Carcaliu – O bătaie de inimă rusă

F64
11minutes read

Desigur că toţi suntem atraşi de civilizaţia şi cultura italiană, greacă sau cea franceză, de exotismul unor ţări asiatice, arabe, însă poate că ar fi bine, înainte de a le vizita pe acestea, să ne aruncăm ochii şi prin ţara noastră, de la care am putea avea surprize. Unul dintre proiectele mele fotografice la care ţin cel mai mult s-a desfăşurat într-un loc deosebit, în Carcaliu, un sat de rusi-lipoveni de lângă Brăila.

Primul lucru pe care-l fac atunci când vreau să ajung undeva, este să mă interesez de zona respectivă. Puţin istoric, căutat fotografii ale altora pentru a vedea cum au abordat ei lucrurile, şi, astfel, să nu mă suprapun din punct de vedere vizual. Apoi, desigur, cazare, masa, asigurarea accesului în anumite arii de interes. Pentru aceasta din urmă am luat legatura cu organizaţiile abilitate, am povestit ce doresc să fac, m-am asigurat că primarul, Arhiepiscopia, preotul din sat, vor şti că vin şi pentru ce sunt acolo, în idee evitării unor surprize ulterioare. Sigur, această metodă este una clasică, însă se poate opta şi pentru călătoria in blind, unde îţi poţi lua un bilet de avion pentru afară sau merge în ţară fără să zăbovești prea mult asupra organizării. Te vei descurca la faţa locului, şi, cel mai probabil, simţul aventurii este mult mai satisfăcut.

Un aspect foarte important al unei astfel de călătorii este identificarea câtorva lucruri pe care vrei neapărat să le surprinzi în fotografii. Ca o coloană vertebrală pe care apoi poţi aşeza diverse alte întâmplări apărute inopinat. În cazul meu, voiam să fotografiez Rusalii, Paştele, o nuntă, o înmormântare, câteva portrete de lipoveni şi Anul nou, în această comunitate de ruşi lipoveni (91% din populaţia satului). Şi asta pentru că toate evenimentele enumerate mai devreme se întâmplă altfel decât într-o în cazul majorității ortodoxe, lipovenii fiind ortodocşi de rit vechi.

Aşa că, după ce m-am cazat la un localnic, am purces să mă plimb pe uliţe, încercând să surprind viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi, şi să îmi fac o idee mai clară despre portretul lipoveanului în esenţă sa. A doua zi de dimineaţă am mers la biserică, pentru a stabili împreună cu părintele Andrei toate detaliile colaborării noastre. Unde, când, cum, am voie să stau în biserică fără a deranja absolut deloc slujba sau oamenii prezenţi la ea. Ceremonia Pascală, ca de altfel mai toate sărbătorile religioase foarte importante, se ţin în Biserica „Sf. Treime”,, construită de pe la 1833.

La tanti Fiocla, o doamnă care m-a acceptat fără rezerve in casa dumneaei, am mâncat din arhicunoscutului peşte uscat a la lipoveni, şi mi s-a părut, alături de pâinea făcută în casă, cea mai bună ieftină delicatesă posibilă. Spre deosebire de Rusalii, atunci când se scot covoarele din biserică şi se aşterne un strat gros de iarbă peste tot, reprezentând viaţa veşnică a credincioşilor, precum şi Ramuri de nuc sau salcâm prinse de stâlpi, simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care S-a pogorât peste Apostoli, de Paşte ceremonia religioasă este mai apropiată de cea care se face şi la ortodocşi.

Despre echipamentul folosit

În cele două călătorii ale mele în Carcaliu, am lucrat cu două excelente dslr-uri, Sony A99 şi Nikon D810. De fiecare dată am avut un 24-70mm f/2.8, pentru a face faţă condiţiilor de lumină slabă din interiorul bisericilor din Carcaliu, un fix mai luminos, 50mm f/1.8 pentru Nikon, 55mm f/1.8 pentru Sony, precum şi un Nikkor 70-300mm f/2.8, respectiv Sony 70-200mm, f/2.8 G, pentru rarele momente în care nu mă pot apropia suficient de un subiect, din motive de spaţiu, timp, intimitate. Însă, pentru cei care încă nu şi-au achiziţionat încă un aparat foto, pot spune că, în special pentru călătoriile care nu implică neapărat şi munca la un proiect, este suficient un mirorrless, chiar şi cu un obiectiv de kit bun, solid. Un alt aspect la care a trebuit să fiu atent a fost modul Quiet, prezent la ambele body-uri mai devreme menţionate, pentru a nu deranja atmosfera din biserică, din timpul slujbei de Rusalii sau Paşte. În egală măsură am acordat atenţie şi cardurilor de memorie, SanDisk Extreme Pro fiind alegerea mea, una accesibilă ca preţ şi destul de sigură.

