Carnaval la Venetia


Cand intri prima data in Serenissima ai senzatia ca pamantul de sub picioare prinde viata si iti cere sa mergi prin locuri prin care nici nu te-ai gandit ca o sa le atingi vreodata… Orice notiune de ordine cadastrala se frange sub vointa pamantului viu care te poarta; vrei sa mergi intr-o directie bine stabilita cu zile inainte si scoti harta mazgalita de nenumarate ori in lungile planificari de acasa: ce obiective am de vazut, unde trebuie sa merg pentru cumparaturi sau ce restaurant sa aleg… Ca prin miracol toata rigurozitatea excursionistica se dizolva in apele canalelor verzi si adanci iar putinul pamant ramas preia conducerea si te duce prin labirintul ingust in cotloane numai de el stiute.

Odata scapat de stransoarea zidurilor labirintului si ajuns in spatiu deschis te simti urmarit de la inaltime de lei inaripati, simbol al rebublicii Venetiene de peste o mie de ani. ‘Pax tibi, Marce, evangelista meum!’ este deviza leului marcian; aceasta statuie turnata in bronz a fost modificata si restaurata de cateva ori pe parcursul timpului, aripile si coada exagerat de lunga fiind adaosuri ulterioare.


In acest decor unic, neegalat si irepetabil se desfasoara carnavalul venetian, devenit faimos prin mastile sale colorate; in lunga lor istorie mastile nu au avut de jucat un rol singular doar in timpul carnavalului, functionalitatea lor s-a extins pe toata durata anului permitand purtatorului sa isi ascunda identitatea si sa se manifeste liber atunci cand barierele sociale nu i-ar fi permis.


Mastile au devenit un simbol al Venetiei si in jurul lor s-a constituit o intreaga industrie a celor care manufacturau aceste obiecte devenite emblematice: initial erau confectionate din piele sau sticla si erau ornamentate simplu, dar trecerea timpului le-a adus ornamentatii din ce in ce mai complexe in stilul baroc si culori tari, auriu si argintiu in special.

Dupa ce am descris putin decorul in care se petrece cel mai cunoscut eveniment al Venetiei, cu personajele sale pline de culoare plimbandu-se in sus si in jos printre monumente arhitecturale si artistice de reala frumusete sa vedem cum am reusit sa surprind o mica parte din acest spectacol in aer liber cu micutul meu companion: Nikon D3100.






Desi este aparatul cel mai simplu din categoria DSLR, aceasta camera depaseste orice si-ar putea imagina un utilizator de aparat compact sau chiar bridge pentru simplul motiv ca are un sensor APS-C mai mare decat la aparatele mentionate anterior. Avantajul senzorului DX de 14.2 megapixeli este dus mai departe de procesorul rapid EXPEED2 si de controlul manual complet. Sistemul de focalizare automata (bazat pe masurarea in puncte) deschide drumul acestei categorii de camere, spre ceea ce Nikon foloseste de mult timp la aparatele sale profesionale: un sistem de focalizare imbatabil. Sa nu va imaginati ca functioneaza identic cu cel al fratilor mai mari D3S sau D300S, dar este neasteptat de bun pentru o camera entry level. Lista capacitatilor continua cu un mod de filmare FullHD si Active D-Lighting care ajuta la pastrarea detaliilor in imaginile cu interval dinamic ridicat. Pentru a nu face trecerea de la camera compacta la DSLR atat de brusca Nikon D3100 pastreaza un mod ghid extrem de detaliat, incluzand si fotografii pentru exemplificare. Cum nu sunt un entuziast al setarilor automate am citit intreaga lista de facilitati si beneficii computerizate si am uitat imediat totul… Singurul lucru care te face intr-adevar sa progresezi este propria experimentare… Travaliul real este intelegerea cat mai profunda a fenomenului fotografic si al comportamentului luminii pe de o parte pentru a stapani tehnica, iar pe de alta parte studiul artelor vizuale si intelegerea principiilor artistice pentru a crea si nu a documenta doar.
Pe langa micutul Nikon D3100 am avut si obiectivele urmatoare: 35mm/1.8; 18-55mm/3.5-5.6G; 55-300mm/4.5-5.6G ED VR, precum si un blitz SB700, un trepied usor Velbon si o geanta Lowepro in care le-am inghesuit pe toate.




