(c) Bogdan Moldovan

Lansare Fujifilm X-T3, cu Bogdan Moldovan

Miercuri, 10 octombrie, începând cu ora 14 te așteptăm la G1 – Southbridge Art District (Logofăt Tăutu nr. 68a), pentru a testa cel mai nou Fujifilm X-T3, alături de Bogdan Moldovan, la o ședință foto inedită și grațioasă. Mai jos regăsești agenda evenimentului pentru mai multe detalii:

Înscrie-te aici! Locurile sunt limitate!

Agenda evenimentului

  • O prezentare a noului mirrorless, Fujifilm X-T3, subliniind cele mai faine funcții și diferențe față de predecesorul său
  • Ședință foto cu două balerine profesioniste, despre care vei afla mai multe citind mai jos
  • Sesiune de Q&A despre cadrele realizate și/sau aparatură.

Fujifilm

Despre Fujifilm X-T3

  • Senzor 26.1MP X-Trans CMOS 4
  • 4K/60p
  • Până la 30fps (obturator electronic, 1.25x Crop)
  • Ecran rabatabil tactil
  • Bluetooth v4.2
  • 16 moduri simulare film.

Fujifilm X-T3 dispune de senzor de 26MP BSI X-Trans CMOS 4 care poate fotografia până la 30 cadre pe secundă (în modul crop) și să înregistreze video 4K/60p. Procesorul este de 3 ori mai rapid față de cel ale modelelor precedente. Sistemul de focalizare este îmbunătățit față de modelele anterioare, fiind de tip detectare fază (2.1 milioane pixeli, aproape 100% acoperire). Sistemul verifică focalizarea și măsurarea de 1.5 ori mai rapid ca X-T2 și poate focaliza chiar și în condiții de lumină slabă. “Digital Microprism” simulează vizorul clasic de SLR. Construcția este asemănătoare modelului precedent, aparatul având un corp sigilat împotriva intermperiilor, un ecran rabatabil tactil și un vizor electronic cu 3.69 milioane de pixeli. Vizorul are o rată de împrospătare de 100 de cadre pe secundă când camera este în modul “boost”, așa că nu mai ai nevoie de grip pentru maximă performanță. La rezoluție maximă, camera poate fotografia 20 cps cu vizorul electronic sau 11 cps cu vizorul mecanic. Cu modul “Sports Finder” poți fotografia până la 30 fps cu crop 1.25x. Autonomia aparatului este de până la 390 de declanșări, X-T3 poate înregistra video 4K/60p (DCI si UHD) și montaj F-Log (cu ISO minim de 640). Este dotat cu intrări pentru microfon și căști, porturi HDMI, USB-C. Include modurile de simulare de film Acros, Classic Chrome și Eterna.

Fujifilm

Despre Bogdan Moldovan

Originar din Miercurea Ciuc, tată devotat, animator de radio, DJ profesionist și pasionat de fotografie de mai bine de 7 ani, Bogdan este un autodidact convins.

Pasiunea lui pentru fotografie a început cu cea de stradă, de familie, peisaj, călătorie și fotojurnalism. În timpul procesului de învățare a ajuns să integreze și fotografia beauty, cea comercială, fashion și portret. Cu ultimele 3 a și rămas, pe măsură ce a căpătat experiență în domeniu.

Iubește cafeaua, gătește niște paste incredibile, îi place să călătorească, să cunoască oameni noi și să-și petreacă timpul alături de familia sa atunci când nu stă pe Youtube căutând tutoriale despre editarea în Photoshop.

Despre Eva Beceanu

Elevă în Colegiul Național “Sf. Sava”, Eva este pasionată de balet încă de la vârsta de 3 ani când și-a început activitatea. Mai întâi a fost doar o modalitate de a-și petrece timpul liber în afara grădiniței, iar pe măsură ce timpul a trecut a ajuns o adevărată pasiune, o dragoste pentru dansul clasic. Arta mișcării este modul prin care Eva își exprimă emoțiile trecătoare și sentimentele.

“În timp ce dansez, noțiunile de: elegantă, rafinament și mai ales grație, devin cuvinte cheie care stabilesc maniera în care vreau sa îmi dezvălui dansul. ” spune Eva.

Totuși baletul nu este singura pasiune a ei, acum un an și jumătate a prins curaj și s-a hotărât să încerce și vlogging-ul. Spune că nu este neapărat ceva ce face zi de zi, însă, cu siguranță este ceva ce vrea să continue.

Despre Monica Ioana Agrici

Studiază baletul și dansul contemporan de la vârsta de 4 ani, opținând de-a lungul timpului rezultate notabile precum  locul al 2-lea în etapa națională a Olimpiadei de Coregrafie, secția dans contemporan și atestatul de dansator profesionist eliberat de Ministerul Educației, plus numeroase premii.
A dansat în spectacole ale Operei Naționale Române și ale Centrului Național al Dansului, iar în prezent este balerină la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” și a făcut parte din numeroase cluburi de balet din București, a dansat în cadrul multor evenimente, festivaluri naționale și internaționale.

Despre G1 – Southbridge Art District

Este cel mai mare studio foto din oraș (270mp2), complet echipat și pregătit pentru orice tip de proiect fotografic.

Pe partea de video îți pun la dispoziție o zonă cu 12 fereste, mare cam cât un depozit pe care o poți personaliza după cum dorești.

În afară de spațiul de care beneficiezi și flexibilitatea acestuia, G1 dispune și de o recuzită generoasă pentru proiectele tale, este echipat complet din punctul de vedere al aparaturii foto-video.

Unul dintre cele mai mare avantaje însă este și lumina naturală din belșug, în cazul în care nu dorești să folosești lumini.

Fiind aproape în centrul orașului, este destul de greu să te pierzi găsind locația. Studioul G1 vine, desigur și cu internet wireless gratuit și rapid, loc dedicat de make up, TV și sistem de sunet.

Locuri de parcare disponibile pentru echipamente și mașini cu generatoare stau, de asemenea, la dispoziția clienților și dacă prinzi loc la al 2-lea etaj, nu-ți face griji, au un lift industrial special pentru echipament greu.

Înscrie-te aici! Locurile sunt limitate!

Ești fan Fujifilm? Atunci sigur îți va surâde acest eveniment, atât pe partea teoretică, cât și cea practică, ne vedem pe 10!

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *