Review Kingston Workflow, cu Dragoș Asaftei

Fiecare dintre noi folosim în acest moment cel puțin patru tipuri de stocare externă: carduri de memorie SD/XQD – pentru camerele foto/video, microSD – pentru camere de acțiune/drone; HDD-uri/SSD-uri externe pentru arhivare ori medii de lucru; stick-uri de memorie USB-A/USB-C pentru transfer de date. De-a lungul timpului am folosit mai multe variante de cititoare de carduri, dar și câteva adaptoare de tipul all-in-one cu conexiune USB-C, favorabilă noilor laptop-uri (mai ales MacBook-uri), unde USB-ul clasic (tip A) a dispărut. De curând, la invitația Kingston România, am testat sistemul Kingston Workflow, care poate fi folosit pe teren, într-o formă compactă, dar și la birou, permițându-ți să descarci mai multe carduri în același timp, ba chiar la o viteză foarte bună. Iată mai jos concluziile după o lună de utilizare a acestui sistem.

Kingston Workflow: Sistem de citire și descărcare a cardurilor de memorie

Pe scurt, Kingston Workflow este un sistem compus dintr-un dock, o bază, practic, cu 4 sloturi în care se pot introduce 3 tipuri de adaptoare pentru memoriile externe: SD, microSD, USB-A și USB-C. Dock-ul este alimentat la priză și se leagă la PC/laptop prin USB-C. La rândul lui, fiecare adaptor are conexiune USB-C și poate fi folosit de sine stătător, fără să fie necesară alimentarea la priză. Adaptorul pentru carduri SD are 2 sloturi, cel pentru microSD la fel. Al treilea cuprinde un slot USB-A și unul USB-C.

Scenariile de utilizare ar fi următoarele:

  • La birou: ai dock-ul instalat (alimentat la priză și conectat la PC/laptop), iar în el adaugi adaptoarele de care ai nevoie, în funcție de ce carduri de memorie folosești. Poți citi/descărca simultan mai multe carduri/dispozitive de stocare.
  • Pe teren: iei cu tine adaptorul sau adaptoarele de care ai nevoie și citești/descarci cardurile în laptop în momentul în care ai nevoie. Adaptoarele sunt destul de mici (5x6x1cm) și încap lejer în trusa foto.
  • La o ședință foto ori după un eveniment unde au lucrat mai mulți fotografi: pentru ceva de amploare, folosind 4 adaptoare de carduri SD, ai putea descărca 8 carduri de memorie deodată. Ceaea ce nu-i deloc puțin.

Care a fost experiența mea de utilizare a acestui sistem

Acasă. Aici treaba e simplă: am instalat sistemul pe birou și folosesc trei adaptoare, câte unul din fiecare tip. Folosesc setup-ul acesta după turele mai lungi prin țară sau pe munte, când mă întorc acasă cu mai multe carduri SD pline (cu imaginile de pe aparatele foto) și unul sau două microSD (cu ce am în dronă). Le descarc rapid pe toate pe un SSD extern, după care încep selecția, editarea, iar imaginile finale le transfer pe un HDD extern + le încarc în cloud pentru back-up.

Conexiunea dock-ului prin USB 3.2 (USB-C) asigură viteze foarte mari de transfer care depind, desigur, de cardurile de memorie utilizate și configurația mediului de lucru, a dispozitivului în sau prin care se descarcă imaginile.

Pe teren. Aici e cu atât mai simplu. De fiecare dată când plec de acasă iau cu mine adaptoarele pentru microSD și SD, alături de un singur cablu cu conexiune USB-C. Îl folosesc la ambele adaptoare, în funcție de cum am nevoie. Viteza de transfer în laptop e la fel de mare și în această formulă.

Spațiul pe care îl ocupă în rucsac
Cititorul de carduri micro SD
Cititorul de carduri SD

Adaptoarele încap ușor în orice compartiment din rucsac. Uneori, în funcție de cât de repede am nevoie, țin unul din adaptoare și în buzunarul unui toc de obiectiv, încape fără probleme.

Cât costă tot sistemul?

În funcție de nevoile tale, poți cumpăra fie doar adaptoarele, să le folosești ca cititoare de carduri de sine stătătoare, fie dock-ul împreună cu adaptoarele necesare ție. Varianta pe care o folosesc acum eu e dock + 3 adaptoare: SD, microSD și USB-A & USB-C.

Prețurile sunt următoarele:

Așa cum spuneam, cititoarele de carduri pot fi folosite atât ca parte din sistem, cât și individual. Astfel că dacă vrei doar un cititor de carduri SD, de exemplu, poți să îl cumperi doar pe acesta.

Articol și fotografii de Dragoș Asaftei. Articol preluat de pe site-ul lui Dragoș Asaftei.

Tu ce dispozitive folosești pentru stocare externă? Lasă-ne un comentariu!

Despre ce ai vrea să te documentezi în privința modalităților de stocare externă, ce articole ai dori să citești în viitor pe blogul F64 referitor la soluții de stocare externă?

Îți recomandăm să citești și următoarele articole:

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.