Review DJI Mavic Air 2 cu Dan Mirică
- F64
- 16minutes read
Mi-am început activitatea în domeniul dronelor cu începutul din punct de vedere al tehnologiei, mai exact cu un DJI Spark, dronă pe care o dețin în continuare. Între timp am avut ocazia să lucrez și cu Mavic Pro 2 însă acum am să vorbesc puțin despre experiența mea cu DJI Mavic Air 2.
Am avut-o de la F64 pentru câteva zile, iar prima recomandare în cazul în care vă luați orice fel de dronă, să aveți cel puțin două baterii și încărcător de mașină. Eu am avut o singură baterie și a trebuit să fiu foarte selectiv, norocul meu că bateria m-a ținut cca. 30 minute.
Este o dronă care m-a impresionat, atât la manevrabilitate și mobilitate, ea stă lejer în rucsacul foto ocupând spațiul unui obiectiv, astfel o poți avea la tine în orice situație.
Am testat-o și în condiții vitrege aș putea spune, în primul rând am ridicat-o la înălțimea maximă de 500m neavând absolut nici-o problemă de semnal. Condițiile vitrege le-am avut la curbele de la Cheia, era ceață și picura ușor. Evident că prima reacție a fost să nu risc să o înnalț, însă norocul meu că am avut și spark-ul la mine, așa că mi-am zis… “dacă spark-ul rezistă fără probleme măcar 100 de metrii, atunci merită încercat și AIR 2-ul”. Zis și făcut, așa am ridicat drona Mavic Air 2 în condiții de ceață și ploaie măruntă până la 500 metrii. Drona s-a comportat ireproșabil fără să am pierderi de semnal sau imagine sacadată.
Chiar dacă am avut-o pentru o perioadă scurtă de timp, am apucat să o folosesc atât la fotografiere, filmare cât și timelapse.
Calitatea imaginii este bună în filmare (4k) iar raw-urile fotografiilor oferind o rezoluție de 4000×3000 pixeli. Pot spune că se compară lejer cu Mavic Pro 2, în plus are opțiune de a face fotografii la rezoluție mai mare de 8000×4000”, însă să luați în calcul că raw-urile acestea vor fi de cca. 80-90Mb.
Am făcut un colaj din filmulețele realizate cu această dronă pe care vă invit să-l urmăriți. Acesta a fost realizat cu iMovie și prelucrate doar la nivel de contrast.
Evident că vă las aici și câteva fotografii, și acestea prelucrate din raw-urile oferite de drona (dng-uri).
Trebuie să fiu recunoscător că natura a dăruit primele semne de iarnă în zile de weekend, mai exact pe 1 și 22 Noiembrie, două duminici, permițându-mi să fiu prezent în aceste zile. Ziua de 22 Noiembrie a fost mult mai aproape de iarnă, cu un strat mai gros de zăpadă și doar câțiva copaci colorați ce au decis să mai stea puțin în toamnă și să creez un spectacol vizual de nedescris.
Am plecat spontan sâmbătă seara știind că a nins în zona Brașovului, pentru a surprinde în imagini dimineața zilei de duminică. De data aceasta am ales să merg într-un singur loc pentru răsărit, mai exact Holbav. Într-un vârf de deal de unde ai panoramă 360 grade și poți vedea atât masivul Piatra Craiului cât și Bucegii.
Am avut parte de soare din plin și câteva cețuri în îndepărtare numai bine de surprins cu teleul 100-400mm. Pe ici colo câte o casă din care ieșea fumul focului mă făcea să mă gândesc la o atmosferă intimă de acasă la gura sobei și miros de pâine proaspătă… noroc cu zăpada rece de la picioare care mă trezea la realitate.
Vă invit așadar să urmăriți câteva imagini surprinse în cele cca. 3 ore petrecute de mine în această zi.
Nu închei micul articol fără să specific și câteva minusuri dar și plusuri dacă le pot spune așa, sau altfel spus să alegi tu dacă aceste minusuri te fac să alegi Mavic 2 Pro. Mai exact diafragma este fixă și anume f2.8 spre deosebire de Mavic 2 Pro unde o poți modifica. Eu unul nu am privit-o ca pe un mare minus căci de la înălțime și în general modul de fotografiere din dronă nu necesită o diafragmă mai mare. De asemenea diafragma recomandată la Mavic 2 Pro pentru un sharp cât mai bun este de maxim f5.6. Unul din plusuri la Mavic Air 2 este posibilitatea de a face timelapse-uri la rezoluție de 8k, ceea ce vă va permite să faceți zoom destul de mare pentru scene de 4k în final.
Cam atât am avut eu de spus.