(c) Mircea Bezergheanu

Review Olympus OM-D E-M 1 MkII, cu Mircea Bezergheanu

Toate fotografiile din acest review Olympus OM-D E-M1 MK II au fost trase în format ORF și convertite în Tiff/Jpeg cu programul PhaseOne – Capture1. Deoarece trag doar Neutral iar culorile și contrastul în acest caz sunt mai șterse decât ce vedem în realitate am prelucrat fotografiile la nivel de contrast și saturație. Sunt și multe cadre la care nu am fost nevoit să intervin absolut deloc după conversie. Cine are o problemă cu acest aspect să fie sănătos.

Renunțând la titlul de Ambasador Nikon în Romania, pentru a mă arunca cu capul înainte într-o mare învolburată și plină de necunoscute. Cu numai câteva luni în urmă dovedeam ignoranță, râzând de sistemele mirorless, indiferent de cine le produce. Din ignoranță am omis faptul că producătorii se străduiesc să ofere în aceste sisteme funcții care nu se regăsesc în sistemele clasice, DSLR. Cumva, pe sub ochii mei au trecut ani de evoluție tehnologică, iar contactul serios cu primul sistem care mi-a oferit autonomie decentă și o gamă completă de obiective a fost un mare șoc. Nu e niciodată prea târziu să recunoști că ai greșit…

Doar întâmplarea a făcut ca o trusă Olympus completă să ajungă la mine după numai 5 zile de la anunțul meu public în care spuneam că am refuzat propunerea pentru o nouă funcție de ambasador și caut un sistem nou, mirrorless, cu care să-mi provoc toată cariera.

Ei bine, de aici începe spectacolul. (…) Ieșiri zilnice la fotografiat, după numai 2-3 luni am la activ peste 100,000 de cadre realizate cu cât mai multe obiective, din care enumăr:

Cred că am suficient material din care să pot trage niște concluzii pertinente, metodele mele de testare fiind aceleași cu care am testat ani de zile echipamentele pentru Nikon. Asta presupunea ieșiri în teren, realizarea testelor în condiții meteo cât mai variate, de la ger și zăpadă prin munți la condiții de deșert sau călduri mari cu praf în vulcanii din insulele Canare.

Problema mea este că oricât m-am străduit să nu fac comparații directe cu sistemul de la Nikon, tot am căzut în acest păcat, eram curios să văd ce pierdeam trecând la un senzor mai mic. Uimit am descoperit că de fapt mai mult câștigam.

Primul lucru pe care l-am remarcat la acest sistem a fost stabilizarea incredibilă, de domeniul fantasticului. Reușeam să fotografiez din mână acolo unde nu puteam fotografia cu trepiedul deoarece vântul lua pe sus și trepiedul și aparatul. Eram la Roque Nublo, noaptea, imediat după apus, pe un vânt infernal. Trepiedul era un accesoriu inutil.

Acest avantaj nu ține de dimensiunea senzorului, este doar o tehnologie excelentă, integrată în aparat – IBIS. În schimb, următoarea funcție merge deja mână în mână cu dimensiunea mai mică a senzorului, folosind o realitate fizică în avantajul acestui sistem foto.

Se știe că la fotografia macro – dar și la portretele cu diafragmă deschisă sub 1,8 și distanțe mici pentru o încadrare mai bună a capului – avem mari probleme cu lărgimea zonei de clar, așa numitul DOF. Astfel, dacă voi fotografia la macro/close up un subiect folosind un senzor DX sau FF voi constata că la F8 nu am toată insecta în focus, de fapt voi avea doar o zonă extrem de mică în zona clară. Asta mă va forța să folosesc 2 metode, să închid diafragma sau să fac focus stacking.

Ei bine, Olympus a implementat foarte eficient funcția de Focus Stacking în meniul aparatului, iar dimensiunea redusă a senzorului ne oferă deja primul avantaj – avem un DOF  mai mare și nu trebuie să închidem diafragma pierzând la valoarea ISO și la DR.

Dezvolt alt subiect care este înțeles greșit de către utilizatorii de FF, iar greșeala asta o făceam și eu până am lucrat și cu sistemul micro 4/3 Olympus. Anume, credeam că nu voi putea face portrete având DOF foarte mic, cu fundal blurat frumos. Teoria așa spune și spune corect, la sistemul cu senzor mai mic am un dof mai larg. Dar tocmai acum constat că nu e chiar excesiv de larg și că rezolvă MAREA problemă de la FF.

