Cu Sony A9III și noul Sony 300 mm F/2.8 GM la finala UEFA Europa Conference League de la Atena
Marius- 29minutes read
Probabil că, întrebarea care stă pe buzele multor utilizatori Sony este dacă merită upgrade-ul la Sony A9III de la predecesorii săi? L-am testat, alături de noul obiectiv Sony 300 mm/ f2.8 GM, la finala UEFA Europa Conference League de la Atena și la ultimele două meciuri ale naționalei României înainte de EURO 2024 și o să va povestesc experiența mea cu acest setup.
Am plecat de la întrebarea de mai sus. De ce? Pentru că această nouă cameră de la Sony își propune să răspundă cel mai mult nevoilor fotografilor care sunt în căutarea celor mai bune performanțe de focalizare automată și fotografiere în rafală. Așadar, fotografii de acțiune, sport, motorsport, wildlife și tot ce presupune mișcare (rapidă) s-ar putea să fie foarte încântați de noile funcții ale Sony A9III.
Care sunt caracteristicile și funcțiile noi ale Sony A9III?
Global shutter plus senzor CMOS stratificat cu 24 MPx, rafală cu 120 de cadre pe secundă
Fiind prima cameră foto mirrorless full frame care vine cu global shutter și senzor CMOS stratificat cu 24 MPx, am încercat să-i înțeleg toate beneficiile, mai ales că mulți dintre fotografii de acțiune au așteptări mari. Există trei beneficii principale ale shutterului/obturatorului global și toate sunt legate de situații în care scena se schimbă foarte rapid: sincronizarea blițului la timpi scurți și foarte scurți de expunere (de acum flashul poate fi sincronizat și la 1/80000 timp de expunere), bandingul și distorsiunile (rolling shutter).
O altă nouă caracteristică este posibilitatea de a fotografia în rafală cu 120 de cadre pe secundă. Unii ar spune că e inutil, că nu e nevoie niciodată de atât de mult și că asta ar veni și cu o investiție nouă în carduri de capacitate și viteză mari. Alții, care s-au întâlnit cu situații în care au avut nevoie de atât de mult, n-au decât să se bucure. Într-adevăr, să tragi constant un meci de fotbal cu 120 de cadre pe secundă, chiar și un card de 1 TB devine prea mic. Însă, Sony A9III vine cu un nou buton (C5) care este personalizat cu funcția de 120 fps, este situat convenabil și poate fi accesat ușor și rapid doar în momentele în care este cu adevărat nevoie.
Astfel, eu mi-am setat butoanele de burst de la Hi+, 30 fps, la Lo, 5 fps, cu funcția de 120 fps activă pe C5.
Pre-burst capture
Una dintre cele mai utile funcții (pe care alți producători o au implementată de ceva vreme pe camerele lor de top, însă doar pentru fișiere JPG) este cea de Pre-Burst Capture sau Pre-Capture cum s-a impamantenit deja în limbajul fotografilor. Această funcție permite ca, după apăsarea declanșatorului la jumătate și achiziționarea focusului, camera să poată înmagazina o secundă de cadre (și fișiere RAW, nu doar JPG) de dinaintea declanșării propriu-zise. Asta face lucrurile mult mai interesante dacă declanșarea nu se face la timp.
Vizor electronic și rear display
Alte îmbunătățiri sunt legate de vizor, unul OLED cu 9,44 milioane de puncte (2048 x 1536 px) cu mărire de 0,9x, cu frecvența de la 120 fps (standard) și 240 fps (high). Setarea de 240 fps oferă o imagine extrem de fluentă și clară în vizor atunci când camera are mișcări rapide pentru a se alinia cu un subiect în acțiune. Aspectul ăsta obosește mai puțin ochiul, dar e functional la o rezoluție redusă. Vizorul nu prezintă nicio senzație de blackout in timpul fotografierii.
Display-ul LCD de pe spate cu 2 milioane de puncte este articulat integral și cu basculare, ceea ce face ca situațiile inconfortabile de fotografiere, atunci când punctul de stație al camerei nu este la ochi, să devină mai simple, putând regla display-ul pentru a putea fi vizibil din aproape orice poziție.
Stabilizare in-camera, baterie, sloturi de carduri și ergonomie
Sony A9III vine cu algoritmi noi de procesare și stabilizare a imaginii, împingând performanțele camerei în direcția asta până la 8 stopuri de corecție (față de 5.5 la predecesori) și nu depinde de utilizarea sincronizată a mecanismelor de stabilizare in-camera plus obiective. Performanțele de corecție sunt semnificativ îmbunătățite pentru o gamă largă de obiective, însă la distanțe focale lungi s-ar putea să nu fie la fel de vizibile.
Cu anumite obiective, Sony A9III dispune de stabilizare a imaginii cu control coordonat corp-obiectiv. Sony FE 300 mm F/2.8 GM și Sony FE 70-200 mm F/2.8 II GM sunt în această listă.
Sony A9III folosește același tip de baterie ca celalalte camere full frame din seriile A7, A9, A1, NP-FZ100. Manualul spune că există garanția a 400 de cadre per unit dacă se folosește vizorul electronic și a 530 de cadre per unit cu display-ul de pe spate. Eu am folosit gripul vertical VG-C5 cu 2 baterii pentru mai multă viață pe durata unui meci de fotbal. În 180 de minute (meciul a avut prelungiri și ceremonie de decernare a medaliilor și a cupei), am reușit să trag peste 12000 de cadre (majoritatea dintre ele în rafale de 5, 15, 30 și 3 rafale de 120 de cadre pe secundă pentru niște faze care au avut potențial mai mare), iar la final am plecat cu peste 40% la viață la fiecare. Menționez că nu m-am folosit de stabilizarea obiectivului de 300 mm și nu am folosit mai mult de ISO 2500. De altfel, una dintre explicațiile pentru utilizarea îndelungată este că Sony a dezoltat un sistem de optimizare a energiei din grip care tratează cele două baterii ca pe un tot unitar și nu separat.
