Tură foto: Our way to Morocco 2025 | cu Gina Buliga și Sorin Onișor
Raluca- 119minutes read
Unele locuri nu se lasă povestite dintr-o singură perspectivă. Marocul e unul dintre ele. Îl simți în lumină, în ritmul drumurilor, în zgomotul orașelor și în liniștea deșertului, dar mai ales în felul diferit în care ajunge la fiecare dintre cei care îl traversează. O tură foto aici nu e doar despre ce fotografiezi, ci despre cum te lași tu fotografiat de experiență.
În noiembrie 2025, drumul a legat orașe vibrante, dune tăcute și țărmul oceanului, iar între ele s-au adunat momente simple: mersul împreună, așteptarea luminii potrivite, cadre ratate și cadre care apar pe neașteptate. Fiecare a venit cu propriul stil, cu propriile așteptări și cu echipamente diferite, dar cu aceeași dorință de a vedea mai atent și de a simți mai mult.
În rândurile care urmează, vei descoperi cum a fost această experiență pentru fiecare participant în parte. Nu o poveste unică, ci mai multe povești care se întâlnesc într-una singură – un jurnal colectiv despre fotografie, drum și oamenii care dau sens unei astfel de călătorii.
Gina Buliga
Și am plecat și a zecea oară în Maroc și bine am făcut. Încă o tură organizată împreună cu Sorin Onișor, încă o aventură în care de-abia așteptam să intru. Zilele au trecut rapid și a venit ziua reîntâlnirii cu prieteni fotografi care au mai fost în turele noastre, și de data asta mulți fotografi sau oameni pasionați de călătorie, care, din oameni necunoscuți, s-au transformat în scurt timp în prieteni în această tură minunată. Mi-a plăcut de la început că au fost mai mulți participanți noi, dar vibe-ul a fost de la început spre fotografie cu tot sufletul, cum îmi place mie să zic… Și de data asta am fost neobosiți în ceea ce privește fotografia.
Am reluat o tură dragă nouă, cu traseu din Marrakesch spre Ait Ben Haddou, deșert și la final relaxare la Essaouira. Nu poți spune niciodată despre o tură în Maroc că este fără drumuri lungi, dar cel mai important este că aceste drumuri ne unesc, și încă rămân uimită de frumusețea și magia Marocului, care de fiecare dată se schimbă.
Nebunia din Marrakesch împreună cu liniștea deșertului și relaxarea din Essaouira fac din această aventură o tură foto perfectă și cu un potențial fotografic maxim. Mi-a fost dor și de orașul albastru, dar știu că voi reveni în Maroc foarte curând.
Nu știu cum am acest noroc, dar mi s-au alăturat oameni minunați și de data asta. Sorin cu bucuria lui de a ajunge din nou la ocean și dorința de a sta acolo cât mai mult, bunul Andrei care ne-a ajutat de fiecare dată pe toate planurile, și dacă am vreodată probleme în meniul Nikon, el știe perfect tot, copilul călător Cristiana, care ni s-a alăturat pentru a treia oara în Maroc și nu numai, și la care văd perseverența și evoluția ei frumoasă în fotografie, soții Papiu, de care sunt foarte bucuroasă că au venit cu noi și știu că am rămas uimită când eram la jumătatea dunei mari din Merzouga, Grande Duna, și mă minunam de ei câtă energie și stare de bine există în ei, și mi-am pus o dorință, acolo în vârful dunei, să fiu și eu ca ei așa călătoare și pe mai departe, Axucc, care este cu noi la a treia tură, după Cuba și Sri Lanka, se pare că îi cam place nebunia din aceste ture și căruia îi mulțumesc că ne-a strâns pe toți sub Calea Lactee, și cu trepiedul am început să ne jucăm, să ne organizăm împreună, și să scriem “Magic Maroc” din lumină. Lumina e mereu cu noi peste tot, suntem protejați de rază, de curcubeu și de tot ce este mai frumos.
