Pe data de 9 martie 2010, dl. Morio Ono, președintele și șeful executiv al firmei Tamron Co. Ltd anunța dezvoltarea unui teleobiectiv performant, Tamron 70-300mm f/4-5.6 cu stabilizare de imagine și motor de focalizare ultrasonic. Noul model poate fi folosit atât pe DSLR, cat si pe aparatele pe film. Acoperă o distanta focala de 70-300 echivalent 35mm (full-frame), respectiv 105 – 480mm pe aparate APS-C.
Noul obiectiv foto aniversar include o lentila LD (Low Dispersion – lentile cu dispersie cromatica redusa) si una XLD (Extra Low Dispersion) ambele fabricate din materiale speciale care previn apariția aberațiilor cromatice. Noutate absoluta la Tamron o reprezinta însă motorul USD (Ultrasonic Silent Drive), motor ultrasonic creat de Tamron. Înzestrat și cu sistemul de stabilizare proprietar Tamron, acest obiectiv are tot ceea ce îi trebuie pentru a deveni foarte popular printre fotografi.

Specificatii Obiectiv Tamron AF 70-300

SP: “Super Performance” – denumirea prin care Tamron face diferențierea între obiectivele sale de vârf si obiectivele „standard”. Tamron este o companie producătoare strict de produse optice și știe sa își facă treaba. Toate obiectivele SP sunt foarte bine construite și de o calitate optica superioara.
Di: “Digitally Integrated” – obiectiv optimizat pentru a fi folosit pe aparate foto digitale SLR full-frame si APS. Bineînțeles, obiectivul poate fi folosit și pe aparate SLR pe film moderne (atenție însă, nu deține inel de diafragma, deci inutil pe aparatele pe film vechi).
VC: “Vibration Compensation” – numele pe care l-a dat Tamron sistemului de stabilizare. Cu ajutorul acestuia se pot folosi timpi de expunere mai lungi obținând o imagine clară. Sistemul VC lucrează extrem de bine.
USD: “Ultra Sonic Drive” – motor ultrasonic care asigur un autofocus silențios și rapid.
XLD: “Extra Low Dispersion” – o lentilă folosită de Tamron la obiectivele sale de vârf pentru controlul aberațiilor cromatice. Tamron afirmă ca lentila XLD oferă rezultate excelente în ceea ce privește claritatea, contrastul și calitatea generala a imaginii. Aceasta lentila este similară cu cea folosită de Canon la obiectivele sale legendare din seria „L”.
– Constructie: 17 elemente în 12 grupuri
– Distanta focala: 70-300mm pentru formatul de 35mm, echivalent 112mm – 480mm pentru APS-C Canon (factor de crop 1,6x) si 105 – 450 pentru APS-C Nikon (factor de crop 1,5x).
– Luminozitate: f/4 – 5.6
– Diafragma minimă: f/32 – 45
– Unghi de cuprindere: 34°21′-8°15′ (35mm – full frame)
– Distanta minimă de focalizare: 1,5m
– Raport maxim de mărire: 1:4
– Număr lamele de diafragmă: 9
– Diametru filtru: 62mm
– Lungime maximă: 151,1mm (obiectiv extins la maxim)
– Greutate: 765g

Tamron 70-300mm: Construcţie şi finisaje

Din punct de vedere al construcției, Tamron SP 70-300mm f/4-5.6 Di VC USD este un obiectiv foto nu tocmai ușor, este voluminos, plasticul de calitate, la fel și cauciucul inelului de zoom și de focalizare. De menționat ca inelul de focalizare se afla în spatele inelului de zoom, o noutate la Tamron.
Parasolarul din material plastic este de asemenea unul pe măsura obiectivului. Acesta se prinde ferm de partea frontala, fără jocuri excesive. Devine un pic deranjant atunci când este pus invers pe obiectiv în vederea transportului.

• În primul rând, datorită dimensiunii sale data de diametrul obiectivului foto (81,5mm), necesită un spațiu de transport „generos”.
• În al doilea rând, montat în poziție de transport, parasolarul acoperă inelul de zoom. Astfel, adio rapiditate în fotografiere atunci când ții obiectivul cu aparatul foto în geantă și vrei să faci repede o poză folosind și zoom-ul. Iar pentru a ţine obiectivul cu parasolarul montat în poziția „de tragere” îți trebuie o geantă sau rucsac într-adevăr mare.

