Interviu cu Cristian Ioan, concurent SWPA

Concursul Sony World Photography Awards funcționează în cadrul organizației The World Photography Organisation, care este o platformă dedicată fotografiei. The World Photography Organisation atrage fotografi din peste 180 de tari, scopul fiind acela de a închega comunitatea foto la nivel global, a invăța și cele-bra cele mai bune fotografii din lume. Se mândresc cu relațiile de durată pe care le construiesc cu partenerii din industrie dar și cu fotografi în mod individual.

SWPA, așa cum i se spune pe scurt, este un concurs cu intrare liberă pentru orice fotograf și astfel, cea mai mare competiție foto, care tocmai a aniversat 10 ani de activitate. Câștigătorii sunt anunțați anual în fiecare primăvară la Londra, organizându-se de asemenea și o expoziție SWPA.

Cristian Ioan se află anul acesta printre fotografii selectați pentru “commended images”, iar F64, în semn de apreciere și din dorința de a-l felicita, s-a hotărât să-i ia un interviu. Să-l descoperim împreună:

#1 Spune-ne puțin despre tine și cum a început povestea ta cu fotografia.

Despre mine vă pot spune că mă numesc Cristian Ioan, am 25 de ani, sunt auto-didact și pasionat de educația alternativă. În 2010 m-am mutat din orașul natal (Ploiești) spre Cluj-Napoca, unde trăiesc și în prezent, însă cu regulate călătorii spre lumi mai mult sau mai puțin îndepărtate. Spun asta pentru că povestea cu fotografia este strâns legată de călătorii, prin nevoia mea de a mă descoperi și de a-mi confirma că pot face ceva la un nivel avansat doar cu cele două mâini de care dispun.

Primul meu contact cu fotografia a fost în decembrie 2006, când am reușit să surprind niște fulgere de la balconul apartamentului în care locuiam. Imediat după aceea prietenii au început să-mi laude fotografiile, iar eu am început să am din ce în ce mai multă încredere că pot face asta mai bine. La pachet a venit și experiența cântatului la chitară, care începuse cu 3-4 ani mai devreme și stiam deja că frustrarea este cel mai bun semn de progres. Pe de altă parte liceul pentru mine a fost motivul perfect pentru a-mi căuta oaze de scăpare din hărțuirea (bullying) pe care am întâmpinat-o la școală, fiind singurul “rocker pletos” din toată marea de puștani a liceului industrial Toma N. Socolescu din Ploiești. Iată cum o serie de întâmplări au ajutat la formarea unui stil personal de comunicare.

În 2010 am transformat fotografia într-o unealtă de exprimare, exact când începusem să iau contact cu viața studențească din Cluj și intrasem într-un ciclu de redescoperire. În 2013 am avut oportunitatea să locuiesc în Moscova pentru o perioadă de 6 luni și pentru că facultatea nu îmi permitea să lipsesc de la cursuri, am invocat motivul scrierii lucrării de licență într-o țară străină, ceea ce am și făcut. Rusia a fost o lume total diferită de tot ceea ce văzusem până atunci, de la alfabetul chirilic și până la clădirile socialiste de 30-40 de etaje, o lume care m-a ajutat mai târziu să înțeleg nevoia de a vedea și de a simți regulat lucruri care-mi sunt străine. Aproape că devenise o obsesie. Îmi amintesc cu drag momentele în care profitam de cele 3 ore de lumină și ieșeam la minus 30 de grade să fotografiez orașul, dar și serile petrecute în anti-cafeneaua Ziferblat de pe strada Tverskaya.

După terminarea facultății am plecat într-un stagiu de voluntariat în regiunea Vorarlberg din Austria, unde am locuit pentru 4 luni, lucru care a fost un boost extraordinar pentru mine, ca pasionat de artele vizuale. În tot acest timp începusem să cochetez foarte serios cu filmul și designul grafic. Lucrând într-un centru pentru tineri migranți nu aveam la fel de mult timp dedicat fotografiei, însă profitam de timpul petrecut în drum spre lucru și fotografiam detalii aproape în fiecare zi. Acolo am simțit profund lipsa artelor vizuale în activitățile mele și tot acolo am învățat să fac diferența dintre fotografia ca hobby și fotografia ca profesie.

