Nikon D810, patru ani mai târziu

Postat de: F64 F64

Continuăm seria de review-uri premiate la concursul  “Scrie despre echipamentul tău foto-video te premiem!”, cu Ștefan Chiripuci care a scris despre Nikon D810.

Când te apuci sa scrii un review despre un aparat ce a apărut pe piață de mai bine de 4 ani și jumătate, este greu să găsești ceva nou de spus. Aparatul a fost măsurat, evaluat și comparat de atât de multe surse încât este aproape imposibil să adaugi ceva obiectiv despre acel aparat ce nu a fost spus deja. Ca atare, nu voi încerca să scriu o recenzie cu cifre multe ci voi încerca în rândurile următoare să răspund, după mai bine de 4 ani în care am folosit D810 pe post de cameră foto principală, la o întrebare simplă: Merită să achiziționezi un Nikon D810 în 2019?

Povestea mea cu D810 începe în toamna anului 2014. În acel moment foloseam un Nikon D300 de ceva timp și acesta începuse să își arate vârsta. În plus, îmi doream un senzor cu performanțe mai bune, iar o excursie îndelung plănuită ce se apropia mi-a dat imboldul ideal pentru a-mi achiziționa un aparat nou.

Dar ce aparat anume ar fi fost capabil să acopere un gen cât mai larg de fotografie și să o facă bine? APS-C-urile vremii fie nu aveau cadența, fie nu aveau buffer-ul necesare pentru a fi aparatele potrivite pentru fotografia de păsări și acțiune. Aparatele full-frame accesibile ale vremii nu aveau sistemul de focalizare automată și construcția cu care am fost obișnuit. Ca atare am mers pe mâna proaspăt lansatului (atunci) D810. Și acesta a fost începutul unei prietenii minunate.

După o foarte scurtă perioadă de acomodare, l-am aruncat în rucsac și am plecat în Islanda. Ajunși acolo, am fost întâmpinați de temperaturi de -10 grade Celsius și ninsoare viscolită.

Nikon D810
(c) Ștefan Chiripuci

Moment în care m-am bucurat să am în mână un aparat cu o construcție rezistentă la intemperii, ce mi-a permis de-a lungul timpului să fotografiez în diverse condiții adverse. De asemenea, a ieșit în evidență ergonomia aparatului, cu butoane mari, ușor de găsit și apăsat cu mănuși, cu spații mari între ele, greu de apăsat accidental.

Pentru a testa și mai bine această rezistență la intemperii, l-am dus pe marginea Atlanticului pentru a fi stropit de apa acestuia în timp ce realizam fotografii cu timp lung de expunere:

Nikon D810
(c) Ștefan Chiripuci

Pe măsură ce l-am folosit, am realizat că inima acestui aparat este senzorul de 36.3 Megapixeli. Acest senzor, depășit de atunci doar de câteva aparate full-frame, permite nu numai expuneri lungi mai ușoare datorită sensibilității native de bază de ISO64, ci și obținerea de imagini foarte, foarte detaliate.

Fișierele RAW obținute de la acest senzor sunt foarte maleabile în post procesare, adesea iertând greșelile de expunere ale utilizatorului și reducând nevoia de filtre graduale.

Legat de senzor, performanța la expuneri lungi și ISO mare este foarte bună, un lucru binevenit pentru cei pasionați de fotografia nocturnă.

Nikon D810
(c) Ștefan Chiripuci

Totuși, când vine vorba de utilizarea pentru astrofotografie, unul din punctele slabe ale camerei devine evident: atunci când este folosită funcția Live-View pe lumină scăzută, calitatea imaginii mărite pe ecranul aparatului este slabă, plină de zgomot, ceea ce face punerea la punct a focalizării dificilă.

Cei 36.3 Megapixeli nu vin însă fără costuri, iar primul dintre acestea este nevoia de tehnică foarte bună a utilizatorului pentru a obține tot ce se poate din imagine. Astfel, trebuie o perioadă de acomodare pentru a obține cadre nemișcate din mână, trebuie un trepied solid cu un cap de calitate și pentru peisagistică este util un declanșator fără fir și folosirea funcției de blocare a oglinzii înainte de declanșare. Dacă utilizarea imaginii se face la rezoluție redusă, numărul mare de pixeli permit mascarea unor ușoare mișcări sau a unei erori mici de focalizare prin redimensionare.

Al doilea cost are de-a face cu cantitatea mare de date ce trebuie mutată de pe senzor. Acest lucru se traduce în RAW-uri de peste 50MB, în nevoia de carduri rapide și într-o rafală de 5 cadre pe secunde cu un buffer pentru aproximativ 25 de cadre.

Cu toate acestea, reducând suprafața zonei din senzor folosite la un crop de 1.2x, putem crește rafala la 6 cadre pe secundă, iar buffer-ul disponibil – cu un card rapid – crește la 50 de cadre. Astfel camera poate face față onorabil unor scenarii de acțiune, având 25 de Megapixeli rămași pentru imaginea finală.

