Review Sony A7R IV cu Andrei Popa

Era perioada în care toată comunitatea era fericită cu copilașii pe care-i avea: profesioniștii cu al lor baby destroyer „Sony a9”, amatorii și entuziaștii de studio, portret, landscape și de crop-uri mari cu al lor „Sony a7RIII”, iar cei ce nu voiau a9 și nici a7RIII erau tare împăcați cu mezinul familiei, Sony a7III. Dar mai rămăseseră film-makerii/videografii ce voiau sau aveau nevoie de ceva mai mult decât Sony a7sII, și anume pe a7sIII. După îndelungi leak-uri și promisiuni neoficiale, uite că a apărut și evenimentul de lansare a unui nou model.

Fix în momentul în care toată lumea aștepta să iasă “fetița” din familia Sony FF, botezată chiar “a7SIII” … printr-o mișcare complexă și neanticipată făcută de către compania mamă, a ieșit băiețelul „a7RIV”, moment în care majoritatea am zis: “Oookey?!”, și-am ridicat din umeri.

Salut, numele meu este Andrei Popa, aka @The Phope, și consider că sunt, așa cum a zis la un moment dat Vali Bărbulescu, un entuziast pasionat în ale fotografiei, iar în cele ce urmează aș dori să povestesc din scurta experiența pe care am avut-o cu Sony a7RIV. Dar mai întâi doresc a le mulțumi tuturor celor de la F64 că au făcut posibilă această testare.

Pe scurt, după o perioadă de 3 ani în care am fost acompaniat de bătrânul Canon 6D, în vara lui 2018 am decis să schimb complet sistemul și să merg pe mâna celor de la Sony cu ale lor „a7III” și „a7RIII”, jucării pe care le-am considerat a mi se potrivi mai bine. Dar cum nu vei găsi om sau lucru perfect pe lumea asta, nici uneltele foto nu fac excepție de la această regulă.

Așadar, a III-a generație a avut ceva ași în mânecă, dar a fost departe de a fi perfectă. Chiar dacă le dețin pe ambele, în majoritatea cazurilor am preferat să folosesc a7III.

Dar acum să ne concentrăm pe seria R.

Pe “Sony a7RIII” l-am considerat și îl consider în continuare un aparat versatil și potent (de aceea am și fost surprins de anunțarea lui a7RIV), datorită sistemului de focus bine pus la punct, dynamic range-ului strașnic, Eye AF-ului, a capabilităților video și a celor 42mpx care duc la provocarea unui soi de orgasm vizual datorită detaliilor.

Dar, din păcate are și anumite dezavantaje pe care, spre fericirea mea, “a7RIV” le rezolvă cu brio.

Aspecte PRO

Mărimea body-ului; având mâna destul de mare, gripul de pe “a7RIII” nu mi se potrivește ca o mănușă, așa că am fost nevoit să îi adaug o extensie care să îl facă ceva mai confortabil. Dar RIV rezolvă această problemă în proporție de 90% (ar mai fi mers puțin, puțin tras de el, dar aceștia deja sunt piticii de pe creier care vorbesc), acesta fiind mai adânc și o idee mai înalt, făcându-l să se simtă ca un “APARAT ADEVĂRAT”, dar departe de a fi la fel de masiv ca LUMIX S1
Auto Focus-ul este mai precis aici, dar nu suficient încât să îl facă de rușine pe fratele mai mare. Rețeta de pe “Lock-on AF” este și ea rafinată în această iterație, iar atunci când își alege subiectul cu greu îi mai dă drumul. Ce m-a surprins plăcut acum este posibilitatea schimbării culorii “Focus Box-ului”. Dacă pe a7RIII este gri și se putea pierde foarte ușor prin detaliile de pe din fundal, acum o poți schimba ușor din meniu în roșu sau alb și scapi de o bătaie de cap

Rezoluția EVF-ului; chiar dacă pe mirrorless, comparativ cu dslr-ul, folosesc mult mai puțin ocularul, în momentul folosirii acestuia îmi doresc ca imaginea să fie redată cât mai fidel posibil, iar spre a mea satisfacție a7RIV își face treaba cu brio, imaginea fiind clară, comparativ cu cea de pe EOS R
Butoane; unul dintre cele mai dezamăgitoare aspecte ale lui a7RIII îl reprezintă butoanele ce se aseamănă cu cele de pe vechile telefoane mobile. Până și pe bătrânul 6D acestea se simțeau mult mai bine la apăsare, cursa fiind o idee mai mare. Dar și aici “a7RIV” face o treabă bună, acestea fiind mult mai soft și nu mai simți că apeși pe o jucărie, care, din păcate, după nu o foarte lungă perioadă de utilizare se simt uzate. Așa că Thumbs up again, Sony!

