Calator spre Groenlanda

O poveste frumoasa in jurul acestor copaci care parca au vrut sa ramana de referinta pentru mine, pentru Galati si de ce nu, pentru Romania – o tara deosebit de frumoasa. Aici este fotografia ce a fost aleasa din sute  de fotografii, pentru a ma trimite spre Groenlanda, un capat de lume pentru unii si cred ca pentru ei, inuiții, de fapt un inceput de lume. Premiul a fost de fapt  o aventura de 10 zile prin Islanda spre  Groenlanda unde sa putem intalni, vedea si simti cultura, viata si natura  intr-un loc inghetat dar cu vizibile semne de primavara; perioada cea mai buna pentru a vedea Aurora boreala.  Haideti sa calatorim impreuna.
Pregatirile minutioase m-au dezarmat dar in final, am primit suport si ajutor din mai multe parti asa ca cei mai  multi parteneri au fost oamenii, familia, prietenii si cativa fotografi (ceilalti ma invidiau. Am glumit). Asa ca de la Nikon Romania am primit un D600 pentru a face si cateva filmari si ca sa pot avea suficient loc pentru 2 camere si mai mult de 5 obiective, F64 mi-a furnizat un Tamrac Expedition 7x si Joby GorillaPod Focus Kit Ballhead X mic si flexibil care nici nu va imaginati cat e de util; efectiv il asezam pe orice suprafata si era gata de filmat sau pentru fotografiat noaptea. Eu folosesc Vanguard Alta Pro 283CT, un trepeid de carbon si daca tot a ajuns si la F64 noul cap de trepied Vanguard GH-300T, l-am luat la testat.
Cu 10kg in spate si 30 pe troller am pornit spre Islanda. Cum era si normal, prima oprire am facut-0 la ”vinovatul” ce-a blocat traficul aerian in Europa in 2010 – Vulcanul Eyjafjallajökull.
O  priveliste selenara unde vantul si roca vulcanica domneste. In orice secunda se poate ivi soarele sau  poate incepe sa ploua. Totul e dominat de roca si muschi ce imbraca ca o manta bolovanii formati de lava.

A doua zi in Reykjavik – capitala Islandei, fiind aproape de hotel, am incadrat si eu minunea arhitecturala – biserica Hallgrímur care reprezinta fluxuri de lava prin viziunea arhitectului  Guðjón Samúelsson. Impresionant. Vanguard GH-300T “ameninta” tacut si incet formele simetrice la interior arhitectura bisercii. Cum capul de trepied are si posibilitatea de  conexiune live view e foarte bun la filmat cu dslr-ul. E mai greu la exterior datorita luminii puternice.

Nu am stat prea mult, pentru ca urasc sa am de fotografiat arhitectura, si frumoasa pe deasupra, si sa am turisti care sa apara in cadru. Ne-am echipat de la un magazin de profil cu haine si mai  groase, am luat un avion privat si dupa 2 ore de zburat, frumusetile inghetate au inceput sa apara odata cu coborarea altitudinii avionului. E o mare dorinta pentru noi cei care fotografiem sau filmam sa surprindem cadre, unghiuri de la inaltime.
Mi-as fi dorit sa agat Joby GorillaPod Focus Kit Ballhead X de o aripa a avionului in momentul cand am vazut ce frumos se imbina soarele cu gheata, apa si pamantul; dar nu m-au lasat sa deschid fereastra… 🙂

Ne pregatim de aterizare si casute parca din Monopoly sunt aruncate pe coasta de sud a Groenlandei in Kulusuk, un nod de legatura important in Groenlanda pentru avioane si elicoptere.

Fara sa avem programata sederea in Kulusuk – stiti cum e, nimic nu e la intamplare – fiind inceput de weekend a trebuit sa ramanem 2 zile aici. Se lasa seara si o vizita in sat nu strica.
Nu eram prea vesel sa iau Tamrac Expedition 7x in spate (apropos, se muleaza bine pe spate)  asta din cauza greutatii, dar ca multi altii stiu ce inseamna sa fii intr-un loc si sa “ai acasa” ce-ti trebuie. Ne-am incolonat si am pornit spre micul Kulusuk.

Linistea si scartiitul zapezii  face ca totul sa para pustiu, parasit. Dar, atat de calde sunt culorile ce parca domina albul, incat simti ca totul se transforma in basm, in poveste de iarna.

Ne intampina la intrarea in sat caini… ei sunt cei care se nasc, cresc si traiesc doar afara. Nici unul nu sta in casa sau orice alt adapost; doar afara.

Privim spre sat si dupa cateva minute regele ne spune ca e timpul sa ne intoarcem la hotel; cine altul decat frigul?!

Se lasa noaptea peste Kulusuk si in cautarea luminilor nordului reusim sa surprindem un cer frumos dar cu vagi urme de aurora boreala.

