Un fotograf pe săptămână : Robert Capa

Așa cum te-am obișnuit, dacă e final de săptămână avem și un nou articol din seria „Un fotograf pe săptămână”. Până acum, am vorbit despre Grupul F.64, David R. Bailey, Vivian Maier și Henri Cartier-Bresson. Astăzi ne oprim asupra lui Robert Capa și destinul său tragic…

„The pictures are there, and you just take them.”

Robert Capa (pe numele său adevărat Endre Ernő Friedmann) a fost un fotograf de origine maghiară, născut la data de 22 octombrie 1913, în Budapesta. Era fiul Juliannei și al lui Dezso Friedmann, de origine evreiască. Mama sa, Julianna Henrietta Berkovits, venea din Slovacia, iar tatăl său din satul Ciucea, din Transilvania.
Despre anii petrecuți aproape de casă, nu sunt foarte multe de spus. Odată cu împlinirea majoratului și-a dat seama că nu avea un viitor foarte bun sub regimul ungar de după Primul Război Mondial, drept pentru care, a hotărât să plece.
Robert Capa era un student bun și un tânăr îndârjit, implicat în grupări politice revoluționare inspirate de Lajos Kassak . Inițial, și-a dorit să devină scriitor, însă a găsit un loc de muncă pe post de fotograf în Berlin, fapt care l-a făcut să aprecieze și să iubească arta.
Datorită regimului nazist instaurat în Germania, a fost obligat să părăsească țara și să se mute în Franța. În acel moment, fotojurnaliștii de origine evreiască și nu numai, erau persecutați, astfel că i-a fost destul de greu să găsească de lucru pe post de fotograf.
În această perioadă, Endre Friedmann și-a ascuns numele unguresc și și-a luat noul nume de Robert Capa. “Capa” era porecla sa în liceu și însemna rechin, iar artistul a considerat că noul nume va avea un sunet american. Sub numele adoptat, Capa a început să-și vândă mai ușor fotografiile. După o perioadă de timp și-a asumat treptat identitatea cu ajutorul prietenei sale Gerda Taro care, avea rol de intermediar pentru cei interesați să cumpere fotografiile „marelui fotograf american Robert Capa”.
Prima fotografie publicată a artistului a fost o fotografie care-l înfățișa pe Leon Trotsky în timp ce susținea un discurs în Copenhaga, referitor la însemnătatea Revoluției Ruse din 1932.
Între anii 1936 – 1939, Capa a lucrat în Spania, documentând Războiul Civil Spaniol, alături de Gerda Taro și de David Seymour.
Barcelona
În 1936, Capa a devenit faimos la nivel internațional datorită fotografiei sale “Falling Soldier”, care pentru multă vreme s-a crezut a fi o imagine capturată în Cerro Muriano, pe frontul din Cordoba. S-a crezut a fi imaginea unui soldat aparținând Partidului Marxist al Muncitorilor Uniți ( Partido Obrero de Unificación Marxista) în timp ce este ucis de un glonț. Mai târziu,un cercetător spaniol l-a identificat ca fiind Federico Borrell Garcia din Alicante, însă identitatea i-a fost contestată.
Robert Capa
Pe 3 februarie 2013, un comunicat de presă japonez spunea că, în urma cercetărilor efectuate de către Kotaro Sawaki, imaginea i-ar trebui atribuită Gerdei Taro. Făcând apel la analiza computerizată și comparând cu imagini din aceeași perioadă, Sawaki spune că a identificat locația exactă și că soldatul a alunecat din cauza pantei abrupte în timpul unui exercițiu. În același timp, există o înregistrare, publicată de Magnum, în care, Capa descrie foarte precis modul în care a capturat imaginea.

“In a war, you must hate somebody or love somebody; you must have a position or you cannot stand what goes on.”

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Capa se afla la New York. Se mutase din Paris în America, din cauza persecuției naziștilor. În timpul războiului, a lucrat pentru diverse publicații care l-au trimis în mai multe zone ale Europei afectate de război pentru a documenta evenimentele.


