IMAGO by ANAV – pregătește a doua sesiune de cursuri

În aprilie 2018, Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane, a dat startul unor sesiuni de cursuri de fotografie, IMAGO by ANAV, la Gallery (str. Leonida 9-11). Acum se pregătesc să înceapă cea de-a doua sesiune de cursuri. Mai jos ai toate detaliile privind a 2-a sesiune, plus unde te poți înscrie. Cursurile vor începe odată ce se adună numărul minim de participanți, iar toți vor fi anunțați cu privire la dată, în timp util.

IMAGO

Până la a te înscrie însă, poate vrei să afli conceptul de la care au pornit aceste cursuri, plus părerile a câțiva elevi care au terminat prima sesiune:

IMAGO – Vino să vezi!

Este un proiect conceput și implementat de Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane (ANAV), din București, România. Reprezintă o alternativă educaționlă liberă și privată destinată tinerilor care vor să-și descopere, dezvolte talentul și pasiunea pentru creația fotografică. O sesiune de cursuri durează 3 luni, iar sediul principal este spațiul cultural-expozițional Gallery (Leonida 9-11, sector 2, București).

Cursurile propun o abordare nouă atât în relația cu studenții, cât mai ales în ceea ce privește viziunea despre creație, imagine, fotografie, exprimare, mesaj și comunicare. IMAGO pune în centrul viziunii sale tânărul talentat și pasionat de creația fotografică care vrea să-și recâștige dreptul la excepția unui punct de vedere unic și original asupra lumii, exprimat printr-o creație fotografică onestă, autentică și eliberată de șabloane, etichete, idei preconcepute, tabu-uri, dogme și ideologii. IMAGO privește creația fotografică drept o formă de terapie, precum și un instrument de cunoaștere și reinventare a relației omului cu societatea.

Se pune accentul pe gândirea divergentă, inteligența emoțională și onestitate, pe creativitate liberă, diversitate, multiculturalism, toleranță, prietenie și respect. Este un spațiu eliberat de ideologii, dogme, prejudecăți, tabu-uri și șabloane. Este neutru față de orice curent ideologic politic și religios. IMAGO crede că mai ales ceea ce avem diferit și unic trebuie să ne aducă împreună ca oameni, pentru că numai așa ne vom putea cunoaște cu adevărat și vom putea să învățăm unii de la alții. La IMAGO vei fi liber să-ți expui punctul de vedere deschis și ferm, dar argumentat. La IMAGO vei învăța să asculți, să privești, să înțelegi și să comunici ceea ce vezi, potrivit personalității tale. La IMAGO vei fi ascultat, înțeles și respectat ca individ.

IMAGO nu promite utopic că te va face artist

Însă te va ajuta să devii cu siguranță un creator fără prejudecăți. Dacă vei munci consistent și constant, îți vei păstra onestitatea, spiritul și curajul nealterate, atunci poate creația ta, cu timpul, va fi consacrată drept artă. ARTIST NU TE FACI. Artist devii numai atunci când creația ta va fi consacrată drept artă – în timp, de către oameni, specialiști și istorie.

IMAGO nu promite că te va face fotograf

Dacă îți vei respecta talentul hrănindu-l cu muncă și studiu, atunci cu siguranță într-o zi vei ajunge să creezi fotografii, nu doar să faci poze sau imagini de stoc. Noi îți promitem doar că te punem pe drumul cel bun.

IMAGO nu se bazează pe diplome, certificări sau premii, ci pe calitatea practicii și informației

Nu vei fi mințit cu o bucată de hîrtie ștampilată. În schimb, vei primi instrumente de lucru și informații pe care nu le poți găsi în altă parte. Și, dacă muncești să creezi cu pasiune și onestitate, valoarea creației tale nu va avea nevoie de nici o diplomă ca să fie recunoscută și validată. Talentul, pasiunea și onestitatea – ca și bunul simț – nu pot fi legitimate prin documente oficiale. La IMAGO fiecare cursant va fi tratat individual, conform specificului personalității sale.

IMAGO nu este o școală de fotografie

IMAGO nu are profesori, ci MENTORI care îți vor fi PRIETENI. La IMAGO vom redescoperi împreună bucuria de a crea imagini, vom învăța unii de la alții, vom socializa și vom re-învăța să vedem lucrurile pe care ceilalți au uitat, nu pot, nu știu sau le este prea frică ori rușine să le vadă.

 

Sună fain nu? Mai ales dacă ești elev de liceu sau student și simți că stagnezi din punct de vedere educațional din cauza sistemului din România. Poate că nu este atât de ușor să schimbi condițiile din învățământ, însă, poți investi in timpul tău, în așa fel încât să evoluezi în ce direcție îți dorești. Te poți înscrie la IMAGO trimițând un email la officeanav@gmail.com, unde vei primi toate informațiile necesare.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.