Review Olympus OM-D E-M 1 MkII, cu Mircea Bezergheanu

Postat de: F64 F64

Toate fotografiile din acest review Olympus OM-D E-M1 MK II au fost trase în format ORF și convertite în Tiff/Jpeg cu programul PhaseOne – Capture1. Deoarece trag doar Neutral iar culorile și contrastul în acest caz sunt mai șterse decât ce vedem în realitate am prelucrat fotografiile la nivel de contrast și saturație. Sunt și multe cadre la care nu am fost nevoit să intervin absolut deloc după conversie. Cine are o problemă cu acest aspect să fie sănătos.

Renunțând la titlul de Ambasador Nikon în Romania, pentru a mă arunca cu capul înainte într-o mare învolburată și plină de necunoscute. Cu numai câteva luni în urmă dovedeam ignoranță, râzând de sistemele mirorless, indiferent de cine le produce. Din ignoranță am omis faptul că producătorii se străduiesc să ofere în aceste sisteme funcții care nu se regăsesc în sistemele clasice, DSLR. Cumva, pe sub ochii mei au trecut ani de evoluție tehnologică, iar contactul serios cu primul sistem care mi-a oferit autonomie decentă și o gamă completă de obiective a fost un mare șoc. Nu e niciodată prea târziu să recunoști că ai greșit…

Doar întâmplarea a făcut ca o trusă Olympus completă să ajungă la mine după numai 5 zile de la anunțul meu public în care spuneam că am refuzat propunerea pentru o nouă funcție de ambasador și caut un sistem nou, mirrorless, cu care să-mi provoc toată cariera.

Ei bine, de aici începe spectacolul. (…) Ieșiri zilnice la fotografiat, după numai 2-3 luni am la activ peste 100,000 de cadre realizate cu cât mai multe obiective, din care enumăr:

Cred că am suficient material din care să pot trage niște concluzii pertinente, metodele mele de testare fiind aceleași cu care am testat ani de zile echipamentele pentru Nikon. Asta presupunea ieșiri în teren, realizarea testelor în condiții meteo cât mai variate, de la ger și zăpadă prin munți la condiții de deșert sau călduri mari cu praf în vulcanii din insulele Canare.

Problema mea este că oricât m-am străduit să nu fac comparații directe cu sistemul de la Nikon, tot am căzut în acest păcat, eram curios să văd ce pierdeam trecând la un senzor mai mic. Uimit am descoperit că de fapt mai mult câștigam.

Primul lucru pe care l-am remarcat la acest sistem a fost stabilizarea incredibilă, de domeniul fantasticului. Reușeam să fotografiez din mână acolo unde nu puteam fotografia cu trepiedul deoarece vântul lua pe sus și trepiedul și aparatul. Eram la Roque Nublo, noaptea, imediat după apus, pe un vânt infernal. Trepiedul era un accesoriu inutil.

Acest avantaj nu ține de dimensiunea senzorului, este doar o tehnologie excelentă, integrată în aparat – IBIS. În schimb, următoarea funcție merge deja mână în mână cu dimensiunea mai mică a senzorului, folosind o realitate fizică în avantajul acestui sistem foto.

Se știe că la fotografia macro – dar și la portretele cu diafragmă deschisă sub 1,8 și distanțe mici pentru o încadrare mai bună a capului – avem mari probleme cu lărgimea zonei de clar, așa numitul DOF. Astfel, dacă voi fotografia la macro/close up un subiect folosind un senzor DX sau FF voi constata că la F8 nu am toată insecta în focus, de fapt voi avea doar o zonă extrem de mică în zona clară. Asta mă va forța să folosesc 2 metode, să închid diafragma sau să fac focus stacking.

Ei bine, Olympus a implementat foarte eficient funcția de Focus Stacking în meniul aparatului, iar dimensiunea redusă a senzorului ne oferă deja primul avantaj – avem un DOF  mai mare și nu trebuie să închidem diafragma pierzând la valoarea ISO și la DR.

Dezvolt alt subiect care este înțeles greșit de către utilizatorii de FF, iar greșeala asta o făceam și eu până am lucrat și cu sistemul micro 4/3 Olympus. Anume, credeam că nu voi putea face portrete având DOF foarte mic, cu fundal blurat frumos. Teoria așa spune și spune corect, la sistemul cu senzor mai mic am un dof mai larg. Dar tocmai acum constat că nu e chiar excesiv de larg și că rezolvă MAREA problemă de la FF.

Sistemul micro 4/3 mi-a oferit posibilitatea de a fotografia cu diaf de 1,2 chiar de la distanța minimă de focalizare. Dacă folosesc și funcția focus stacking deja nu mai am limite de compoziție. Obiectivele care suportă ansamblarea directă în aparat cu funcția focus stacking identificate de mine ar fi:

  • Olympus 12-40/2,8 PRO,
  • Olympus 40-150/2,8 PRO
  • Olympus 300/4 PRO
  • Olympus 30/3,5 macro
  • Olympus 60/2,8 macro

Să vă mai spun ce revelație am avut că și la portret, ca și la macro, faptul că aveam un dof mai mare la diafragme deschise îmi oferea avantajul unei valori mai mici iso atunci când fotografiam portrete în lumină slabă? Sunt obișnuit să trag portrete în orice condiții, uneori chiar și după apusul soarelui, fără a folosi niciodată blitz-uri.

La fel și la Wild Life, dacă am un subiect într-o pădure și vreau să-l fotografiez de aproape mă trezesc că am deja iso de peste 1600 și faptul că nu am DOF suficient pe FF mă forțează să închid diafragma cu 1 sau 2 trepte ajungând la 3200 sau 6400 Iso.

Dacă tot suntem la capitolul detalii și sensibilități iso mari, voi posta cadre realizate noaptea, la 3200-6400 iso. Aici credeam că voi avea probleme grave. M-am liniștit imediat ce am văzut primele rezultate.

Aveam noapte fără lună, beznă totală. Obiectivul e la f1,8 și vă las pe voi să calculați la ce valoare trebuie să urc d810-le ptr a fotografia cu noul fisheye nikon care-mi oferă doar f4 pe FF. Cumva peste 25,000 iso? cam așa dă în socotelile mele. Iar m-am întrebat, unde este avantajul FF în viața reală, în teren? Știu, în laborator e mai bun, nu contest. Dar eu nu fotografiez în laborator… Pam, pam!