Prima publicație de acest gen pentru care a lucrat, a fost “Collier’s Weekly”. Aceasta era o revistă americană, fondată în 1888 de către Peter Fenelon Collier. Inițial, purta numele de “Collier’s Once a Week” dar a fost schimbat în “Collier’s Weekly: An Illustrated Journal” in 1895 iar mai târziu, în 1942 în “Collier’s”.
Următoarea revistă, după ce a fost concediat de “Collier’s”, a fost “Life”.
În perioada iulie – august 1943, Capa se afla în Sicilia împreună cu trupele americane, lângă Sperlinga, Nicosia și Troina. Imaginile capturate de Robert Capa în acea perioadă, înfățișează suferințele îndurate de populația siciliană sub bombardamentele germanilor, dar și bucuria acestora în momentul sosirii trupelor americane.

Una dintre fotografiile memorabile din acea perioadă înfățișează un țăran sicilian oferind indicații legate de direcția în care se îndrepta armata germană, aproape de Castelul Sperlinga.
fotografii de razboi
În data de 7 octombrie 1943, Capa împreună cu reporterul revistei Life, Will Lang Jr., se aflau în Napoli, unde au documentat bombardarea oficiului poștal.
Probabil cea mai cunoscută imagine a sa, este o fotografie făcuta în “D-day”, luând parte la invazia aliaților, în primul val care a debarcat pe Plaja Omaha. Soldații Alianței au întâmpinat în acea zi o rezistență acerbă din partea trupelor germane. Deși sub foc continu, Capa a reușit să adune nu mai puțin de 106 fotografii dintre care, din păcate, au supraviețuit doar 11, fapt datorat unui accident petrecut într-un laborator de procesare din Londra.

În 1947, Robert Capa a călătorit în Unuinea Sovietică alături de amicul său, scriitorul de origine americană John Steinbeck. A imortalizat în fotografiile sale Moscova, Kievul, Tbilisi, Batumi și ruinele Stalingradului. Cartea “A Russian Journal”  scrisă în 1948 de către Steinbeck, conține fotografiile făcute de Capa.
Tot în 1947, împreună cu  Henri Cartier-Bresson, William Vandivert, David Seymour și George Rodger, Capa a pus bazele agenției “Magnum Photos”.
Imediat după înființarea Magnum Photos, Capa a întreprins un tur al Israelului, perioadă în care a capturat numeroase imagini, multe dintre ele fiind ilustrate în cartea lui Irwin Shaw, “Report on Israel”.
La începutul anului 1950, Capa a vizitat Indochina , fiind asociat unei expoziții Magnum Photos. În acest timp, revista Life i-a făcut o ofertă de a merge în Asia de Sud-Est, unde francezii luptau de 8 ani în Primul Război al Indochinei.
Deși cu doi ani înainte de eveniment Capa a declarat că a terminat cu razboaiele, a acceptat propunerea și a plecat alături de un regiment francez și alți doi jurnaliști ai revistei,  John Mecklin și Jim Lucas.

„If your pictures aren’t good enough, you aren’t close enough.”

În data de 25 mai 1954, la ora 14:55, regimentul francez trecea printr-o zonă periculoasă atunci când Robert Capa a decis să își abandoneze jeep-ul și să meargă pe jos pentru a fotografia marșul. După aproximativ 5 minute, Mecklin și Lucas au auzit o explozie…Capa călcase pe o mină antipersonal.
Ajunși in locul exploziei, l-au gasit pe Capa în viață, însă avea o gaură în piept iar piciorul stâng lipsea. Mecklin a chemat un doctor iar Capa a fost transportat de urgență la spital, unde, odată ajuns, a fost declarat mort.

„This war is like an actress who is getting old. It is less and less photogenic and more and more dangerous.”

fotografi MAGNUM
[products ids=125006661,125011052]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.