Panasonic Lumix GF1 este primul aparat foto Panasonic cu montura Micro Four Thirds care “profita” de toate avantajele oferite de sistemul cu senzor 4/3 fara oglinda. Adica Micro Four Thirds… Pe romaneste: frate, e aparat aproape compact cu senzor mai mare, nici cadru intreg (adicalea full frame), nici cadru APS cu sau fara C (legatura informare aici). Ceva intre. Datorita lipsei totale a oglinzii si a vizorului optic, inginerii au creat un aparat foto de dimensiuni mici cu pastrarea formatului mare al senzorului. Au renuntat chiar si la vizorul electronic (asta daca lasam la o parte posibilitatea de atasare a unui vizor electronic pe patina de blitz, optional fireste). Partea buna e ca au pastrat totusi senzorul si i-au pus un ecran LCD (adicalea acesta – articol desi scurt cel putin e in romana…).

Cutia in care se afla garat aparatul foto mai contine, pe langa corpul acela mic si negru (sau alb): acumulatorul, incarcatorul acumulatorului, cablu de alimentare de la retea, cablul video, cablul USB, un CD cu software, o curea de gat, foarte sic de altfel, manuale pentru lectura din timpul liber.

Primul lucru la care m-am gandit dupa ce am scos corpul aparatului din cutie a fost ca trebuie sa imi cumpar neaparat manusi fine din piele de caprioara, virgina sau nu, cred ca nu mai conteaza. Pentru ea, caprioara. Corpul alb (asta e, am nimerit alb…), calitatea executiei, ce mai, wow, arta fina… Al doilea lucru a fost scoaterea acumulatorului din pungulita lui albastra, de plastic (daca era din hartie chiar m-ar fi dat pe spate, eco), urmat imediat de incarcator. Priza libera si la treaba… In timp ce eu asteptam incarcarea cu energie a acumulatorului de 1250 mAh 7.2v Lithium-Ion rechargeable battery, pe intelesul tuturor baterie reincarcabila litiu-ion (ionel ionelule…) cu o capacitate de 1250 miliamperi, de 7,2 volti (gata, cine nu stie, sa citeasca manualul de fizica – acesta este articol foto, care este, nu enciclopedie!), mi-am zis sa nu caut dude pe internet si am inceput sa scot din cutie si cele doua obiective puse la dispozitie de cei de la F64 (moment publicitar).

Asadar, cele doua obiective care m-au insotit in lumea Panasonic Micro Four Thirds (micro 4/3) au fost: Panasonic Lumix G Vario 100-300mm f/4.0-5.6 si Panasonic Lumix G Vario 7-14mm f/4. Prima impresie: 100-300 este impresionant de mare, ca si distanta focala, dar si ca dimensiune raportata la corpul mic al lui GF1. , ei bine, impresie de lucru bine facut, cu lentila frontala bombata de parca ma uit la mine dupa ce am baut cateva beri. Dar mai estetic, se intelege.

Si, contrar uzantei de pe la noi, dar si de pretutindeni, am luat manualul la puricat. Nu de alta, dar sa nu ma fac de ras pe strada, ca nu stiu sa umblu cu scula… Ca Auto imi este rusine sa folosesc. Iar ca bonus, o incursiune rapida in spatiul virtual, sa vad ce mai zic unii sau altii.

Cateva chestiuni legate de GF1:

• este esentialmente un G1 ambalat intr-un corp mai mic (s-a renuntat la vizor si la ecranul rabatabil).
• are acelasi senzor de 12 megapixeli si acelasi sistem de indepartare a prafului de pe senzor (SSWF) ca si G1.
• datorita formatului micro patru pe trei, obiectivele sunt mai vizibil mai mici, oferind o portabilitate pe masura.
• GF1 vine la pachet cu obiectivul Lumix G Pancake 20mm f/1.7 sau cu Lumix G 14-45mm f/3.5-5.6, oferind astfel cate un pachet distinct pentru fotografi mai versati si altul pentru incepatori.
• in ciuda dimensiunilor, inginerii de la Panasonic au reusit sa doteze aparatul si cu un mic blitz incorporat; un plus binevenit.

