Titlu: Înmormântare în Gaza Dată: 20 noiembrie 2012 Loc: Gaza, Teritoriile Palestiniene Fotograf: Paul Hansen Premiu: World Press Photo of the Year, premiul întâi la categoria Singles Agenție: Dagens Nyheter

Imaginile iconice și linia fină dintre etică, moarte și publicitate

Fotografia premiată anul acesta în cadrul prestigiosului concurs World Press Photo a stârnit o serie de dezbateri și controverse în rândul specialiștilor, publicului larg și chiar al juriului. Reprezintă scena unui asasinat, al unui act terorist, în care un înalt demnitar a fost ucis în timpul unui eveniment cultural. S-a discutat mult dacă această imagine ar fi trebuit premiată sau nu și dacă reprezintă un mijloc de manipulare și de propagare a mesajelor teroriste.

Am ales să prezint în acest articol câteva exemple de fotografii controversate, foarte cunoscute și care au câștigat numeroase premii, concentrându-mă doar pe arhiva World Press Photo. Este foarte clar că un astfel de subiect necesită o desfășurare mai largă și o dezbatere la nivel specializat, însă voi încerca să surprind câteva aspecte care au trezit reacții puternice de-a lungul timpului.

Nu voi intra într-o istorie a fotojurnalismului, însă vreau să specific faptul că de la începuturile jurnalismului, primele pagini ale ziarelor au fost ocupate de fotografii șocante, care înfățișau realitatea și care aveau menirea de a atrage atenția cititorului. Fotojurnalismul reprezintă proiecția vizuală a realității așa cum este ea, iar restul elementelor care apar în exprimarea acestei realități sunt produsul nostru, al indivizilor care folosesc aparatele de fotografiat pentru a înregistra această realitate, a experienței, codurilor etice, conștiinței, responsabilității și așa mai departe.

Începând cu anul 1955, în concursul World Press Photo au fost selectate ca imagini câștigătoare la categoria Picture of the Year (Fotografia Anului), în mod predominant fotografii explicite din războaie, calamități naturale, accidente sau proteste. Este un concurs în care este adus în prim-plan, în general, evenimentul major al anului precedent sau în care este sintetizată condiția lumii în care trăim. Fotografia de presă nu are, prin definiție, un conținut digerabil, iar rolurile sale sunt de a expune lumea în care trăim așa cum este și de a atrage atenția asupra problemelor majore cu care se confruntă aceasta.

M-am gândit dacă aș fi optat pentru selectarea fotografiei lui Burhan Özbilici ca fotografie a anului și răspunsul este afirmativ. Imaginea este simplă, dar extrem de puternică și cu un mesaj foarte clar, ura și furia, adună în ea tot contextul lumii în care trăim. Fie că ne place sau nu, crizele și disperarea cuprind din ce în ce mai mult omenirea, iar personaje-soldat, ca cel din fotografia lui Burhan Ozbilici, apar peste tot în lume pentru a-și face cunoscute mesajele juste sau nu.

Este binecunoscut rolul mass mediei ca formator de opinie și puterea sa de a influența masele. Oricine dorește să transmită un mesaj care să vizeze un anumit grup sau comunitate, găsește în mass media mijlocul optim pentru a o face. Și astfel, grupările teroriste profită de nevoia vitală a presei pentru evenimente senzaționale și o folosesc pentru a-și transmite mesajele politice, ideologice sau religioase.

Astfel apar o serie de întrebări: a transmite lumii întregi știri și imagini violente este moral sau nu? A alege să nu arăți lucruri care lezează sensibilitatea umană, este o decizie justă sau nu? Știrile șocante și explicite despre omoruri sunt necesare într-un peisaj mediatic liber, construit după valori democratice sau este doar o chestiune de gust? Sunt întrebări care se pun în fiecare situație similară apărută, iar răspunsurile la aceste întrebări le găsim fie într-o tabără, fie în cealaltă.

