8 accesorii și gadgeturi care să nu-ți lipsească în noul an școlar/universitar

Acum că toamna aproape bate la ușă, iar în curând va suna clopoțelul de intrare, atât în rândul școlilor și al liceelor, cât și în cel al facultăților, ne-am gândit să-ți pregătim o mică listă de gadgeturi care pot face viața de școlar, licean sau student mai ușoară.

Dacă pe vremuri, ca să zicem așa, puteam doar visa la unele dintre aceste accesorii și gadgeturi, în ziua de astăzi ele fac parte din firescul a ceea ce înseamnă studiu: a te ajuta de tehnologie și a o pune în slujba proiectelor, referatelor și temelor de acasă. A, și să nu uităm de relaxarea din pauze, nu?

În ordine aleatorie, din trusa Back to Photo School nu ar trebui să lipsească:

#1 Un hard extern

E util indiferent de domeniul de studiu. Salvezi pe el orice informație importantă (fișiere text, fotografii, filmulețe etc.), fie că ai studiat acasă sau la bibliotecă. În plus, ai back-up asigurat la orice oră și nu stai cu grija că laptopul sau PC-ul tău ar putea păți ceva, iar tu vei pierde acele date importante pentru care ai petrecut ore de studiu intens.

Te ajută și să fii organizat, având totul la îndemână, nemaifiind nevoie să îți amintești dacă fișierele de care ai nevoie sunt pe PC-ul de la școală sau pe laptopul ori tableta de acasă. Capacitatea de stocare poate fi aleasă în funcție de nevoi, dar spațiul în plus clar nu va fi niciodată un minus.

#2 Smartphone și tabletă

De ce? Păi ar fi o listă întreagă de motive, însă probabil cele mai importante țin de comunicarea cu ceilalți și de ajutorul pentru studiu, internetul fiind la îndemână pentru a cauta pe Wikipedia și diverse site-uri de unde te poți informa pentru proiectele de la școală. Ca să nu mai vorbim că poți scana paginile cărților cu ajutorul diverselor aplicații, pentru a le citi ulterior acasă, fără a mai căra volume întregi de la bibliotecă.

Dacă vorbim de telefoane, opțiunile sunt aproape nelimitate, în funcție de buget și configurațiile pentru care optezi. Important e că ai de unde alege!

O variantă ar fi modelul HTC Desire 10 Pro, un smartphone cu dotări de ultimă ora și design simplu, realizat din materiale ce-i conferă deopotrivă robustețe și noblețe.

HTC Desire 10 Pro are un ecran mare de 5.5”, procesor Octa-Core și un spațiu de stocare impresionat de mare, 4GB RAM și 64GB memorie internă.

HTC Desire 10 Pro impresionează mai ales prin camera principală de 20MP cu specificații profesionale și prin camera secundară de 13MP pentru cele mai reușite selfie-uri, chiar și în condiții de iluminare slabă.

Pentru stocarea fotografiilor alături de muzică, filme și alte date ai la dispoziție memoria Flash, sau slotul pentru carduri microSDHC ce suportă carduri de până la 128 GB. Sună bine, așa-i?

#3 Baterii externe

Autonomia redusă a acumulatorilor face ca utilizarea unor baterii externe pentru telefon sau tabletă să fie utilă în anumite situații în care nu ai o priză la îndemână. De exemplu, în cazul în care colaborezi la un proiect de grup și este nevoie ca mai mulți să lucreze în ziua respectivă de pe acea tabletă. Sau dacă pleci într-o excursie, de ce nu, ori ai mai multe drumuri de făcut în oraș și nu ai timp să-ți încarci telefonul/tableta. Un astfel de gadget este mai mult decât potrivit, pentru că îți va menține tableta sau smartphone-ul în viață pentru mai mult timp.

#4 Stick-uri de memorie

Varianta mini a spațiului de stocare, în cazul în care nu vrei să ai toate arhivele cu tine, ci doar un proiect sau un referat anume, pentru materia la care vei fi notat miercuri. Ce să spunem despre ele… Deja le are și le folosește toată lumea, încap lejer în orice buzunar și n-ai bătăi de cap cu memoria 🙂

#5 Boxe portabile si casti

back to school

Studiem, studiem… Dar mai luăm și pauză, nu? Și parcă ar merge niște muzică în pauză. Tableta sau telefonul le ai deja, dar se aude cumva prea încet muzica? Ei bine, soluția e mai la îndemână decât crezi. Și foarte accesibilă ca preț. Iar dacă nu vrei să deranjezi totuși colegii (poate ei nu-s preferă aceleași genuri), ai varianta căștilor. Tu cu muzica ta, în lumea ta. Gata, vei avea inspirație pentru următorul curs, acum că te-ai relaxat.

#6 Selfie stick

Tot în pauză îți vei dori din când în când să ai amintiri cu colegii. Telefonul inteligent îl ai, așa că ajutor pentru fotografii nu-ți trebuie, însă ce te faci dacă nu încăpeți cu toții în cadru? Rogi pe altcineva? Dar nu-i mai simplu să folosești un selfie stick? Plus că din punct de vedere al creativității și al jocului cu unghiurile de fotografiere clar vei ieși pe plus.

Noi îți propunem un kit haios, alcătuit dintr-un selfie stick și propsuri, care vor face din amintirile cu colegii un adevărat deliciu.

#7 Brățară de fitness

Studiem, ne relaxăm, dar mai facem și sport, nu? Iar aici intră în scenă brățările de fitness. Brățara inteligentă Xiaomi a fost creată special pentru a te ajuta să îmbunătățești și să monitorizezi activitatea fizică depusă pe parcursul zilei. Se asortează la orice ținuta, e rezistentă la apă și poate sta în stand-by până la 30 de zile. Brățara este compatibilă cu dispozitive mobile ce au o versiune de Android 4.4 sau mai noi.

#8 Carduri de memorie

Am tot vorbit de gadgeturi cool și utile, dar să nu uităm că majoritatea au nevoie de memorie. Oferta de carduri de memorie nu e deloc rea, nici din punct de vedere al prețurilor și nici al capacității de stocare, aici fiecare putând opta pentru ce are nevoie.

În cazul cardurilor SD, găsești pe blogul F64 și un scurt ghid despre cum îți alegi cardul potrivit și ce înseamnă toate acele cifre și simboluri inscripționate pe ele. Intră aici.

Gata, acum că începe școala, poți da vina pe noi pentru discutarea bugetului alocat de elev sau student! Poți merge cu lista la părinți pentru a le spune: „Vezi, F64 recomandă căști, tabletă, selfie stick-ul ăsta fain care ne va fi util și când mergem în vacanță, ca să nu mai vorbim de memorii și alte lucruri utile. Promit să țin în ordine toate proiectele și temele la care lucrez.:)”.

Iar voi, părinți dragi, îi puteți crede pe cuvânt. Dacă viața de elev sau student poate fi mai ușoară, de ce să nu le dăm o mână de ajutor? Ne-ar fi plăcut și nouă să avem astfel de „jucarii” utile, nu-i așa?

În plus, vă așteptăm sugestiile, elevi, studenți și părinți deopotrivă, la secțiunea comentarii de mai jos.

Fugim la ore, ca s-a sunat!

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *