Un fotograf pe săptămână : Henri Cartier-Bresson

Postat de: Sebastian Popa Sebastian Popa

Continuăm serialul „Un fotograf pe săptămână”. După ce am prezentat Grupul F.64 dar și poveștile lui David R. Bailey sau pe cea a lui Vivian Maier, astăzi vorbim despre nimeni altul decât Henri Cartier-Bresson.

Secolul XX a fost cel al imaginii, iar legendarul fotograf Henri Cartier-Bresson (1908-2004) l-a străbătut cu ochiul său eclectic. Fie că a fost vorba de Africa, Razboiul civil din Spania, eliberarea Parisului, întâlnirea cu Gandhi înainte asasinării sale sau de victoria comunismului în China, Bresson a fost acolo, capturând momentele istorice ale vieții secolului trecut. Haideți să-l cunoaștem mai bine!

“To me, photography is the simultaneous recognition, in a fraction of a second, of the significance of an event.”

Henri Cartier -Bresson s-a născut la data de 22 august 1908, în localitatea Chanteloup-en-Brie, din provincia franceză Seine-et-Marne.Tatăl său a fost un cunoscut și înstărit confecționer de textile, iar familia din partea mamei era în mare parte formată din comercianți de bumbac și moșieri din Normandia, unde Henri și-a petrecut o parte a copilăriei.

Henri era cel mai mare dintre cei 5 copii ai familiei Cartier-Bresson, care a locuit în Rue de Lisbonne, un cartier al Parisului, lângă Place de l’Europe și Parc Monceau. Părinții lui l-au susținut financiar pentru a-și urma pasiunea pentru fotografie.

După o încercare eșuată de a studia muzica, Bresson a fost inițiat în pictura în ulei de către unchiul său Louis, însă lecțiile nu au durat prea mult, din cauza faptului ca Louis a fost ucis în Primul Război Mondial.

În 1927 s-a înscris la o școală privată de artă și la Academia Lhote, studioul pictorului și sculptorului Andre Lhote; în această perioadă, Bresson i-a studiat pe Dostoievsky, Schopenhauer, Rimbaud, Nietzsche, Mallarme, Freud, Proust, Joyce, Hegel, Engels și Marx. Lothe, de asemenea, își ducea elevii la Louvre pentru a studia arta clasică și la diverse expoziții pentru a studia arta contemporană.

Henri a studiat de asemenea și sub îndrumarea pictorului Jacques Emile Blanche.

“In photography, the smallest thing can be a great subject. The little, human detail can become a Leitmotiv.”

Interesul pentru arta modernă a mers mână în mână cu interesul pentru artiștii renascentiști: Jan van Eyck, Paolo Uccello,Masaccio, Piero della Francesca. Bresson îl privea pe Lhote ca pe dascălul său de “fotografie fără aparat de fotografiat”. Deși ușor frustrat de viziunea încărcată asupra artei moderne a lui Lothe, educația teoretică riguroasă pe care a primit-o l-a ajutat să identifice și să rezolve probleme artistice și de compoziție în fotografie.

În anii 1920, în întreaga Europă au apărut numeroase școli de fotografie, însă fiecare dintre ele cu viziunea proprie asupra artei fotografice. În 1924, a apărut și curentul Suprarealist. Cartier Bresson a început să socializeze cu adepți ai conceptului în cafeneaua Cyrano, din Place Blanche. S-a întâlnit cu mulți dintre aceștia și a fost atras de tehnica lor de a utiliza subconștientul pentru a-și influența lucrările.

“It is an illusion that photos are made with the camera… they are made with the eye, heart and head.”

fotografia pe film

Între 1928 – 1929, Henri a studiat literatura, arta și engleza la Universitatea Cambrige.

În 1929, comandamentul regimentului aeronautic din care făcea parte l-a condamnat la arest la domiciliu, pentru practicarea vânătorii fără licență. Între timp, Bresson l-a cunoscut pe Harry Crosby, care a convins comandamentul să-l elibereze în grija sa pentru câteva zile

Amândoi fiind pasionați de fotografie, Crosby i-a oferit lui Bresson primul său aparat. Cei doi și-au petrecut timpul împreuna fotografiind și realizând chiar și printuri în casa lui Crosby, lângă Paris, în Ermenonville.Perioada imediat următoare îl găsește pe Bresson având o relație intimă cu soția lui Crosby.

La doi ani după sinuciderea lui Harry, relația dintre Henri și Caresse Crosby încetează în 1931, lăsându-l pe Bresson cu inima frântă și împingându-l spre a căuta o evadare în colonia franceză Cote d’lvoire din Africa.