Sistemul micro 4/3 mi-a oferit posibilitatea de a fotografia cu diaf de 1,2 chiar de la distanța minimă de focalizare. Dacă folosesc și funcția focus stacking deja nu mai am limite de compoziție. Obiectivele care suportă ansamblarea directă în aparat cu funcția focus stacking identificate de mine ar fi:

  • Olympus 12-40/2,8 PRO,
  • Olympus 40-150/2,8 PRO
  • Olympus 300/4 PRO
  • Olympus 30/3,5 macro
  • Olympus 60/2,8 macro

Să vă mai spun ce revelație am avut că și la portret, ca și la macro, faptul că aveam un dof mai mare la diafragme deschise îmi oferea avantajul unei valori mai mici iso atunci când fotografiam portrete în lumină slabă? Sunt obișnuit să trag portrete în orice condiții, uneori chiar și după apusul soarelui, fără a folosi niciodată blitz-uri.

La fel și la Wild Life, dacă am un subiect într-o pădure și vreau să-l fotografiez de aproape mă trezesc că am deja iso de peste 1600 și faptul că nu am DOF suficient pe FF mă forțează să închid diafragma cu 1 sau 2 trepte ajungând la 3200 sau 6400 Iso.

Dacă tot suntem la capitolul detalii și sensibilități iso mari, voi posta cadre realizate noaptea, la 3200-6400 iso. Aici credeam că voi avea probleme grave. M-am liniștit imediat ce am văzut primele rezultate.

Aveam noapte fără lună, beznă totală. Obiectivul e la f1,8 și vă las pe voi să calculați la ce valoare trebuie să urc d810-le ptr a fotografia cu noul fisheye nikon care-mi oferă doar f4 pe FF. Cumva peste 25,000 iso? cam așa dă în socotelile mele. Iar m-am întrebat, unde este avantajul FF în viața reală, în teren? Știu, în laborator e mai bun, nu contest. Dar eu nu fotografiez în laborator… Pam, pam!

Este perfect și pentru fotografia in studio – avem de ales între 2 funcții implementate foarte eficient. Cu prima – Live Comp – putem expune până la 3 ore realizând light painting sau star trail-uri. Ce este interesant, nu va mai face o expunere de încă 3 ore – sau cât anume am expus efectiv – pentru a realiza acel cadru negru pentru Long exposure Noise reduction, ci va expune în gol 60 sec la început apoi 60 sec la sfârșitul expunerii lungi.

Astfel scapi de așteptarea aia care rupea și bateria când mai expunea o dată în gol și care te făcea să pierzi restul de noapte așteptând. Din testele mele bateria ține aprox 4 ore de expunere continuă, iar dacă ai si grip/booster vei avea dublul timpului la dispoziție. Mai mult decât suficient. Trebuie avut grijă ca primul cadru să aibă expunerea aleasă corect, celelalte cadre vor adăuga doar luminile peste cadrul de bază. Vei vedea cum se desenează curbele de star trails direct pe afișaj.

Cu a doua – Live Time – putem expune cadre succesive a câte 60 sec, iar numărul de cadre e dat de valoarea iso, cu cât iso este mai mare cu atât numărul scade până ajunge la doar 8 cadre la 1600 de la 24 cadre la iso 200. Astfel avem aproximativ jumătate de oră de expunere multiplă, unde lumina se acumulează, iar zgomotul în imagine scade tot mai mult.

Să vă mai zic și că este singurul aparat cu care poți vedea galaxia pe afișaj în live view și poți face încadrare chiar și în cea mai neagră noapte? Cu celelalte aparate trebuia să fac cadre de teste pentru a vedea încadrarea, în vizor era beznă totală!

Trec acum la prezentarea unor cadre care vă pot ajuta să evaluați capacitatea senzorului de a reproduce scene cu un contrast extrem de ridicat, putem evalua astfel Dinamic Range.

Iar la sfârșit pun un cadru realizat într-o situație imposibilă. Am fotografiat luna la 80% luminozitate când era pe cer în aceeași zonă cu galaxia. Mă așteptam să am cu totul alt rezultat. Ce a ieșit m-a lăsat cu gura căscată.

Credeam că va fi așa și așa, senzorul mai mic venea teoretic cu un Bokeh mai slab. Realitatea s-a dovedit mult mai dulce, se pare că obiectivele lor sunt realizate ținând cont și de acest handicap al senzorului. Deja, după multe portrete realizate, în diverse situații, am constatat că pot compensa prin experiență ce pierdeam din cauza legilor fizicii.