Mai departe voi exemplifica câteva situații în care fotografia a fost aleasă ca mijloc de diseminare a mesajelor politice, sociale, religioase și în care fotograful nu mai este un simplu observator al lumii, ci devine o unealtă a grupurilor de interese, schimbând cursul evenimentelor prin simpla sa prezență sau mai mult, prin cosmetizarea realității pentru a crea o imagine cu impact vizual puternic.

#1 Un asasinat în Turcia

imaginile iconice
Titlu: Un asasinat în Turcia
Dată: 19 decembrie 2016
Loc: Ankara, Turcia
Fotograf: Burhan Özbilici
Premiu: World Press Photo of the Year, premiul întâi la categoria Singles
Agenție: Associated Press

Explicație foto: Mevlüt Mert Altıntaş strigă după ce l-a împușcat pe ambasadorul rus Andrey Karlov, într-o galerie de artă din Ankara.

Context: Ambasadorul rus Andrey Karlov a fost asasinat de ofițerul de poliție Mevlüt Mert Altıntaş, în timp ce ținea un discurs în galeria de artă din Ankara, Turcia, în data de 19 decembrie. Altintas a strigat „Allahu akbar” (Allah este mare) și apoi a spus în limba turcă: „Nu uitați de Alep. Nu uitați de Siria.” A fost ucis într-un schimb de focuri după ce trupele speciale turce au sosit la galeria de artă. Rusia și Turcia au sprijinit părțile oponente în războiul civil sirian, Rusia oferind suport forțelor loiale guvernului sirian și Turcia acordând sprijin anumitor grupuri de rebeli. În lunile anterioare atacului, relațiile dintre cele două țări s-au dezvoltat într-un parteneriat strategic, fiecare regândind sprijinul în propriul lor interes.

Imediat după incident, fotograful Burhan Özbilici a transmis fotografiile agenției Associated Press care le-a distribuit instantaneu pe pagina sa și pe rețelele de socializare. Imaginea care a fost premiată în cadrul concursului World Press Photo, a fost distribuită în mediul online când încă lumea întreagă era în stare de șoc. Într-o singură zi, fotografia a fost redistribuită de peste 58.000 de ori. Imaginea realizată de Özbilici a apărut pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume în ziua următoare, de la Times, Herald la Financial

Decizia de a-i acorda premiul lui Özbilici a fost dificilă și controversată, Stuart Franklin, membru în juriul concursului, opunându-se și votând împotrivă, argumentând că fotografia „reafirmă legătura dintre martiriu și publicitate.” „Fotografia lui Özbilici este fără îndoială foarte puternică. Cu toate astea, în timp ce am votat în unanimitate pentru acordarea premiului la categoria spot news, m-am opus categoric ca această fotografie să devină fotografia anului. Am votat împotrivă. (…) Este fotografia unei crime, ucigașul și victima sa, amândoi fiind surprinși în aceeași fotografie și este la fel de imoral ca publicarea unei fotografii cu o decapitare.” – Time și Libération.

Fotografia lui Özbilici face parte dintr-o serie intitulată Un asasinat în Turcia, care a câștigat un premiu și în categoria Spot News Stories. Mary F. Calverty, membru în juriul concursului, a declarat următoarele:

„A fost o decizie foarte, foarte dificilă, dar am concluzionat că fotografia anului este o imagine explozivă, care înfățișează cu adevărat ura din zilele noastre. De fiecare dată când apărea pe ecran, aveai tendința să faci un pas în spate, pentru că este o imagine foarte puternică.”

„În acest moment, lumea pare să se afle pe marginea unui abis”, a spus João Silva, de asemenea membru al juriului. „Acesta este un om care a atins clar punctul limită, iar declarația lui este de a asasina pe cineva pe care îl consideră cu adevărat răspunzător, o țară pe care o acuză pentru ceea ce se întâmplă în regiune. (…) Simt tot ceea ce se întâmplă în Europa, în America, ceea ce se întâmplă în Orientul Îndepărtat, în Orientul Mijlociu, în Siria, iar această fotografie vorbește despre asta. Este imaginea urii.” 