Timpul petrecut în Africa a fost unul destul de dificil pentru Bresson, acesta supraviețuind în mare parte din vânătoare și vânzarea animalelor vânate către localnici. Totodată, practicând vanatoarea, Henri a învățat anumite tehnici pe care mai târziu le-a utilizat și în fotografie.

Bresson avea să contractateze boala numită “Blackwater fever” sau febra apei negre, care aproape că îl ucide.

În timp ce încă suferea de febră, a trimis instrucțiuni către bunicul său, pentru propria înmormântare, cerându-i să fie îngropat în Normandia, la marginea pădurii Eawy, în timp ce se cântă cvartetul de corzi al lui Debussy.
Reușește să-și revină însă și reîntors în Franța la sfârsitul anului 1931, Bresson s-a recuperat în Marsilia.

Deși a avut un aparat Brownie la el, doar 7 fotografii au supraviețuit Africii.

Inspirat de imaginea “Three boys at Lake Tanganyika”, a fotojurnalistului Martin Munkacsi care, infațisează 3 copii africani, dezbrăcați, care aleargă în apele lacului Tanganyika, Bresson decide să renunțe la pictură și să se apuce serios de fotografie.

fotojurnalism

“I suddenly understood that a photograph could fix eternity in an instant.”

Își cumpără din Marsilia un aparat Leica și un obiectiv de 50 mm, echipament care l-a acompaniat pentru mulți ani de atunci înainte. Anonimatul pe care i-l oferea aparatul de dimensiuni reduse a fost un lucru esențial în a surprinde reacțiile spontane și naturale ale persoanelor pe care le-a fotografiat. Pentru a spori acest avantaj, Bresson a vopsit toate părțile strălucitoare ale aparatului în culoarea negru.

Fotografiile sale au fost expuse pentru prima dată în 1932 la New York, în galeria Julien Levy.

În 1934 a împărțit o expoziție împreuna cu Manuel Alvarez Bravo.

La început, nu a fotografiat prea mult în Franța; abia după câțiva ani își va întoarce atenția către tărâmul natal.

În 1934, Bresson a cunoscut un tânăr fotograf și intelectual polonez, David Szymin, căruia Bresson îi spunea Chim datorită imposibilității de a-i pronunța numele. Chim și-a schimbat mai târziu numele în David Seymor. Prin intermediul lui Chim, Bresson l-a cunoscut și pe fotograful Endre Friedmann, care mai târziu și-a schimbat la rândul său numele în Robert Capa.

În 1935 vizitează America în urma unei invitații de a-și expune din nou lucrările în Galeria Julien Levy. Vernisează din nou alături de Manuel Alvarez Bravo și Walker Evans.

Carmel Snow i-a oferit oportunitatea de a lucra pentru revista “Harper’s Bazaar” , însă Bresson nu s-a descurcat foarte bine, deoarece nu știa să lucreze cu modele. În orice caz, Snow a fost prima care i-a publicat fotografiile într-o revistă.

Dupa ce s-a întors în Franta, a aplicat pentru un post acordat de către renumitul regizor Jean Renoir. Henri a jucat în 1936 în filmul “Partie de campagne” și în 1939 în “La Regle du Jeu”, ambele regizate de Renoir. De asemenea, Bresson l-a ajutat pe Renoir să producă un film pentru partidul comunist.

Primele imagini de fotojurnalism ale lui Bresson au apărut în 1937, în ziarul francez “Regards”, Henri prezentând încoronarea Regelui George al 6-lea și a Reginei Elisabeta a Marii Britanii; acesta s-a axat pe populația care a împânzit străzile și nu a realizat nici o fotografie a Regelui! Fiecare imagine era semnată “Cartier”.

Tot în 1937, Henri s-a căsătorit cu dansatoarea jawaneză (Jawa – insula din Indonezia) Ratna Mohini, cu care locuia în Paris, într-un studio mare. Între 1937 și 1939, Bresson a lucrat pentru ziarul francez – comunist “Ce Soir”.

În 1939, când a izbucnit cel De-Al Doilea Război Mondial, Bresson s-a înrolat în armata franceză pe postulde caporal, în unitatea de film și fotografie.

În 1940 a fost capturat de către soldații germani și a fost ținut captiv timp de 35 de luni. A încercat de două ori sa evadeze dar fara succes. A treia încercare de evadare a fost un succes și s-a ascuns la o fermă în Touraine, inainte de a reuși să intre în posesia unor documente false care l-au ajutat să revină în Franța.

