10 sfaturi pentru îmbunătățirea fotografiei culinare
F64
- 7minutes read
Să fotografiezi mâncarea poate fi uneori o adevărată provocare. Există multe lucruri la care trebuie să te gândești în același timp și în plus trebuie să te asiguri că mâncarea arată la fel de proaspătă ca atunci când ai pregătit-o. Iată 10 sfaturi pentru îmbunătățirea fotografiei culinare.
1. Nu folosi blițul incorporat
Blițul incorporat nu este de ajutor atunci când vorbim despre fotografia culinară. Folosind acest bliț puteți obține umbre ciudate și neatractive pe suprafața mâncării ori pe farfurie. Blițul camerei creează de obicei o lumină dură. De obicei, mâncarea arată cel mai bine într-o lumină blândă.
Interesat de blituri de studio? La F64 avem o gamă variată din care poți alege!
2. Fotografiază cu trepiedul
Este recomandat să te folosești și de trepied atunci când fotografiezi mâncarea, mai ales dacă nu folosești blițul incorporat.
3. Sau puteți folosi ISO ridicat în locul unui trepied
Dacă din diverse motive nu puteți fotografia pe un trepied, atunci aveți opțiunea de a ridica setarea ISO pe cameră.
4. Puteți folosi elemente de decor – dar nu prea multe
Puteți observa pe multe bloguri culinare fotografii de mâncare într-o farfurie sau într-un bol, fără nimic altceva în imagine. Un fel de documentare a unui fel de mâncare, care nu spune neapărat o poveste. Pentru început, recuzita vă poate îmbunătăți dramatic fotografiile. Recuzita oferă alimentelor un sprijin vizual pentru a-l determina pe privitor să se uite la fotografie. Există un echilibru între cantitatea potrivită de elemente de decor și prea multă recuzită care distrage atenția.
Cu ajutorul recuzitei poți spune o poveste. Astfel, elementele de decor pe care le folosiți ar trebui să vă ajute să spuneți privitorilor cum trebuie să se uite la imagine.
Vă recomandăm:
- Kathay KEBS-4S Sistem Electric Rulare Fundaluri cu 4 Axe
- Fundal carton 2.72×11 metri
- Fundal pânză 3×6 metri
5. Evitați să folosiți tipare îndrăznețe pe farfurii și texturi
După cum am menționat mai sus, recuzita ar trebui să te ajute să evidențiezi mâncarea, nu să distragi atenția de la aceasta. Dacă folosiți în decor modele îndrăznețe, ele vor atrage atenția privitorului în locul mâncării. Povestea ta nu este despre farfurie, ci despre mâncare.
Un model colorat poate fi excelent, atâta timp cât culoarea este complementară sau contrastantă cu cea a mâncării. Albul sau cremul vor face mereu ca mâncarea să iasă în evidență.
Aceleași reguli se aplică și fețelor de masă și țesăturilor.
6. Fotografiați vertical
De obicei fotografiem orizontal. Este mult mai confortabil să lucrezi astfel. Fotografierea pe verticală vă poate oferi o adâncime frumoasă într-o fotografie de la prim-plan la fundal.
7. Fotografiați și doar o parte din farfurie
Fotografiind atât farfuria întreagă cât și o parte din farfurie ( în imagini diferite), oferiți privitorilor o perspectivă complexă asupra poveștii pe care alegeți să o spuneți în imagini.
8. Folosiți-vă de back-up și zoom-in
Vă întrebați care este cel mai bun obiectiv pentru fotografia culinară? Puteți folosi obiective macro de 100mm ( atunci când vă concentrați atenția doar asupra mâncării), precum și obiectivele standard de 50 sau 35mm.
Cu cât unghiul obiectivului este mai larg, cu atât va fi mai greu să obțineți o adâncime de câmp mică.
9. Folosiți un număr mic al diafragmei pentru a obține adâncimea de câmp mică
Diafragma controlează deschiderea obiectivului și controlează cât de mult va fi focalizată imaginea. Cu cât este mai mic numărul diafragmei, cu atât este mai mică adâncimea de câmp, și invers, cu cât este mai mare, cu atât este mai mare adâncimea de câmp. Acest lucru vă oferă un control creativ al imaginilor. În cazul fotografiei culinare, este indicat să aveți o adâncime de câmp mică.
10. Păstrați aspectul proaspăt al mâncării
Pentru fotografii reușite este indicat să păstrați aspectul proaspăt al mâncării atunci când fotografiați.