5 idei de cadouri pentru fotografii familiști

Cum sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar noi am început o nouă campanie dedicată cadourilor, ne-am gândit să-ți facem câteva ghiduri scurte de cadouri potrivite pentru 4 tipuri de cumpărători frecvenți ai magazinului F64.

cadouri
Așadar, începem seria cu tipologia de care vrem să fim aproape în această perioadă și anume, familistul. Cum sărbătorile sunt perioada din an în care toți tindem să ne apropiem de cei dragi, ne-am gândit că aceste cadouri ar fi potrivite:

Deja v-ați făcut planuri de un concediu la ski sau pur și simplu v-ați hotărât să profitați de iarnă? Atunci cu siguranță vei avea nevoie de mănuși și căciuli ca să nu dârdâi atât de tare cu mâna pe aparat sau telefon.

La F64 găsești căciuli smart care se conectează prin Bluetooth la smartphone-ul tău, fiind compatibile cu majoritatea modelelor. Acestea au căști încorporate pentru ca tu să te bucuri de muzica preferata, iar microfonul facilitează efectuarea apelurilor telefonice. Butoanele de control ți permit să reglezi volumul, să schimbi piesa, să pui pauză sau să răspunzi la apeluri.

Vrei să te bucuri de o sumedenie de fotografii drăguțe de grup din vacanță? Atunci un selfie-stick s-ar putea să fie soluția.

Fii mereu la timp și la curent cu tot ceea ce ai de făcut, indiferent de vreme cu un smartwatch. Ai o listă lungă de to-do-uri, fie că vorbim de muncă, pasiune sau activități de familie? Atunci un smartwatch s-ar putea să fie perfect pentru tine.

Printează cele mai faine momente petrecute în familie cu Epson L850!

Specificații cheie:

  • Recipient de cerneala special, ce poate fi reumplut
  • Ecran LCD pentru a imprima de pe carduri de memorie/aparate foto
  • Scan A4
  • Ecran LCD Color, touch 6,9cm
  • Cititor SDXC – SDHC incorporat

#5 Sony Alpha A6400 cu Obiectiv 16-50mm

Dacă vrei însă să duci fotografia la următorul nivel, o alternativă extrem de utilă în locul smartphone-ului este acest kit foto.

Specificații cheie

  • Senzor CMOS 24.2MP APS-C Exmor
  • Procesor de imagine BIONZ X
  • AF si tracking in timp real
  • Display touchscreen 3.0″ rabatabil 180°
  • Pana la 11 fps
  • ISO pana la 102.400

Sony Alpha A6400 este un aparat foto mirrorless cu obiective interschimbabile, robust, elegant și compact, care se adresează deopotrivă fotografilor amatori cât și fotografilor profesioniști care nu vor să transporte un aparat mare și greu. 

Bonus: Alte idei de cadouri apreciate de fotografii familiști

BONUS! Ca să surprinzi momente cât mai frumoase în această iarnă ți-am pregătit un ghid cu adevărat special!

De ce sa descarci acest ghid?

Sărbătorile nu ne lasă niciodată fără amintiri. Fiind cam singura perioadă din an în care putem întradevăr să profităm de compania celor dragi, de ce să nu rămânem și cu fotografii pe măsura momentelor petrecute? Vei găsi în acest ebook o mulțime de informații despre cum să creezi amintiri magice în fotografii care surprind spiritul acestei perioade.

 

În acest ghid foto urmează să afli:

 Sfaturi generale pentru fotografii de Crăciun și amintiri de neuitat

 Sfaturi utile pentru fotografierea pomului de Crăciun

 7 sfaturi pentru fotografierea mesei de Crăciun

 Tips & tricks pentru fotografierea ploii

 Cum alegi un cadou pentru cineva pasionat de foto-video

 BONUS! Fotografii reusite cu artificii!

Citește și sugestiile de cadouri pentru: entuziaști, vloggeri și aventurieri!

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.