Din punct de vedere operațional, obiectivul foto Tamron 70-300 se prezintă excelent. Atât inelul de focalizare, cât și inelul de zoom operează fin, fără joc.
Inelul de zoom este suficient de ferm în rotire, fără a opune însa o rezistenta mai mare sau mai mică în rotire. Baioneta este din metal, elementul frontal nu se rotește la focalizare (excelent pentru folosirea filtrelor de polarizare și graduale), obiectivul nu își modifica dimensiunea la focalizare. Se oferă o scală de distanţă, dar nu se indică distanţa hiperfocală (distanţa hiperfocală reprezintă distanţa la care trebuie focalizat un obiectiv pentru ca toate obiectele din imagine, apropiate sau depărtate, să fie clare în fotografie).
Butonul de autofocalizare și butonul de stabilizare se afla pe partea stânga, tipic pentru astfel de obiective. Ambele butoane sunt mai pronunțate decât de obicei, oferind astfel un acces mai bun.
 

Focalizare

Focalizarea este suficient de rapidă și mai ales silențioasa (un mare salt pentru Tamron mai ales că majoritatea obiectivelor sale sunt cunoscute ca fiind mai „zgomotoase”). Datorită motorului ultrasonic, utilizatorul poate interveni în orice moment asupra focalizării.

Motorul Ultrasonic USD

Pe durata testului nu am constatat rateuri în focalizare. Totuși, au fost situații în care am simțit nevoia de o focalizare puțintel mai rapidă (un rol important îl joacă însă şi aparatul şi luminozitatea obiectivului – aşa că trebuie să recunosc, la luminozitatea oferită focalizarea este în regulă).

Sistemul de stabilizare

Sistemul de stabilizare de la Tamron cred că nu mai are nevoie de nici o prezentare.
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acesta le spun că este unul dintre cele mai performante sisteme de stabilizare de pe piață la un preț foarte accesibil.
Faţă de modelele anterioare cu stabilizare de imagine, stabilizarea obiectivului Tamron SP 70-300mm f/4-5.6 Di VC USD lucreaza vizibil mai diferit. Dacă la celelalte teleobiective se putea observa cum stabilizarea lucrează, la noul model acest lucru are loc mai „violent”, adică creează impresia ca stabilizează instantaneu. După apăsarea pe jumătate a declanșatorului, imaginea îngheață imediat. Lucru ce poate păcăli fotograful. Modul cum lucrează o stabilizare de imagine se poate observa cel mai bine la capătul lung al obiectivului. Am avut ocazia de a testa aproape toate obiectivele Tamron uzuale, inclusiv 18-270 și 28-300 ambele cu VC (stabilizarea de la Tamron). Mi-a plăcut foarte mult faptul ca puteam urmări modul în care stabilizarea „îngheța” imaginea, eu putând alege momentul declanșării „optime”. La noul model dispare această senzație, această oportunitate. Stabilizarea lucrează mai rapid. Dar… apar unele dificultăți mai ales la subiectele în mișcare, unde sistemul „păcălește” fotograful. Riscul de a declanșa exact în momentul în care sistemul de stabilizare lucrează din plin este mai mare. Cu siguranța exista o rezolvare a acestei mici probleme, și anume obișnuinta. Cu cât cineva lucrează mai mult cu un obiectiv, cu atât ajunge sa îl cunoască mai bine. Motiv pentru care sunt optimist.
Partea îmbucurătoare este că din punct de vedere al eficienţei, sistemul a rămas același. Adică foarte eficient. Iar în combinație cu o mână liniștită și subiecte statice, întrece până și specificațiile date de producător. Astfel se pot reuși fotografii clare la o distanţă focală de 300mm, chiar și la timpi de expunere de 1/30s, cum se poate observă din imaginile date ca exemplu.

