Concurs „Călător în lumea largă” – câștigătorii

În urmă cu două săptămâni, te-am invitat la un concurs foto altfel, premiul fiind posibilitatea de a trimite un obiect preferat de mici dimensiuni până la Polul Nord și înapoi. Andrei Nemirschi pleacă în aventura vieții lui, o călătorie 14 zile prin Helsinki, Murmansk, Marea Barents, Polul Nord, Oceanul Arctic şi insulele şi arhipelagurile ruseşti, urmând să aibă parte de peisaje cum numai în documentare ai văzut. Spărgătorul de gheață ”50 Years of Victory” îl va purta pe Andrei până la 90 de grade Nord, acolo unde va duce și cele 3 cutiuțe cu obiectele câștigătorilor, pentru a le fotografia.
Tema concursului a fost fotografia de călătorie iar crieteriile de selecție implicau ca imaginile să trasmită emoția călătorului și a tot ceea ce se află în jurul său: peisaje, oameni, clădiri, povesti, istorie șamd
Juriul a deliberat ieri, 8 iulie, iar cei 3 finaliști sunt:
Diana Butnaru
concurs
Ovidiu Cam
pescarii
Adrian Petrișor
Elvetia
Felicitări!!! Urmează să primiți prin email detaliile referitoare la trimiterea obiectelor către Andrei.
De asemenea, ne-au mai plăcut următoarele fotografii:
Godiciu Vasile
calea lactee
Leonard Butucea
orasul noaptea
Andrei Albu
concurs
Beatrice Nevezi
concurs
Chetroesu Mihai
concurs
și
Ana Maria Stan
fotografie aeriana
Rămâi alături de noi și înscrie-te în noul concurs F64 – „Zile de vară”, al cărui premiu este o imprimantă Canon Selphy CP-910. Participă aici.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.