Özbilici spune că în momentul în care a avut loc incidentul i-a fost frică și că s-a simțit confuz, dar că a decis să își facă meseria.

„M-am gândit astfel: Sunt aici. Chiar dacă voi fi împușcat și rănit sau omorât, sunt un jurnalist. Și trebuie să-mi fac meseria. Puteam fugi fără să fac fotografii… Dar nu aș fi avut ce să le răspund oamenilor dacă m-ar fi întrebat mai târziu: ‘De ce nu ai făcut fotografii?’” 

#2 Saigon Execution

imaginile iconice
Titlu: Saigon Execution
Dată: 1 februarie 1968
Loc: Ho Chi Minh City (Saigon), Vietnam
Fotograf: Eddie Adams
Premiu: World Press Photo of the Year, premiul întâi la categoria Singles
Agenție: Associated Press

Explicație foto: Nguyen Ngoc Loan, șeful polițitei naționale a Vietnamului de Sud îl execută pe Nguyen Van Lem, suspectat ca fiind membru al organizației Viet Cong, în cea de-a doua zi a Ofensivei Tet, din timpul Războiului din Vitenam, 1 februarie 1968.

Context: În data de 31 ianuarie 1968, Armata Nord Vietnameză și Viet Cong au lansat o ofensivă de amploare, atacând simultan majoritatea orașelor importante din Vietnamul de Sud. Atacurile au fost neașteptate atât pentru Armata Sud Vietnameză, cât și pentru americani, deoarece fusese anunțat acordul de încetare a focului pe durata sărbătorii anului nou. Într-o singură zi, străzile din Saigon, au devenit un câmp de luptă. Armatelor sud vietnameză și americană le-au trebuit două săptămâni să recâștige controlul asupra orașului. În cea de-a doua zi a ofensivei, au fost raportate lupte grele în perimetrul pagodei An Quang. Fotograful Eddie Adams, care lucra pentru agenția Associated Press (AP), împreună cu un cameraman de la NBC, au mers în zona respectivă. La capătul străzii, Adams a văzut doi soldați vietnamezi escortând un prizonier în direcția pagodei. În timp ce îi fotografia, grupul s-a oprit în fața pagodei de unde a ieșit generalul Loan. Prin vizorul camerei foto,

Adams l-a văzut cum se îndreaptă către prizonier, a scos pistolul din teacă și brusc, l-a împușcat. Loan și Adams au apăsat pe trăgaci în același timp, iar cameramanul NBC filma incidentul. Potrivit mărturiei lui Adams, generalul Loan și-a justificat gestul astfel: „Aceștia i-au omorât pe mulți dintre oamenii mei și pe mulți dintre oamenii voștri.” Ofensiva Tet a readus Războiul din Vietnam în atenția presei internaționale pentru o perioadă de mai multe săptămâni. Horst Faas, coordonatorul AP din Saigon, a editat filmul realizat de Eddie Adams în timpul evenimentului și a fost responsabil pentru transmiterea fotografiilor în lumea întreagă.

O zi mai târziu, pe 2 februarie, fotografia realizată de Adams apărea pe prima pagină a celor mai mari ziare din lume. De exemplu, The New York Times, a publicat fotografia pe prima pagină și o serie de trei imagini în pagina 12. Acestea au fost selectate dintr-o serie completă de 14 fotografii.

Cariera fotografică a lui Eddie Adams (1933 – 2004) se întinde pe o perioadă de 45 de ani, timp în care a abordat o gamă largă de subiecte și a fotografiat 13 războaie diferite. Adams este unul dintre cei mai publicați fotografi din Statele Unite ale Americii, iar pentru fotografiile sale a primit peste 500 de premii, inclusiv 23 de premii World Press Photo. Saigon Execution este cea mai faimoasă fotografie a sa, cu care a câștigat recunoaștere internațională și Premiul Pulitzer.