Aici m-a ajutat mult.
Nu ma asteptam, repet, sa ma gandesc cat de util este, in special cand ai nevoie de unghiuri “flexibile” si largi. Cum se simteau chiar si in aparat si trepied cele -20 grade (sa nu zic ca in bocancii mei) am hotarat sa ma retrag.
A 2-a zi , am luat din nou drumul satului cu acelasi soare care, impreuna cu gerul, domina tot ce era in jur.

Am ramas uimit de aceste culori reale ce parca imi transmiteau ca de aici pleaca tot ce e pur, curat.

Satul e plin de culoare datorita oamenilor care sunt in contrast cu albul desavarsit ce e pretutindeni.

Oameni si copii tin pasul cu tehnologia ce se regaseste in viata de zi cu zi. Hainele moderne au luat locul celor traditionale si gasesti acces la internet in hotel. Si totusi tehnologia nu a inlocuit si cainii…  Greenland dogs sunt cainii pe care ei ii cresc si cu care convietuiesc intr-o armonie perfecta.

Semnele primaverii lasa ca rocile batute de vant sa fie cele care parca vegheaza asupra micului sat.

Ma intorc la 180 grade si parca totul e inghetat si nemiscat intr-o liniste desavarsita. Frumusetea muntilor e reflectata inca o data de umbrele impozante. Am asezat Vanguard Alta Pro 283CT si Vanguard GH-300T si m-am asigurat ca frumusetea  din fata mea am s-o retraiesc si cu alte ocazii. 🙂

Lasam in urma micul Kulusuk si ne indreptam spre Tasiilaq.

 
Din elicopter ne uitam cu totii fascinati de formele create in liniste si timp de artistii de pe aceste meleaguri ce vesnic parca se joaca cu formele: Soarele si Vantul.

Un zbor scurt si Tasiilaq, un oras mic cu aproximativ 2.000 de locuitori ni se arata primitor si stralucitor.

Nu ajungem bine la hotel ca si plecam la adunat amintiri. Si cum panorama era frumoasa…. am luat-o cu mine (metaforic vorbind).

Urmeaza sa facem cunostinta cu parteneri de incredere, frumosi si jucausi.

Dupa cateva explicatii  nefolositoare normal – ca doar nu o sa invete cineva sa conduca sanii cu caini pe care nu-i cunoaste (ei asculta doar de stapan si de alfa- cainele ce conduce grupul) – am incalecat pe sanie si am facut prima calatorie de cateva ore.

Am invatat: Ioo, ioo ioooo!!- adica stanga si arrr, arrr – adica dreapta. La comanda de stop stapanul are o comanda proprie pentru cainii lui.
Suficient de inghetati, seara suntem asteptati intr-o familie de localnici.

La loc de cinste ( in fiecare casa este un perete cu trofee) blana unui urs domina camera de zi. Case simple dar bogate la propriu in obiecte si culori peste tot la interior. Am ramas surprins sa vad un ghiveci cu flori naturale; in Groenlanda fauna si flora e foarte limitata si foarte des se folosesc plante de plastic prin case. Copaci nu exista. Am petrecut un timp placut pentru ca gazdele au fost primitoare desi nu ne cunoasteam deloc. La un moment dat, fata lor cea mare a venit la noi cu o “fiara” de doar 4 zile.

L-am alintat cu totii si apoi l-a dus la mama lui… afara. Adica in siguranta, pe la -15 grade.  Am continuat vizita la o familie ce ne astepta imbracata in costum traditionale. O batrana si nepoata ei. Acelasi impact l-am avut si aici; cultura impletita cu tehnologia zilelor noastre. Obiecte vechi, traditionale sau trofee si calculator si LCD intr-un colt. Peste tot culori… cat mai multe si mai diverse. Pana si tavanul era brazdat de frunze din plastic. E de inteles nevoia de culoare, natura in acest mediu fiind atat de ostila, albul domnind peste tot.

Cantecele interpretate cu vocea sau cu o toba facuta din piele de balena mi-au amintit de indienii stravechi care prin cuvintele si miscarile lor parca comunicau cu spiritele. Fiin d obositi nu am zabovit prea mult. Le-am multumit de prezentare si ne-am indreptat grabiti spre hotel. Simteam frigul cum se inteteste dar eram atenti nu la drum ci la cer; asteptam aurora boreala. E ceva ce parca scapa din intuneric si cade in mana vantului ce cu maiestrie transforma luminile nordului in unduiri de matase…. si asa este. Si a aparut! Am ajuns repede la hotel, am pus trepiedul, aparatul am facut setarea pentru aceasta magnifica regina –Aurora boreala si… surpriza! De la fereastra camerei noastre, decorul era pregatit. Super. Am deschis geamul, caloriferul, am luat gecile pe noi am stins lumina… si vanatoarea in liniste si asteptare a decurs lin si frumos. Cam 30 -40 minute.

O ceata a venit neanuntata si pana dimineata totul era invaluit in alb. Ne-am odihnit constienti fiind ca ne astepta un drum lung – Ghetarul Sermilik.  Cainii erau foarte agitati stiind parca ca pentru cateva zile vor pleca de acasa. Si astfel pe o vreme frumoasa am pornit spre ghetar unde urma sa campam. Da, pe ghetar, in cort.

