Împodobim Bradul Polaroid la F64 – o poveste de Crăciun în imagini instant
- Cristina Garlesteanu
- 13minutes read
Update 23/12/2024
Aaand, it’s a wrap!
„Împodobim Bradul Polaroid”, a fost o experiență plină de emoție și momente speciale. Ina și Gabriela au reușit să realizeze 77 de portrete în cadrul acestui proiect – unele cu vizitatori care au venit special pentru eveniment, iar altele cu oameni surprinși plăcut chiar în magazin. Am fost încântați să vedem cum bradul nostru s-a umplut până la refuz cu imagini instant, fiecare aducând o poveste unică. Atmosfera a fost vibrantă, iar conversațiile despre fotografii instant și aparate analog au dat un farmec aparte întregului eveniment. Interpretările creative ale ideii – de la o „mișcare anti-consumerism” până la „un proiect ca al studenților de la arte” – au fost surprinzătoare și au adăugat un plus de autenticitate.
Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și de artiste, fie pentru portrete, fie pentru discuțiile inspirate sau chiar pentru simpla bucurie de a împărtăși atmosfera de sărbătoare. Am adăugat câteva dintre cele mai reușite fotografii într-o galerie online, pentru a împărtăși cu voi bucuria momentelor capturate. Acest proiect a fost despre oameni, despre creativitate și despre bucuria de a fi împreună – și suntem recunoscători că am reușit să împodobim nu doar un brad, ci și inimile celor care au participat.
În prag de sărbători, F64 vă invită să trăiți magia Crăciunului într-un mod inedit și plin de creativitate! Pe 20 decembrie 2024, între orele 17:00 și 21:00, vă așteptăm la magazinul nostru de pe Bulevardul Unirii pentru a împodobi împreună un brad artistic Polaroid, sub îndrumarea a două artiste pasionate de fotografia instant: Gabriela (@polagabriola) și Ina (@inaionescuphotography).
Ce vă așteaptă la acest eveniment unic?
- Fotografii Polaroid pe loc: Gabriela și Ina vor realiza portrete instant folosind camere Polaroid, de la modele vintage până la cele mai noi aparate.
- Un brad de Crăciun colectiv: Toate fotografiile vor deveni decorațiuni ale unui brad artistic, simbolizând bucuria sărbătorilor.
- Atmosferă festivă: O ocazie perfectă de a intra în spiritul Crăciunului și de a explora magia fotografiei instant.
- Cadouri memorabile: După eveniment, bradul va fi demontat, iar fotografiile vor fi oferite participanților ca suveniruri.
Evenimentul va avea loc la F64: Bd. Unirii nr. 64, sector 3, București.
Cine sunt Gabriela și Ina?
Gabriela – @polagabriola : Pasiunea Gabrielei pentru fotografia pe film a început în copilărie, inspirată de un Voigtländer Brilliant, moștenire de familie. De-a lungul anilor, a
explorat camerele clasice 35 mm, precum Canon AE-1, și, mai recent, aparatele instant Polaroid Now+ și vintage. Gabriela crede în puterea fotografiilor tangibile, preferând câteva imagini de calitate, în locul miilor de poze digitale făcute cu telefonul care se pierd în „digital dust.”
Ina – @inaionescuphotography: Ina este o fotografă talentată, recunoscută pentru abilitatea de a surprinde emoțiile autentice în imagini. Cu o pasiune pentru detalii și creativitate, Ina combină arta Polaroidului cu o perspectivă modernă, oferind fotografii care spun povești unice.
De ce să participi?
• O experiență inedită: Participă la crearea unui brad unic, împodobit cu fotografii Polaroid.
• O amintire festivă: Fotografiile vor rămâne în bradul artistic pe parcursul evenimentului de o zi, vei avea ocazia să faci parte dintr-un proiect colectiv memorabil, iar imaginea iti va fi daruita dupa ce vom realiza cateva fotografii pentru a documenta proiectul.
• Acces gratuit: Evenimentul este deschis tuturor iubitorilor de fotografie și sărbători.