Constructie

Corpul aparatului ofera senzatia de soliditate, senzatie indusa mai ales de “imbracamintea” aproape in intregime de metal. In ciuda dimensiunilor reduse, aparatul se aseaza surprinzator de bine in mana utilizatorului.

Cum am mai spus, culoarea alba ofera prestanta. Calitatea corpului este pur si simplu incantatoare (aparatul este Made in Japan, pentru cei care fac alergie la Made in China). Finisajele de exceptie. De la urechile cromate de prindere a curelusei de gat si pana la capetele de suruburi in cruce vizibile (semi-ingropate in corp). Toate butoanele au o suprafata aderenta, raspund prompt la comenzi, sunt ergonomice. Nimic care sa “agate”. Selectorul de moduri se roteste cu fermitate, are un foarte mic joc (obisnuit, de altfel, nu trebuie sa intrati din prima in panica), la nevoie permite actionarea cu degetul mare, dar opune totodata suficienta forta incat sa nu fie actionat involuntar. Distanta dintre butoane este suficient de mare incat sa nu te incurce cu nimic.

Ecranul LCD

Ecranul LCD de 3 toli si 460.000 de pixeli este suficient de mare incat, pe langa imaginea fara de care nu poti fotografia, ofera si suficient spatiu pentru a afisa diverse informatii, plus grila, etc. M-a deranjat oarecum faptul ca nu este rabatabil. Nu ca ar fi la moda, dar un compact de lux fara ecran rabatabil parca nu ar mai fi de lux; pentru acesta trebuie sa sariti la GH2. In lumina puternica se comporta binisor, desi personal rar am intalnit un ecran LCD cu aplicatie foto care sa ofere o imagine foarte buna in lumina puternica (adica soare puternic, indiferent de directie). Mi-au placut in schimb foarte mult contrastul si culorile redate.

Exista doua moduri de afisare: stil monitor LCD, asemanator cu afisarea pe ecran asa cum suntem obisnuiti la aparatele compacte, si mod vizor, asemanator vizorului DSLR-urilor, adica cu chenar negru pe care sunt afisate diverse setari si parametri.

Despre vizorul electronic LVF1 (accesoriu separat) nu pot spune nimic, pentru ca nu am avut onoarea sa il intalnesc. Dar, din citite, pot spune ca are o rezolutie de 202.000 de pixeli, o acoperire de 100%, poate fi orientat pe verticala intre 0º si 90º. Am simtit lipsa vizorului mai ales in lumina puternica si atunci cand am folosit teleobiectivul 100-300mm. Si, foarte important, aparatul foto nu are inclus in pachet vizorul, acesta fiind optional!

GF1 are acelasi acumulator ca G1 si GH1. Producatorul sustine ca un acumulator incarcat la maxim poate asigura salvarea a 380 de fotografii sau 430 de fotografii atunci cand se foloseste vizorul electronic LVF.

Compartimentul acumulatorului si al cardului de memorie se afla in partea de jos a aparatului, in dreapta. Usita de acces se inchide bine si nu prezinta decat un foarte mic joc.

Conectivitate

Pe partea stanga a aparatului (privit din spate) de afla o usita care ascunde mufa pentru telecomanda, mufa HDMI si o alta mufa, AV OUT/DIGITAL (la care se conecteaza cablul USB). Pe partea dreapta se observa un capac care mascheaza orificiul prin care poate fi introdus un cablu de curent continuu pentru o alimentare de la priza.

GF1 are filet metalic pentru trepied, aliniat perfect pe centrul obiectivului. Corpul mic al aparatului insa face imposibila schimbarea acumulatorului sau a cardului atunci cand este montata pe aparat talpa unui cap de trepied. Un alt inconvenient ce trebuie platit pentru dimensiunile reduse.

Blitzul

Inginerii de la Panasonic au reusit sa inghesuie in corpul mic al lui GF1 si un blitz, folosindu-se de un sistem ingenios de “pliere”. Micul blitz are un numar director 6 (exemplu: la ISO 100 si diafragma f/5.6, distanta la care “bate” blitzul este de aproximativ 1m, asta teoretic vorbind).