Între timp am evaluat reproducerea pielii și după ce m-am documentat bine am descoperit că inginerii de la Olympus folosesc o metodă extrem de ingenioasă de a face produsele lor speciale, chiar mă întrebam ce au făcut de au dat de magia aia pe care am găsit-o doar la Nikon 105/14E? Ei bine, au lucrat la MTF realizând o formulă optică care este optimizată pentru reproducerea pielii, mai exact detaliile grosiere sunt reproduse foarte, foarte sharp, iar detaliile care sunt în gama texturii pielii vor fi reproduse mai soft. Obiectivul fiind astfel extrem de sharp per ansamblu, dar moale la nivel de cromatică, microcontrast și detaliu în piele. Jos pălăria! Mă întrebam și de ce Bokeh-ul este așa bun. Am aflat, este foarte abrupt, se trece printr-o progresie algoritmică extrem de bine studiată de la clar la zona de blur. După primul cadru aveți un crop 100%.

Am trecut la fotografia de peisaj, iar aici aveam să folosesc o altă funcție revoluționară implementată de producător. Astfel, am posibilitatea de a obține fotografii de 80 mpix Raw plus 50 Mpix Jpeg când activez funcția HiRes. Aparatul are nativ 20 mpix, dar prin mișcarea senzorului în 8 poziții diferite, cu mare viteză în cadrul unei singure expuneri, se ajunge la un fișier nativ de 80 mpix. Nu este interpolare, pixelii fiind reali/fizici în momentul realizării expunerii. Ce am observat imediat – folosind funcția HiRes câștig cam 1,5 trepte la nivelul de zgomot. Am observat asta după ce am fotografiat noapte cu HiRes. Valoarea maximă iso la care se poate activa funcția este de 1600 iso, iar diaf max este de f8. Aici nu văd nici o limitare. Folosind funcția HiRes și setând timpi oarecare între cele 8 expuneri ale aceluiași cadru se ajunge la o simulare de filtru ND, dar cu un efect ușor diferit.

O altă funcție pe care nu o regăsesc implementată atât de bine la nici o altă cameră, mai au câteva pocnitori de compacte ceva, dar implementat patetic, ar fi ProCap.

Funcția aceasta este de vis. Mi-a permis să am pentru prima dată în viața mea cadre cu arcași trăgând sau cu foc la gura țevii chiar din primele declanșări. De ce? Pentru că atunci când pun aparatul la ochi și apăs declanșatorul la jumătate aparatul începe să fotografieze cu obturator electronic, ținând fotografiile în buffer, fără să le scrie pe card. Cadența cu care trage acele cadre este de maxim 60 cadre/sec, la rezoluție maximă, și Raw și Jpeg în acelați timp, dacă vreau. Aici iese în evidență faptul că aparatul acesta are 2 procesoare a câte 4 nuclee de procesare, deci 8 fire de execuție.

Astfel, chiar dacă eu am ratat plecarae/mișcarea/tragerea dar declanșez imediat, voi putea regăsi în cele 14 precadre și fotografia care o doream, priviți mai jos.

Rafala poate fi susținută de buffer timp de câteva secunde, când buffer-ul se încarcă cadența scade la doar 9,5 cadre/sec și poate ține așa până încarci cardul de memorie.

Am constatat că viteza de focalizare este excepțională, dar sistemul de gestionare și algoritmul de focalizare lasă de dorit. Implementarea este una simplistă, grosieră, în ciuda impresiei de sofisticare. Reproșez în special lipsa unui punct master atunci când aleg să focalizez cu un grup de puncte de focalizare. Aparatul va hotărî singur în ce punct să facă focalizarea inițială, ceea ce-mi creează mari probleme în cazul unui animal care stă pe un plan la 45 grade față de planul de focalizare.

Aparatul nu știe care este capul, coada sau trunchiul, va focaliza cu primul punct din grupul de puncte în care găsește cel mai contrast contur. Și așa sunt nevoit să trec doar pe un punct de focalizare, pentru a avea certitudinea că se va face clarul unde vreau eu. Meniul îmi oferă deocamdată posibilitatea de a alege ori toate punctele de focus, ori prea puține puncte de focus, ceea ce face extrem de dificil de ținut în focus o pasăre care zboară rapid pe fundal aglomerat, când nu este indicat să activez chiar toate punctele de focus. Apoi aș reproșa că dimensiunea punctului de focus este prea mare. Iar după ce fotografiez nu voi avea afișat pătrățelul roșu care să-mi semnaleze unde mai exact s-a focalizat pe fotografie.