A lucrat în secret la eliberarea altor prizonieri și, împreună cu alți fotografi, la imortalizarea ocupației și eliberării franceze.

În 1943 și-a dezgropat aparatul Leica, pe care îl îngropase pe un câmp lângă Vosges.

La sfârsitul războiului, a fost invitat de către Biroul American al Informațiilor de Război să realizeze un documentar ,“Le Retour”,despre prizonierii reîntorși în țară și persoanele încă dispărute; filmul a avut premiera în America în 1947.

În 1947, Henri Cartier Bresson împreună cu Robert Capa, David Seymour, William Vandivert și George Rodger, au înființat “Magnum Photos”– o agenție deținută și administrată integral de către membri, un lucru rar chiar și pentru vremurile noastre.

Henri a devenit conoscut internațional pentru imortalizarea funerariilor lui Gandhi în 1948 și a ultimului capitol al Războiului civil chinez din 1949. A documentat 6 luni petrecute sub administrația Kuomintang și primele 6 luni ale Republicii Populare Maoiste. De asemenea, a fotografiat ultimii eunuci imperiali din Beijing.

Din China a trecut în Indonezia, unde a documentat câștigarea independenței împotriva olandezilor.

În 1950 a vizitat sudul Indiei, mai precis orașul Tiruvannamalai,si a fotografiat ultimele momente ale lui Sri Ramana Maharishi și ale lăcașului de cult Sri Ramana Ashram.

“As time passes by and you look at portraits, the people come back to you like a silent echo. A photograph is a vestige of a face, a face in transit. Photography has something to do with death. It’s a trace.”

“Thinking should be done before and after, not during photographing.”

În 1952, Henri a publicat cartea “Images a la sauvette” care includea un portofoliu format din 126 de imagini proprii. Coperta cărtți a fost desenată de nimeni altul decât Henri Matisse.

În 1962, timp de 20 de zile, a călătorit în Sardinia în numele revistei “Vogue”.

În anul 1966, Cartier Bresson s-a retras din funcția de Director al Magnum.

În 1967, dupa 30 de ani de căsnicie, Henri a divorțat de dansatoarea Ratna Mohini.

În 1968, a început să se îndepărteze de fotografie și să revină ușor la pictură și desen.

În 1970 s-a căsătorit cu Martine Franck, mai tânăra cu 30 de ani decât el și membra Magnum. În mai 1972, Martine a născut-o pe fiica lor, Melanie.

În 1975 a avut prima expoziție de desen, ținută la galeria Carlton din New York.

Tot în anul 1975, Henri Cartier Bresson a fost invitat la București pentru serbaăile organizate cu ocazia victoriei asupra naziștilor.

Aici a realizat una dintre fotografiile enigmatice și celebre. Fotografia celor doi a călătorit prin lume cu expoziția “East of Magnum”, alături de altele făcute în spatele Cortinei de Fier și a fost inclusă în albume scumpe, de referință. Bresson însuși a ales-o dintre zeci de mii de alte fotografii pentru o contracopertă de carte, a fost de asemenea în topul celor mai frumoase fotografii cu îndrăgostiți, iar ei au rămas anonimi.

Henri Cartier-Bresson

Henri Cartier Bresson a decedat în data de 3 august 2004, la vârsta de 95 de ani, în Montjustin- Franța. Timp de mai bine de 30 de ani, a documentat unele dintre cele mai importante evenimente ale perioadei: Războiul civil spaniol, eliberarea Parisului în 1944, în 1968 revolta studenților din Paris, căderea administrației Kuomintang din China în fața comuniștilor, asasinara lui Mahatma Gandhi, zidul Berlinului etc.; În același timp, Bresson a realizat portrete celebre, precum cele ale lui Camus, Picasso, Colette, Matisse, Pound si Giacometti.

Cu toate acestea, cele mai renumite fotografii ale artistului au surprins momente aparent banale sau obișnuite; un bun exemplu este lucrarea “Behind the Gare St. Lazare”.

Henri Cartier-Bresson
FRANCE. Paris. Place de l’Europe. Gare Saint Lazare. 1932.

Cu toate că a produs nenumarate imagini, fotografiile care îl înfățisează pe artist sunt puține la număr. Lui Bresson nu îi plăcea să fie fotografiat și prefera să-i fie respectată intimitatea. În 1975, cand a primit diploma onorifică de la Universitatea Oxford, Bresson a ținut o coală de hârtie în dreptul feței pentru a evita să fie fotografiat.


Produse folosite




test - array(0) { }

Comentarii

Sortează după:
  • Dată
  • Raspunsuri
  • Ultima activitate

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top