Lampa AF

Panasonic GF1 are in fata, pe partea stanga, o mica lampa portocalie care serveste si ca ajutor la autofocalizare in conditii de lumina slaba, astfel ca utilizatorul nu este nevoit sa ridice blitzul in acest scop (cum se intampla la multe alte aparate DSLR, din pacate). Inca un punct pozitiv pentru Panasonic.

Patina de blitz

Patina de blitz permite folosirea aparatelor de blitz dedicate Panasonic sau de la terti producatori. Eu am testat un blitz de la Olympus, care a functionat perfect; avantaj in plus pentru standardul micro4/3, respectat pana in cele mai mici amanunte de toti producatorii. Capacul patinei de blitz ascunde si mica mufa pentru conectarea vizorului electronic optional (accesoriu separat).

Gata… incarcarea acumulatorului a luat sfarsit. In sfarsit!

Primul obiectiv pus pe aparat a fost, bineinteles, 7-14mm. Asta da ultra-wide! Si cu diafragma constanta de f/4. Nu ca are fi foarte luminos. Dar la o distanta focala de 7mm, adica 14mm raportat la 35mm (full-frame) foloseste un timp minim de expunere de 1/15s fara a risca sa iasa fotografii miscate. Asta daca fotograful nu a baut prea multa cafea sau nu se fataie prin Siberia fara vodca la el. Sau, doamne fereste, sufera de Parkinson. Sau stranuta in momentul declansarii. Sau… dar mai bine sa trecem peste asta.

1/8 secunde, distanta focala 7mm, diafragma f/4, ISO 1600 (destul de intuneric, fotografia ne arata detalii mai bine luminate decat poate observa ochiul daca nu i se acorda suficient timp pentru acomodarea la intuneric)

1/20 secunde, distanta focala 8mm, diafragma f/4, ISO 2000 (stiu, stiu, nu se cade sa fotografiezi opera altora, dar nu m-am putu abtine… seamana cu serialul meu preferat.)

Am profitat din plin de ocazia oferita si am incercat sa fotografiez, pentru mine, tot ceea ce nu am putut fotografia cu obiectivele mele personale.

Si cum 7-14mm nu este un obiectiv normal la cap… Apropo, imi aminteste de un alt obiectiv, care e si mai diliu, care mai este pe deasupra si al meu si despre care am aflat ca sunt multi de pe la noi care nu il au, asa ca ma consider fericit… Este vorba de Lensbaby Scout Fisheye (12mm). Bun… la ce poti folosi un ultra-wide? La ceea ce te duce capul, normal! Sau, in cazuri oarecum clasice, la fotografia de arhitectura sau de strada, cand spatiul stramt devine o problema. In plus, ai si o ocazie unica de a te lupta cu deformarile. Iti permite sa fi si creativ, prin simpla miscare a aparatului foto in sus, in jos, in stanga si in dreapta. Fiecare dintre aceste miscari iti ofera o perspectiva diferita a subiectului fotografiat. Tot la capitolul utilizare, poti fotografia cu aparatul atarnat de gat si orientat spre subiect, un gen de fotografiere sub acoperire, gen 007, adica fara ca subiectul sa se prinda. Pur si simplu treci nepasator, eventual si fluierand, si cand crezi ca subiectul se afla in cadru la o distanta apreciata, pac, declansezi. Acuma, daca poza iese cum trebuie, depinde de ala de apasa pe declansator. Se fac incercari de timpi de expunere, de diafragma, de distanta, ce mai, o intreaga poveste. Si neaparat sa fie si ceva zgomot in jur. Sa nu se auda zgomotul de declansare. Si exercitii: flotari, genoflexiuni, de astea… Aaa, pardon, e vorba de alt articol… Poti fotografia si persoane, depinde la ce le folosesti si in ce scopuri.

Calitatea optica si constructia obiectivului sunt impecabile. Se vede imediat ca 7-14mm face parte din categoria de lux a obiectivelor Panasonic Micro 4/3. Aberatiile cromatice sunt aproape inexistente pentru un ultra-wide, asa cum se poate observa din imaginea de mai jos.