La fel ca și celelalte camere Sony de ultimă generație, A9III are o pereche de sloturi pentru carduri SD CFexpress Type A și UHS-II așezate unul în celălalt, oferind compatibilitate atât cu formatul SD disponibil pe scară largă, cât și cu formatul CFexpress mai rapid. Ambele sunt încă semnificativ mai lente decât cardurile CFe Type B adoptate de majoritatea celorlalți producători.
Dacă e să discutăm despre ergonomie, A9III nu iese prea mult din tiparul design-ului body-urilor Sony, însă cu gripul VG-C5 treaba se schimbă. Camera stă foarte bine în mâna, degetele nu obosesc și nici nu stau inconfortabil sau înghesuite. Priza e excelentă, mâna parcă nu mai transpiră, iar tensiunea și încordarea nu se mai simt în încheietura. Cele patru butoane pentru funcții personalizate de la C1-C4 sunt la locul lor, acolo unde utilizatorii Sony s-au obișnuit cu ele, singura diferență este acel buton C5 de pe față (ușor accesibil cu degetul arătător) care vine predefinit cu funcția rafală la 120 de cadre pe secundă, dar poate fi modificat după preferințe.
Remote shooting
Mulți dintre fotografii de acțiune folosesc camere remote, amplasate în diverse locuri, pentru a obține cadre cu unghiuri diferite, mai spectaculoase. La fotbal, de obicei, locul destinat pentru camerele acționate remote este în spatele porții. Nici cu acest model Sony nu a reușit să facă o conexiune wi-fi/bluetooth între camera și un alt device care să funcționeze stabil la mult de 8-10 m. Am folosit pentru declanșare aplicația Creators’ App pe un iPhone 14 Pro, dar după 10 m conexiunea a început să dea rateuri, după aproximativ 12 m s-a pierdut. Așadar, cea mai sigură metodă de declanșare pe distanțe mari rămâne tot cablul.
Performanțe autofocus, rolling shutter, banding și calitatea imaginii
Fiind o cameră destinată, în principal, fotografilor de acțiune/sport, aveam așteptări mari de la sistemul de autofocus. În anumite situații, A9III mi le-a depășit, iar micile greșeli și cadrele în afara focusului au fost o consecință a greșelilor de utilizare. Sony A9III e conceput în așa fel încât să nu poți să dai vina pe sistem că ai ratat un cadru. Modurile de tracking diverse, algoritmul care detectează de la ochi uman până la ochi de păsări, modul în care interpretează situațiile de trecere de la zone fără contrast la zone puternic contraste și menține focusul acolo unde e stabilit, modul în care interpretează menținerea focusului pe subiect atunci când prin foreground apar zone care ar putea schimba detecția, toate astea fac din sistemul de autofocus al A9III poate cel mai complex și precis sistem existent la ora asta pe piață. Și afirmația poate trece peste nivelul de “doar părere personală”, pentru că mi-au trecut prin mâna și competitorii.
Asociarea de setări pentru a obține cele mai bune performanțe e subiectivă de la utilizator la utilizator. Eu prefer să lucrez în AF-C (focus continuu), cu funcția pre-burst capture activată și în modurile Zone (cel mai des), Flexible Spot: Tracking (cu zona de detecție stabilită de la small până spre large – pentru situații mai complexe, când backgroundul e zona cu contrastul cel mai puternic din cadru, iar subiectul e în zona cu cel mai puțin contrast) și foarte rar punctul pe Centru (pe situații și scene mai puțin delicate).
Aici o situație cu backgroundul (tribună) cu cea mai puternică zonă de contrast, element ce ar fi putut schimba detecția focusului în foreground (zona blurata din dreapta-jos a cadrului), subiect în mișcare, jucător de culoare – situație abordată cu burst la 30 fps, AF-C, mod Zone , pre-capture. Toate cadrele în focus.
Aici o situație cu element în foreground (plasa porții), element ce ar fi putut schimba detecția focusului, subiect în mișcare – situație abordată cu burst la 10 fps, AF-C, mod Flexible Spot: Tracking, Small Area, pre-capture. Toate cadrele cu focus pe portar.
Despre banding și rolling shutter nu sunt prea multe de spus, nu există nici banding (acesta s-ar fi observat pe bannerele publicitare din imaginile de mai sus) și nu există nici deformări (a se observa forma mingii) atunci când camera se mișcă brusc, iar subiectul din cadru e în mișcare rapidă. Meritul global shutter!
Faptul că ISO de bază e 250 și nu 100 s-ar putea transpune în creșterea cu un stop a zgomotului de imagine. Chiar și așa, asta n-ar trebui să fie un impediment pentru fotografii care își doresc să captureze imagini la momentul potrivit. Cu Sony A9III poți surprinde cadre pe care multe alte camere care au un nivel mai redus de zgomot de imagine nu le-ar putea surprinde. Și încă ceva, cu toți algoritmii AI din ziua de astăzi, care curata cadrele cu orice fel de zgomot de imagine la un nivel impecabil, asta ar fi ultima problemă.