Eddie Adams consideră însă că nu această fotografie este cea mai reprezentativă pentru munca sa și spune că nu a știut ce a fotografiat decât în momentul în care a fost developat filmul. Mai mult, se consideră vinovat pentru distrugerea vieții și carierei generalului Loan.

„În acea fotografie au murit doi oameni: cel care a primit glonțul și generalul Nguyen Ngoc Loan. Generalul l-a omorât pe membrul Viet Cong; eu l-am omorât pe general cu camera mea foto. Fotografiile sunt cele mai puternice arme din lume. Omenii le cred; dar fotografiile mint, chiar și fără manipulare. Ele sunt jumătăți de adevăr.” 

Adams este convins că oricine ar fi fost în locul generalului ar fi făcut același lucru și că generalul a avut toată convingerea că a înfăptuit un act de justiție, foarte răspândit în vreme de război. În timp ce activiștii anti-război au folosit fotografia ca exemplu pentru brutalitatea și nedreptatea războiului, Adams crede că fotografia sa a fost interpretată greșit.

O altă controversă apărută este legată de drepturile pe care le-ar fi avut cel executat ca prizonier de război sau dacă execuția sa a violat Convenția de la Geneva. Concluziile au fost că bărbatul nu purta uniformă în momentul reținerii sale și că nu a existat vreo obligație în recunoașterea drepturilor sale civile.

David Culbert susține că fotografia lui Adams a schimbat percepția americanilor în privința războiului din Vietnam prin aducerea în prim-plan a violenței, care nu a putut fi surprinsă prin alte imagini.

În cartea “Privind la suferința celuilalt”, Susan Sontag ridică o problemă extrem de serioasă, care ar trebui să ne responsabilizeze pe toți. Necontestând autenticitatea fotografiei lui Adams, aceasta spune totuși că ar fi fost o înscenare a generalului Loan, care l-a adus pe prizonier în fața jurnaliștilor strânși în fața pagodei pentru a-l executa.

„N-ar fi dus la îndeplinire sumara execuție în acel loc, dacă jurnaliștii n-ar fi fost de față. Stând lângă prizonier, astfel încât camerele din spatele lui să poată înfățișa atât profilul său, cât și fața prizonierului, Loan țintește direct.” ed. Humanitas, București, 2011, pag. 61.

De foarte multe ori oamenii reacționează sau acționează doar pentru că sunt în prezența jurnaliștior. Aparatele de fotografiat sau camerele de filmat sunt folosite pentru a transmite mesaje propagandistice, pentru a impresiona, pentru a arăta puterea sau controlul.

Jurnaliștii obțin imagini și povești șocante sau impresionante, iar persoanele fotografiate devin din scene sau personaje, elemente manipulatoare. Aici apare falsitatea unei imagini sau a unei știri; scena surprinsă nu mai este reală, ci este fabricată. Nu întotdeauna jurnaliștii își dau seama de această manipulare și tocmai aici intervine în discuție capacitatea fiecăruia de a filtra și de a alege imaginile și poveștile care trebuie spuse. Această problemă ține mai mult de codul moral și etic al fiecăruia.

În vâltoarea informațională în care trăim, rapiditatea cu care trebuie să reacționăm, cât și nivelul ridicat al concurenței, îi pot determina uneori pe unii dintre noi să închidă ochii și să transmită o informație trucată.

#3 Călugăr arzând

imaginile iconice
Titlu: Călugăr arzând
Dată: 11 iunie 1963
Loc: Ho Chi Minh City (Saigon), Vietnam
Fotograf: Malcolm W. Browne
Premiu: World Press Photo of the Year, premiul întâi la categoria Singles
Agenție: Associated Press

Explicație foto: Saigon, Vietnam, călugărul budist Thich Quang Duc se autoincendiază în semn de protest față de persecuțiile comise de guvernul sud vietnamez împotriva budiștilor.

