Din istoria fotografiei românești: Gheorghe Lăzăroiu și Angélika Bertha Kauffmann

Postat de: F64 F64

 Povesteam într-un articol precedent despre istoria care nu a fost mereu blândă, mai ales când vine vorba de artă, de conservarea și transmiterea ei mai departe.

Continuăm astăzi cu alți doi fotografi despre care știm prea puține, dar care cu siguranță marcheaza istoria fotografiei românești: Gheorghe Lăzăroiu și Angelika Bertha Kauffmann.

Gheorghe Lăzăroiu – un maestru al fotografiei alb-negru

istoria fotografiei românești
Gheorghe Lăzăroiu
A debutat în 1962 cu un Zenit 4, fotografiindu-și familia. Laboratorul său improvizat l-a înghesuit în modestul său apartament situat în fundul unei curţi din vechiul oraş Sibiu. Nu s-a îndoit că pasiunea pentru fotografie îl va însoţi până în ultimul moment al vieţii sale.

 

În epoca acum apusă, existau prea puține cărți și reviste de fotografie, despre tehnică etc. Din acest motiv posibilitățile de formare profesională erau foarte reduse. Totuși, Lăzăroiu nu-și dorea să câștige din fotografie, obișnuit să trăiască modest din 1954 până în 1990 din salariul său de profesor sau jurnalist, într-o perioadă politică nefavorabilă.

 

În 2003 el plătea din pensia sa mizeră câţiva lei pentru a cumpăra timbre poştale ca să le răspundă participanţilor la concursul internaţional de la Sibiu, concurs găzduit de FIAP unde el avea un titlu onorific. De asemenea, Gheorghe Lăzăroiu a obținut cam 1400 de premii internaționale, medalii care proveneau de pe toate continentele: AFIAP, EFIAP, PSA, EPSG. Sertarele sale erau pline.

 

Îl pasiona lucrul în laborator și a experimentat destul de mult cu procedeele de solarizare și cele colaj. Obișnuia să uite de mâncare, dar niciodată de țigara care, i-a pus într-un final, capac.
Imaginile sale, indiferent de tipul de fotografie abordat: peisaj, portret sau natură moartă, se transformau întotdeauna într-o metaforă sau într-un eseu poetic.

 

Din anii ’80 a utilizat aparatul Pentacon Six TL. Prefera filmul lat, suprapunerile şi imaginile de tip high key. În 1995 răspundea la chestionarul domnului Auer utilizând vechea sa maşină de scris care i-a servit foarte mult și bine.

 

A intrat inclusiv în „Enciclopedia internaţională a fotografilor din 1839 până în zilele noastre”. În 2004, datorită susţinerii Cercului de Acţiune Culturală şi Europeană de la Bordeaux, PTT au editat un timbru de 0.50 euro cu una dintre imaginile sale favorite: “Un grand merci”.

 

Din păcate operele sale nu s-au bucurat de conservarea necesară din partea moștenitorilor și a autorităților locale, care ar fi putut reține o parte în muzeele orașului, dar ele se regăsesc în colecțiile Muzeului de Fotografie din Istanbul, la Camera Club din Linz, la Photo Club din Letini – Italia şi în alte douăzeci de cluburi asiatice de fotografie.

Se pare că ar fi fost membrul asociaţiei „Image Sans Frontière”. Fără îndoială, se găsesc imagini şi la Rambouillet, oraş care l-a impresionat.

Angélika Bertha Kauffmann o fotografă a plajei

istoria fotografiei românești

S-a născut în Sibiu (1860), făcându-și ucenicia în atelierul de pe strada Heltauergasse (acum Bălcescu), care aparținea Kamillei Asboth. Kauffman făcea parte din minoritatea puternică de limbă germană care popula această parte a imperiului austro-ungar explicându-se astfel, instalarea ulterioară a sa în Germania.

Aflăm din mai multe scrisori trimise între membrii familiei, documente de publicitate, plicuri, învelitoare de fotografii propriul atelier al Angelikăi, strategic plasat la marginea plajelor din insula Rugend, peninsula Jasmund, regiunea Meckenburg, Germania, în 1902.

 

În 1906 o găsim în stațiunea balneară, pe bulevardul Garibaldi din San Rémo, Italia, lângă granița franceză – urmată de reîntoarcerea sa în Germania (de data aceasta în Berlin), în 1910, unde a mai trăit până în 1938.

Bazându-ne pe cele câteva imagini care au revenit în Sibiu, se observă cu ușurință că prioritatea Angelikăi era de ordin profesional, înregistrarea pe peliculă în mediul comercial promițător din stațiunile balneare din Germania sau din Italia. Fără îndoială, Angelika s-a întreţinut din meseria sa de fotograf – artizan, surprinzând barcangii, plaje și palmieri, costume de baie, portrete în atelier și multe alte amintiri plăcute.

 

Munca fotografului de plajă îmi aduce aminte de fotograful ambulant care în anii 1920, pe bulevardul des Anglais, poate şi pe lângă St Malo practica această meserie pentru a depăşi o perioadă personală dificilă. Acest fotograf român se numea Panait Istrati, scriitor pe care Romain Rolland l-a comparat cu un Gorki balcanic şi căruia i-a prefaţat primul roman “Kyra Kyralina”.

Cariera Angelikăi a mers spre fotografia nud, care, dacă în ziua de astăzi este în continuare considerată tabu, atunci venea ca o adevărată revoluție a gândirii și o formă rebeliune. Fotografa și-a  dedicat o parte din timpul său și editării cărților poștale.

 

Nu se știe în ce circumstanțe a ajuns aceasta în Africa, dar întrebarea rămâne, fiindcă există imagini foarte bine conservate de către familie ilustrând oamenii de acolo.

 

istoria fotografiei românești

 

Kauffmann a fotografiat și meșteșugarii care se desfăşurau pe stradă, fără să aibă tenacitatea lui Atget însă, (Eugène Atget a fost un fotograf francez cunoscut pentru fotografiile sale care constituie documente pentru arhitectura şi scenele străzii din Paris). A fotografiat vapoare la sosirea întâmplătoare în porturile din apropierea staţiunilor balneare, a folosit cianotipul, un procedeu care a fost foarte folosit la sfârşitul secolului XIX, datorită prețului scăzut și faptului că era simplu de folosit.

 

Inspirat din Studio-Plus.fr (articol scris de Louis Guermond)
Traducere – dr.ing. Floriana Filip




test - array(0) { }

Comentarii

Sortează după:
  • Dată
  • Raspunsuri
  • Ultima activitate

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top