România Sălbatică prezintă primul teaser al celui mai amplu film documentar dedicat naturii din țara noastră
- F64
- 6minutes read
La confluența dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, se află țara cu cea mai mare biodiversitate din Europa. Țara cu cele mai multe păduri virgine, cu cea mai mare densitate de carnivore mari și cu cea mai mare zonă umedă, de pe întregul continent. Țara în care sălbăticia este la ea acasă. Haideți să vedeți România, așa cum nu ați mai văzut-o până acum.
Echipa România Sălbatică are plăcerea de a vă anunța că a lansat primul teaser al celui mai complex film documentar dedicat naturii din țara noastră.
Filmul România Sălbatică este un proiect ambițios, realizat de fotograful Dan Dinu și videograful Cosmin Dumitrache, ce s-a născut din dragostea celor doi pentru natură. Documentarul va încununa munca desfășurată pe parcursul a mai bine de 10 ani de proiect, în care echipa a adunat sute de imagini din ariile protejate importante ale României (pe care le-a donat administrațiilor de rezervații și ONG-urilor de mediu pentru a le ajuta la educarea și conservarea naturii) și în care a realizat poate cel mai complex website dedicat biodiversității de la noi – www.romaniasalbatica.ro.
Proiectul a surprins natura și viața sălbatică din 13 parcuri naționale, 12 parcuri naturale, 2 geo-parcuri, 1 rezervație a biosferei și multe alte arii protejate. În tot acest demers, Dan și Cosmin au străbătut zeci de mii de kilometri de-a lungul și de-a latul țării, au parcurs sute de kilometri pe jos și au realizat peste 80 de deplasări în teren în care au stat mai bine de 450 de zile. Toată această aventură s-a transformat în cel mai mare proiect de fotografie și film documentar despre natura de la noi din țară, realizat aproape în totalitate prin voluntariat.
O altă componentă importantă a proiectului este un album de fotografie, cu peste 200 de pagini, ce este disponibil prin precomandă pe www.dandinu.net/album-romania-salbatica. Cum întregul scop al proiectului a fost unul educativ, o parte din albume vor fi donate către aproximativ 500 de școli și biblioteci publice. Filmul va fi și el disponibil în școli, pentru a ajuta la educarea unei noi generații de oameni care să iubească natura.
Documentarul urmează să fie lansat gratuit în 2021, în cadrul unor evenimente naționale și mai apoi online, însă până atunci vă invităm să vedeți primele imagini din film pe www.romaniasalbatica.ro/ro/filme/romania-salbatica-teaser.