Context: Autoincendierea lui Thich Quang Duc are loc în timpul revoltei civile din Vietnam împotriva guvernului predominant catolic al președintelui Ngo Dinh Diem, susținut de Statele Unite. Cu toate că budiștii constituiau o majoritate, catolicii se bucurau de privilegii speciale sub regimul președintelui Diem, budiștii refuzând să le accepte.

Accelerarea crizei s-a produs în momentul în care nouă civili neînarmați au fost împușcați în timpul unei demonstrații în Hue, în data de 8 mai 1963. După acest incident, demonstrațiile călugărilor budiști și ale călugărițelor care cereau reformă politică și libertate religioasă au devenit frecvente și au fost înăbușite violent de către guvern.

În primăvara anului 1963, călugării budiști din Saigon au început să le spună corespondenților străini că s-ar întâmpla ceva important. Dar, pe măsură ce au existat multe demonstrații stradale în care nu s-a întâmplat nimic semnificativ, interesul presei față de subiect s-a redus. Atenționat de călugari cu o zi inainte, Malcolm Browne a fost unul dintre puținii jurnaliști occidentali care au asistat la autoincendierea lui Thich Quang Duc.

Browne a fotografiat întregul incident: călugării și călugărițele cântând în apropierea pagodei Xa-Loi, unde a fost organizat protestul, procesiunea către centrul orașului și autoincendierea călugărului, din momentul în care benzina a fost turnată peste corpul său, până la moartea acestuia și la stingerea focului.

Browne a fost conștient de faptul că evenimentul a fost organizat cu atenție de călugări și că s-au folosit de prezența sa ca jurnalist străin pentru a atrage atenția presei internaționale asupra cazului lor. Până atunci, guvernul vietnamez fusese foarte eficient în controlarea presei din țară, prin nepublicarea informațiilor care aduceau prejudicii intereselor statului.

Mai mult, corespondenții străini nu erau agreați de putere și li se impuneau o serie de restricții, inclusiv împiedicarea transmiterii fotografiilor sau știrilor. La procesiunea funerară a lui Thich Quang Duc, pe 21 iunie 1963, călugării budiști au purtat mai multe portrete, inclusiv fotografia făcută de Browne, care urma să devină câteva luni mai târziu World Press Photo of the Year.

Înițial, fotografiile nu au fost publicate la scară largă în presa americană, deoarece au fost considerate prea șocante. Până la urmă și-au găsit calea către publicul larg prin serviciul internațional de distribuție și prin numeroasele reproduceri, postere sau cărți poștale. Fotografiile au fost folosite de către liderii budiști, comuniștii chinezi și multe alte grupuri de interese din toată lumea, pentru a sublinia importanța cauzei lor. Imaginile au ajuns și pe biroul președintelui Kennedy, fapt care a determinat luarea unor măsuri pentru prevenirea pe viitor a unor evenimente similare.

Browne a fost unul dintre mulții corespondenți străini apelați de călugări pentru a participa la eveniment, însă a fost singurul care a mers acolo, ceilalți ignorând mesajele. A fost conștient de faptul că este o acțiune înscenată, prin care budiștii sperau să obțină drepturile pentru care protestau. Însă trebuia să fie acolo, pentru că altfel lumea nu ar fi aflat despre problemele cu care se confruntă aceștia.

Aici apar următoarele întrebări: Este justificată o asemenea implicare în subiectul prezentat? Oare merită făcut un sacrificiu uman pentru a conștientiza opinia publică? Și-ar fi dat foc călugărul respectiv dacă nu era prezent un reprezentant al presei internaționale? Cum poate trăi un jurnalist cu o asemenea greutate pe conștiință?

