Luni, 27 noiembrie, ora 19.00, la JW Marriott București, fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul de fotografie și filmul „ROST. 12 Hotare”, piesa finală a trilogiei ROST, un proiect care s-a întins pe o perioadă de șapte ani și a inclus și albumele „ROST – esențe, gusturi și stări românești” (2013) și „Dor de ROST” (2015).

În cadrul evenimentului se va proiecta documentarul scurtmetraj „ROST. 12 Hotare”, produs de Ana Maria Pîrvan și răzvan voiculescu. Invitații vor putea afla poveștile unor Păstrători de ROST, relatate chiar de aceștia, iar seara se va încheia cu un scurt concert susținut de artistul Grigore Leșe.

„ROST. 12 Hotare” este cel mai voluminos album al seriei și conține 360 de pagini cu imagini strânse din toate colțurile țării: fotografii cu oameni care încă mai păstrează un meșteșug, delatii biserici de lemn, cule și conace mandonate care se încăpățânează să „supraviețuiască” deși au fost demult părăsite, dar și obiecte tradiționale din gospodăriile oamenilor, obiecte ce mai pot fi astăzi găsite aproape numai în muzeele etnografice.

ROST

Albumul vine la pachet atât cu un DVD cu filmul (making of al albumului), cât și cu o hartă desenată artizanală care reunește locațiile tuturor „Păstrătorilor de ROST” din cele trei albume astfel încât, cei care își doresc, să poată descoperi zone din România unde meșteșugurile încă se mai păstrează.

„Ca piesă finală a trilogiei ROST, albumul acesta oferă tabloul cât mai complet al ROST-ului românesc din perspectiva mea. Este o colecție de fotografii de compoziție, profunde, care aduc împreună diferite ipostaze ale ROST-ului.” (Răzvan Voiculescu – fotograf)

Trilogia ROST a avut ca temă principală ideea unei lumi aflate la apus și faptul că în satele şi “târgurile” mici din România majoritatea meşteșugurilor dispar, iar odată cu ele, și crezul și cutumele satului tradițional. Răzvan Voiculescu a vrut să surprindă ideea de ROST pe care o reprezintă păstrătorii de tradiții, de care auzim din ce în ce mai des ca fiind ultimii de acest fel: „ultimul fierar”, „ultimul potcovar”, „ultimii rapsozi”.

Trilogia se termină totuși într-o notă pozitivă, cu exemple de “Păstrătorilor de ROST” tineri care duc mai departe povestea meșteșugurilor învățate. Dincolo de impactul cultural, beneficiul social al proiectului este acela de a oferi o alternativă de modele, de eroi autentici, umani, plini de povești.