De data asta a venit pentru prima dată Cezara, dornică să intre în aventură și sunt convinsă că a plecat acasă cu amintiri de bază, s-a mulat foarte bine în nebunia noastră, a fotografilor. Proaspăt căsătoriți, Octavian și Tori, ni s-au alăturat și bine au făcut, oameni faini împreună și extrem de relaxați, și ne-au dat ocazia să îi fotografiem în vârful dunei, la răsărit, ce nebunie… A scos Tori rochia de mireasă și au alergat împreună, Octavian să îi facă fotografii, noi îi vânam de la baza dunei, țipam la ei, câteodată ne auzeau, câteodată nu ne auzeau, dar îi fotografiam ca nebunii, în timp ce Sorin încerca să își fotografieze o sticlă prin spatele nostrum. Ce amintiri dragi.
Este extrem de important să facem selecții în timpul turei și să edităm, se simt altfel cadrele editate în acel vibe, cu laptopul în brațe, ascultând povești marocane și împărtășind aceeași pasiune. De data asta am avut și doi frați veniți în această aventură, neștiind în ce se bagă, dar au adus un plus minunat turei. Radu, care e pe video a realizat niște reel-uri minunate din fiecare locație și urmează și un filmuleț final, pe care de-abia îl aștept, iar Vlad, pe foto, de care am rămas minunată cum de a reușit el până la finalul turei să selecteze fiecare zi, să o editeze, tot, cu cadre artistice, cu BTS, organizare perfectă. Filmulețele realizate de Radu mi-au dovedit încă o dată ce înseamnă să pui pasiune în ceea ce faci, și mă bucur că ni s-a alăturat în această expediție, și că a adus un mare plus prin filmulețele realizate de el cu tot sufletul.
După cum v-am mai zis, am avut parte de multă pasiune în această tură și oameni care nu s-au plâns și s-au bucurat de fiecare oraș în toată nebunia și liniștea lui.
Am folosit aparatura Nikon, ca de fiecare dată am combinat două mirrorless-uri, Z6III și Z8, cu 50mm f/1.2, 135mm Plena, 300mm f/4 și 24-70mm f/2.8. Dar cum în grup suntem mai mulți pe un brand, mai facem schimb între noi și e fain că încercăm împreună mai multe obiective, ceea ce e minunat.
De la primul Maroc, pe care l-am făcut cu Dan Mirică, avem același ghid, care ne știe deja foarte bine și știe exact ceea ce ne dorin de la fiecare locație. Marocul este o experiență în sine, localnicii au devenit din ce în ce mai disponibili, mâncarea, dacă îți dorești să mănânci marocan sută la sută, ai această posibilitate, iar dacă ești mai sensibil, poți mânca la fel ca acasă. Magia Marocului este în locuri, în noi, în câteva momente trăite de fiecare în parte. Pentru mine, unul dintre cele mai frumoase momente din această tură a fost atunci când ne-am strâns cu toții pe dună și am compus cu lumina, sau felul în care am stat împreună la un rom și felul în care am simțit, pentru a mia oară, că fotografia aduce oamenii împreună într-un mod magic. Așa că… keep the magic and keep it simple.
Nici nu am părăsit bine Marocul și deja mi s-a făcut dor de el. Când ajungi în această locație, timpul se scurge altfel, este o experiență pe care e musai să o trăiești măcar o dată în viață.
Pe data viitoare dragii mei….
EMBRACE YOUR LIFE AND LIVE YOUR DREAMS
Magia Marocului vă așteaptă în experiențele trăite și de prietenii noștri fotografi în rândurile ce urmează și în fotografiile care vă vor spune câte o mică poveste… Și sper să trăiți prin fiecare fotografie o mică parte din ceea ce am trăit noi acolo…
Dacă veți simți asta… vom fi fericiți ❤️
Echipamente folosite:
(cc) Gina Buliga
Sorin Onișor
Am fost de multe ori în Maroc deja, mă simt în multe locuri acolo ca și acasă. Cu atât mai mult cu cât de obicei merg în aceeași formulă, cu Gina, și cu oameni de nădejde cum sunt Cristiana și Andrei, oameni care vin des în turele acestea și ne fac să ne simțim familiar. Până la urmă nu e vorba numai de Maroc, e vorba că formăm o echipă.
