eveniment? Este o întrebare grea. Având în vedere că, la fotografia de eveniment și portret rareori aș avea nevoie de o focală atât de wide răspunsul ar fi că nu. Dar dacă vreodată mă gândesc să fotografiez mai multe peisaje sau astrofotografie ar fi primul obiectiv pe care l-aș cumpăra.
Specificații Sigma 14mm f1.8 Art
- Monturi disponibile: Canon, Nikon, Sony,
- Compatibil Full Frame: Da,
- Tip ultra-wide,
- Tip focalizare: Autofocus,
- Focală fixă,
- Colier pentru trepied: Nu,
- Stabilizare de imagine: Nu,
- Construcție: 16 elemente în 11 grupuri,
- Unghi de cuprindere: 114.2º,
- Raport marire 1: 9.8,
- Distanta minimă de focus: 27cm,
- Nr. lamele diafragmă: 9 lamele rotunjite,
- Plajă diafragme: f/1.8 – f/16,
- Diametru maxim: 95 mm,
- Lungime: 126 mm,
- Greutate: 1,170g,
- Parasolar inclus: Da.
Ce mi-a plăcut:
- Faptul că un obiectiv de 14mm are diafragma de 1.8,
- Calitatea imaginii în centru, chiar la f/1.8 este extraordinară,
- Construcție foarte bună și solidă,
- Bokeh plăcut,
- Controlează destul de bine atât flare-ul cât și aberațiile cromatice.
Ce nu mi-a plăcut
- Focalizarea inconsistentă.
Articol și fotografii de Vlad Crihan.
[products ids=125033768]