Sony A6000 – Work hard, party harder

Postat de: F64 F64

Văzând titlul, probabil mulţi dintre voi îşi vor spune: “încă un review pentru a6000…”, şi pot doar să sper că aţi ajuns măcar până aici ca să vă asigur că nu asta este intenţia mea şi să vă conving să citiţi în continuare. Este, însă, prima mea tentativă în a scrie un articol serios pentru blogul F64, şi sper că veţi fi îngăduitori.

Totul a plecat de la delegaţia mea în Frankfurt, şi oportunitatea de a petrece două zile în Munich, la Oktoberfest. Festivalul, o mare petrecere câmpenească, plin de oameni veseli, de fripturi savuroase, mâncăruri tradiţionale, râuri de bere şi dulcuri de tot soiul, m-a atras de câţiva ani buni, şi nu voiam să ratez ocazia să îl fotografiez. Cum bătrânul meu Canon 5D Mark II era prea voluminos pentru a mă putea mişca în voie, mi-am zis că îmi trebuie un aparat foto compact, uşor de folosit, şi care să surprindă atmosfera de festival la o calitate peste medie, fără prea multe setări şi butoane de mânuit când una din mâini va fi permanent ocupată cu o halbă de bere. Am avut intuiţia să cer ajutorul foştilor colegi de la F64 şi am avut noroc: cel mai simpatic departament de marketing m-a înzestrat cu un kit Sony A6000 + PZ 16-50mm f/3.5-5.6 OSS, care să mă însoţească în excursie.

Vedeţi voi, interacţiunea mea cu A6000 nu a fost una standard, de evaluator profesionist, învederat în scrierea de review-uri, ci mai degrabă tipică pentru un cumpărător ocazional de aparatură foto. Câţi dintre voi aţi fost cel puţin o dată în situaţia de a pleca în concediu, şi v-aţi cumpărat o camera foto cu câteva zile înainte, fără un efort de documentare susţinut? Câţi dintre voi aţi cumpărat o camera foto la recomandarea prietenilor, increzandu-va mai degrabă în experienţă lor? Câţi dintre voi v-aţi cumpărat o camera foto pentru că era „la oferta” sau pentru că eraţi limitaţi de un buget fix?

Pentru mine, experienţa cu A6000 m-a dus cu gândul la întrebările de mai sus, fiind şi o serie de premiere:
– Prima camera foto cu vizor electronic(EVF) pe care o folosesc;
– Prima camera foto cu obiective interschimbabile mirrorless(ILC) cu care fotografiez mai mult de două-trei cadre de test;
– Prima camera foto Sony care mă însoţeşte într-o excursie.

În plus, în bagaj nu au mai încăput şi cutia camerei(cu manuale şi CD-uri), internetul în roaming (te) lasă de dorit(fără bani), iar consultanţii F64 nu erau acolo să le pot cere sfatul :). Aşa că…a trebuit să mă descurc cu o camera nouă, fără niciun fel de ajutor.

Pentru cei care nu sunt familiari cu Sony Alpha a6000, câteva specificaţii:

• Senzor 24.3 megapixeli APS-C CMOS
• Sistem autofocus Hybrid AF în 25 puncte de tip contrast-detect şi 179 puncte phase-detect
• Bliţ încorporat şi patină inteligentă Sony
• 11 cps în rafală continuă, cu urmărirea subiectului
• Ecran LCD 3-inch rabatabil, cu 921,600 pixeli
• Vizor electronic OLED, cu 1.44M pixeli
• Înregistrare video FullHD 60i/p, 30p şi 24p(necesită ultima versiune de firmware)
• Wi-Fi încorporat cu funcţie NFC(poate necesita aplicaţii suplimentare instalate).

Ziua 1 – Auto

Aventură cu A6000 începe în Frankfurt, în ultima zi a delegaţiei. Trezit devreme de câţiva muncitori harnici care toaletau copacii de lângă hotel la 7 dimineaţa, m-am pregătit de serviciu şi am zis să profit de ora matinală şi să merg pe jos până la birou. Am deschis repede Mac-ul, i-am pus camerei ultimul firmware şi am plecat. Cu setările implicite şi în mod iAuto+, am fotografiat drumul şi am înregistrat primele impresii.

De îndată ce am ieşit afară, mi-am dat seama de prima greşeală: nu ştiam legislaţia în vigoare în Germania legată de fotografierea în spaţii publice, în special a persoanelor. În fond, un bărbos ca mine, cu ten măsliniu, îmbrăcat într-o haină militară verde, cu un aparat foto de gât şi folosind un iPhone pe post de reportofon n-ar trebui să stârnească suspiciuni, nu? Să sperăm că nu… Dar, ca să fiu sigur, am preferat să trag câteva cadre din sold. Am văzut imediat avantajul unui ecran rabatabil, deşi senzorul de proximitate nu a vrut să colaboreze de fiecare dată: e atât de sensibil încât îţi stinge LCD-ul în favoarea EVF-ului ori de câte ori te apropii la mai puţin de 2,3 cm de el.

Aparatul e bine echilibrat, asta contribuind la ergonomia generală, cu un grip care stă natural în mână. Am fotografiat de câteva ori de la șold şi fără să privesc prin ecran sau vizor, iar încadrarea a fost intuitivă, ca o extensie naturală a mâinii.

Programul iAuto+ nu s-a dezminţit în momentele în care am folosit aparatul. Vedeam constant în vizor cum îşi alege modul de funcţionare: Landscape, Macro, Backlight s.a.m.d.. Poate cel mai des ales a fost Backlight, în situaţiile de fotografiere cu o sursă puternică de lumină în cadru(soarele, pe timpul zilei), şi îmi imaginez că aparatul face în consecinţă un fel de „exposure fusion HDR”.

Balansul de alb în modul iAuto+ tinde spre o temperatură de culoare mai rece. Personal, prefer acest comportament, şi cum majoritatea monitoarelor de PC pe care utilizatorul obişnuit consumă conţinutul multimedia nu sunt calibrate, având o iluminare gălbuie, impresia finală asupra culorilor va fi în favoarea Sony.

Am fost mulţumit şi de capabilităţile macro ale camerei, şi precizia cu care a făcut autofocus în condiţii dificile. A trebuit sa inspectez conectorul unui card dintr-un router, pentru a găsi eventuali pini îndoiţi. Focusul a fost făcut printr-un spaţiu de 4 cm, la o distanţă de 70cm de obiectiv. Si am avut noroc: pinii erau ok.

Rezoluţia de 24 MP mi-a provocat sentimente contradictorii. Cu siguranţă devine utilă atunci când un crop e necesar sau când avem nevoie de macro, cum ziceam mai sus. Iar pe un ecran Retina Display/High DPI, m-a vindecat de tendinţele maniacale de a face pixel peeping şi a emite păreri despre sharpness-ul aparent, pentru că e în zadar. Însă un fişier .jpeg poate avea între 8 şi 12 MB. Cum SSD-urile de 128GB şi 256GB devin standard în laptopuri, însă capacităţile mai mari sunt prohibitive că preţ, un harddisk extern devine necesar pentru a stoca sutele de poze făcute într-un an.

Acestea fiind spuse, experienţa primei zile a fost umbrită doar de luminozitatea slabă a LCD-ului, cu setările implicite, şi de paşii care trebuie urmaţi pentru a folosi conectivitatea Wi-Fi + NFC.

Pentru ecran, va trebui să selectaţi nivelul maxim de luminozitate dacă veţi vrea să îl folosiţi în lumina soarelui. Eu am preferat, de cele mai multe ori, să apelez la vizorul electronic. Şi dacă tot veni vorba de vizor, mi-am confirmat şi o preferinţă personală pentru vizorul optic, de pe D-SLR-uri. Nu-mi pot da seama cum ai reuşi să faci focus manual folosind un vizor electronic, iar rezoluţia şi întârzierea specifică contribuie la această impresie. Să fie doar o prejudecată, şi inovaţiile tehnologice viitoare să încline balanţa în favoarea EVF-ului? Timpul ne va spune.

Cât despre Wi-Fi şi NFC, vă recomand să citiţi manualul înainte. Funcţiile sunt dependente de instalarea aplicaţiei Sony PlayMemories pe Android şi iOS. Din mers, încercând să conectez un Microsoft Lumia 1520 cu Sony a6000 prin NFC, pentru a posta o fotografie pe Instagram, n-am avut parte decât de scărpinări în cap. Iar conectivitatea Wi-Fi…ei bine, nu e suficient ca telefonul şi aparatul să fie conectate la aceeaşi reţea Wi-Fi pentru a comunica(aşa cum m-am aşteptat); mai degrabă, Sony a decis că telefonul trebuie să fie conectat la reţeaua Wi-Fi pe care o creează/emite a6000. Nu tocmai intuitiv, dacă mă întrebaţi pe mine.

Ziua 2 – Modurile semi-automate

Continuăm aventura cu Sony A6000 şi în prima mea zi la Oktoberfest. Uitându-ne pe specificaţii, este evident că A6000 poate oferi mai mult fotografilor decât în modul Auto, aşa că am experimentat puţin cu modurile semi-automate, A(prioritate de diafragmă) şi S(prioritate de timp). În plus, începând din acest moment, am fotografiat preponderent în mod RAW+JPEG fine, pentru a avea flexibilitate în editările ulterioare şi a compara ceea ce pot obţine dintr-un fişier RAW cu fişierul JPEG creat în aparat.

Primul lucru care m-a surprins plăcut a fost uşurinţa cu care poţi fotografia în rafală. E suficient să ţii butonul de declanşare apăsat cu puţin mai mult decât pentru o fotografie normală, şi deja fotografiezi cu 11 cadre pe minut. Fără căutări în meniu, fără schimbarea modului de fotografiere. Până şi la viteze de peste 180km/h, aparatul reuşeşte să urmărească subiectul. Eram în drum spre Munich, pe “autobahn”, cum se zice, aşa că nu încercaţi aşa ceva în România.

Tot acum am observat un nou truc: nu cred că e documentat oficial, însă bliţul se poate flexa spre spate, şi puteţi face bounce cu tavanul(dacă acesta nu e foarte înalt, GN 6 @ISO 100 fiind o putere standard pentru un bliţ de aparat compact).

Cu ce m-am obişnuit mai greu, totuşi, a fost modul în care aparatul face zoom, deoarece acesta ne oferă două moduri. Primul e un mod Power Zoom, pentru treceri rapide între extremele wide şi tele, şi cu siguranţă gândit pentru fotografiere. Al doilea mod e secvenţial, silenţios, şi îl veţi aprecia în momentele în care filmaţi.

Sony A6000

Fiind un fan convins al fenomenului “sharing economy”, de îndată ce am ajuns, am lăsat bagajele la un apartament găsit prin Airbnb, şi am luat un Uber până la festival. Deşi e unul dintre cele mai compacte aparate mirorrless pe care le ştiu, trebuie precizat că nu încape în orice buzunar de jachetă. Am preferat să îl ţin la gât, şi pot să spun că nu m-a incomodat prea tare.

Odată cu lăsarea serii, uşoara creştere a alcoolemiei generale şi tendinţa aparatului către valori ISO mici în modul “Auto ISO” combinată, aşa cum am zis mai sus, cu unul din modurile semi-automate mi-a dat bătăi de cap. Nu am înţeles decizia Sony, şi asta m-a costat câteva cadre cu ISO 100 şi timp de expunere 1/125s, când era evident că un Auto ISO la 200 sau 400 şi timp de expunere 1/250s şi, respectiv, 1/500s ar fi fost alegeri mai potrivite.

Prin urmare, am păstrat modurile semi-automate, însă am setat ISO manual. Oră după oră, am trecut prin ISO 800, apoi 1600, şi tot aşa până la ISO 12800. Trebuie să recunosc că Sony a6000 mi-a depăşit aşteptările. Cu internetul la îndemână şi câteva tutoriale citite, oricine poate reduce zgomotul de imagine cu algoritmul potrivit, redimensiona fotografia la o rezoluţie utilizabilă şi aplica în final un filtru de sharpening adecvat, cu rezultate satisfăcătoare. Însă pentru asta vă recomand să salvaţi imaginile (şi) în format RAW. Cu setările implicite, imaginile în format JPEG obţinute intern de camera îşi pierd din detalii, afectate de un algoritm de reducere a zgomotului de imagine mult prea agresiv.

Tot aici se termină şi ultimele impresii ale zilei. Şi asta datorită unui lucru de care nu am ţinut cont până nu a fost prea târziu: durata de viaţă a bateriei. Având un rating CIPA de 360 cadre, eu am reuşit să fotografiez cu un “plin” doar 186 de cadre RAW+JPEG(372 de fişiere în total). Reamintesc că exemplarul testat de mine nu era nou, aşa că datele s-ar putea să nu fie 100% relevante, însă vă recomand să cumpăraţi un acumulator de rezervă, pentru orice eventualitate.

Cu toate acestea, inconvenientul produs de baterie nici nu se compară cu adevărata dezamăgire a zilei: deşi am stat câte o oră la vreo 3,4 corturi de bere diferite, nu am reuşit să intrăm. Se pare că Oktoberfest nu e cel mai potrivit festival pentru care să îţi faci planuri pe ultima sută de metri, după cum aveam să aflu. Majoritatea participanţilor aveau rezervări făcute cu minim 6 luni în avans, iar corturile erau pline. Statisticile sunt şi ele impresionante: fiind considerat cel mai mare festival tradiţional din lume, Oktoberfest a avut în 2015 aproximativ 5.9 milioane de vizitatori. S-au băut 7.7 milioane litri de bere, şi s-au mâncat 114 tauri şi 50 de viţei.

Pentru noi atunci, însă, Oktoberfest nu se terminase. Ne-am resemnat la o terasă din afara festivalului, mare, de altfel, şi, printre halbe şi covrigi de bere, am făcut planul pentru a doua zi: vom încerca să ajungem devreme şi să sperăm că duminică, în ultima zi, petrecăreţii vor începe să plece mai devreme, iar noi le vom lua locul.