A trecut prea repede, nu pot spune că am simțit Marocul cât eram acolo. Abia acum, după o perioadă de 2-3 săptămâni înapoi acasă, fără zăpadă, fără soare, fără culoare, începe să îmi fie dor de Maroc și în special de Essaouira, unde nu simt că am apucat să stau destul. Acum în Romania e o vreme urâtă care nu te îndeamnă la fotografie, și mă tot gândesc cu jale la faleza și la Medina din Essaouira, la plajă, la portul cu pescari, ce minunat era acolo.
Prefer acest oraș în ultima perioadă, spre deosebire de deșert sau Marrakech, unde turiștii își fac simțită prezența și parcă sunt mult mai aglomerate față de anii trecuți.
De asemnea cred ca Marocul este și despre drumurile secundare, unde apar situații inedite, la tot pasul, ba găsim nomazi, ori bătrâni și copii care merg cu măgarii după apa, ba agricultori. Cred că acesta este farmecul Marocului. Cred că astfel de situații depășesc ca și potențial fotografic locațiile bine cunoscute ca piața Jemma El-Fna din Marrakech, sau cetatea Ait Ben Haddou, sau bineînțeles locații precum Chefchaouen, Fez sau Casablanca. Însă cred că farmecul Marocului e dat de etnografie, de civilizația rurală, iar satele la ei sunt frumoase și încă păstrate uniforme. Tocmai le compar acum cu Maramureșul, unde construcțiile moderne au început să fie prezente printre casele tradiționale, alterând imaginea de altă dată. Pe când în Maroc, chiar dacă uneori sărăcăcios, însă arhitectura atât urbană cât și rurală este foarte armonioasă, tradițională și plăcută.
Așa că, mai ales în perioade cum sunt acestea, de vreme mohorâtă de acasă, mă gândesc cu dor la Maroc, iar tura de anul acesta, chiar dacă scurtă, a fost o tură frumoasă unde m-am simțit bine, și abia o aștept pe următoarea.
Echipamente folosite:
- Canon R5
- Canon RF 50mm f/1.2
- Canon EF 16-35mm f/4
- Canon EF 70-200 f/4
(cc) Sorin Onișor
Cristiana Clucencu
La 2 ani distanță, mă întorc pentru a treia oară în Maroc: tot cu Gina și Sorin, tot alături de oameni care se pierd sub Calea Lactee, tot cu aceeași curiozitate de a-mi construi o libertate artistică departe de lumea dezlănțuită de acasă.
Mă uit în urmă și mă găsesc cu două aparate atârnate de gât, bufuri care îmi acoperă fața de nisipul Saharei și vocea răpită de o laringită spontană. Baza nu se vede, mai avem de mers cel puțin o oră și soarele apune. Nu am luat destul rom pe drum, nici apă, iar cămilele ne așteaptă undeva în depărtare. Noi continuăm să mergem. Nu ne vom urca nici acum, pentru că 1. vrem să facem pași și 2. suntem liberi, în deșert, cu situații fotografice, cu cel mai frumos cer lăsat în urmă și cu aceeași poftă de a trăi magia Marocului.
Când plec în turele foto, primul lucru pe care mi-l propun este de a fi. Și atât.
Nu mulți văd fericirea momentului cum o vede Gina. Nu știu cum reușește într-o lume care se pierde pe sine. Cumva, Gina vede aceeași rază a aceluiași răsărit, care se repetă de n ori și care rămâne la fel de frumos.
Nu cunosc mulți oameni buni până la capăt. După doi ani, Gina persistă în a vedea magia călătoriilor foto cu încăpățânare. Ea este inima acestor călătorii și uneori, bate cât pentru 12 inși.
Poate o să ajung într-o bună zi în Alaska sau în Vietnam, de una singură sau alături de alți căutători ca mine, dar un lucru e cert: ceva îmi va lipsi. Îmi va lipsi această familiaritate pe care mi-au oferit-o Gina și Sorin și alături de ei, mâna de oameni care se caută de la an la an pentru a mai savura un trabuc pe Grande Duna.