Tot la reproșuri e calitatea vizorului. Pur și simplu am avut situații în care nu-mi venea să declanșez la un peisaj, deoarece arăta jalnic și părea că nu merită să fac fotografia. Când luam ochiul din vizor aveam revelația unui cadru superb. Bine măcar că la wild life nu induce un lag supărător. Consider acum vizorul doar ca un element care mă ajută la încadrare, nu mă mai bazez pe el la altceva.

La pornirea aparatului am un lag – timp mort – prea lung. Eu fotografiam cu Nikon la aprox jumătate de secundă de la identificarea unui subiect, aparatul fiind mereu pornit. Acum pot uita schema asta… din păcate.

O altă nemulțumire – booste-rul/gripul nu are și funcția de încărcare a bateriilor prin USB. Sony a implementat acest lucru cu succes.

Reproșez și lipsa suportului pentru blitz-uri TTL rapide de studio. Singura soluție oferită – cu sistemul de la Profoto – mi se pare prea scumpă, exagerat de scumpă.

Blitz-ul Olympus 900 dedicat are un lag neașteptat de mare când este pe TTL, dar se mișcă bine când e pe manual.

Autonomia a fost o surpriză plăcută pentru mine, după ce am tras 3078 de cadre cu o singură baterie, fotografiind model care alerga pe dune, am mai vizualizat, am șters și am si filmat 4K de câteva ori cu o singură încărcare. La wild life nu poți face un consum, deoarece poți descărca o baterie doar așteptând cu degetul pe daclanșator ca pasărea să-și ia zborul. Grip-ul devine un accesoriu obligatoriu în acest caz.

Una peste alta, am acum la dispoziție o unealtă profesională cu care pot face tot ce știu eu, atât cât știu, fără să mă simt limitat într-un fel sau altul. Aparatul este doar o unealtă, iar ce contează se află între vizor și ceafă!

Olympus oferă acum un sistem matur, aparatul fiind însoțit de o gamă excepțională de obiective – 200 de obiective valabile, dacă adăugăm și alți producători – ce acoperă focalele de la 7 mm la 840mm, iar ca diafragme putem alege și exemplare care au f 0,95. Chiar am pus ochii pe un obiectiv Voigtlander Nokton 10.5mm f/0.95 cu care să fac fotografie nocturnă alături de un alt obiectiv unic, oferit chiar de Olympus – fiseye-ul de 8mm cu diafragma de 1,8, care are o calitate optică absolut uimitoare.

Citește întreg articolul realizat de Mircea Bezergheanu aici.

[products ids=125030094,125018352,125018350,125009223,125022409,125030101,125012929,125030099,125024211,125030100,125002267]

Alți fotografi au mai citit și:

10 Comments

  • Domnul MB , un fotograf bun , dar calitatea lui de om lasa de dorit. Același domn care acum câteva luni ți-o baga prin gura dacă vorbeai de orice altceva in afara de Nikon , acum se căiește ca a descoperit credința…. ce credibilitate mai ai domnu' MIRCEA , când jignea oamenii in fel si chip dacă deschideau gura de orice alt Brand ? A… si încă ceva Olympus este si iaurt …