În 2014 m-am înscris la masterul de Comunicare Mediatică din cadrul FSPAC (Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării), din curiozitatea de a mă apropia de industria media. Aici am cunoscut oameni deschiși, care m-au apreciat și m-au susținut. În ianuarie 2016, fix înainte să termin masterul am terminat și primul meu scurt-metraj realizat complet de la zero. Am avut ideea, am pus-o pe hârtie, am găsit personajul perfect, am filmat, montat și gradat. Toate aceste lucruri mi-au luat 3 luni de muncă, condensate într-un un film de 3 minute. Confirmarea că a meritat efortul a venit mai târziu, când filmul a fost acceptat într-un festival internațional din America Latină și inclus în turneul celor mai apreciate proiecții din acea ediție a festivalului.

În cei doi ani de master la Cluj nu am putut pleca din țară, iar nevoia de nou începuse să reapară. În septembrie 2016 am plecat la Varșovia, loc din care vă scriu chiar acum. Aici am învățat foarte multe, dar cu siguranță cel mai important mesaj de confirmare a anilor investiți în fotografie a fost vestea de la Sony și vă voi povesti mai jos cum toată căutarea personală a jucat un rol cheie în cariera de fotograf. Într-o săptămână mă voi întoarce să-mi revăd Clujul, iar de aici nu știu ce se va întâmpla pentru că am ajuns deja în prezent, care s-a dovedit a fi foarte imprevizibil.

#2 Am observat o preferință spre portret și, de altfel, și imaginea care este commended în cadrul SWPA este tot un portret. De ce îți place să fotografiezi oameni?

Preferința spre fotografie are rădăcini mult mai adânci, în felul în care îmi place să abordez această artă, mai ales în ceea ce privește etica și perspectiva jurnalistică care de altfel se și află în stilul meu de fotografiere. Îmi place să las lucrurile să se aranjeze natural, fără a interveni și fără a da indicații, de cele mai multe ori folosind doar lumina disponibilă în locație, încerând astfel să obțin o imagine cât mai apropiată de realitatea acelui moment. Portretul este o intersecție a dorinței mele antropologice de a descoperi omul într-o stare cât mai intimă, cu modul prin care subiectivitatea mea o redă prin intermediul acestei unelte: fotografia. Poate sună puțin abstract, însă ne putem gândi la un dialog autentic între protagonistul fotografiei și artistul vizual. Exact asta transmite și fotografia din cadrul concursului: îl lasă pe cel care privește portretul să intre și să descopere povestea celui fotografiat și astfel să realizeze o conexiune.

Pe de altă parte, un lucru foarte important pe care l-am învățat din călătoriile mele este faptul că există atât de multe stiluri de a fi, pe cât de mulți oameni sunt pe această lume, așa că monotonia în vocabularul fotografiei de portret nu există. Mă consider o fire predominant timidă și stiu că cea mai sinceră cale de a comunica cu subiectul este modul în care îl faci să se simtă, în care non-verbalul face diferența dintre o fotografie excepțională și una normală. Vorbeam mai devreme despre stilul jurnalistic în fotografia de portret, care este cu atât mai greu de cultivat cu cât observăm o scădere a nivelului de încredere și intimitate la nivel global. Tind să cred că empatia ca abilitate a fotografului de portret este mult mai importantă decât cunoștințele fotografice. Dacă mă gândesc mai bine, empatia și capacitatea de a asculta vor deveni în curând abilități demne de adăugat în CV.

#3 Crezi că este important pentru un fotograf, fie el amator sau profesionist, să participe la concursuri de fotografie? De ce?

Cred că dincolo de gestul participării la concursuri de fotografie este dorința de cunoaștere și acceptare a cât mai multor provocări, iar aici vreau să vă povestesc cum am ajuns să mă înscriu la cel mai prestigios concurs de fotografie din lume. Imediat ce am ajuns la Varșovia, am descoperit un grup de oameni care organizează evenimente gratuite pentru comunitate, fără a obține ceva la schimb. Trei luni mai târziu s-a organizat o ieșire foto prin centrul orașului, unde am cunoscut oameni diverși, de la freelanceri la corporatiști, oameni cu copii, pasionați de fotografie și tineri dornici să descopere. Din acest grup m-am împrietenit cu Ida, o doamnă cu care am ținut legătura și după eveniment. La doar două săptămâni, aceasta m-a adăugat într-o conversație în care le recomanda prietenilor ei fotografi să se înscrie la cel mai mare concurs de fotografie, organizat de Sony. Auzisem de el cu câțiva ani înainte, însă mi se părea mult peste nivelul meu și oricum nu câștigasem nici un concurs foto înainte, așa că “de ce să-mi pierd timpul?. OK, hai totuși să mă înscriu…”