Zilele 3 si 4 – Modul manual si modurile creative

Şi iată-ne şi în ziua de 4 octombrie, aşteptând festivitatea de închidere Oktoberfest. Salvele de tun se auzeau deja în depărtare. Surprinzător de odihniţi şi fără efecte adverse după berea din seara precedentă, ne-am întors la festival. Ne-am strecutat în primul cort care ne-a ieşit în cale, deoarece începuse ploaia. Aici, alt ghinion, în contiuarea celui din ziua precedentă: nimerisem în singurul cort de vinuri de la Oktoberfest, şi care avea un singur sortiment de bere. Ne-am resemnat cu oferta, şi am încercat să-i prindem din urmă pe localnici, care dansau deja pe mese, deşi era abia prânzul.

Spre seară, ne-am întors în Mannheim, oraşul prietenilor mei, unde urmă să petrec ultima zi de vacanţă.

Testul cu Sony A6000 continuă şi el. Inspectând prin comparaţie fişierele RAW şi JPEG, pot afirma că Sony face o treabă grozavă corectat atât aberaţiile de culoare, cât şi distorsiunile de tip “butoi”.

La capitolul “dynamic range”, Sony A6000 stă, din nou, mai bine decât Mark II-ul meu de care vă ziceam în introducere. Impresia e una subiectivă, desigur, însă valorile exacte sigur se găsesc în vreun test serios pe Internet.

Cu un rezultat strălucit, însă foarte pretenţios, modul Panorama nu a vrut să colaboreze cu mine decât o singură dată, după multe încercări. Nu ştiu unde am greşit, însă nici n-am insistat să caut. Pur şi simplu, camera se oprea din fotografiat în mijlocul panoramei şi afişa un mesaj de eroare deloc sugestiv.

panorama

Nici în modul HDR nu ne-am înţeles prea bine. Aparatul surprinde cele trei cadre cu expuneri diferite dintr-o singură ridicare de obturator, însă are uneori dificultăţi în combinarea celor trei expuneri în fişierul JPEG final fără aberaţii de tip “ghosting”. Aş fi preferat să îmi salveze cele trei expuneri în format RAW, cu siguranţă aş fi obţinut rezultate mai bune într-un editor HDR.

Acestea fiind spuse, mă tem că aventură mea cu Sony A6000 se apropie de final. A voastră poate doar să înceapă. Vă recomand să testaţi produsul în magazin, şi să mai răsfoiţi review-uri de specialitate. Sunt convins că o să vă stârnească interesul. Nu uitaţi, însă, să puneţi bani deoparte şi pentru o baterie de rezervă, dacă vă hotărâţi să îl cumpăraţi.

Eu am păstrat ceea ce e mai bun pentru încheiere, şi pentru concluzia acestui articol: dacă vă veţi încumeta să folosiţi cât mai mult modul Manual, nu veţi regreta. Am făcut asta pe îndelete, în ultima zi, şi mă declar mulţumit. Experienţa a fost una consistentă, cu toate butoanele utile la îndemână, şi cu o flexibilitate în setări demne de un D-SLR profesional.

În modul Manual, o parte din inconvenientele enumerate de-a lungul textului vor dispărea, în favoarea esențialului: Sony Alpha A6000 rămâne, la aproape 2 ani de la lansare, un aparat performant, cu autofocus consecvent, un dynamic range specific renumelui senzorilor Sony, şi un meniu cuprinzător, unde cu greu nu vei găsi setările cu care să îl personalizezi după bunul plac. În plus, firmware-ul 2.0, lansat în urmă cu patru luni, confirmă angajamentul Sony pentru sistemul Alpha, şi pentru A6000, îmbunătăţind timpii de start-up şi cei de operare. Sunt 100% şanse ca orice a6000 cumpărat să fie încă în garanţie; dacă deja deţineţi aparatul, profitaţi de următoarele luni de garanţie pentru a-i face actualizarea de firmware.

Note:

Editarea fotografiilor(acolo unde a fost cazul) s-a făcut pe un MacBook Pro 15” Retina, late 2013, Mac OS X „El Capitan” 10.11.1 GM, calibrat la luminozitate 120cd/m2, gamma 2.2, 6500K (99.5% acoperire sRGB) cu Datacolor Spyder 4 PRO şi software ArgyllCMS 1.8.3/dispcalGUI 3.0.4.3. Software folosit: Adobe Lightroom CC 2015.3, Adobe Camera Raw 9.3, Adobe Photoshop CC 2015.0.1

Atunci când fişierele .jpg au fost obţinute prin developarea fişierelor .arw(Sony RAW), ele vor avea sufixul *-ACR.jpg.

Un articol și fotografii de Cristian Glodeanu.


Produse folosite




test - array(0) { }

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top