Trecerea de la modul full-frame la modul crop se poate face rapid, opțiunea putând fi atribuită unui buton din cele aflate lângă montură. Această trecere duce la mascarea în vizor a zonei nefolosite pentru o mai bună încadrare. Dacă situația permite, dezactivând iluminarea punctelor de focalizare, această mască devine semi-transparentă, permițând observarea acțiunii din afara cadrului final și oferind o mai buna predicție asupra momentului în care să declanșez.

Ajungând la capitolul fotografie de acțiune/păsări, trebuie luat în considerare sistemul de focalizare automată cu 51 de puncte, evoluat din cel apărut pe aparatele din clasa Nikon D3/D4. Acesta prezintă o mulțime de opțiuni de configurare, ce acoperă diverse situații în care un fotograf se poate regăsi. Două dintre opțiunile sistemului ies pentru mine în evidență.

Prima opțiune este modul Group-AF, ce folosește 5 puncte de focalizare așezate în cruce pentru a focaliza cel mai apropiat subiect – cu preferință pentru punctul aflat în centrul grupului de 5. L-am găsit foarte folositor pentru a fotografia insecte de la distanță sau aproape, în combinație cu focalizarea continuă.

Nikon D810
(c) Ștefan Chiripuci

A doua opțiune este mai puțin documentată și este realizată în combinație cu sistemul de măsurare a expunerii ce folosește 91000 de pixeli RGB: lăsând camera în mod Auto-AF, aceasta va detecta fețe în cadru și va face focusul pe acestea. Există și posibilitatea de a ajusta expunerea pentru fața care se află în focus. Această opțiune funcționează cel mai bine cu subiecte ce privesc direct către cameră și poate fi foarte utilă în studio.

Nikon D810
(c) Ștefan Chiripuci

Totul nu este însă perfect când vine vorba despre focalizarea lui D810. Astfel, punctele de focalizare nu acoperă foarte mult din cadru, astfel încât unele încadrări sunt mai dificile, iar performanța în lumină scăzută este slabă comparată cu alte aparate ce folosesc același modul de focalizare. O ultimă critică adusă sistemului AF ține de comportamentul cu super-zoom-urile din categoria 150-600 f5-6.3 ce au devenit populare în ultima vreme: performanța la 600 de mm atunci când se folosesc alte puncte de focus decât grupul central de 11 este destul de scăzută. Acest lucru era de așteptat dat fiind că acestea sunt singurele puncte capabile sa funcționeze la diafragme mai mici de f/5.6

Însă, cu obiectivul adecvat și familiaritate cu sistemul de autofocus, nici măcar insectele în zbor nu sunt subiecte prea dificile pentru D810:

Nikon D810
(c) Ștefan Chiripuci

Ajungând la acest punct al review-ului realizez cât de multe detalii încă sunt de spus despre acest aparat, cum ar fi faptul că prezența unui blitz incorporat cu funcție de comandă a altor blițuri ușurează fotografia de studio – funcție ce începe ușor ușor să dispară de pe aparatele moderne cu rezoluție mare.

Nikon D810
(c) Ștefan Chiripuci

Conștientizez însă că aș putea explora aparatul încă multe pagini, cu riscul de a plictisi cititorul. Ca atare, voi încerca să concentrez aparatul în puncte tari și puncte slabe.

Puncte tari:

  • Senzorul extrem de capabil – și acum, la mai bine de 4 ani de la apariție, senzorul oferă performanțe competitive.
  • Corp solid, rezistent la intemperii – după ce am purtat aparatul prin frig și ploaie, prin nisip și l-am lăsat în iarba plină cu rouă, acestă încă funcționează ca în prima zi.
  • Posibilitățile de a ajusta aparatul după nevoi – combinația de grupuri de setări cu meniul personalizat și capacitatea de a atribui butoane pentru funcții specifice oferă utilizatorului un grad înalt de control.

Puncte slabe:

  • Lipsa unor funcții ce erau deja comune la apariția sa – ecranul rabatabil și touchscreen-ul fiind principalele care îmi lipsesc, mai ales când fotografiez de pe trepied.
  • Vizorul neadecvat pentru a folosi obiectivele manuale – asistența pentru focalizare manuală este redusă, lipsind facilități precum „focus peaking”.
  • Funcția de filmare depășită – în domeniul filmării trebuie să îmi recunosc lipsa de experiență, dar nu este greu de observat că, în ciuda controlului oferit, 1080p@60fps fără a avea focalizare automată utilizabilă sună depășit într-o lume în care filmarea 4k la 30 și chiar 60 de cadre pe secundă este destul de răspândită și producătorii se întrec în a oferi autofocus cât mai bun la filmare.

Concluzii

Pe măsură ce scriam acest articol și săpam prin arhivele de imagini, mă gândeam la întrebarea pusă la început: „Merită să achiziționezi un D810 în 2019?”. Există aparate care trag la 15 cadre pe secundă și aparate care filmează superb. Un fotograf / videograf ce are nevoi specifice va fi servit mai bine de astfel de aparate. Dar pentru cine are nevoie de un aparat care să poată face față atât în studiou cât și în condiții adverse, pentru cine dorește să abordeze genuri variate de fotografie și are nevoie de un aparat care să le poată face cu aplomb, Nikon D810 merită achiziționat.

Articol și fotografii de Ștefan Chiripuci.




test - array(0) { }

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top