Nikon iese de pe piața aparatelor DSLR
- F64
- 7minutes read
Nikon se va retrage de pe piața aparatelor DSLR și își va concentra resursele pe producția de aparate mirrorless, potrivit unui raport de la Nikkei Asia.
Astfel, sfârșitul producției de aparate DSLR Nikon a sosit mai devreme decât era de așteptat, după ce a fost raportat anterior că aparatele cu montură F nu vor fi abandonate până în 2025. Dar Nikkei Asia susține că Nikon a ”pierdut” în fața smartphone-urilor. Pe viitor, Nikon își propune să lanseze produse cu caracteristici unice.
Raportul continuă spunând că gigantul japonez al aparatelor foto va continua producția și distribuția modelor DSLR existente, dar focusul se va îndrepta către aparatele mirrorless.
Nikon nici nu a confirmat, nici nu a infirmat acest raport. ”A existat un raport media cu privire la retragerea de către Nikon a dezvoltării SRL. Acest articol media este speculație și Nikon nu a făcut niciun anunț în acest sens”, scrie Nikon.
Abia luna trecută, Nikon a confirmat că modelele D5600 și D3500 au fost întrerupte și de când compania a lansat flagshipu-ul D6 SLR în iunie 2020, nu au fost lansate modele SLR noi. Compania a oprit dezvoltarea camerelor digitale compacte.
Un alt gigant al camerelor DSLR, Canon, a declarat că EOS-1D X Mark III ar putea fi ultima sa cameră DLR emblematică. CEO-ul companiei a spus la acea vreme că ”nevoile pieței se îndreaptă rapid către camerele mirrorless. Prin urmare, îndreptăm din ce în ce mai mult oamenii în acea direcție”, dar a sugerat că compania va continua să producă niște camere DSLR de nivel începător și mediu în viitor.
Sfârșitul unei ere
Nikon a luat naștere în 1917 și a adoptat numele companiei în 1946. A lansat primul său SLR în 1959 și a fost mult timp apreciat de fotografi profesioniști și jurnaliști. Și-a făcut un nume oferind alternative de calitate superioară la produsele germane, precum Leica, care a dominat cândva piața.
Când camerele mirrorless au început să devină populare, vânzările de DSLR Nikon au avut de suferit, dar de atunci a fost lansat Z9, care a fost cea mai vândută cameră profesională mirrorless în primul trimestru al anului 2022.
Nimeni nu spune că ar trebui să renunți la aparatele DSLR. Da, tehnologia mirrorless va avansa și acesta este cu siguranță viitorul. Cu toate acestea, dacă ești mulțumit de DSLR-ul tău și nu vezi rostul schimbării sistemelor, nu ar trebui să îți faci griji.
Chiar dacă Nikon și Canon nu vor mai produce în viitor aparate DSLR noi, te poți baza în continuare pe aparatul DSLR pe care îl deții și poți experimenta cu el.
1 Comment
De fapt au anunțat că nu mai dezvolta DSRL-uri noi, deci nu vor mai fi update-uri de generatie. Ce am înțeles că cele actuale vor fi disponibile și fabricate in continuare.