Concluzia pe care vreau să o transmit prin povestea de mai sus este că fiind conectat cu cât mai mulți oameni, îți oferi cu atât mai multe șanse de a descoperi lucruri despre care probabil că nu ai fi aflat niciodată, și de a fi încurajat de perspectivele celorlalți. De aici am învățat ceva ce nu cred ca aș fi putut învăța fără ajutorul oamenilor semnificativi din viața mea: am învățat că este foarte bine să știi să faci lucrurile de la zero (cum a fost cazul scurt-metrajului care mi-a luat 3 luni), însă când ai oportunitatea de a le face împreună, ai mult mai multe de câștigat. Este și un proverb African care spune că “Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergeţi împreună”. Exact așa a fost și în cazul meu.

#4 Cum ai primit vestea de la Sony? Te-a motivat să tragi mai tare pentru următoarea competiție?

Vă spun sincer că după o perioadă am uitat complet că m-am înscris, până în ziua în care văd în Inbox un mesaj de la “Sony World Photography Awards”, pe care era să îl șterg fiind sigur că este din categoria “Mulțumim pentru înscriere, ne pare rău…”. După ce l-am deschis, oamenii păreau entuziaști, semn că era de bine: “I am delighted to tell you that your image has been commended in the Portraits category of the Open competition at the 2017 Sony World Photography Awards.” M-am întrebat dacă este posibil să mi se întâmple asta, și tremurând ușor, am continuat să citesc: “Your image was chosen as one of the best 50 pictures in this category. It was selected from 105,692 images from 182 countries and is an incredible achievement”. Din acest punct am început să plâng și totul părea complet rupt de realitate. Cu siguranță vestea a fost o supradoză de motivație primită la locul potrivit, în momentul potrivit.

#5 Ce le-ai recomanda celor care au dubii dacă să participe sau nu la concursuri foto?

Cred că este foarte important să îți oferi șansa. În cel mai rău caz pierzi 2-3 ore trimițând imaginile, însă câștigul poate fi inimaginabil, cel puțin ca sentiment. Pe de altă parte, nu știu dacă o pot încadra în recomandări, însă eu sunt un critic dur al propriilor imagini și foarte rar există momente în care sunt complet mulțumit. Spiritul critic îl pot recomanda cu siguranță tuturor, iar pentru a te auto-depăși trebuie să fii pasionat de ceea ce faci, fie că vorbim de fotografie sau de orice alt domeniu.

#6 Jurizarea. Cât de obiectivă poate fi?

Jurizarea are cu siguranță o componentă subiectivă, pe care o putem asocia poate cu ideea de noroc sau cu sintagma “momentul potrivit la locul potrivit”. Însă aruncând zarul îți oferi șansa să obții rezultatul pe care îl dorești, iar tot ce trebuie să faci este să îți asumi riscul de a te afișa. Subiectivitatea juriului nu este neapărat un lucru rău. Experiența celor care jurizează face diferența dintre un concurs de popularitate, bazat pe numărul de Like-uri, și unul în care sunt implicați experți care au în arsenalul lor cunoștințe și metode obiective de evaluare. Iar că tot vorbeam mai devreme de importanța relațiilor interumane, putem desigur să aducem în discuție și etica implicată în procesul de jurizare. Putem aborda pe larg acest subiect cu altă ocazie, dat fiind faptul că este o temă mult mai largă.

#7 Ce planuri de viitor ai în ceea ce privește fotografia?

În prezent caut parteneri împreună cu care să creez schimbare prin proiecte de fotografie și producție video. Momentan lucrez la redesign-ul site-ului personal, la crearea unei noi platforme pentru fotografie comercială și la un brand comunitar care va fi cel mai probabil un hub local pentru cei dornici să-și ofere cunoștințele și să ajute la rândul lor. Astea sunt planurile pe termen scurt și mediu, iar în perspectivă voi rămâne conectat cu domeniul artelor vizuale și voi continua să învăț din frustrările unui auto-didact. Plănuiesc de asemenea să îmi creez noi oportunități de călătorie, pentru a continua să fotografiez oameni cu povești.

Află mai multe despre Cristian.