Calitatea optică

Calitatea optică a obiectivului Tamron AF 70-300mm este impresionanta.
La 70mm, claritatea în centru este excelentă chiar de la o diafragma de f/4. La f/8 se obțin fotografii foarte clare de la un capăt la altul a cadrului. Conform testelor de laborator se obțin rezultate bune chiar și la diafragma de f/32 (nu ca ar folosi cineva o astfel de diafragma extrema, dar acest lucru spune multe despre calitatea optica a obiectivului). Claritatea oferita la distanta focala de 70mm este peste medie până la f/16. La f/22 se mențină încă bună.
La 135mm putem vorbi de valori bune spre excelent între f/8 și f/11. Dar… valori bune se obțin și la diafragme mai deschise, de f/5.6. Bineînțeles, obiectivul este perfect utilizabil și la f/4.5. Pentru a înțelege mai bine, claritatea generala a unui obiectiv prin prisma unui grafic este data de, sa zicem, 4 categorii: slabă, mulțumitoare, bună și excelentă. Asta pentru a nu crea confuzii printre cei care nu sunt obișnuiți cu astfel de grafice.
La 300mm, cea mai bună claritate se obține la diafragme între f/8 si f/16.
De menţionat, cea mai slabă claritate se situează undeva foarte aproape de mulțumitor (diafragma f/45 și distanta focală de 300mm), iar cea mai buna la peste excelent (diafragma f/11 si distanta focala 70mm).
În privința aberațiilor cromatice, obiectivul se prezintă foarte bine. Acestea sunt mai accentuate la distanţa focală de 300mm, dar nu trebuie sa ne îngrijoreze.
Asta în ceea ce privește testul de laborator, test pe care personal îl consider ca fiind suficient pentru a oferi o idee, dar numai o idee, asupra capacității optice a unui obiectiv. Cum aproape nici unul dintre noi nu folosește obiectivul în laborator, să trecem la partea practică, la testarea „în teren”.
 

Utilizare

Pentru a putea testa un obiectiv trebuie sa ai parte de subiecte… sau de oportunități. Ei bine, prima data când am putu lua obiectivul la testat am avut ghinionul unei vremi capricioase, cu multa ploaie. Asa ca obiectivul a stat cuminte pe aparat timp de aproape o săptămâna. Noroc cu nunta unui var… Nu ca aş fi fost fotograful „oficial”. Între noi fie vorba, e mult mai distractiv să mergi la un eveniment ca invitat, nu ca „angajat”. Dar mi-am zis ca este o oportunitate bună să vad cum se descurcă obiectivul în lumina artificială din biserică, la lumina de afară şi în lumina din restaurant. Şi dacă tot nu am blitz pentru Nikon-ul meu, am împrumutat unul. Ca totul să pară cât mai haios, am optat pentru un SB-400. Așadar, combinația dintre un Nikon D5000, un Tamron SP 70-300mm f/4-5.6 Di VC USD și un SB-400 s-a dovedit pe de o parte foarte distractivă, pe de cealaltă parte suficientă pentru a face faţă unui eveniment de genul pozar de nunta. Cu toate că unii se întrebau ce am pe aparat, un modul GPS sau un … altceva. Aş fi curios să știu la ce se gândea fotograful oficial când m-a văzut cu „monstrul”. Mă rog…
Să revin la test.
Obiectivul s-a comportat excelent. Am avut oarecare dificultăți în focalizare numai în lumina „de discoteca” de la restaurant. Libertatea pe care un 70-300 ţi-o oferă este absolut fantastica. Bine, în spatii închise se pretează numai la portrete…
Afară, în lumina zilei, chiar nici o problemă. Clar, culori frumoase, contrast bun.
La interior, de asemenea, fără cusur (din partea obiectivului). Avantajul folosirii unui teleobiectiv la astfel de evenimente este faptul ca nu deranjezi pe nimeni. Poţi fotografia atât persoanele din faţă, cât și pe cele din spate dintr-un punct fix. Singurul neajuns în astfel de situații este ca se bagă alții în cadru.
Restaurantul a fost călcâiul lui Ahile (pentru Tamron, se înțelege). Focalizarea a lucrat bine, până la întâlnirea unor condiții mai vitrege: lumina artificiala slaba, oameni în mișcare (dansând), contrast scăzut. Aici pot spune ca am avut cele mai multe rateuri. Pe de o parte datorita spațiului mai restrâns pentru un teleobiectiv, pe de altă parte datorită condițiilor enumerate anterior. Şi nu în ultimul rând datorită „fotografului”. Au fost situații în care pur si simplu nu am declanșat pentru că focalizarea nu făcea faţă. Sau pentru ca în tumultul general s-a depășit distanţa minimă de fotografiere. Așadar, vina e împărțită… frățește.
În general m-am distrat bine, eu si 70-300mm VC USD.
A doua zi am predat obiectivul. Cu oarece părere de rău că nu am avut ocazia să îl testez mai mult și mai bine. Asta s-a întâmplat pe 11.10.2010.
Şi totuși șansa mi-a surâs… Am mai primit o a doua oportunitate de testare. De data aceasta vremea a ținut cu mine. Dar numai vremea. Între timp s-au dus subiectele.
Aşa că mi-am luat traista cu trusă foto și am dat o tură pe la grădina zoologică. Cum am mai spus, vreme frumoasă, culori de toamnă, posibilități de testare a sistemului de stabilizare cu duiumul…
Într-adevăr, am avut ocazia să vad ce poate. Atât în lumina puternică (tocmai bună pentru a vedea cum se descurcă la capitolul aberații cromatice), cât și în lumina slabă (excelent pentru a stoarce ultima picătura din sistemul de stabilizare).
Pentru cine nu a mai fost de mult la grădina zoologică din București: s-au schimbat multe. Începând de la prețul de intrare și până la amenajările interioare și animale. Pentru doritorii de eventuale teste de obiective și aparate, recomand cu căldură zona destinată reptilelor și zona de păsări exotice datorită luminii dificile pentru fotografiere. De asemenea, o adevărată provocare o reprezintă cuștile cu pasări de prada, pe de o parte datorita gardului de sârmă cam… neinspirat, cât și datorita contrastului mare umbra lumina (de obicei păsările stau la umbra – așadar reglare de măsură a luminii pe spot și neapărat teleobiectiv puternic plus focalizare manuală).
Dar să vedem imaginile:

Se poate observa comportamentul obiectivului la aberațiile cromatice. Având în vedere diferența foarte mare de lumină dintre subiect și fundal, rezultatul este unul foarte bun.

Sistemul de stabilizare lucrează, și lucrează foarte bine. Valoarea ISO este mare deoarece lumina era foarte slaba. Dacă aş fi folosit o valoare ISO mai mică riscam o fotografie mișcată (atât datorită tremuratului propriilor mâini, cât și a mișcării subiectului).

Claritate bună şi la diafragma maximă de f/5.6 oferita la 300mm.
Şi încă o încercare atât pentru aparat, cât mai ales pentru optică şi sistemul de stabilizare al obiectivului: Sala păsărilor exotice, unde lumina pare suficienta pentru ochiul omenesc si pentru pasari, dar slaba pentru aparatura optica, mai ales dacă nu ai un obiectiv luminos, şi de data aceasta, noul Tamron 70-300mm s-a descurcat mai mult decât onorabil.

Şi în încheierea vizitei la grădina zoologică, ultimele fotografii:

Iar pentru a va face o idee a ceea ce înseamnă claritatea vă rog să acordați atenție fotografiei următoare, de fapt o decupare din fotografia nr. 9 la o scară de peste 100%.

Concluzii Tamron AF 70-300mm:

Obiectivul aniversar (60 de ani de la înființarea firmei Tamron) nu a dezamăgit. Este robust, oferă o calitate optică foarte bună, un sistem de stabilizare performant și mai ales plăcere în utilizare.
Nu degeaba a fost declarat de către EISA (European Imaging and Sound Association) European Zoom Lens 2010 – 2010.
Caracteristicile care au stat la baza distincţiei sunt:
•    Rezoluţie si claritate foarte bune
•    Construcţie solidă şi dimensiuni compacte
•    Raport calitate preţ foarte bun
•    Un sistem de autofocalizare care aproape nu produce zgomot
•    O stabilizare de imagine foarte performantă
Din punct de vedere personal, aş adăuga însă şi aspecte mai putin pozitive, cum ar fi:
•    Renunțarea la macro, fie el și 1/2 (cum se oferea la modelul anterior de Tamron 70-300)
•    Imposibilitatea de a face zoom cu parasolarul montat invers
•    Greutatea un pic cam mare pentru cine doreşte să filmeze din mână (recomand trepiedul)
•    Un autofocus o idee mai rapid, având în vedere că s-a renunţat la modul de macro

Un articol realizat de Sorin Voicu