Iată ce a răspuns Browe: „Am fost întrebat de câteva ori dacă aș fi putut împiedica sinuciderea. Nu puteam. Era un grup de aproximativ două sute de călugări și călugărițe care erau gata să mă blocheze dacă încercam să mă mișc. (…) Dar în anii care au urmat, am avut un sentiment teribil că am contribuit probabil la moartea unui tip bătrân, care probabil nu ar fi făcut ceea ce a făcut – și nici călugării, în general, nu ar fi făcut ceea ce au făcut – dacă nu ar fi fost siguri de prezența unui om de știri care să poată transmite imaginile și evenimentele lumii întregi. Pentru că despre asta era vorba, să producem un teatru al oribilului atât de frapant încât motivele demonstrațiilor să devină vizibile pentru toată lumea. Și, desigur, au făcut-o. În ziua următoare, președintele Kennedy avea fotografia pe biroul său și l-a sunat pe Henry Cabot Lodge, care era pe punctul de a pleca la Saigon ca ambasador american, și i-a spus: ‘Asemenea lucruri trebuie să ia sfârșit’. Și acesta a fost începutul sfârșitului sprijinului american pentru regimul Ngo Dinh Diem.” –  Reporting America at War: An Oral History, compiled by Michelle Ferrari, with commentary by James Tobin, published by Hyperion, 2003. Copyright ©, 2003 Goodhue Pictures.

#4 Tragedia Omayrei Sanchez

imaginile iconice
Titlu: Tragedia Omayrei Sanchez
Dată: 16 noiembrie 1985
Loc: Armero, Columbia
Fotograf: Frank Fournier
Premiu: World Press Photo of the Year, premiul întâi la categoria Singles
Agenție: Contact Press Images

Explicație foto: Omayra Sanchez (12 ani) este prinsă în reziduurile create în urma erupției vulcanului Nevado del Ruiz, Armero, Columbia. În timp ce echipele de salvare așteptau sosirea materialelor, aceasta și-a pierdut cunoștința și a murit din cauza unui atac de cord.

Context: În data de 13 noiembrie 1985, vulcanul Nevado del Ruíz (5.000 metri) din Parcul Național Los Nevados a erupt. Explozia a provocat mai multe curgeri de noroi și resturi care au coborât pe versanții vulcanului și pe văile râului. Orașul Armero a fost acoperit complet și 25.000 de oameni și-au pierdut viețile.

Frank Fournier a găsit-o pe Omayra Sanchez în dimineața zilei de 16 noiembrie, după ce stătuse timp de trei zile în apa și resturile casei sale. Echipele de salvare s-au confruntat de la bun început cu probleme de logistică în încercarea de a-i ajuta pe oamenii prinși în noroi, neavând la dispoziție echipamentele de salvare. Tot ce au putut face aceștia pentru Omayra, a fost de a o încuraja și de a-i da apă și mâncare.

La sosirea lui Fournier, Omayra era deja în stare de semiconștiență, murind trei ore mai târziu. Fotografia cu acest copil a șocat și tulburat foarte multă lume. Mulți s-au întrebat cum de s-a putut înregistra agonia și moartea ei, însă nimeni nu a putut face nimic pentru a o salva. Imaginile cu această scenă au dat naștere la discuții aprinse despre rolul fotografului în astfel de situații și despre integritatea sa profesională. Fournier a declarat mai târziu că a înțeles că povestea este foarte importantă și că a fost mulțumit că fotografia realizată de el a generat un asemenea val de reacții.

Povestea Omayrei a fost înregistrată și distribuită la nivel internațional de mai mulți jurnaliști aflați la fața locului. La 24 noiembrie 1985, New York Times a scris în articolul despre moartea lui Omayra Sanchez și despre operațiunile de salvare din Columbia:

„Pentru mulți care au văzut poze ale luptei pentru viața ei, moartea fetei a simbolizat o operațiune de salvare în care, potrivit voluntarilor frustrați, nenumărate alte victime prinse în noroi au murit.”

