Un fotograf pe săptămână: Grupul F.64

Colegul nostru, Sebastian Popa, a demarat acum, la început de octombrie, un proiect personal de tipul „știați că”, prin care se documentează despre marii fotografi ai lumii. Este vorba despre „Un fotograf pe săptămână”.
Ideea ne-a placut mult, așa că am preluat materialele și pe blogul F64.
Ne permitem totuși să începem cu o excepție: Grupul F64.
Deși titlul proiectului specifică destul de clar că este vorba de „un fotograf”, vom începe totuși cu prezentarea succintă a unui grup după care a fost denumit și F64.
Grupul F.64 este un grup format inițial din 7 fotografi din San Francisco, fondat la începutul secolului 20 (1932). În parte, acesta a fost format ca opoziție față de curentul fotografic pictorialist și se baza pe o vedere modernistă, pe imagini expuse perfect, foarte clare și atent încadrate.
Grupul a fost creat atunci când fotografii Willard Van Dyke și Ansel Adams au decis să își organizeze prietenii fotografi în scopul promovării aceluiași simț estetic; Van Dyke era ucenicul lui Edward Weston și în anul 1930 a deschis o micuță galerie  foto în casa proprie din Oakland, la numărul 683, pe strada Brockhurst.
Galeria a devenit cunoscută sub denumirea de “683”, făcând referire directă la galeria “291” a celebrului Alfred Stieglitz, din New York.
Galeria lui Van Dyke s-a transformat treptat în locul de întâlnire al unui cerc restrâns de fotografi, care ulterior au devenit membrii de baza ai grupului F.64.
În 1931, Weston a primit un loc în expoziția ce avea loc la muzeul Young Memorial din San Francisco și, pentru că publicul a arătat un interes destul de mare asupra lucrărilor grupului care se întâlnea în galeria 683, aceștia din urmă au convenit să-și expună lucrările împreună. Un afiș mic la intrarea în muzeu anunța Grupul F.64:  Ansel Adams, Imogen Cunningham, John Paul Edwards, Sonya Noskowiak, Henry Swift, Willard Van Dyke și Edward Weston.
Din când în când, alți câțiva artiști au fost invitați să-și expună lucrările alături de cele ale grupului: Preston Holder, Consuelo Kanaga, Alma Lavenson, Brett Weston.


Expoziția din muzeul Young Memorial, consta în 80 de printuri, împărțite astfel: 10 semnate de Ansel Adams, câte 9 pentru fiecare dintre Cunningham, Edwards, Nokowiak, Swift, Van Dyke și Edward Weston și câte 4 ale lui Holder, Kanaga, Lavenson și Brett Weston. Printurile lui Edward Weston erau scoase la vânzare cu pretul de 15 dolari, iar celelalte, cu 10 dolari fiecare. Expoziția s-a întins pe o perioadă de 6 săptămâni.
În 1934, grupul a fost publicat în revista “Camera Craft”, în care componenșa F.64 era prezentată ca fiind alcătuită din fotografii participanți la expoziția din muzeul Young Memorial, dar și de alți câțiva fotografi; deși participanții la expoziția din 1932 erau considerați a fi membrii fondatori ai grupului, nu toți se considerau parte a grupului, lucru îndreptat de către respectiva publicație.

Van Dyke își aducea aminte că el a fost cel care a propus ca numele grupului să fie “US 256”, care la momentul respectiv era denumirea acordată celei mai mici diafragme, bazată pe sistemul uniform din acea vreme; Ansel Adams a fost cel care, a considerat că numele va cauza confuzie și a venit cu propunerea ca numele grupului să fie F.64, corespondentul celei mai mici diafragme în sistemul focal.
Termenul F/64, se referă la cea mai mică valoare de diafragmă, prezentă la aparatele pe format mare, care asigură cea mai mare profunzime de câmp, făcând imaginea să fie clara din prim plan până în fundal; de cele mai multe ori, o valoare atât de mică a diafragmei, face ca expunerea să necesite un timp mai lung.
În 1933, Ansel Adams a scris următoarele, pentru revista “Camera Craft” :„În concepția mea, Grupul F.64 este o organizație de fotografi serioși, dar fără norme oficiale de procedură, înscriere sau orice alte restricții au alte societăți artistice secrete, saloanele, cluburile sau alte găști. Grupul a fost înființat ca o expresie a dorinței noastre de a defini tendințele din fotografie așa cum o concepem noi… Scopul nostru nu este acela de a impune o școală cu limitații rigide sau să ne prezentăm munca arătând dispreț față de alte viziuni, ci să indicăm ceea ce socotim a fi declarații rezonabile de fotografie adevărată. Iar individualismul fiecăruia e încurajat; exponatele grupului sugerează de altfel puncte de vedere distincte, atât din punct de vedere tehnic cât și emoțional, obținute fără a ne abate de la cele mai simple aspecte ale fotografiei clasice.”