Revenind la aparate, în biserică, cei 36 Mpx ai lui D810 sunt cam mulți pentru un zgomot de imagine scăzut la valori ISO mari, necesare în lumina slabă. Astfel, la unele cadre unde foloseam măsurarea spot pentru a capta atmosfera unor scene, noise-ul a fost prezent mai mult decât mă așteptam în fișierele raw. În lumina bună calitatea imaginilor este pur si simplu excelentă. De asemenea, și AF-ul este unul reusit, cu oricare dintre obiective,oferindu-mi posibilitatea de a focaliza fără probleme chiar și spre seară. Și asta pentru că in noaptea de Paște, lipovenii ies, după ce iau lumina, din biserică și o încercuiesc de trei ori.

Adresat mai degrabă iubitorilor de fotografie de peisaj și de studio, Nikon D810 face o treabă foarte bună și în ceea ce privește fotodocumentarul. Neavând filtru AA (anti-aliasing), imaginile sale sunt și mai sharp, iar acest lucru se simte mai ales când privești RAW-urile. De asemenea, din câte am vazut, Nikon D810 beneficiază și de o latitudine de expunere excelentă, mai ales la valori ISO mici. Un alt punct de referință al aparatului este sistemul de AF. Mai exact, capacitatea sa de a urmări un subiect. În modurile “3D Tracking” sau “Auto-Area” AF-C, aparatul urmărește subiectul indiferent unde se află acesta în cadru, schimbând foarte rapid punctele de focus. Eu n-am întâmpinat probleme de niciun fel cu autofocusul, chiar dacă, cum spuneam, am fotografiat spre seară și în biserică.

Cu “doar” 24 de mpx, Sony A99 se scaldă pur și simplu în lumina slabă, atunci când crești ISO peste 6.400. Zgmotoul de imagine este imperceptibil, și, mai mult cromatica rămâne foarte fidelă realității. Un alt punct forte al acestui aparat este contrastul pe care-l aplică fișierelor jpeg, făcând aproape inutilă o asemenea corecție ulterioară, într-un program de editare. Unde nu este foarte sprinten A99 este atunci când ai un zoom pe body, AF-ul devenind, mai ales in cazul lui 70-200mm, f/2.8 G, destul de lent. Cu fix-ul de 55mm f/1.8, Alpha 99 se transformă într-o nu așa mică bijuterie. Și, sunt aproape convins, micile probleme de AF sunt rezolvate la generația nouă de A99.

Dincolo de toate acestea însă rămâne alegerea unui echipament foto în funcţie de caracteristicile călătoriei, pentru că, aşa cum spuneam mai sus, nu are sens, din punctul meu de vedere, ca pe Costa Amalfi, de exemplu, să cari câteva ore un dslr cu un 70-200mm montat pe el. Însă, în penultima zi de stat în Carcaliu am fost anunţat că se va întâmpla o înmormântare ziua următoare, şi, după ce am fost asigurat că nu va fi nicio problemă să fotografiez, mi-am amânat plecarea. Nu-i lucru uşor să fotografiezi o înmormântare. E un maxim al intimităţii, al patrunderiii în viaţa cuiva, adică a celor rămaşi, într-un mod uşor bizar. Dar am stabilit cu mine însumi că mă voi retrage la prima senzaţie că nu sunt dorit acolo, aşa că, cu acest gând în minte, m-am dus dis-de-dimineaţă la casa respectivă. Oamenii au fost înţelegători, aşa că am putut să mă desfăşor în voie şi în limitele bunului simţ. Apropo, mă intreba cineva care a văzut fotografiile dacă le-am făcut pe ascuns. Nu v-aş sfătui niciodată să faceţi aşa ceva, ci să mergeţi şi să vorbiţi cu oamenii, sincer şi corect. Aşa am aflat că cei care purtau sicriul pe umeri până la biserică şi înapoi, la cimitir, au fost înlocuiţi cu o dacie, pentru că tinerii nu prea mai ţin la tradiţii, iar cei bătrâni nu mai pot face drumul. Aici am avut nevoie şi de 70-200mm pentru a încerca să mă ţin cât mai departe, în anumite momente, de cortegiul funerar. Alte accesorii de nelipsit din trusă este lenspen-ul şi pompa cu aer, mai ales în clipa în care schimbi obiectivele de multe ori pe zi, şi ai copii curioşi pe lângă tine, care, uneori, mai pun degetele pe sticlă.

Concluzionând, pregătirea călătoriei, identificarea locurilor sau evenimentelor care merită fotografiate, asumarea unui unghi de abordare vizuală a acestora, echipamentul adecvat condiţiilor călătoriei, sunt câteva caracterisitice importante de care ar fi bine să ţinem cont.

Articol și fotografii de Cristian Munteanu