Nu rămânem cu multe după o viață de om, oricât de lungă ar fi ea. Însă eu, după acești doi ani de avioane și râsete, de cafeaua împărțită la doi pentru că am uitat banii la cazare, de întâlniri adevărate cu oameni adevărați, de serile nesfârșite în Essaouira, știu că rămân cu o viață trăită. Am gustat prezentul și l-am salutat, promițându-i că mă voi întoarce.
Îmi propun să mă țin de cuvânt.
Echipamente folosite:
(cc) Cristiana Clucencu
Andrei Băisan
Pentru mine Maroc a fost, de la prima vizită din 2023, un loc special. Datorită oamenilor cu care l-am descoperit, datorită locurilor văzute și mai ales a experiențelor și emoțiilor trăite.
Apoi, de la Gina, l-am auzit descris ca fiind “Magic”. Și mi s-a parut cea mai exactă descriere a întregii trăiri avute acolo. Pentru fiecare din noi, magia are altă conotație. Poate fi un loc deosebit, poate fi implinirea unui vis, eliberarea de griji, prezența unei persoane dragi, noi începuturi, râsete, supărări, pasiune, trăiri frumoase. L-am simțit magic pentru că am simțit câte puțin din fiecare, o explozie de emoții greu de explicat.
Trăirile au mers mână în mână cu aparatul foto. Cred cu tărie că un fotograf, care trăiește cu adevărat un loc, ridică aparatul la ochi cu mai multă ușurință, iar cadrele transmit din acea emoție din sufletul lui. Am zis să revin. Oare magia e tot acolo? Oare emoțiile vor reapărea?
Marrakech ne-a întâmpinat cu aceeași efervescență, pe care am egalat-o cu ușurință cu ajutorul colegilor de tură. Cu toate că nu ne știam, cumva rapid ne-am sincronizat energiile și am decis să cucerim piața Jemma El Fna și străduțele adiacente. Colegi curioși, deciși să guste și să experimenteze din cultura locală, hotărâți să suprindă fiecare detaliu al Marocului.
Gina, ca de obicei a transmis tuturor entuziasmul de a trage cadru după cadru, de a analiza cum pică lumina delicat pe fiecare străduță a Medinei, de a deschide fiecare usă și de a analiza fiecare alee. Ne-a arătat Marocul prin ochii ei, un Maroc frumos, colorat, viu, cu forme frumoase, oameni atât drăguți dar și supărăcioși (ca de obicei), îmbrăcăminte mai modernă ca alte dăți și presărată doar pe alocuri cu straie tradiționale.
Multumesc că ne-ai arătat raza mereu și că ne-ai împins de la spate să nu o ratăm.
Sorin în căutarea situației perfecte cu oameni, dansatori, apus și dinamism, trăgea cadre până la epuizare.
Am trecut prin Marrakech-ul care fierbea de localnici, turiști, vânzători, cobre, maimute, circari, vopsitori de piele, chelneri ce te îmbie la un tajine, toate armonios sub apusul roșiatic ce se lasă peste străzi, prin Ait Ben Haddou, unde rasăritul a fost numai al nostru, iar ochii și cadrele au fost încântate de lumina caldă ce se revarsă peste cetatea gladiatorului, Merzouga și Sahara, unde a fost despre liniște, despre stele, despre mers prin deșert la apus, despre umbre, despre cer colorat, despre echipă. Am căutat calea lactee, am scris cuvinte magice pe cadrele noastre, am băut rom și am povestit despre viață. La final, am încheiat tura cu minunata Essaoira. Aici timpul are propria definiție. Armonia este acasă la ea. Pescărușii roiesc pe cer, oamenii viseaza pe malul oceanului privind valurile ce se sparg de stânci, pescarii muncesc de la prima oră a zilei, localnicii vin la piața de pește, turiștii se plimbă de mână pe străzi iar vânzătorii te invită cu zâmbetul lor să le verifici marfa.