“I don’t think there’s any such thing as teaching people photography, other than influencing them a little. People have to be their own learners. They have to have a certain talent.”- Imogen Cunningham

Deși conform standardelor agreate valorile de diafragmă se scriu cu linie oblica (f/64), grupul si-a rezervat dreptul de a-și scrie întotdeauna numele despărțit de un spațiu sau un punct (F 64; F.64).
Efortul grupului de a reda cât mai fidel “viziunea camerei” asupra mediului înconjurător, presupunea utilizarea cu precădere a valorii de diafragmă f/64 pentru a obține cea mai mare profunzime de câmp și realizarea printurilor prin metoda de contact; această metodă consta în aducerea negativului în contact direct cu hârtia fotosensibilă, în loc de a mări imaginea de pe negativ pe hârtie, cu ajutorul unui aparat de proiecție; de asemenea, utilizarea hârtiei de tip “glossy”, în detrimentul hârtiei de tip mat, ajuta la realizarea printurilor clare, hârtia mată având proprietatea de a dispersa conturul obiectelor.
Aceste metode aveau ca rol “transformarea” fotografului într-un selector; printul final era ghidat de către alegerile făcute de fotograf în ceea ce privește încadrarea, înrămarea și imprimarea imaginii; utilizarea aparatelor de format mare făcea ca,  încadrarea și previzualizarea imaginii să fie posibilă înainte de declanșare.
macro
Fotografii F.64, erau concentrați în mare parte pe imortalizarea elementelor de peisaj sau pe fotografia tip “close-up”, caz în care, subiectele făceau parte din natura înconjurătoare (ex. plante, bucăți de lemn etc.).
În plus față de motivul peisajelor, printre lucrările grupului, se găsesc fotografii care au ca subiect principal clădiri industriale, nuduri sau obiecte cotidiene.

There are no rules for good photographs, there are only good photographs.”- Ansel Adams

În mare parte, membrii grupului erau autodidacți în ceea ce privește fotografia, doar doi dintre ei fiind asistenți experimentați în camera obscură (Noskowiak și Mary Jeannette Edwards).
Vârsta membrilor, în anul 1932, era cuprinsă între 49 (Edwards) și 21 (Brett Weston).
Țoți aveau tendința de a-l urma pe Edward Weston, lucru datorat în parte anilor de experiență fotografică.
Studiind istoria grupului, aflăm faptul că femeile aveau un rol destul de important în componența grupului, chiar dacă în esență, majoritatea privesc și priveau grupul ca fiind unul masculin.
Cel mai probabil, acceptarea femeilor în grup a fost posibilă datorită conceptului de “New Woman”, care a apărut în urma primului Razboi Mondial, concretizat în dorința femeilor de a avea drepturi egale cu bărbații, mai ales în ceea ce privește dreptul la vot sau la muncă.
Imogen Cunningham a început un proces îndrăzneț și inovativ de a studia nudul, avându-l drept subiect principal chiar pe soțul ei, Roi Partridge.


Ascensiunea Sonyei Noskowiak în interiorul grupului a pornit de la a fi recepționistă în studioul lui Johan Hagemeyer, unde l-a cunoscut pe Weston, mai apoi devenindu-i ajutor, asistent în camera obscură, model și amantă.

Consuelo Kanaga, a fost un participant neobișnuit la expoziția din 1932; tânăra, naivă, lucrând pe cont propriu pentru diferite ziare, era dependentă de sponsorul și mentorul său, Albert Bender (de asemenea important pentru carierele multor membri din grupul F.64)
Rămâneți alături de noi, urmează noi articole de acest gen.
Săptămâna viitoare aflăm povestea lui David R. Bailey.
[products ids=125017409,1048904]
Save

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *