Test Sigma 100-400mm cu Sorin Voicu

Postat de: F64 F64

Am așteptat răbdător posibilitatea de a testa noul Sigma 100-400, asta după ce am pus mâna pe un 150-600 C, despre care am scris aici. În momentul de față dețin pe Canon un singur teleobiectiv, 70-200 f/4, fără stabilizare. Nu spun că este un obiectiv prost, numai că nu prea mă înțeleg așa de bine cu el: nu este stabilizat și nici suficient de luminos încât să nu conteze stabilizarea, nu focalizează de la distanțe mici, acceptabile pentru fotografia de aproape (close-up). M-am lovit în general de lipsa stabilizării mai ales când am înaintat în vârstă.

Sfat: dacă aveți posibilitatea, achiziționați obiective stabilizate, mai devreme sau mai târziu o să fie nevoie. În privința distanței minime de focalizare, cine este ca mine căruia îi place să fotografieze libelule, fluturi și alte insecte zburătoare mari,clasicul 70-200 f/4 L nu este ideal. Am ratat cadre pentru că eram obișnuit ani de zile cu o distanță minimă de focalizare mai mică la toate teleobiectivele avute pe APS-C. Ei bine, ceea ce am eu acum nu se „pupă” cu ce vreau. Pur și simplu. Motiv pentru care caut alternative.

Cum am mai spus, am avut la testat un Sigma 150-600. Mi-a plăcut mult, numai că am fost oarecum tras înapoi de dimensiune. Am fost bucuros când am aflat că Sigma oferă un 100-400mm. Mi-am zis că trebuie să îl testez!

Sigma a anunțat modelul 100-400mm F5-6.3 DG OS HSM în februarie anul acesta. Din punctul meu de vedere, pot spune că am ajuns să îl testez destul de repede de la data anunțării oficiale. Producătorul afirmă despre Sigma 100-400mm că este un obiectiv compact și ușor, un super-teleobiectiv stabilizat optic, cu montură protejată la praf și stropi. Hm, la peste un kilogram (1160g) nu este tocmai un obiectiv ușor (nu?). Pe de altă parte, este ușor pentru un 100-400mm (echivalentul Canon cântărește 1590g, un Nikon 80-400mm 1480g). Așadar, este mai ușor cu câteva sute de grame. Din punctul de vedere al dimensiunii, avem un diametru maxim de circa 86,4 mm și o lungime de 182,3 mm (cca. 240mm cu obiectivul extins) – firește fără parasolar. Dacă folosim și parasolarul, mai trebuie să adăugăm alți 74mm. Așadar, pentru un obiectiv FF (full frame) cu distanța focală între 100-400mm este unul de dimensiuni reduse.

Un fel de paranteză: Toate obiectivele din gama CONTEMPORARY oferă un raport foarte bun între calitate și preț. Îmi place să cred că această gamă este foarte populară printre utilizatorii cu buget moderat în privința achizițiilor foto. Prețul poate fi ridicat pentru majoritatea care nu au bănuți mulți pentru un „simplu” hobby.

Sigma are o lungă tradiție în ceea ce privește teleobiectivele: Sigma 50-500mm f/4.5-6.3 EX DG HSM OS, Sigma 70-200mm f/2.8 EX DG OS HSM APO, Sigma 70-300mm f/4-5.6 DG Macro (atât variantă APO cât și non-APO), Sigma 120-300mm F2.8 DG OS HSM, Sigma 150-600mm F/5-6.3 DG OS HSM, Sigma 500mm f/4 DG OS HSM Sports, Sigma 100-300mm f/4 APO EX IF HSM, pentru a da doar câteva exemple.

Construcție

Sigma a folosit la exterior TSC, un material compozit stabil termic (Thermally Stable Composite), bănuiesc pe un „șasiu” cu elemente metalice, așa cum de altfel se obișnuiește a se folosi la astfel de obiective.

Finisarea este excelentă. Inelul de focalizare este din plastic (nu este acoperit de cauciuc), mișcarea este destul de lină și nu are joc în cursă. Inelul de zoom este foarte generos și este acoperit cu bandă cauciucată pe toată lățimea acestuia. Zoomul este surprinzător de lin. La poziția de 400mm, tubul care iese în afară nu are absolut nici un joc.

Avem o fereastră care indică doar distanța în m și ft. În stânga ferestrei avem blocul cu butoane. Primul este cel de focalizare, cu trei poziții: AF (autofocalizare), MO (manual overdrive) și MF (focalizare manuală). Al doilea buton este cel care ne permite să alegem distanțele de focalizare: FULL (complet, între 1,6m și infinit), 6m – infinit și 1,6m – 6m. Al treilea este cel de stabilizare (off, 1 și 2). Sigma 100-400 oferă și un al patrulea buton, pentru personalizare, care are trei poziții: off, C1 și C2. Acest buton poate fi configurat numai împreună cu Sigma USB Dock.