Toată tura a fost acompaniată de colegii noștri care s-au lasat furați de atmosfera locului, care au tras cadre excelente, și au încercat a doua zi să facă mai mult, mai bine. Mă bucur că i-am cunoscut pe fiecare dintre ei, au facut tura să fie perfectă. Iar Gina ne-a ghidat mereu să simțim magia și lumina frumoasă a Marocului, și Sorin ne-a chemat tot timpul să explorăm situațiile cele mai interesante.
Nu îmi pare rău că am revenit.
Chiar dacă emoțiile au fost de altă natură ca prima data, însă Marocul nu s-a dezmințit în a-și face simțită magia.
Echipamente folosite:
- Nikon Z6II
- Nikon Zfc
- Nikon Z 70-200mm f/2.8
- Nikon Z 28mm f/2.8
- Nikon 105mm f/1.4
(cc) Andrei Băisan
Alexandru Culac
Hello again and again! Ce pot să vă mai zic când am vizitat cu Gina & Company 3 continente într-un an? :))
Nah, cum îmi place mie să zic, am ajuns în Africa… bine, noh (zis cu accent ardelenesc), Maroc, dar tot parte din Africa e.
Aș putea să încep cu o poveste amuzantă: ei, când am ajuns în Marrakech, era cald, soare bine… vreme „de făcut plajă”. Chiar mă întrebam oare de ce au în dulapul din riad pături și un mini-calorifer electric. Ei, în prima noapte am descoperit de ce! Ziua e august, noaptea decembrie (exagerez puțin, dar ați prins ideea).
Pot să zic că Marrakech e un oraș vibrant, cu toate culorile posibile în toate părțile… adică oriunde te uiți, ai ce să fotografiezi. De la meșterii care își vând poșetele si curele de piele și până la fresh-ul ăla nemaipomenit (acum, desigur, că am zis ceva de-al gurii :)) din piața Jemaa el-Fna, care, să fiu sincer, mi se pare un loc nemaipomenit. Oricum, am traversat tot Marocul pentru că am dormit în deșert, ceea ce a fost spectaculos… dar mai puțin spectaculos a fost drumul cu cămila de aproape 2 ore și ceva. E puțin greu să fotografiezi de pe cămilă în mișcare, ce-i drept :)) – e OK, 5 cadre mi-au ieșit.
Acum am fost și în locurile turistice, cum ar fi cetatea Aït Ben Haddou, dar și în sufletul orașului pescăresc Essaouira, unde puteai vedea activitatea de zi cu zi a pescarilor.
Sunt foarte multe momente frumoase pe care le-am capturat și între noi, dar si viața din Maroc, dar din nou, în tură au fost oameni diferiți, de la care am avut ce învăța, și cred că asta e și farmecul unei călătorii cu oameni care împărtășesc aceeași pasiune.
Echipamente folosite:
- Canon R5
- Canon 35mm f/1.4
- Canon 85mm f/1.2
- Canon 16-35mm f/2.8
(cc) Alexandru Culac
Cezara Perneș
Nu sunt fotograf și nici nu pot spune că am o pasiune pentru fotografie. Intenția mea nu era să particip la o tură foto, ci să mă bucur de concediu într-un loc și o țară complet necunoscute.
Am plecat la drum cu gândul că nu o să mă acomodez, știind că nu sunt o persoană foarte sociabilă, cu atât mai mult pentru faptul că nu împărtășeam aceeași pasiune cu oamenii cu care urma să călătoresc. Exact așa a fost în prima zi, când m-am simțit mai degrabă un observator decât parte din grup.
Din a doua zi, lucrurile s-au schimbat. Prin gesturi simple și naturale, oamenii din jur m-au implicat în activități, iar sentimentul de neadaptare s-a transformat treptat într-unul de apartenență.
Mi-au plăcut extrem de mult plimbările pe străduțele din Marrakech, chiar dacă, la început, singurul meu obiectiv era să nu mă pierd de restul grupului. Răsăritul din deșert și oceanul la apus au devenit, fără să-mi dau seama, momente de liniște și uimire. Iar entuziasmul grupului, atunci când am reușit să fac o fotografie bună cu aparate împrumutate, m-a făcut să simt că fac parte cu adevărat din experiență.