  • Am citit cu atenție acest articol. Sunt de acord cu unele observații sau păreri, ca oricine are cap pe care îl și folosește. Cu altele însă…
    „Primul lucru pe care l-am remarcat la acest sistem a fost stabilizarea incredibilă,…” Da, Olympus are o stabilizare incredibilă. Am putut ține în mână ansamblu de stabilizare, inclusiv senzor. Pur și simplu, pe înțelesul tuturor, senzorul „plutește” când aparatul este pornit. Când este oprit și se scutură mai zdravăn, poți simți și auzi ansamblul mișcându-se. Un prieten care a cumpărat un E-M10 la sfatul meu a sesizat asta și s-a speriat, crezând că aparatul este defect. Un asemenea sistem regăsim și la Pentax (am avut și Pentax), unde mișcarea este și mai sesizabilă, datorită senzorului mai mare.
    „Acest avantaj nu ține de dimensiunea senzorului, este doar o tehnologie excelentă, integrată în aparat…” (este vorba tot de sistemul de stabilizare). Parțial adevărat. Una este să stabilizezi un senzor mic și altul mai mare. Posed 4/3, m4/3, am avut multe aparate APS-C, inclusiv cu stabilizare în corp, am și full frame. Cu E-450 și un obiectiv „normal” pot obține timpi de expunere incredibili pentru un DSLR fără nici un fel de stabilizare. Asta datorită dimensiuni mai mici a oglinzii și a obturatorului.
    Pot confirma afirmațiile legate de fotografia macro.
    Cât despre DOF… sunt prea multe de spus pentru spațiul destinat unui comentariu. Ar merita un articol separat. Doar atât: pentru cei care fotografiază evenimente și au nevoie de un cadru clar de la un colț în altul: nu există soluție mai bună decât un sistem m4/3 și obiectiv luminos de calitate. Reversul medaliei: una este f/1,8 pe m4/3 și alta pe full frame. Din punct de vedere „artistic”. A nu se uita, nu orice DOF mic înseamnă fotografie artistică.
    Cât privește intervalul dinamic… m4/3 nu îl are cel mai mare, dar dacă știi să îl folosești cum trebuie nu prea îți trebuie altă marcă cu senzor mai bun la acest capitol. Dacă tot am adus vorba: senzorul m4/3 nu prea „iartă” greșelile de expunere (ale utilizatorului). Senzorul de pe un Nikon te ajută mai mult în acest sens, de exemplu.
    „Iar după ce fotografiez nu voi avea afișat pătrățelul roșu care să-mi semnaleze unde mai exact s-a focalizat pe fotografie.” Chestia asta nu o pot înțelege… avem „Overall display”, pagina 77 din manualul de utilizare în limba engleză. Cred că autorul a vrut să spună că punctul de focalizare nu este afișat când se merge pe focalizare continuă și cu multiple puncte de focalizare. Focalizare continuă și punct de focalizare fix… este afișat. În rest, are dreptate, sistemul de focalizare nu este așa de performant în setări, Nikon stă excelent la acest capitol, cu excepția faptului că se ca decalibrează și singur, unul din motivele pentru care personal am renunțat la toată trusa Nikon. Dacă tot am adus vorba de sistemul de focalizare: ține de detecția de contrast. Vezi și alte aparate mirrorless, inclusiv full frame de la Sony. Dar tehnologia evoluează…
    Cât despre calitatea vizorului… Una este vizorul optic, alta cel electronic. Fiecare are avantajele și dezavantajele sale. Apropo, s-a încercat funcția S-OVF? Se simulează vizorul optic. Eu nu, pentru că nu am testat E-M1 MII.
    „Reproșez și lipsa suportului pentru blitz-uri TTL rapide de studio.” Asta nu este oare și din cauza producătorilor de blițuri de studio și al celor de declanșatoare radio?
    Da, se poate face fotografie cu orice aparat foto, chiar și compactă sau cu telefonul mobil. Depinde cum știi să le folosești și la ce.
    Mi-a plăcut articolul. Felicitări autorului.

    • Si dvs aveti revieuri pe blog exceptionale, si in trecut am citit materiale interesante de la dvs. As fi dorit sa vad mai multe, daca s-ar putea, pe baza a doua reviewuri de la dvs am recomandat unor college sa isi cumpere aparate. Mult respect domnule Voicu pentru ceea ce faceti.

      • Multumesc foarte mult pentru aprecieri.
        Din pacate s-au schimbat multe in ultima perioada in ceea ce priveste posibilitatea de a testa aparatele foto si asta nu din partea mea. Asta este.
        🙂
        Cu stima,
        Sorin Voicu

        • Pacat, mi-a placut cum ati scris aiciea: "La care se adaugă oboseala. Oboseala de a testa echipament, faptul că, în ciuda a ceea ce ar crede unii sau alții, nu îmi aduce nici un beneficiu în afară de plăcerea personală de a scrie despre aparatura foto testată. Nu am câștigat de pe urma articolelor mele decât puțin (raportat la timpul investit în articole și raportat la numărul de articole scrise în cei câțiva ani de când o fac) și aleatoriu. Nu am scris pentru vizualizări sau faimă. Sau trafic… Îi las pe alții să o facă pentru așa ceva." https://hardwaresorinvoicu.wordpress.com/2016/12/
          Pacat!

  • Dacă și-ar fi intitulat articolul ,,Opinia utilizatorului , probabil că s-ar fi stins multe nemulțumiri. Omul spune clar ce și cum în primul paragraf. Mie mi se pare că M.B. a realizat un material foarte ok, făcut profesional, explicat pe limba tuturor…Dacă înainte de expunere folosești ,,setari ca WB si profile culoare" (DIFERITE) pot afecta fisierul RAW ( OBȚII ORF-uri DIFERITE) – deci afirma ,,ca pot exista mai multe fisiere RAW diferite" ( în condițiile arătate mai sus). HDR-ul și AE bracketing scriu ORF-uri diferite, în funcție de reglajele aplicate ÎNAINTEA EXPUNERII… Articolul nu se dorește a fi o evanghelizare a tuturor ,,TOMA NECREDINCIOSUL" care au în ogradă FF de la Sony-Nikon_Canon ori Hasselblad… Eu tre să recunosc faptul că m-am îngălbenit puțin de invidie, pe colecția de sticle – scuze! – obiective folosite…

  • "Deoarece trag doar Neutral iar culorile și contrastul în acest caz sunt mai șterse decât ce vedem în realitate am prelucrat fotografiile la nivel de contrast și saturație. Sunt și multe cadre la care nu am fost nevoit să intervin absolut deloc după conversie. Cine are o problemă cu acest aspect să fie sănătos."
    Am aceeasi parere. Fiecare este liber sa foloseasca si sa prezinte aparatura foto cum ii place. Cititorul poate trage singur concluziile.
    🙂
    Cu stima,
    Sorin Voicu

  • Buna ziua,
    Am citit articolul pe situl original (al autorului). La final se afirma niste lucruri revolutionare, din experienta dansului, despre fisierele RAW. Mircea Bezergheanu spune ca setari ca WB si profile culoare pot afecta fisierul RAW – deci afirma ca pot exista mai multe fisiere RAW diferite. M-ar interesa sa stiu daca acest lucrur este normal si daca exista vreo particularitate la acest aparat care poate face cele mentionate.
    Mircea Bezergheanu afirma ca "dacă te-ai lua după producători ai putea crede că nu contează. dar realitatea este alta, se pare că producătorii mai umblă pe ici pe acolo și practica mi-a demonstrat că dacă trag vivid în raw nu voi putea scoate un cadru identic cu cel pe care-l treg cu neutral, chiar dacă readuc ambele fișiere la o valoare comună. În seminariile mele dezvolt subiectul, demonstrând că alegerea unui anumit profil precum și a unui balans de culoare diferit va altera serios chiar expunerea și plaja dinamică. după aia nu vei mai putea recupera din fișierul tras vivid cum recuperezi din raw-ul tras neutral. Prefer ca fisierele mele raw să fie soft si să arate șters ptr. ca nu expune nimeni Raw. ai vazut tu expoziție cu Raw, ai vazut catalog de artă cu fișierele raw/ ai văzut tu pagini web care afișează raw? "
    Mircea Bezergheanu "vorbesc din experiență, dacă crezi că nu merită să asculți doar ptr. că ți se pare un nonsens, privit din perspectiva ta… asta este. alții plătesc serios să învețe ce nu pot găsi pe net… "
    Mircea Bezergheanu "M-am lămurit acum – sursa ta de învățare a fotografiei este internetul, iar dacă nu ai găsit ceva acolo atunci acel ceva nu există/nu e valabil. bravo, vei umple rândurile celor educați din tastatură, incapabili să experimenteze, să accepte că adevărul se descoperă, nu se dăruiește. Nu te mai strădui să răspunzi, nici un mesaj de-al tău nu va mai trece de moderare, până nu demonstrezi că ai deschidere la nou."
    Va multumesc pentru raspunsul dvs.
    Ionut Popescu

    • Buna, Ionut! Nu te putem ajuta cu un raspuns decat daca ne ajuta Mircea. Am vazut comentariile indicate de tine, fiind insa vorba de o alta platforma – In tufisuri, cu Mircea Bezergheanu, nu putem cere explicatii sau raspuns cu titlu obligatoriu. Din ce stim noi, nu exista mai multe fisiere RAW diferite, cel putin nu la modelele anterioare de la Olympus.

      • Va multumesc pentru cf voastra. E foarte fain aparatul si e bine ca totusi fisierele RAW sunt neinfluentabile, conform primei confirmari. O zi cu racoare, in cafenea!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *