Conferința „F64 PHOTO STORY. Begin your journey” este un eveniment dedicat celor care sunt pasionați de exprimarea vizuală și doresc să-și completeze resursele pentru a trece la nivelul următor!

Joi, 5 octombrie 2017, F64 te invită la conferința „PHOTO STORY. Begin your journey”, unde vei avea ocazia să-i cunoști și să povestești despre fotografie, videografie și vlogging cu: Vlad Eftenie, Daniel Chindea, Andrei Baciu, Laura Mușuroaea și Nick Driftwood (Ambasador Panasonic).

Până la eveniment însă, te așteptăm pe blogul F64, unde vom avea o serie de interviuri cu fiecare dintre speakeri. Începem desigur cu Vlad Eftenie. Să vedem ce are de spus. 🙂

photo story

#1 Bună Vlad, se apropie cu pași repezi ziua conferinței, cum te pregătești pentru acest eveniment?

Bună! Încerc să îmi adun ideile că să reușesc să fiu concis. Am o mare problemă când e vorba să fiu scurt și la obiect, obișnuiesc să lungesc orice discurs pentru că sunt spontan, îmi place foarte mult să împărtășesc idei și să nasc un discurs, am o stare de zbor când vorbesc liber. Așa că trebuie să fiu adunat, “academic style”, ca la facultate, la Arhitectură. Din fericire nu am ceva pregătit în mod special, întreaga mea experiență și ceea ce am de spus e deja în mine. Va trebui să aleg câteva imagini la care țin mult, să ilustrez, și să încerc să caut adânc, în pasiunea pentru fotografie, pentru a evoca emoții. Cred că o prezentare trebuie să conțină și vibrație, nu doar informație. Atunci poate deveni memorabilă. Sunt foarte curios ce vor prezența ceilalți lectori și cum va fi publicul.

#2 Prezentarea ta se va axa pe magia imaginii și pe motivele pentru care iubim fotografia. Ce te-a determinat să alegi această temă?

Încerc să vorbesc despre tehnică cât mai puțin în prezentările mele. Chiar dacă cei mai mulți fotografi cred că fotografia se bazează pe tehnică folosită, eu cred cu tărie că înainte de toate este omul, fotograful, apoi modul în care se vede pe sine și lumea, în care implică percepția și viziunea fotografică pentru a transforma emoția în ceva palpabil. Apoi intervine instrumentul, că medium, și apoi relația cu privitorul imaginii realizate. Prefer emoția în detrimentul datelor tehnice. Fotografia devine magică atunci când spune povești memorabile. E foarte important modul în care fotograful transformă, într-un real proces alchimic, ceea ce vede și ce simte. Eu asta încerc să scot la iveală, în activitatea mea, atât cea fotografică, cât și teoretică. Întreaga experiență de până în punctul în care declanșăm devine fundalul gestului fotografic, sincronicitatea se distilează printr-un click decisiv, în momentul de grație. Sunt temele mele favorite, alegerea a fost naturală.

photo story

(c) Vlad Eftenie

#3 Și totuși, de ce este important ca un pasionat de fotografie să participe la acest eveniment?

Nu există “și totusi”, aici. Hai să reformulăm: “un pasionat de fotografie nu ar trebui să rateze acest eveniment”. Pentru că, dincolo de ascultarea chemării interioare, un fotograf trebuie să știe că a fotografia este un act de cultură. Așadar, trebuie să fie conștient de rolul său în societate, de rolul imaginii, de formarea continuă. De faptul că are nevoie să citească, să participe la evenimente culturale, să se documenteze asiduu pentru a înțelege fenomenul fotografic, de la începutul său și până astăzi. Pentru a se putea plasa pe el însuși în peisajul fotografic. E greu să reinventăm roata, cel mult o putem perfecționa. E nevoie astăzi din ce în ce mai mult de creativitate și de viziune proaspătă, care să arate fațetele lumii în care trăim într-un mod cât mai de impact și cu un factor de noutate. Această conferință oferă ocazia unui schimb valoros de informații.

photo story

(c) Vlad Eftenie

#4 Cu ce crezi că vor pleca participanții de la prezentarea ta?