1/400 s, distanta focala 7mm, diafragma f/5, ISO 100

Si o marire in zona cu lumina soarelui:

Aberatiile cromatice sunt tinute sub control in mod excelent. De ce spun asta? Pentru ca vorbim in primul rand de un obiectiv cu un camp de cuprindere foarte mare (se stie ca astfel de obiective sunt afectate mai mult de aberatiile cromatice decat obiectivele “normale”), in al doilea rand de fotografierea cu soarele in fata, fapt ce amplifica aparitia aberatiilor cromatice in fotografie si nu in ultimul rand de zona in care am plasat soarele, adica in extremitate (se stie, de asemenea, ca aberatiile cromatice devin si mai critice la extremitati).

Jos palaria in fata celor de la Panasonic. Au facut o treaba excelenta cu acest obiectiv.

1/250 s, distanta focala 7mm, diafragma f/5, ISO 100

Am ales ca locatie principala pentru testarea atat a aparatului, cat si a obiectivului 7-14mm Muzeul Satului din Bucuresti. Unde m-am dus dupa-amiaza. De ce Muzeul Satului? Pentru ca aleile sunt linistite, casele frumos oranduite si uneori cu spatii de fotografiere suficient de mici, incat chiar iti doresti un obiectiv cu un unghi de cuprindere foarte mare. Dupa-amiaza pentru ca lumina este mai “moale” si pentru ca soarele iti bate din fata. Bun de testat aberatiile cromatice si modul de zona dinamica a aparatului. Sa vedem ce a iesit.

1/200 s, distanta focala 7mm, diafragma f/9, ISO 100

Pentru minimizarea deformarilor am incercat sa plasez aparatul cat mai in centrul subiectului, cat mai sus si cu obiectivul orientat usor in jos. Asta daca permite incadrarea (vor urma si cateva fotografii unde subiectul are dimensiuni prea mari, spatiul e prea stramt, astfel incat daca se inclina aparatul in jos, subiectul iesea “taiat”). Mi-a placut foarte mult modul in care GF1 poate reda umbrele si lumina (dynamic range). Te poti baza linistit pe masurarile facute de aparat. Iar daca esti experimentat, acesta ofera suficient de multe solutii pentru reglari fine de expunere (de la compensarea expunerii si pana la expunerea inteligenta cu ale sale moduri oprit / slab / standard si puternic). Iar in ultima instanta, daca nici toate aceste setari nu sunt suficiente, se poate recurge si la prelucrarea ulterioara a imaginii cu programe RAW dedicate.

1/320 s, distanta focala 7mm, diafragma f/4, ISO 100

In ciuda luminii puternice si a umbrei accentuate se pot observa si ceva detalii:

Personal prefer fotografierea in format RAW pentru ca imi ofera suficient spatiu de manevra pentru a interveni prin soft asupra imaginii. Recomand folosirea Adobe Lightroom pentru ca nu putine au fost cazurile in care alte programe, printre care cele de pe CD-ul care insotesc aparatul si programe dedicate create de terti, au dus la rezultate nesatisfacatoare. Pentru mine. Ca stiu ca altii sunt multumiti cu restul.

1/30 s, distanta focala 7mm, diafragma f/6.3, ISO 1600

Cateva cuvinte despre zgomotul de imagine, inaintea prezentarii de comparatii directe: in primul rand depinde de lumina existenta, apoi de prelucrarea sau de conversia fisierului raw in JPEG sau TIFF. Daca se lucreaza mai “violent” asupra imaginii, in speta luminozitate, zgomotul de imagine va creste. Mi-a placut la Panasonic modul in care trateaza zgomotul de imagine din fasa: adica acesta este spre gri, nu colorat. Daca zgomotul de imagine deranjeaza, se poate apela in ultima instanta la programe de reducere a sa.