Permanent ghizii isi incurajau cainii si-i directiona in functie de drum… sa zicem drum, ca in realitate era totul alb si dupa brazdele facute de alte sanii stiai ca acolo e drumul.

Ore in sir cainii trag la sanie, gafaie, iau o gura de zapada, se uita la stapan si executa comenzile. Daca oboseste vreunul, slabeste coarda si merge la pas pe langa sanie cateva minute apoi intinde iar coarda, trecand la locul lui.

Nu-i deranjeaza ca limba sau gura are turturi, ei trag impreuna pana nu mai pot. Asta e fotografia care din toata calatoria mi-a placut stiind, simtind si auzind tot ce se vede.

Ajunsi pe ghetar, am instalat corturile, bucataria…

Soarele s-a retras pentru aproximativ 5-6 ore si frigul incepe rapid sa se faca simtit.
Am rezistat cam 1 ora afara, totul era de cristal curat, rece si liniste. Cainii si-au facut culcus in zapada si daca am vazut ca Aurora Boreala se arata foarte putin, am intrat in cort.

Dimineata eram cu totii ca dupa -15 grade in cort si -26 afara. Ne-am continuat calatoria spre o cabana unde am stat 3 zile.

Peisaje cu tonuri reci si calde, forme si umbre ce stau neatinse decat poate de animalele in cautare de hrana. Ursii si vulpile polare.
Am ajuns la cabana care era punctul culminant din calatoria noastra si eram nerabdatori sa ajungem. Soarele te oboseste enorm datorita reflexiei puternice si a faptului ca stateam mult timp afara.

Am cutreierat cateva zile prin zapada in imprejurimile cabanei dar fara sansa sa vedem vreun urs sau o foca.

Gheturi ce altadata erau mult mai mari si mai impunatoare acum, datorita incalzirii globale sunt macinate din vreme si se topesc prea repede. Imi las Tamracul 7x din spate si in timp ce unul din ghizi cauta cu binoclul ceva urme de urs, ma asez sa ma odihnesc si contemplu un apus tarziu.

Nu stim ce ne va aduce incalzirea globala. Cert este ca inevitabil schimbari climatice vor fi mult mai repede decat ne vom astepta.

Lasam in urma cabana si ghetarul Sermilik si facem cale intoarsa spre Tasiilaq. Nu am petrecut mult timp sa cunoastem oamenii indeaproape si sincer eu am fost limitat pentru ca a trebuit sa fiu singur. O ultima imagine de la hotel unde din 2 cadre am incercat sa prind toata asezarea.

In drum spre heliport vase la hibernat sau nu… Poate doar asteptau si ele primavara.

 
Copii ce asteptau si ei imbarcarea in elicopter care se facea dupa un program stabilit. Si cum asteptarea in varianta  de copii insemna orice in afara de liniste, ne delectam si noi privind la ei.

Tacuti si fiecare cu gandul lui, ne luam ultimile imagini de deasupra acestor tinuturi frumoase si unice.

Ultimul tur prin Islanda: am  incercat sa surprindem locatiile vizitate de cei mai multi turisti. Vantul in Islanda era mai puternic dar nu le ridica nicio problema cailor groenlandezi. Sunt cai ce daca parasesc tara nu se mai intorc niciodata. E o protectie a tarii pentru a nu contacta ceilalti caii virusi sau boli. Se spune ca sunt mai multi cai decat oameni in Islanda.

Seljalandsfoss este cea mai cunoscuta cascada, asa ca ea a fost urmatoarea noastra oprire.

Urmatoarea minune a Islandei este uriasul munte de gheata (Eyjafjallajökull glacier) ce impreuna cu praful si roca vulcanica parca nu se potrivesc deloc. Te astepti sa le vezi separat , sa nu-ti murdareasca” frumusete de turcoaz… dar nu e asa.

Textura atat de frumoasa si parca amestecata cu cenusa e ceva unic ce numai natura o poate face.
La intoarcere, la poalele muntelui parca iti imaginezi cum forta uriasa a aruncat din adancul pamantului bolovanii ce au cazut pe un platou urias, special pregatit.

Spre seara, pentru cateva minute, ne-am uimit cum la 2-3 minute apa clocotita tasnea din inima pamantului la Strokkur – Marele gheiser.

Apoi la Goðafoss, o cascada superba ce cu greu am reusit s-o fotografiez, din cauza vantului foarte potrivnic.

Oceanul isi termina si el aici calatoria si furia i se imprastie pe nisipul vulcanic, negru, ce e macinat marunt secunda de secunda de alt val ce-l invaluie.

O calatorie de 10 zile in care am incercat sa surprind frumusetile inconjuratoare si inca o data sa vedem, sa recunoastem cu totii, ca dincolo de zi sau noapte, vant sau soare, ploaie sau zapada, in natura totul este desavarsit.
Un articol de Laurentiu Iordache.
Echipament utilizat:
[products ids=1051641,6904972,1047010,1049672,125004588]