Interviu cu Anca Asmarandei – despre freelancing și fotografie

Postat de: F64 F64

Pe Anca am descoperit-o din întâmplare. Ne-au plăcut cadrele ei curate, puternice, clare când vine vorba de concept și atitudine. Am zis că merită să aflăm mai multe, așa că am căutat mai amplu. Am aruncat un ochi la ea pe site, am văzut că are experiență și în ceea ce privește a-ți urma pasiunea și pe meleaguri străine. Ne-am gândit că sigur ar ieși un interviu fain, având în vedere că fotografiile Ancăi deja vorbesc în nenumărate cuvinte, iar cu atâta experiență acumulată, cu siguranță are și sfaturi utile pentru comunitatea noastră.
Acestea fiind spuse, hai să aflăm cine este Anca, care este povestea ei, care sunt pasiunile (în afară de fotografie) și planurile ei, ce o inspiră și ce ne recomandă, mai jos:
anca
(c) Anca Asmarandei
#1 Bună Anca și bine ai venit pe Blogul F64! Spune-ne câte ceva despre tine pentru ca cititorii noștri să te cunoască. Cum a ajuns Anca să facă fotografie și de ce? Cine este ea?
Am început pe la 17 ani să flirtez cu camera, am avut ocazia să colaborez cu prieteni care deja lucrau în publicitate. Așa am reușit să pun mâna pe un DSLR și să îmi descopăr pasiunea. Am continuat cu încredere pentru că, nu doar că am descoperit-o, dar m-am simțit încurajată când fotografiile au fost publicate într-o revistă locală.
Ca persoană, sunt un amalgam de experiențe atât culturale, cât și personale. Prin faptul că am călătorit mult și am locuit în trei țări diferite, am ajuns să apreciez lucrurile mărunte și să văd frumusețea în orice și oricine.
Anca
(c) Anca Asmarandei
#2 Ce faci în prezent? Am făcut un mic research și am descoperit că faci destul de mult freelancing. Suntem curioși cât de ușor este ca fotograf să fii freelancer la noi, în România. Poți face doar asta?
Nu sunt de mulă vreme în România și freelancing am fâcut mai mult afară. Momentan lucrez la câteva proiecte personale, care vor fi în curând postate și pe site-ul meu. Mereu încerc să învăț ceva nou și de ceva vreme am început să și filmez.
Cred că poți să faci doar freelancing în România dacă îți plac evenimentele, acestea au success financiar semnificativ la noi, iar dacă îți creezi o reputație merg și workshopurile. Eu mai am un job în paralel și încă mai caut rețeta de succes ca fotograf/artist în România.
anca
(c) Anca Asmarandei
#3 În același timp, am observat că ai destul de multă experiență lucrând, învățând sau colaborând în afară. Lăsând deoparte partea financiară, crezi că artiștii, fie ei fotografi sau nu, au șanse mai mari să-și urmeze pasiunea în afara României, de ce?
Vreau sa fiu optimistă și să spun că încet, încet văd că arta incepe să fie încurajată si în România prin evenimente tot mai frecvente. De exemplu, în orașul meu natal, Arad, sunt organizate proiecții de film de la festivaluri de câtre cei de la CitiZenit. Au și înființat o școală de film pentru cei aflați încă în liceu, ceea ce mă bucură foarte tare pentru că și mie mi-ar fi plăcut oportunitatea asta câtă vreme eram elevă.
Ar trebui ca în școli să se pună accentul și pe artă pentru că tehnologia tot avansează, iar noi ne robotizăm tot mai mult. Arta ne mai reamintește că totuși suntem oameni și e normal să avem o gamă largă de sentimente, nu doar “Like”, “Love”, “Sad”, “Angry” și “Wow”.
Am fost plăcut surprinsă de Berlin în timp ce fotografiam pe stradă, oamenii se opreau, fără excepție, zâmbeau și îmi respectau “momentul”, respectau potențiala artă. Asta mi-ar fi plăcut să avem si noi, românii – respectul pentru artă.
În New York mi-a plăcut foarte mult diversitatea și profesionalismul modelelor cu care am colaborat. Unele erau actrițe, altele dansatoare, altele modele de runway, dar toate mi-au respectat concepul ședinței foto, chiar și atunci când le-am cerut să sufle confetti într-un bol plin cu apă (ceea ce nu e deloc ușor). Mi-ar plăcea ca și la români să găsesc aceeași dedicare.