Între inelul de focalizare și cel de zoom mai avem un alt buton, pentru blocarea obiectivului în poziția „inițială”, de 100mm. Acest buton este foarte util: lentila frontală grea trage în jos tubul interior, astfel încât obiectivul se lungește involuntar. Eu unul l-am folosit destul de mult, mai ales că merg foarte mult pe jos cu aparatul în mână, de mult ori cu obiectivul în jos. Trebuie să recunosc, când obiectivul atârnă cu fața în jos tubul interior nu iese complet afară, ci maxim la jumătate din lungimea sa, dar poate fi suficient pentru a lovi obiectivul involuntar, așa că am folosit cu încredere butonul de blocare.

Montura este din metal, firește, înconjurată de un inel protector din cauciuc. Aici avem și singura zonă protejată la stropi și praf.
Capacele față și spate fac parte din noua linie Sigma. Capacul față poate fi scos și montat cu ușurință și atunci când avem montat parasolarul în poziție de lucru.

Sigma 100-400mm

Parasolarul este complet din plastic, un plastic suficient de gros încât să îi dea o senzație de solid. La interior vine cu striații astfel încât să nu reflecte lumina. Forma parasolarului ne ajută să folosim mecanismul de zoom și pe post de push and pull (împinge și trage) în locul rotirii inelului. Când parasolarul este montat în poziție de repaus (de parcare), acesta acoperă în întregime inelul de zoom, astfel că ne rămâne doar să folosim metoda push and pull.

Focalizarea este interioară, partea frontală nu se rotește. Util pentru filtrele degrade sau de polarizare.
Acționarea zoomului are efect de pompă, asta este, nu ai ce-i face. Cu cât mișcarea de zoom in și zoom out este mai rapidă, cu atât se amplifică și efectul de aspirator.

Testul propriu-zis

Toate bune și frumoase, asta până a doua zi de când am ridicat obiectivul de la F64. Asta a fost într-o vineri seară, trecute de opt. Nu aveam 6D-ul cu mine, așa că nu m-am apucat de pozat imediat ce am ieșit pe ușa magazinului. Am zis că o să am timp suficient la sfârșit de săptămână, adică două zile pline, sâmbătă și duminică. Numai că fix sâmbătă și duminică a plouat, mai bine zis a turnat cu găleata. Știu că 6D-ul este cât de cât rezistent la ploaie, dar nu eram sigur de Sigma. Prietenul de la F64 mi-a spus să încerc… „Ce se poate întâmpla?” a fost răspunsul lui, zâmbind. Da, chiar așa! Numai că nu m-am riscat. Sâmbătă am stat toată ziua cuminte în casă. Eram așa de „supărat” pe vremea de afară încât nici măcar nu am avut chef să încep să scriu la articol. Așa că am făcut altceva…

Duminică? La fel. Ploaie și iarăși ploaie. Dar parcă se mai domolise față de ziua anterioară. Pe terasa din dreptul balconului mic se adună de obicei porumbeii la mâncare. Sâmbătă nici vorbă din cauza ploii puternice. Duminică însă, abia sculat din pat, cu ochii cârpiți de somn, văd gașca veselă dând iama pe terasa „restaurant”. Ca să nu risc să scriu un articol fără fotografii, am luat aparatul și am tras câteva cadre. Toate la diafragmă maximă, în funcție de distanța focală.

Am zis totuși să nu pierd timpul și să mă apuc de scris articolul despre 100-400mm, chiar dacă se pare că nu voi avea prilejul să îl testez cum se cuvine. M-am apucat așadar de treabă. Apoi, mai târziu… ura! Ploaia s-a oprit. Mi-am luat repede singura „valiză” în care pot să îmi transport 6D și Sigma 100-400mm cu parasolarul montat în poziție de lucru – Think Tank Digital Holster 50 V2.0 și am ieșit afară, la o tură foto.

În ciuda dimensiunilor poate fi mânuit suficient de rapid încât să „surprindă” o cioară grivă (Corvus corone cornix) încercând să spargă o nucă. Pentru cine nu știe, se spune despre grivă că ar avea inteligența unui copil de șapte ani. Ce face cu nuca? Am văzut două metode diferite de a o sparge. Unu: la lasă să cadă de sus pe asfalt. Doi: dacă este prea tare, o lasă să cadă pe traiectoria roților mașinilor. Tare, nu?

Sigma 100-400mm
(c) Sorin Voicu

Am luat tramvaiul aproape gol până la următoarea destinație. În acest timp, ploaia a reînceput, punând din nou sub semnul întrebării „testul”.