La rândul său, Fournier mărturisește: „Oamenii m-au întrebat: ‘De ce nu ai ajutat-o? De ce nu ai scos-o de acolo?’ Însă era imposibil (…) Când am făcut fotografiile m-am simțit complet lipsit de putere în fața acestei fete care înfrunta moartea cu demnitate și curaj. Știa că va muri. Am simțit că singurul lucru pe care îl puteam face era să transmit prin imagini curajul, suferința și demnitatea fetiței și să sper că asta îi va mobiliza pe oameni să îi ajute pe cei care au fost salvați. (…) Au existat numeroase dezbateri la televiziune cu privire la rolul fotojurnalistului, dacă se comportă ca un vultur. Dar am simțit că povestea a fost importantă pentru mine și m-am bucurat că a existat o reacție. Ar fi fost mai rău dacă oamenilor nu le-ar fi păsat. (…) Există sute de mii de Omayre în jurul lumii – povești importante despre oameni săraci și neajutorați, iar noi, fotojurnaliștii, suntem acolo pentru a le spune.”

Fotografia lui Fournier a generat, pe lângă valul de critici menționate mai sus și o campanie de strângere de ajutoare pentru persoanele sinistrate și a dus la implicarea autorităților în luarea unor măsuri de salvare mai ferme în situații similare.

#5 Înmormântare în Gaza

imaginile iconice
Titlu: Înmormântare în Gaza
Dată: 20 noiembrie 2012
Loc: Gaza, Teritoriile Palestiniene
Fotograf: Paul Hansen
Premiu: World Press Photo of the Year, premiul întâi la categoria Singles
Agenție: Dagens Nyheter

Explicație foto: Trupurile copiilor Suhaib Hijazi în vârstă de doi ani și al fratelui său mai mare Muhammad, patru ani, sunt purtate pe brațe de unchii lor către o moschee din orașul Gaza, pentru a fi înmormântați. Copii au fost uciși când casa lor a fost distrusă într-un atac aerian israelian, pe 19 noiembrie. În atac a murit și tatăl lor, Fouad, iar mama lor și alți patru frați au fost grav răniți.

Context: Israelul a început o ofensivă împotriva grupării Hamas la 14 noiembrie, ca răspuns la atacurile cu mortiere lansate de grupurile militante palestiniene. În primele zile ale ofensivei, Israelul a lovit ținte de importanță militară și strategică, însă raza atacului s-a lărgit mai târziu către zone rezidențiale, unde s-a crezut că s-ar adăposti militanți Hamas.

Până la data încălcării acordului de încetare a focului, pe 21 noiembrie, peste 150 de persoane au fost ucise în Gaza. Dintre aceștia 103 au fost civili, inclusiv peste 30 de copii.

Această fotografie a mutat sfera discuțiilor despre etică într-un alt cadru, cel al post-procesării excesive a fotografiilor înscrise în concursuri. Sunt foarte clare normele de prelucrare ale imaginilor în fotografia de presă, respectiv corecțiile simple, contrastul și expunerea, lucrurile minime care se pot face în camera obscură, însă, de-a lungul timpului au existat destule încălcări ale acestora. Fotografului Paul Hansen i s-a reproșat faptul că a adăugat imaginii sale, prin post-procesare, o atmosferă de dramă, transformând realitatea. Unii chiar l-au bănuit că ar fi iluminat și regizat întreaga scenă, iar alții că ar fi trucat imaginea.

Hansen a spus că fotografia sa nu este trucată sau compusă și a explicat tehnica pe care a folosit-o. A realizat imaginea ca fișier RAW, exact și neprelucrat din computerul camerei. A folosit pe un singur cadru un software care produce mai multe versiuni ale imaginii cu diferite tonuri, unele cu un contrast mai mare, altele cu unul mai mic, care însă combinate crează o imagine cu o gamă de tonuri mult mai mare decât imaginea RAW neprocesată. Tehnica este cunoscută sub denumirea de HDR (high dynamic range).

Hany Farid, professor la Dartmouth College și inginer-șef la Fourandsix Technologies, a comentat într-o dezbatere: „Este clar că a fost prelucrată și dacă vorbiți cu cei din juriu vor spune da, că știu, pentru că au imaginea în format RAW. (…) Însă este adevărat că imaginea s-ar fi putut să nu câștige fără această post-procesare dramatică?”