Ca să revin cu o concluzie, cred că artiștii sunt mai mult apreciați afară. Ca artist cu rezidență în România, cred că trebuie să ai tentaculele întinse si pe afară ca să poți trăi din artă.
#4 Mi-a plăcut descrierea de pe site-ul tău. Acolo spuneai că ceea ce creezi se axează pe emoții exprimate conceptual, emoții preopnderent negative. De ce te inspiră acestea sau mai bine spus, dacă creezi pentru a te vindeca, de ce te axezi pe (cumva) antiteza vindecării sau a elementelor care o reprezintă? De ce ai ales acest mecanism?
E natural să creez atunci când sufăr sau când sunt tristă, cred că e hrana artiștilor. În momentul în care văd fotografia finalizată e ca și cum am pus sentimentul respectiv într-un borcan și am pus capac; nu mă mai poate afecta, dar încă îl văd ca să îmi reamintească poate, de o lecție învățată, de o amintire frumoasă, dar tristă sau de un eșec necesar.
Proiectele mele personale sunt practic un jurnal vizual ca și seria “The Daily Moods” în timpul vizitei mele în India.
anca
(c) Anca Asmarandei
#5 Totuși, ce m-a surprins în mod foarte plăcut la imaginile tale, a fost cât de curate sunt. În sensul în care, regăsesc compoziții simple, însă gândite, structurate. Aparent nimic nu spune mai mult decât îți dorești să dezvălui. Cum faci asta? Cum privești un cadru înainte să te hotărăști asupra lui, înainte să declanșezi și ce te determină să o faci?
Înainte de o ședință foto mă gândesc la un concept și îmi schițez posibile cadre. Alteori, cadrele pur și simplu îmi apar în minte și știu că trebuie să organizez o ședință foto ca să arăt lumea văzută de mine și altora. Sunt și situații când modelele mă inspiră: de exemplu, Elizabeth venise cu o pălărie verde la ședința foto, am fotografiat câteva unghiuri și s-a dezvoltat într-un proiect unde am continuat ideea și cu modelele ce au urmat.
anca
(c) Anca Asmarandei
#6 Mai ai și alte pasiuni? Ce face Anca când nu creează?
Mereu mi-a plăcut să citesc, dar și să scriu. Citesc de la cărți despre budism, la “Vegetariana” lui Han Kang, la Dale Carnegie și orice de la Dan Brown.
Să călătoresc e viciul meu, îmi place să descopăr oameni și culturi noi, să observ obiceiurile cele mai comune și să mă inspir din ele.
anca
(c) Anca Asmarandei
#7 Ai un proiect de suflet? Ne povestești mai multe despre el?
Da, chiar lucrez la un proiect personal, care e important pentru mine. Trec printr-o decepție în dragoste, care m-a marcat foarte mult emoțional și m-am decis să documentez procesul meu de vindecare.
Proiectul vizualizează acea perioadă de tranziție de la depresie la a fi din nou întreagă, fericită. E o balanță foarte delicată între extreme și vreau să redau vizual în fiecare cadru, în același timp, un element de tristețe profundă cu un element de fericire.
Sper ca această serie să se materializeze și într-o expoziție.
#8 Ne spui ce fotografi urmărești? Atât români cât și străini?
Ar fi o listă lungă, dar am să mă rezum la doar câțiva: Gregory Crewdson, Marta Bevacqua, Brooke DiDonato, Lin Yung Cheng (numele de artist 3cm Lin), David Uzochukwu, Tim Walker; iar români: Tibi Clenci, Sorin Onișor, Mihaela Noroc.
anca
(c) Anca Asmarandei
#9 Dacă absolut nimic nu te-ar putea condiționa, ce ai îndrăzni să fotografiezi? Până unde te-ai aventura și de ce?
Mi-ar placea să încerc fotografia subacvatică. Mi se pare că e o lume așa de tăcută, dar care poate spune atât de multe povești cu personaje fantastice. Mă atrage apa și felul cum materialele plutesc, mi se pare că atunci când este sub apă corpul uman capătă o eleganță aparte.
anca
(c) Anca Asmarandei
#10 În încheiere, ne lași un mesaj către comunitatea foto? Ce ți se pare a fi vital de auzit și înțeles, integrat în comunitate?
Să ne ajutăm și să ne susținem mai mult – ca de la fotograf la fotograf, să împărtășim experiențe și să nu uităm că viziunea și percepția lumii e diferită la fiecare dintre noi.
anca
(c) Anca Asmarandei
O poți găsi pe Anca Asmarandei pe Instagram și pe site-ul ei personal.




test - array(0) { }

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top