Joystick-ul; cu acesta nu am nici o problemă, dar simplul fapt că i-au apărut niște “small nipples” îl fac să fie mai sexy și mai fain la atingere, chiar adaugând și un mini-masaj degetului mare
Ușița de la carduri a primit și aceasta un update prin care i se sporește water sealing-ul, iar mecanismul de deschidere pare mai țeapăn decât cel de pe RIII. În același timp mă încântă ideea că cele 2 slot-uri sunt acum UHC-II. Chiar și faptul că slot 1 și slot 2 au fost inversate constituie un plus. Personal, le consider mai intuitive astfel.

Dial back este acum ieșit în relief și se simte mai bine la atingere/utilizare. Dispare senzația de rotiță din plastic. Un mini-plus ar putea fi considerat și butonul de blocare a rotiței pentru expunere, dar în ceea ce mă privește, nefolosind acea funcție prea des spre deloc, ar fi putut lipsi.

Ușițele pentru porturi au primit și ele un lifting binemeritat.

Sunetul shutter-ului care este tare melodios (silențios). Dacă la a7III și a7RIII shutter-ul sună precum o foarfecă, la a7RIV s-a schimbat situația, acesta făcând un sunet mai puțin gălăgios. De exemplu, cu puțin timp înainte de a pune mâna pe Sony a7RIV am fotografiat la Classix, un festival de muzică clasică din Iași, unde trebuia să lucrăm cât mai silențios posibil. Din cauza anumitor lumini nu se putea folosi shutter-ul electronic, deoarece chiar și la timpi de 1/100 aveam parte de banding, așa că am tras doar cu cel mecanic. Nu de puține ori am simțit toate privirile ațintite către “foarfecii” mei. Așa că, pentru genul acesta de job, noul update este unul binevenit.

Dacă punctele de mai sus m-au făcut să mă gândesc mai serios la acest body, să vedem ce se mai putea ajusta și nu au putut.

Aspecte Contra

Lipsa unui flip screen; nu puține sunt momentele când mi-aș dori să facă un portret low angle în mod portret, și din păcate îl fac la ghici pentru că nu pot roti ecranul pentru a vedea ce e acolo. Așa că au ales să meargă pe vechea variantă.
Lipsa Butoanelor iluminate; nu constituie un must have, dar ar fi fost un plus pentru anumite momente și ar fi făcut experiența mai plăcută.
Funcționalitatea touchscreen-ului rămâne în continuare la fel de limitată. La fel și utilizarea anumitor tool-uri sau submeniuri în momentul scrierii pe SD-uri.
Diferența dintre ceea ce afișează display-ul principal și EVF-ul; am luminat maxim ambele display-uri, iar pe cel principal zona pe care pica lumina părea a fi arsă, dar când verificam în EVF, nu era nici o problemă. Imaginea era corect expusă.

În ceea ce privește a7III, am înțeles din ce cauză există acea discrepanța dintre cele două display-uri, și anume din cauza display-ului mai ieftin, dar mă așteptam ca la a7RIV să se rezolve acest inconvenient încât să avem parte de un perfect match.

Meniul care în continuare este destul de stufos și nu atât de intuitiv.
Și, nu în ultimul rând, ceea ce a consacrat seria R, și anume rezoluția! Damn, cei 42mpx de pe a7RIII mi se par arhisuficienți pentru majoritatea situațiilor, dar 61mpx…uff! Pentru un FF sunt cam mulți mpx, care, din păcate încep a se arăta la valori ISO mai mari de 4000 (e un zgomot plăcut până în 10.000) și la spațiul ce îl ocupă fișierele RAW (uncompressed – 123 mb, compressed – 62 mb). Dar cine achiziționează un astfel de tool pentru a fotografia în beznă?

Concluzie

Chiar dacă cel așteptat nu a fost Sony a7RIV, acesta este binevenit și chiar poate satisface cu brio nevoile oricărui entuziast. Chiar dacă nu s-au făcut mari modificări asupra sa, aceste mici șlefuiri fac din a7RIV un upgrade pe care să ți-l dorești, mai ales dacă vii de pe Sony a7R, Sony a7RII sau chiar de la un model al competiției. Sper că cele enumerate mai sus te-au făcut să ai o imagine mai clară asupra mezinului familiei FF și că vei lua cea mai înțeleaptă decizie pentru trusa ta.

Fix înainte de începerea stării de urgență am avut inspirația de a mă vedea cu câțiva prieteni și să ne jucăm puțin. Obiectivele folosite alături de a7RIV au fost: Sony Zeiss 35mm f1.4 și Sigma 85mm f1.4, cu care a avut o comunicare excelentă.