Crop ISO 1600

Crop ISO 1600 cu zgomot de imagine redus cu program dedicat

Personal recurg la reducerea zgomotului de imagine prin soft numai in cazuri rare. La o adica prefer o imagine mai zgomotoasa dar cu mai multe detalii decat una cu zgomot de imagine redus, dar cu o pierdere de detalii. Si aici insa este vorba de rabdarea si priceperea fiecaruia. Si, in ciuda celor care considera manipularea imaginii prin soft ca fiind o imagine “falsa”, rezultatul conteaza. Nu sunt insa de acord cu manipularea privitorului prin imagini trucate. Nu dauneaza cu nimic, mai ales pentru uzul personal, atunci cand eliminam dintr-o fotografie cablurile atat de prezente, de exemplu. Sau o creanga care ne inteapa fix in ochi. Sau pe mama soacra. Sau pe amanta. Sau… aoleu, am inceput sa deviez. Sa revenim la ale noastre.

In privinta culorilor nu este mult de spus. Mai ales ca saturatia si balansul de alb se pot modifica din meniul camerei. Sau ulterior, prin soft. Cei care prefera jpg au posibilitatea de a regla culorile direct in meniul aparatului, inainte de fotografierea propriu-zisa. Asadar, exista optiuni pentru toate gusturile.

1/320 s, distanta focala 7mm, diafragma f/6.3, ISO 100

Iar daca culorile nu isi gasesc locul, putem converti imaginea in alb/negru in aparat sau ulterior, prin soft.

Am plecat din muzeu foarte incantat, atat de aparat, cat si de obiectiv. Am incercat sa prezint aparatul si mai ales obiectivul 7-14mm intr-un mod mai haios. Dar pur si simplu nu pot. Nu pot pentru ca obiectivul este cat se poate de serios. E chiar sobru. Cu fata lui bombata si cu palaria lui lipita, in forma de petala de lalea. Cine vrea sa para intr-adevar profi, trebuie sa puna bani la pusculita si sa il cumpere, intr-un tarziu. Dar asta inainte de 2012. Nu de alta, da sa apuce sa se bucure de el. Macar cateva luni de zile, acolo…

Dar sa revin si la partile mai tehnice ale aparatului.

Focalizare

Focalizarea este suficient de rapida incat sa multumeasca orice viitor posesor. Nu am constatat o autofocalizare “pe langa” in cele cateva zile bune de testare. Am intampinat ceva dificultati in utilizarea lui 100-300mm, dar asta o voi explica ceva mai tarziu. Atata doar: autofocalizarea tine in mare parte de utilizator. Ca sa nu vorbim de focalizarea manuala. Normal, unde vina o poarta intotdeauna aparatul sau obiectivul (conform unora). Si 100-300mm este un obiectiv la fel de special ca si 7-14mm. Chiar mai pretentios, as spune.

Dar sa revin la focalizare… Singura chestiune care m-a nemultumit, care de fapt ma nemultumeste personal la aparatele fara oglinda, este focalizarea continua si declansarea in rafala luate impreuna. Sau chiar si separat. Adica mai mult declansarea in rafala. Sa nu mai vorbesc de urmarirea subiectului si declansarea in rafala. Pur si simplu ma scoate din minti ecranul negru dintre cadre. Adica timpul acela scurt cand lucreaza obturatorul electronic. Suficient de lung incat sa faca din urmarirea miscarii subiectului un calvar. Mai ales daca acesta se deplaseaza rapid. Focalizarea nu are nimic saraca. E fara vina. E inocenta. Nu cunosc detaliile tehnice, dar cred ca a venit vremea ca tehnicienii sa se ocupe de rezolvarea acestei probleme cu ecran negru intre cadre. Si sper sa o faca cat mai curand, sa nu ajungem noi la Balaceanca… Si cand zic noi, ma refer la noi, astia normali, cat de cat. Cati om mai fi…

Urmarirea subiectelor (AF Tracking) este o functie faina. In teorie. Ce bine suna: odata focalizarea blocata pe subiect, sistemul de autofocalizare urmareste miscarea acestuia, timp in care expunerea se lipeste si ea fix de subiect. In practica insa… E un pic mai dificil. Sau cel putin eu nu am reusit sa ma folosesc foarte bine de aceasta functie. Nu pot explica de ce, dar cu cat ma gandesc mai mult, cu atat imi fac un mea culpa (unul mic). Ma rog, daca nu va iese din prima, mai incercati. Pana prindeti cum sta treaba. Si daca va prindeti, sa imi spuneti si mie. Sa nu va prindeti degeaba.

Revenire la obiectiv…

O alta posibila utilizare a unui obiectiv de talia lui 7-14mm ar fi fotografierea masinilor. Ceva de genul:

Cadrul bineinteles ca e altul, dar taiat parca are un alt impact. Mie unul imi vine sa pun un ziar, un parizer, si o bere. La sticla. Verde. cu ceapa, eventual rosii de gradina. Pe capota masinii… bineinteles.

Sau poate se prefera asa ceva:

Totusi, parca tot cladirile arata mai bine, nu?

Imagine decupata ulterior in format 16:9. Pentru a tine deformarile cat mai bine in frau, am tinut aparatul in sus, cu obiectivul orientat o idee in jos. Imaginea originala prezenta prea mult spatiu “mort” in partea inferioara. Drept urmare am luat foarfeca de tabla si m-am apucat sa tai monitorul.

Sau se poate accentua… Depinde de subiect si de efectul dorit de cel care fotografiaza.

Mama lui de copac. L-as fi taiat eu, dar am lasat drujba acasa. Si nici pe cineva de la spatii verzi nu am gasit. Nu erau nici aia de montara gardul metalic nou, dar oribil, din fata Teatrului National. Ca si acum ma intreb care este treaba cu el.

1/20 s, distanta focala 7mm, diafragma f/4, ISO 800

Imagine fotografiata de prietenul meu Alex. Pentru ca este mai inalt si a putut strecura aparatul prin gard. Mie imi trebuia un scaunel. Deci de tinut minte: pe langa aparat, obiective, carduri, declansator pe fir, trepied si alte cele iti mai trebuie un scaunel cat mai portabil sau un prieten mai inalt!

Si oricat de greu imi vine, ar fi cam timpul sa ne despartim de 7-14mm si sa ne ocupam putin de 100-300mm. Obiectiv care echivalent 35mm inseamna 200-600mm. Un animal foarte pretentios in utilizare. Asta si datorita corpului mic al GF1.

Constructia este impecabila. Sticla de calitate, desi nu se ridica la nivelul 7-14mm. Dar sa nu uitam ca vorbim de clase total diferite!

Stabilizarea din dotare lucreaza excelent. Dovada? Imaginea de mai jos.

1/10 s, distanta focala 300mm (600mm echivalent 35mm), diafragma f/5.6, ISO 500

Si ce mai putem observa in imaginea de mai sus? Claritatea la distanta focala maxima si la diafragma deschisa.

Pe teren, teleobiectivul nu dezamageste. Singurele dezavantaje ar fi in primul rand marimea raportata la corpul aparatului. Schimbarea distantei focale in timpul urmaririi subiectului este destul de dificila si cere obisnuinta. Am mai observat ca obiectivul opune oarece rezistenta la actionarea inelului de zoom, ceea ce ingreuneaza suplimentar utilizarea. Cred insa ca in timp aceasta ingreunare dispare. In timpul utilizarii teleobiectivului am simtit cel mai mult lipsa vizorului, care ofera un punct suplimentar de sprijin al ansamblului aparat-obiectiv.

Odata montat pe aparat nici ca nu iti mai vine sa il dai jos. Te fascineaza puterea de apropiere, iar pe mine “dificultatile” in utilizare m-au impulsionat sa nu ma las cu una cu doua. Iar rezultatele au fost pe masura, as zice eu.

1/320 s, distanta focala 300mm, diafragma f/5.6, ISO 800

1/250 s, distanta focala 280mm, diafragma f/7.1, ISO 1600

Daca va intrebati de ce am folosit o valoare ISO prea mare, ei bine, atunci cand vine vorba de fotografiat subiecte in miscare prefer folosirea unei sensibilitati mari pentru obtinerea de imagini nemiscate in defavoarea sensibilitatilor mai mici, dar cu potential mai mare de imagini miscate (nu se aplica broastei testoase – eram la vanatoare de rate cand am observat-o, si de emotia brusca care m-a cuprins am lasat setarile asa. Bine am facut. La scurt timp disparuse soarele in spatele unor nori si broasca se facu nevazuta. Iar daca cineva zice ca o broasca testoasa e lenta, sa ma sune!). Pentru cine doreste combinarea unei valori ISO mici si a unor imagini cu risc mic de neclaritate datorita miscarii, recomand monopiedul. Prietenii stiu de ce. Asa ca daca aveti nelamuriri, intrebati prietenii. Cei de la F64 stiu cel mai bine (moment publicitar, fireste).