Sper să fie o experiență plăcută, utilă. Să plece cu întrebări la care să încerce să afle răspunsuri fotografiind, cercetând. Să plece conștientizând că fotografia e mai mult decât o bună stăpânire a unor setări. Că “setările emoționale” ale fotografului sunt o țintă mult mai importantă.

photo story

(c) Vlad Eftenie

#5 Care este cea mai grea parte din a fi fotograf?

Cel mai greu este să îți găsești un stil, să te descoperi, să ții ștacheta cât mai sus, să nu devii mercenar al imaginii sau un entertainer al unui public care te poate limita. Să fii mereu creativ, să ieși din șabloane, să nu copiezi, să nu te repeți. Să știi să nu cedezi tentațiilor comerciale în care nu te regăsești ca om, ca spirit. Cel mai greu e când nu mai știi ce să faci și simți că trebuie să lași aparatul o vreme. E doar un moment în care eul fotografic se maturizează, vei reveni mai în forță apoi. E greu să îți antrenezi ego-ul să stea cât mai adânc ascuns, pentru a lăsa adevărul tău și bucuria sinceră să lucreze mână în mână cu creativitatea.

photo story

(c) Vlad Eftenie

#6 Unde se văd cel mai bine roadele “muncii” fotografice?

Depinde de fotografia pe care o faci. Dacă ai un client, roadele se văd atunci când acesta e mulțumit și revine la tine pentru un următor job. Dacă faci fotografie pentru tine și pentru publicul tău, mulțumirea e când primești înapoi reacții pozitive, când știi că ai pus o sămânță de bine în sufletul celorlalți și adormi zâmbind. Când simți că zbori, declanșând, știind că tocmai ai făcut o poză bună și ai trăit un scurt moment de grație, de armonizare cu întregul, un moment de mindfulness.

photo story

(c) Vlad Eftenie

#7 Având în vedere că deja ai multă experiență în acest domeniu, poți spune că ai ajuns unde ți-ai dorit? Ți-ai atins țelul sau încă ești pe drum?

Nu am avut niciun țel precis, măsurabil, în fotografie. Există mai degrabă o țintă metafizică, cu mine – să cresc sufletește, cunoscându-mă pe mine și lumea. Să fiu mai bun, mai înțelept, să conștientizez cât mai mult și să îmi iluminez spiritul. Reușesc aceste lucruri, cu păși mărunți dar siguri, prin fotogarfie, și mărturisesc că este magic. A face fotografie din plăcere, din pasiune, nu presupune un țel precis cu o finalitate precisă. Devine un mod de viață, zi de zi, în căutarea situației care să te inspire, a declanșării magice, care să îți aducă bucurie. Da, în timp, făcând ceea ce îmi place, ceea ce simt, cu sinceritate totală pentru fotografie, față de mine și public, am ajuns să pot forma o audiență, am ajuns să fiu ascultat, apreciat sau contestat. Pentru toate sunt recunoscător și continui să fac din plăcere ceea ce fac.

photo story

(c) Vlad Eftenie

#8 Câteva cuvinte pentru cei care ne urmăresc, cum i-ai îndemna să fie prezenți?

Haideți să ne întâlnim la conferință și să redefinim mișcarea fotografică din România, un mediu aflat în plină formare, atât de tânăr ca spirit și având nevoie să fie bine hrănit, pentru a crește cât mai sănătos și viguros. Fotografia bună nu poate exista fără fotografi interesați de această mișcare, de evoluție, de a face bine ceea ce fac. Și de ce nu, să țintim să așezam fotografia românească în peisajul mondial. Avem atâta nevoie de indentitate și de a fi bine localizați pe harta artelor.

Biletele pentru conferință pot fi achiziționate de pe site-ul F64 la prețul de 139 de lei!

Citește aici articolul despre conferință!


Produse

Save

Save