În ultimii ani s-a discutat mult despre limitele admise în post-procesarea fotografiilor de presă și a celor înscrise în concursuri. Foarte mulți fotografi folosesc programele de prelucrare a fotografiilor pentru a aduce dramatism în imaginile lor, prin iluminare sau contrast puternic, însă imaginile devin cinematice și nu mai au nimic de-a face cu un cadru real. Tentația este însă mare, programele de editare sunt la dispoziția oricui, iar acceptarea unor astfel de fotografii și premierea lor în marile concursuri, nu face nimic altceva decât să încurajeze această practică.

Oare avem nevoie să adăugăm mai mult dramatism în niște scene care înfățișează suferința și care sunt oricum teribile? Ne-am imunizat atât de tare la realitatea crudă din jurul nostru? Sau poate doar ar trebui schimbate normele de redare a realității prin intermediul fotografiilor de presă, pentru a face loc și laturii noastre artistice?

Neal Krawetz, expert în computere și specialist în domeniul criminalității informatice, a postat pe blogul Hacker Factor mesajul următor: „Imaginea lui Hansen este un compozit. (…) Premiul World Press Photo din acest an nu a fost acordat pentru o fotografie. A fost acordat unui compozit digital care a fost transformat în mod semnificativ. Conform site-ului de concurs, World Press Photo organizează un concurs internațional de jurnalism vizual. Însă, modificările făcute de Hansen nu respectă standardele de jurnalism convenite și folosite de Reuters, Associated Press, Getty Images, National Press Photographer’s Association și alte mass media.” 

Organizația World Press Photo susține că fotografia se încadrează în normele admise și pentru a opri alte speculații, a apelat la serviciile a doi experți criminaliști pentru a o analiza. După examinarea fișierului RAW și a imaginii JPEG înscrise în concurs, concluziile experților au fost următoarele: „Am examinat imaginea RAW furnizată de World Press Photo și imaginea JPEG publicată. Este clar că fotografia publicată a fost retușată în ceea ce privește culoarea și tonul. Dincolo de aceasta, nu găsim nicio dovadă de manipulare sau compoziție semnificativă a fotografiilor. Mai mult, analiza care presupune manipularea fotografiilor este profund eronată.”

Analiza experților Dr. Hany Farid, profesor la Dartmouth College și cofondator al Fourandsix Technologies și Kevin Connor, director la Fourandsix Technologies, poate fi citită aici.

Un articol de Andreea Tănase, citește și altele:

Citește și cărțile de fotografie documentară și fotojurnalism disponsibile la F64!
[products ids=125009622,125006679,125006257,125016706,125017408,125017422]

Alți fotografi au mai citit și:

2 Comments

  • Fotogorafiile au fost premiate deoarece prezinta omul cu problemele de zi cu zi si exprimarile lui sufletesti.

  • fiecare poza e insotita de comentarii; iar comentariile, de zeci de intrebari, care nu spun nimic despre opinia sau conduita morala a autorului, doar o reflectare seaca a opiniei publice!
    mereu vor exista prostituate, mereu vor exista, ziaristi;
    nu vad deosebiri esentiale;
    cat timp comunici unor semeni de-ai tai, dupa ce realizezi ca ai mijloacele materiale sa faci asta, esti deja in joc si e imposibil sa o faci ca un robot obiectiv; si daca ai face-o, prezentarea ta cenusie n-ar trezi nici un interes!
    orice act de comunicare sociala implica subiectivitate; si chiar daca frizand absurdul, un reporter psihopat, profesionist pervers,e complet detasat afectiv, la capatul celalalt al comunicarii, la receptor, va exista in cele mai multe cazuri multa subiectivitate!
    opinia publica pe care o servim ca ziaristi; trebuie sa oferim informaa

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.