În urmă cu doi ani am realizat un articol în care am arătat câteva metode prin care poți realiza diferite portrete folosind surse de lumină alternative.

Împărtășiți cu noi fotografii realizate folosind blende și surse de lumină alternative, apoi folosiți codul DSCblend15 pentru comanda înscrisă și vi se va aplica reducerea de 15% din prețul afișat.

În acest articol vreau să vă arăt cum puteți îmbina sursele de lumină alternative şi blendele.  Practic puteți să realizați un mini-studio în oraş. Aveți nevoie de un obiectiv luminos, în acest caz am folosit obiectivul Canon 50mm 1.4, un body Canon 6D şi o blendă 5 în 1.

Principiile pe care le folosim în realizarea portretelor se pot utiliza cu orice sursă de lumină, fie că este un proiector, panoul unei reclame din oraş sau chiar soarele. Evident că nu avem acelaşi control pe care il avem în studio, dar asta nu înseamnă că nu putem să ne distrăm şi să fim mai creativi în realizarea fotografiilor de portret.

Pentru a controla lumina trebuie să ținem cont de următorii factori:

1) Dacă sursa de lumină este mică în raport cu subiectul, aceasta o să creeze un efect mai dur prin umbre puternice.
2) Dacă sursa de lumină este mare în raport cu subiectul, aceasta o să genereze o lumină “Soft”, contrastul și tranziția umbrelor este mai difuză.
3) Dacă doriți un portret mai dramatic plasați lumina în stânga sau în dreapta subiectului, pentru a obține efectul Rembrandt.
4) Dacă doriți să aveți un portret cu o lumină de gen beauty plasați subiectul în așa fel încât lumina să vină din față, nu din lateral.
5) Puteți să folosiți o blendă pentru a lumina zona de umbră.
6) Dacă doriți să folosiți o lumină soft, puteți să plasați o blendă de difuzie între subiect și sursa de lumină, obținând astfel o nouă sursă de lumină mai mare și plasată mai aproape de subiect.
7) Plasați sursa de lumină deasupra nivelului nasului/ochilor pentru a evita umbrele nenaturale pe față, adică umbrele de jos în sus.

În primul caz, am folosit o blendă de reflexie pentru a umple zona de umbră. Asa cum puteți observa sursa de lumină este în stanga, iar în partea dreaptă folosim o blendă silver pentru umplere.

studio foto

scheme lumini

În al doilea caz, folosim farurile de la mașină pe post de lumină principală. Deoarece lumina obținută este foarte dură, folosim o blendă de difuzie plasată între sursa de lumină și model. Astfel am obținut o nouă sursă de lumină mai mare și mai “soft”. Din partea opusă folosim o altă blendă de reflexie pentru a umple zona de umbră.

blende

surse de lumina alternative

În cazul următor folosim o blendă de reflexie pentru a direcționa lumina farurilor spre subiect. Lumina farurilor lovește blenda, aceasta devine o sursă de lumină mai mare decât cea generată de faruri, iar în final este direcționată către subiect.

studio foto

fotografia de studio outdoor

În acest caz, folosim un proiector găsit în oraș, pe post de lumină principală. Deoarece este o sursă de lumină aflată la o distanță destul de mare față de model, aceasta devine o sursă de lumină foarte mică, acestă caracteristică creează umbre foarte puternice.
Am folosit o blendă de reflexie din partea opusă pentru a umple zonele de umbră.

tutorial foto studio

studio foto

Schimbând poziția modelului în raport cu sursa de lumină obținem un nou efect. Plasăm sursa de lumină în spatele modelului și folosim o blendă de reflexie pentru a lumina fața modelului. În funcție de unghiul din care realizăm fotografia putem să obținem un efect mai dramatic sau unul mai “Soft”.

fotografia de studio

portret studio

blenda

Dacă dorim să avem un fundal alb, putem să folosim o reclamă gasită în oraș pe post de sursă de lumină. Personal îmi place foarte mult să folosesc lumina generată de reclame pentru portrete, doarece este o sursă de lumină mare și foarte “Soft”. La fel ca și în setup-ul precedent în funcție de unghiul din care realizăm fotografia putem să obținem un efect diferit în fotografie.

studio foto

Dacă dorim să obținem o sursă de lumină foarte “Soft” putem să difuzăm lumina prin mai multe suprafețe. În acest caz, folosim panoul reclamei ca sursă de lumină principală, acesta fiind o sursă de lumina “Soft” după cum am spus, adăugăm o blendă de difuzie între sursa de lumină și model, dar foarte aproape de model. Obținem în acest fel o lumină foarte difuză. Procedeul este folosit și în filme, atunci când se folosesc mai multe suprafețe de difuzie pentru a obține o lumină foarte “Soft”.

marcel cristocea

portret outdoor noaptea

În continuare vă invit să urmăriți un mic filmuleț pe care l-am realizat:

Surpriza din partea F64

Împreună cu Cristian Uba, product manager F64, am pregătit o surpriză specială pentru cei care planificau să achiziționeze o blendă în viitorul apropiat.

Împărtășiți cu noi fotografii realizate folosind blende și surse de lumină alternative, apoi folosiți codul DSCblend15 pentru comanda înscrisă și vi se va aplica reducerea de 15% din prețul afișat. Excepție fac blendele deja aflate la promoție. Pentru a ne arăta creațiile voastre, tot ce trebuie să faceți este să lasați un comment în care să puneți link către fotografia respectivă.

Perioada în care puteți trimite link-urile sub formă de commenturi este: 4 – 25 Aprilie.

Mai mult, cele mai faine imagini vor fi selectate pentru galeria cititorilor, pe care o vom adăuga la acest articol printr-un update, pe măsură ce primim fotografiile.

PS: Dacă v-a plăcut acest articol sau dacă aveți întrebări și doriți să aflați ceva în plus, vă rog să nu ezitați, lăsați un comment.

Un articol și fotografii de Marcel Cristocea.


Produse

Blenda 5in1kit 80cm wavy

Blenda 5in1kit 80cm wavy

in stoc
1390lei

Blenda 5 in 1 cu un diametru de 80 cm, cu striatii (combinatie de auriu cu argintiu).Folosita pentru difuzia sau reflexia luminii, puteti evita crearea de umbre puternice sau zone arse in fotografia, ....

Vezi detalii
Blenda 5in1 kit 90x120cm Wavy

Blenda 5in1 kit 90x120cm Wavy

in stoc
2170lei

Blenda 5 in 1 cu dimensiunile 90x120 cm (cu striatii).Folosita pentru difuzia sau reflexia luminii, puteti evita crearea de umbre puternice sau zone arse in fotografia, sau o puteti folosi pentru a of....

Vezi detalii