Muntele Athos vine la F64

Prima data fost la Athos in 2009 pentru ca imi place sa calatoresc si sa fotografiez in locatii deosebite si mai putin accesibile. Pentru ca nu am reusit sa realizez tot ce mi-am propus in materie de fotografie din cauza timpului scurt si al restrictiilor am hotarat ca voi reveni. Asta am facut in aprilie 2012, hotarat si cu mai multa experienta am incercat din nou sa aduc prin intermediul imaginilor povestea Athosului mai ales pentru cei care nu pot ajunge acolo. Pentru ca „Muntele Sfant” (Agion Oros) nu este foarte accesibil, pe baza unui permis special barbatii ortodocsi pot sta 4 zile iar cei de alte religii doar o zi. Pentru femei, lumea Athosului este chiar interzisa nici macar incercarile reprezentantilor Uniuni Europene nu au reusit sa sensibilzeze in nici un fel conducerea micii regiuni autonome. Chiar daca este o peninsula si exista granita, la Athos poti ajunge doar cu feribotul. Nu am aflat o explicatie oficiala dar presupun ca pentru un control mai strict asupra persoanelor care intra.
Feribotul merge linistit si pare ca nu se grabeste deloc, iti permite astfel sa admiri o priveliste splendida, pot sa spun chiar indiferent de starea vremii. Astfel poti observa de pe mare fara graba, manastirile imense ca niste fortarete aflate pe marginea peninsulei, unele cladite chiar sus pe stanci. Treptat pe masura ce feribotul inainteza, pe tarm apar noi si noi manastiri te poate curpinde astfel senzatia ca ai calatorit in timp. Odata ce ai pus piciorul pe tarm, te afli in sfarsit in Republica Monahala Autonoma Muntele Athos! Astfel a inceput aventura noastra pe munte, in prima seara am dormit la Manastirea Sf. Pavel urmand ca adoua zis sa mergem spre Schitul Sf. Ana unde speram sa fim primti, pentru ca aflasem inca din prima calatorie nu poti fi sigur ca o manastire sau un schit te vor gazdui. Am fost foarte fericiti si multumiti: ne-au primit si am avut parte de o sedere foarte placuta chiar mai mult am primit si aprobare sa fotografiem in interiorul manastirii.
Am plecat apoi spre schitul romanesc Prodromu, stiam ca ne astepta un drum lung pentru ca urma sa traversam capatul peninsulei sa ajungem de pe partea de vest pe cea de est. Pe a fi si dificil de strabatut: portiuni de drum cu pietris, urcus abrupt si in plus din cauza indicatoarelor care sunt rare sau prost orientate am mai adaugat niste kilometri la un traseu dificil. E greu sa spun in cuvinte ce am trait atunci cand mi s-au dezlipit talpile bocancilor, din pricina oboselii incepusem sa ma gandesc ca pot chiar abandona calatoria. Dupa ce ne-am odihnit la schitul romanesc mi-au revenit gandurile pozitive iar ajutorul prietenului Cristian Badescu a fost de nepretuit: aveam din nou incaltaminte! Am simtit atunci cel mai mult in aceasta expeditie cat poate insemna o echipa pentru a atinge un obiectiv.
Dupa Prodromu am ajuns la Marea Lavra unde am fost primiti pentru doua zile, ne-am bucurat ca putem petrece pastele la prima manastire intemeiata in Sfantul Muntele in jurul anului 963. Am ramas impresionat de acest loc: slujbele si atmosfera de la aceasta manstire sunt deosebite singurul regret a fost ca fotografierea este in mare parte restrictionata. Am plecat mai departe spre urmatoarea manastire insa din cauza oboselii si a greutatii mari pe care o aveam in spate am ramas la Schitul Romanesc Lacu. Am ales apoi sa continuam drumul spre Manastirea Stavronichita unde nu am primit gazduire pentru ca este o manastire mica, nu are multe locuri iar noi am ajuns tarziu. A fost inca un moment in care gandurile negative isi poate face loc mai ales dupa o zi de mers intens. Le-am alungat rapid si am decis sa incercam si la Manastirea Pantocrator. Avantajul a fost ca distanta dintre cele cele doua manastiri este foarte mica(aproximativ o ora) si astfel am reusit sa nu dormim sub cerul liber. Pe drum ne-am sustinut reciproc si inca odata spiritul de echipa a contribuit la depasirea unui moment dificil.
Ultimele zile le-am petrecut in capitala Careias la schitul Sf. Andrei unde am stat 3 zile pentru ca nu puteam parasi penisula din pricina furtunii. Cand in sfarsit am urcat pe feribot spre Ouranopolis am simtit un amalgam de sentimente: tristete ca parasim un loc minunat incarcat de spiritualitate in care ne-am regasit linistea interioara si bucuria ca dupa 11 zile putem porni spre casa, la civilizatie, la cele lumesti …
In afara de un DSLR cu doua zile inainte de plecare am cumparat un Fuji X100 special pentru aceasta calatorie. La aceasta alegere a contribuit si Alina Marin de la magazinul F64 eu fiind putin nehotarat intre un mirrorless Olympus si X100. S-a dovedit a fi o alegere inspirata mai mult de 50% din fotografii le-am facut cu aceasta, pot chiar sa spun ca pe parcursul calatoriei m-am indragostit de aceasta camera. Marea surpriza a venit cand am ales fotografiile pentru expozitie: am constatat ca 9 din 10 sunt realizate cu Fuji, si astfel mi-am amintit o zicala atribuita lui Confucius: “Ca sa omori un tantar nu ai nevoie de un tun”.

Te asteptam la expozitie. Vernisajul are loc luni 16 iulie incepand cu orele 18.00, la F64, magazinul dedicat pasiunii tale.