Petiție pentru înființarea unui muzeu dedicat imaginii românești

foto: Iosif Berman
Un grup de fotografi, regizori și organizatori de evenimente culturale vor să înființeze în România un muzeu dedicat imaginii.
Petiția demarată în acest sens a strâns până în acest moment peste 800 de semnături. Instituția ar urma să cuprindă patru secțiuni: fotografie, film, mass-media și publicitate. Inițiativa le aparține organizatorilor Photo Romania Festival, cel mai mare festival de fotografie din Europa de Est, susținuți de mai multe organizații de profil și artiști din domeniul imaginii.
muzeu foto
Rolul muzeului va fi unul de conservare și expunere a obiectelor care au marcat istoria imaginii românești: fotografii, pelicule, publicații, clișee realizate pe sticlă, afișe și machete publicitare, echipamente fotografice și cinematografice.
România e una dintre puținele țări europene care nu au un centru pentru salvarea, conservarea și expunerea imaginile istorice. Sute de imagini se deteriorează anual din cauza condițiilor primitive de păstrare. Altele – mii – nu ajung să fie văzute niciodată de public: sunt prinse în lăzi de carton, beciuri vechi și ateliere improvizate.
De asemenea, proiectul își propune să celebreze imaginea românească și momentele remarcabile din istoria acesteia: „În România, la Cluj, s-a născut unul dintre primii zece fotografi ai Europei: Carol Popp de Szathmári. A fost primul fotojurnalist de război din lume. Neurologul bucureștean Gheorghe Marinescu a studiat încă din 1898, cu mijloacele cinematografiei, boli ale sistemului nervos. E unul dintre principalii precursori ai filmului științific mondial. În România s-a realizat primul pseudo-documentar din istoria filmului, o peliculă de popularizare a științei: Grozăviile lumii. Iosif Berman, unul dintre cei mai importanți fotojurnaliști români interbelici, a lăsat în urma lui zeci de mii de fotografii de o forță extraordinară și a inventat, practic, genul fotografiei etnografice. Sunt evenimente memorabile din istoria României, care trebuie celebrate într-un muzeu dedicat imaginii”, au declarat inițiatorii proiectului.
Muzeul va cuprinde un spațiu expozițional pentru imaginile și echipamentele istorice, un atelier profesionist de recondiționare, conservare și digitalizare a imaginilor, un spațiu de arhivare a imaginilor și o sală pentru proiecțiile de film și fotografie.
Conform textului petiției, „existența unui astfel de centru va însemna salvarea a mii de imagini care se deteriorează din cauza condițiilor precare de păstrare. Muzeul va reprezenta o primă oportunitate reală de centralizare și documentare a istoriei vizuale a României: un centru expozițional și educațional modern, care ne va pune în dialog direct cu instituțiile de acest fel din toată lumea. Fotografia și cinematografia românească sunt de mulți ani pe buzele publicului, curatorilor și cronicarilor din toată lumea. Muzeul de Istorie a Imaginii va promova creatorii români contemporani și ne va ajuta să valorificăm la modul real memoria artiștilor de altădată.”

Textul integral al petiției poate fi citit aici.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.