Inarmat cum se cuvine am plecat la drum cu speranta ca voi surprinde ceva din spectacolul de lumina si culoare al sarbatorii venetiene. Mi-am propus sa aloc cel mai mult timp mastilor din piata San Marco in diverse situatii de lumina, apoi plimbarilor pe canale in cautarea atmosferei specifice si a gondolierilor care isi incanta rabdator numerosii turisti avizi de senzatii romantice in orasul indragostitilor. Chiar daca au bifat plimbarea cu gondola, efluviul amoros le-a fost puternic avariat de vantul taios care iti aducea aminte ca esti la sfarsit de iarna pe apa. Ultima etapa a planificarii mele a fost vizitarea celor mai cunoscute insule din laguna: Murano (insula sticlarilor), Burano (renumita pentru casele sale viu colorate) si ultimul popas, insula Torcello.


Revenind la prima etapa a calatoriei si anume mastile din ‘Piazzeta’ am sa incerc sa rezum ce am urmarit si cum am incercat sa folosesc in avantajul meu setarile manuale ale aparatului. Prima opreliste intampinata a fost aglomeratia si dificultatea incadrarii. Daca foloseam un obiectiv cu focala scurta trebuia sa participe la poza si ceilalti fotografi sau gura casca de langa masca, daca foloseam un obiectiv cu focala lunga trebuia sa ma indepartez si nu iti facea nimeni culoar sa poti fotografia. Prima alegere a fost o diafragma cat mai deschisa asa incat sa pot izola cat mai mult subiectul de fundal si am apelat la obiectivul de 35 mm/1.8 pentru lucrul in inghesuiala. Am micsorat timpul de expunere pana acolo unde fundalul nu mai concura cu subiectul in materie de stralucire, si am folosit blitzul legat prin cablu de aparat in modul TTL pentru a nu fi nevoit sa modific puterea la fiecare pas mai inainte sau inapoi pe care eram obligat sa ii fac in inghionteala generala. In felul acesta am detasat subiectul de fundal si am avut si suficienta lumina in ochii ascunsi in spatele mastii atunci cand am dorit. Am fotografiat mai mult din contra-plonjeu pentru a evita mutre nedorite si a obtine un fundal architectural specific locului. Focalele lungi le-am folosit atunci cand am vrut un cadru mai strans si in special atunci cand personajele erau asezate cu spatele la mare favorizand acentuarea blurarii specifice diafragmelor deschise si focalelor lungi, prin marirea spatiului din spatele subiectului pana la cel mai apropiat obstacol. Am asteptat in mod deosebit orele din jurul apusului pentru a mari contrastul cromatic dintre culorile saturate ale mastilor si nuantele de albastru ale momentelor urmatoare disparitiei soarelui.

In etapele urmatoare ale excursiei fotografice nu am mai folosit blitzul si am incercat sa alternez detalii si cadre mai largi. Plimbandu-ma printre cladiri de-a lungul canalelor am renuntat la setarea manuala pentru a fi pregatit in orice moment si am trecut pe prioritate de diafragma lasand aparatul sa ajusteze timpul de expunere. Prietenul meu cel mai valoros a fost compensarea de expunere, caci deseori sistemul de masurare a expunerii este depasit de situatii limita contra lumina sau cu exces de zone intunecate sau stralucitoare. Histograma devine atunci exponometrul si consultarea ei este de neinlocuit.






Obosit dupa cateva zile de umblat 10-12 ore pe zi, dar multumit de raspunsul prompt al micului tovaras de calatorie am incheiat calatoria cu speranta ca am reusit sa obtin cateva imagini bune si cu bucuria de a va impartasi cate ceva din frumusetea locurilor.
Pentru mai multe imagini si descriere amanuntita a calatoriei, vizitati blogul fotografului Costas Dumitrescu.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *