Workshop foto in zona Ceahlau – Izvorul Muntelui din februarie 2014

O iarna atipica, fara zapada si temperaturi extrem de ridicate, cu o vreme mohorata, cu momente rare in care poti vedea rasaritul sau apusul, cu vegetatie specifica unui sfarsit ploios de noiembrie si copaci lipsiti de frunze. Cam asta era provocarea fotografica ce ne astepta la workshopul din zona Ceahlau – Izvorul Muntelui din 20 – 23 februarie 2014.

Felul in care gandisem workshopul oferea posibilitatea participantilor sa fotografieze acest munte in ipostaze cat mai variate. In prima zi am urcat pe platou cu gandul sa fotografiem apusul: muntele avea alte planuri insa. Pe masura ce urcam ceata devenea din ce in ce mai pregnanta iar in final de pe la pietrele Cetatuia si Calugarii se mai vedea doar la cativa metri in fata.

Am ajuns la Cabana Dochia si le spuneam celor care erau pentru prima data pe acest munte cat de spectaculoasa ar fi privelistea de acolo. Radeam cu totii si faceam glume ca vom desena stancile Ceahlaului pe ceata din fata noastra. Desi fotografiez foarte mult pe ceata platoul nu oferea nimic interesant, fotografic vorbind. Am fost nevoiti sa stam in cabana si sa ne multumim cu discutiile foto si prezentari.

Dimineata urmatoare a inceput cu o ceata batuta de vant: Ocolasul Mare era inca acoperit de ceata, la fel si Toaca. Dupa ce strigand indicatiile fotografice am reusit sa trezesc si doua corturi camuflate bine sub jnepeni a urmat o perioada de asteptare. Ceata batuta de vant ne arata din cand in cand stancile si privelistea. Eram ca la un spectacol unde toata lumea incepea sa fotografieze rapid pentru 2, 3 secunde cand ceata se risipea.

A fost momentul cand trepiedele au fost folosite la maxim. In 80% din fotografiile mele de peisaj folosesc trepiedul pentru imagini cat mai clare. Pentru ca in fotografia de peisaj se folosesc diafragme mai inchise pentru un camp de claritate cat mai mare, timpii de expunere ajung la valori la care este nevoie de un trepied bun. Diafragmele pe care le folosesc cel mai des sunt F8 si F11 dar pentru cazuri speciale urc si la F16 sau F22, chiar daca la aceste ultime doua valori incepe sa apara un compromis intre sharp-ul maxim pe care il poate oferi lentila si dimensiunea campului de claritate. Cu alte cuvinte la diafragme de genul F16 si F22 cresti dimensiunea campului de claritate dar sacrifici din sharp datorita fenomenului de difractie.

Pe Ceahlau, pentru ca eram un grup de 15 fotografi a trebuit sa identificam cel putin trei zone de unde sa fotografiem. La fiecare loc am cautat o succesiune de genul plan apropiat, plan de mijloc si plan departat. Acesta este un aspect elementar cand fotografiezi peisaje, mai ales cu lentile wide si vrei sa sugerezi dimensiunea spatiului in care este plasat subiectul. Eu am folosit un 17mm pe un Canon 5D Mark II obtinand astfel o panorama deosebita.

La rasarit am folosit si un filtru gradual ND de 3 stopuri pentru a obtine o expunere cat mai buna intr-un singur cadru. Acest filtru poate fi folosit imediat dupa rasaritul soarelui. Dupa doar 15 – 20 de minute diferenta de intensitati luminoase creste, diferentele de stopuri de lumina dintre cer si padure devenind mai mari de 3 stopuri.

Stiam ca odata cu rasaritul soareleui acel gen de ceata se va risipi si asa a si fost. Momentul a fost ca deobicei, unic si cu acelasi caracter de exclusivitate chiar daca acum eram 13 persoane. Dupa o plimbare pe platou am inceput sa coboram spre pensiunea din Izvorul Muntelui. In celelalte zile care au urmat pot spune ca vremea a tinut din nou cu noi, rasaritul de jos, din Izvorul Muntelui oferindu-ne un munte rosu, sub lumina soarelui de dimineata.
Trepiedul a fost iarasi de baza. Pentru ca Ceahlaul este stancos, atunci cand soarele a inceput sa inroseasca muntele am facut masurarea de expunere pe stanci si am subexpus cu ½ stopuri. In functie de cat de tare stralucesc stancile va fi nevoie de o anumita compensare a expunerii: altfel imaginea va fi lipsita de contrast.

Am fotografiat apoi in cursul zilei pe un curs de apa situat in padure iar aici am sugerat participantilor trei posibile abordari, toate trei necesitand folosirea trepiedului si a filtrului de polarizare circulara (pentru eliminarea a cat mai multe din reflexiile de pe apa si de pe frunzele umede din jur). Prima sugestie era sa incerce obtinerea unei ape cu aspect laptos prin folosirea unei expuneri mai lungi: datorita vitezei de curgere a apei acest lucru se obtinea foarte usor la o diafragma de F16 si un timp de expunere de 2, 3 secunde. Apoi ar fi fost ideea de a ingheta apa si de a folosi un timp de expunere cat mai scurt: in acest caz a trebuit facut un compromis de calitate si am deschis diafragma in acelasi timp cu cresterea valorii de ISO. A treia varianta a fost cea spre care ma indrept tot mai mult in ultimul timp. Este vorba de surprinderea miscarii apei dar intr-un mod in care sa se „citeasca” involburarea. La viteza cu care curgea apa, a trebuit sa fotografiez la un timp de 1/30 si F8 ceea ce a insemnat ca am crescut valoarea de ISO pana la ISO640. A fost un compromis pe care am fost dispus sa il fac pentru efectul dorit.

Apusul nu am putut sa il vedem dar din locul unde ne aflam, in Chica Baicului am fost martorii unui eveniment extrem de interesant: ceata a acoperit poiana, lasand sa se vada doar putin din varfurile copacilor. Deasupra se vedea intreaga silueta a Ceahlaului, inconfundabila si la fel de frumoasa indiferent de vreme.

Si aici filtrul gradual a salvat situatia: am folosit un gradual ND de 2 stopuri pentru a echilibra expunerea cerului cu a muntelui si pentru a obtine mai multe detalii in nori.

Au fost momente faine alaturi de un grup de oameni obisnuiti cu muntele. Am ras, am fotografiat, am impartit frateste o tuica pe care o aveam de la un alt workshop in Maramures, am gustat un schinduc, am editat fotografii, am analizat compozitii. Patru zile in care din nou un grup de oameni ce nu s-au cunoscut inainte s-au despartit prieteni, ca asa e la noi la workshopuri: fotografie si voie buna!

de Toma Bonciu