(c) Cristian Munteanu

Impresii despre Kingston SDHC Ultimate 64GB și MobileLite Wireless G3

Pentru o incursiune în lumea ruşilor lipoveni, desfăşurată nu cu mult timp în urmă, am lucrat cu un Nikon D800 și un card de 64GB de la Kinston, precum şi cu o „jucărie” nouă şi extrem de utilă, Kingston MobileLite Wireless G3.
În primul rând, Kingston SDHC Ultimate 64GB Class 10 UHS-I 90MB/s, mi-a fost extrem de util, mai ales pentru că l-am avut într-o combinaţie de invidiat cu Nikon D800. Aşa după cum ştiţi, acesta din urmă are un senzor de 36.3 de mpx, ceea ce a făcut ca Kingston să fie pus la treabă serios, mai ales că au fost destule momente în care am tras şi în rafală. Având o viteză de scriere de 45MB/s, cardul a răspuns prompt şi bine şi în momentele mai sus amintite. Mai mult, ajuns acasă, am descoperit că, în pofida calculatorului meu nu tocmai nou, atingea viteze de citire aproape de cea menţionată de producător, de 90MB/s. Acest aspect e important mai ales atunci când ai cardul aproape plin, şi nu vrei să dureze o veşnicie până să îţi transferi imaginile în calculator sau pe un hard extern.


În plus, am avut la dispoziție şi un device alb de la Kingston, la care m-am uitat circumspect, şi pe care mi-a fost propus să-l descoper singur, fără să primesc amănunte. După ce l-am lăsat câteva zile că se obişnuiască cu aerul Dobrogei, am purces la utilizarea sa.
Kingston MobileLite Wireless G3 este un device foarte util, care îţi permite mai multe lucruri, graţie reţelei WI-FI pe care o poţi crea cu ajutorul său şi al smartphone-ului, şi le voi aminti aici într-o ordine aleatorie.

  •  Îţi încarcă telefonul, 2x
  • Poţi transfera, graţie unei aplicaţii free de mobil (sau tabletă) fotografii între cardul SD şi smartfone (sau tabletă)
  • Transferi cadre de pe cardul SD pe stick USB (şi invers)

Deci te ajută să îţi măreşti capacitatea de stocare, atunci când n-ai un laptop, de exemplu, lângă tine. Sau să îţi încarci telefonul, tableta, lucru lesne de făcut având în vedere bateria de 5400 mAh pe care o are device-ul Kingston.
Un plus este şi tehnologia de fabricaţie, bazată pe celule japoneze premium, care măresc durata vieţii bateriei. De asemenea, îţi conferă şi o mai mare mobilitate, pentru că poţi trimite imagini direct unde ai nevoie, trecându-le de pe cardul SD pe telefon şi de acolo mai departe.
Iar dacă doriţi o şi mai mare utilitate şi mobilitate, atunci vă sfătuiesc să optaţi pentru Kingston MobileLite Wireless PRO, care are şi un spaţiu de stocare internă de 64 de GB!
Sfecificații, pe scurt:
Dimensiuni: 115x 80mm x 23mm
Greutate: 192g
Acumulator: 16 ore de funcţionare continuă, Li-ion internă de 5400 mAh
Sisteme suportate: FĂT, FAT32, NTFS, exFAT
Citeşte carduri SD, SDHC, SDXC, microSD/SDHC/SDXC
Formate standard de fişiere: MP3, WAW, M4V, MP4, Jpeg, Tiff, Pdf.
Dispozitive mobile compatibile: iPad 2/3rd Gen/4th Gen/Air/Air 2, iPad Mini/Mini 2/Mini 3/Mini 4, iPad Touch 5th Gen/6th Gen, iPhone 4S/5/5S/6/6+/6S/6S+, Fire, Fire HD (4.6+), Android (4.2+)
O parte dintre fotografiile realizate în lumea ruşilor lipoveni:


Un articol și fotografii de Cristian Munteanu. Îl găsești și aici.
[products ids=125025219,125025016]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.