Baloane sau bazar? De ce nu amândouă?
F64- 17minutes read
La sfârșitul lunii iunie, am fugit o saptămână în Cappadocia și Istanbul, într-un ritm alert. Oana a planificat totul perfect, cum deja ne-a obișnuit, așa că am reușit să vedem, în doar câteva zile, cam tot ce era de văzut.
Iar de data asta, m-am hotărât să scot artileria grea – un proaspăt achiziționat Sony 100-400 GM, montat pe un body a7 iii. E un obiectiv redutabil, extrem de potrivit pentru tot ce inseamnă wildlife și evenimente sportive, dar, asa cum deja bănuiam, și foarte util pentru reach. Am fost plăcut surprins să descopăr un obiectiv extrem de sharp și rapid, chiar și la 400mm.
Pentru prima destinație – Cappadocia, am zburat cu două low-cost-uri turcești, în Kayseri, cu escală in Istambul. De acolo, un shuttle ne-a lăsat, o oră și ceva mai târziu, în Goreme – un orășel de poveste, cu vreo 2000 de locuitori și un stil arhitectural absolut inedit.
Întreaga regiune, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, este acoperită de formațiuni stratificate de rocă sedimentară și vulcanică, majoritatea transformate ingenios în așezăminte. Pentru că roca e moale, oamenii au scobit de-a lungul timpului, de la etaje întregi de locuințe și biserici, până la pasaje și veritabile orase subterane. Pe vremea românilor, aici se ascundeau primii creștini, iar acum, turiștii de pretutindeni sunt primiți în celebrele hoteluri tip peșteră.
În bagajul limitat la doar 8 kg de compania aeriană, am reușit să strecor nu doar trepiedul meu de încredere Manfrotto, ci și trei obiective zoom, un Sony 16-35 f4, un 24-105 G și noul 100-400 GM. Primele două se dovediseră deja parteneri de încredere la cercul arctic polar, iar al treilea urma să îmi ofere o perspectivă inedită întregului peisaj.
Programul în Cappadocia a început, 3 zile la rând, foarte strict – trezirea la 4 dimineața și goana până pe dealurile din apropiere. Baloanele sunt ridicate un pic înainte de răsărit și, în maxim o oră, revin înapoi la sol. Cred că am fost foarte norocoși cu vremea, pentru că fiecare dimineață ne-a surprins cu un cer complet diferit, inclusiv ceața.
De la wide la telephoto, la fața locului, situația e cam așa: pe un vârfuleț de deal te vei îngrămădi cu sute de oameni care încearcă un portret, de la framing-uri subtile, până la echipe gata să desfășoare o masă, scaune pliante și covorașe, doar ca celebritatea să își bea ceaiul în cadrul perfect, în timp ce o haită de câini super simpatici aleargă de colo colo. Într-o singură nacela de balon am numărat și peste 25 de oameni. Așa cum probabil ați ghicit deja, e aglomerație mare. Dar la 400mm, lucrurile se pot schimba complet.
În zare, haosul și zgomotul fac loc cailor care pasc în liniște în vale, vârfurilor neobisnuite de rocă, lunii sau cetății de piatră Uçhisar. Toate ajung să completeze, în framing-uri memorabile, baloanele colorate din Cappadocia.
În fiecare dimineață și în fiecare moment, obiectivul 100-400 GM m-a ajutat sa văd lucrurile puțin altfel. Chiar dacă nu la fel de luminos ca 70-200 GM-ul amicului Firan, cu care am avut ocazia să îl compar, obiectivul este foarte rapid când vine vorba de focalizare, având două motoare dedicate. Combinat cu performanțele impresionante la valori ISO ridicate ale camerei a7iii, niciunul din cadre nu mi-a pus probleme, inclusiv cele trase puțin înainte de răsărit.
Și pentru că baloanele se mișcă suficient de lent, pot să spun cu mâna pe inimă că și sistemul de stabilizare OSS atât din obiectiv, cât și cel din cameră au făcut față cu brio unor cadre trase mult sub 1/focală. Între 200 si 400mm, am obținut cadre sharp și la 1/125 sec. Capturând întotdeauna imagini în format .raw, am apreciat și claritatea imaginilor, inclusiv la 400mm, și un contrast și culori excelente în fiecare imagine. Toate astea, într-un pachet sub 1,5kg, pe care nu l-am resimțit în reprizele de fotografie matinală de sub o ora din Cappadocia. Am simtit însă lipsa unui mecanism de blocare, cei de la Sony venind în schimb cu o soluție de ajustare a rezistenței inelului de zoom de la smooth la tight, pe care o consider totuși imperfectă.
Vorbeam mai devreme de aglomerație în Cappadocia la răsărit, dar să vedeți ce e la apus, în celebrul Sunset Point. L-am vizitat și noi într-una din zile, și am avut parte de lumina perfectă de golden hour, așa cum se așternea peste întreaga zonă. Ne-am făcut loc printre sutele de oameni, îngramădiți într-unul din cele mai instagramabile locuri din zonă, dar am ales și să rămânem pentru blue hour. Probabil știți deja cât de mult îmi place să surprind locurile pe care le vizitez așa cum sunt ele atunci când se lasă seara, iar aici aveam trei candidati perfecti – Rose Valley, Goreme și Uchisar, pe care nu puteam să îi ratez.
Nu am ratat nici hike-ul prin Rose Valley, un loc desprins parcă din altă planeta și adus aici, cu nuanțele de roz ale stâncilor, un loc absolut imens și plin de drumuri întortocheate. Așa că ne-am pierdut aproape o zi întreagă printre stânci, văi și ruine de biserici, fără niciun ghid; după ore în șir de negociat cu Google Maps, am reusit să descoperim o terasă uitată de lume și să facem un prim popas.
Am ales obiectivul 24-105 G pentru tot hike-ul, pentru versatilitate și claritatea deosebită a imaginilor. Aici am încercat și o tehnică dedicată panoramelor – stacking, totul tras din mână. În esență, am fotografiat cadre wide multiple, din același punct, însă fiecare ajustat pe verticală cu aproximativ 30 de grade, astfel încât să existe suficientă informatie duplicată în cadrele consecutive. Am preluat ulterior secvența de cadre în Lightroom, folosind opțiunea Photo Merge.
Din Cappadocia, ne-am întors în Istanbul pentru 3 zile, în partea europeană a orașului, în imediata apropiere a turnului Galata.
Am reușit să vizităm Moscheea Albastră, care se afla la interior în renovări masive, am prins un golden hour frumos la poarta Palatului Dolmabahce și am făcut o escală la Cisterna Basilica, unde am acceptat provocarea de a trage cadre cu expunere lungă, fără trepied, în bezna totală, cu obiectivul 100-400 GM. Mi-a fost de mare ajutor sistemul colierului pentru trepied, inclus în obiectiv, reușind să așez pe tălpicea acestuia, într-o balanță perfectă, camera și obiectivul. Compresia teleobiectivului a dat o perspectivă plăcută celor peste 330 de coloane întinse pe o lungime de 140 de metri.
Pe acelasi efect m-am bazat și în Marele Bazar, unde am acceptat provocarea fotografiei exclusive la focală mare, în aglomerație și spatii restrânse, reușind să mă concentrez atât pe detaliile tesăturilor fantastice, cât și pe condimente și oameni. Mi-a plăcut ca la o focală de peste 200mm, am reușit să transmit prin intermediul cadrelor, parcă și mai accentuat, ideea de mulțime și haos urban, un alt fel de fotografie de stradă.
Tot cu obiectivul 100-400 GM am plecat și în croazieră pe Bosfor, reușind să mă apropii fără probleme de ambele țărmuri, atât partea europeană, cât si cea asiatică, dar și Turnul Fecioarei. Destinația finală a fost cea mai mare Insulă a Prinților – Buyukuda, o insulă complet fără mașini, dar impânzită de trasuri, scutere, biciclete și case într-un stil colonial specific, colorate ca în povești.
La intoarcere, am încercat să trag cât mai multe cadre cu pescărușii în zbor, care ne-au asaltat pe toată durata croazierei; îi suspectez că erau mână în mână cu vanzătorii de covrigi de pe vas, cu care probabil împărțeau câștigurile la destinație.
Articol și fotografii de Matei Vasiliu