1/320 s, distanta focala 228mm, diafragma f/9, ISO 640

1/200 s, distanta focala 127mm, diafragma f/8, ISO 100

1/500 s, distanta focala 300mm, diafragma f/5.6, ISO 640

M-a incantat combinatia aparat-teleobiectiv mai ales atunci cand, in ciuda distantei focale mari, au existat subiecte asa de pudice, incat nu m-au lasat sa ma apropii suficient pentru un prim-plan maret. In plus, si dimensiunea conteaza… Dimensiunea subiectului. Ca sa ma intelegeti mai bine, mai jos un exemplu, sper eu, graitor.

Imagine originala:

Si un crop cat mai sanatos cu putinta, venit cu un bonus de prelucrare soft, se intelege:

Nu este perfecta, dar utilizabila.

Iar portretul in prim plan acum urmeaza:

1/200 s, distanta focala 258mm, diafragma f/5.4, ISO 250

Ma declar multumit, avand in vedere diafragma.

Iar spre final de 100-300mm, cateva bilute gri:

• aberatii cromatice in lumina puternica si zone de contrast ridicat (nu insa chiar asa de grave)
• datorita sistemului de autofocalizare tipic aparatelor fara oglinda, dificultati in a face clarul automat, pe subiect cu fundal aglomerat (mai precis crengi de copac si subiect de nuanta similara, dar cu contrast). In aceleasi conditii, nici o problema pentru un DSLR. Am cateva fire albe in plus de cand am incercat sa fotografiez un fruct uscat intr-un copac. Fire albe!
• Cum am mai spus, la actionarea inelului de zoom se simte la un moment dat o ingreunare a actionarii, fapt ce are un efect de amplificare mare datorita corpului mic al aparatului. Si cum unghiul de cuprindere scade, adio subiect in cadru.

Iar la final de articol, uf, ca am obosit, un test ISO. Nu creioane colorate. Altceva.

ISO 100 – Imagine test

Crop ISO 200

Crop ISO 400

Crop ISO 800

Crop ISO 1600

Crop ISO 3200

Pana la ISO 800 zgomotul de imagine se mentine excelent. Devine usor vizibil la ISO 1600 si normal, se accentueaza la ISO 3200.

Privita ca imagine intreaga, cu o slaba corectare a expunerii, perfect utilizabila si la 3200:

Ce am apreciat in mod deosebit:

• lampa de asistare AF (autofocalizare)
• blitzul incorporat
• rotita selectoare cu functie dubla (rotire stanga-dreapta si apasare)
• butonul dedicat pentru selectare AF/MF (autofocalizare/focalizare manuala)
• butonul dedicat QMENU (meniu rapid). Foarte fain. Garantat.
• butonul Fn (mod film; raport aspect, calitate, mod de masurare – setarea mea favorita, i.exposure, linii de ghidare, rec area, remaining displ. – afisarea imaginilor ramase in modul fotografiere sau afisarea timpului ramas la filmare)
• posibilitatea de dimensionare a zonei de focalizare automata (punct, normal, mare si foarte mare)
• setari personalizate direct de la rotita de moduri

Concluzie personala

Un aparat echilibrat, suficient de compact, suficient de rapid in utilizare. A fost o placere pentru mine sa il folosesc, lucru pe care il sustin cu mana pe inima si in privinta obiectivelor. Ca destinatie, cu precadere pentru fotografia de vacanta si atunci cand nu se doreste atragerea atentiei; bineinteles, nu cu corpul de culoare alba, cel putin momentan. Poate ca in viitor nu va mai bate asa de mult la ochi… adica se va obisnui lumea cu aparate albe.

Sorin VOICU – www.fotosorinvoicu.ro