Maroc a fost o călătorie neașteptat de frumoasă, cu oameni deschiși și locuri care rămân în memorie. Am plecat fără așteptări și m-am întors cu mai mult decât mi-aș fi imaginat.
(cc) Cezara Perneș
Octavian Pavel
Ideea de a merge în Maroc împreună cu Gina și Sorin ne-a venit imediat ce am văzut că se organizează o astfel de Aventură foto. Pentru mine și Tori, proaspăt căsătoriți, a fost o decizie spontană. Eram cu gândul unde să mergem în „luna de miere”. Am acceptat provocarea de a merge cu oameni necunoscuți într-un loc despre care nu știam mai nimic și despre care nici nu ne-am informat 😊.
Am vrut să fie o aventură fără așteptări și așa a fost!
Ieșiți cu totul din zona de confort, tura foto a fost plină de surprize, contraste și muuuulte fotografii. (mulțumesc celor ce mi-au împrumutat carduri de memorie)
Este greu să te limitezi doar la fotografie de stradă când ajungi în Maroc. Peisajele urbane și rurale, contrastele, culorile, oamenii etc., sunt super ofertante și îți dorești să le fotografiezi pe toate.
Gașca de fotografi a fost super faină, oameni pasionați de fotografie cu care ne-am împrietenit rapid.
Mi-a plăcut mult diversitatea locurilor prin care am fost și mai ales faptul că am avut timp să petrecem 2–3 zile în fiecare oraș, să descoperim și să fotografiem cât mai mult din locurile în care am ajuns.
Pentru noi a fost prima dată când am mers în Maroc și bine am făcut! Cu gândul la Tura foto din Maroc, vă las câteva cadre așa cum le-am văzut și surprins cu ajutorul camerei foto.
Mulțumim, Gina și Sorin, pentru experiență! Mai venim!
Echipamente folosite:
(cc) Octavian Pavel
Tori Pavel
(cc) Tori Pavel
Marcel Papiu
Magia Magrebului: O Călătorie de Neuitat
Marocul ne-a întâmpinat cu un amestec fascinant de lumină și culoare, o experiență care m-a marcat profund. De la forfota nesfârșită din piețele din Marrakesh, am pornit spre porțile deșertului, făcând un popas la cetatea Aït Benhaddou.
La Merzouga, deșertul ne-a întâmpinat cu nisipul auriu in lumina caldă a asfințitului, iar drumeția făcută pe Le Grand Duna la răsărit a fost o experiență de neuitat.
Fără îndoială, punctul culminant al aventurii noastre a fost noaptea petrecută în inima Saharei, pe dune, admirând cerul înstelat și simțind magia Marocului.
Ne-am luat rămas bun de la această țară a contrastelor în Essaouira, unde zidurile cetății și briza Atlanticului mi-au oferit momente de liniște și relaxare.
Am lăsat în urmă nisipurile Saharei, dar am luat cu mine o parte din magia lor. Mi-am promis că ne vom revedea și aștept momentul în care mă voi reîntîlni cu lumina și culorile Marocului.
Mulțumiri Ginei Buliga și lui Sorin Onișor pentru organizarea de excepție, care a făcut posibilă această poveste de neuitat.
(cc) Marcel Papiu
Mimi Papiu
Maroc – tărâmul contrastelor
Am pornit spre Maroc plini de entuziamsm și curiozitate.
Marrakeshul m-a surprins și fascinat: cu piața Jemaa el-Fnaa și forfota ei, cu vânzătorii de fructe, de ulei de argan, de săpun, de ceai, de lucruri de tot felul, cu îmblânzitorii de șerpi, cu maimuțele resemnate aduse pentru poze, cu muzicanții și dansatorii, cu “terasele” pentru mâncat încropite rapid seara, cu aromele condimentelor, cu gustul mâncărurilor marocane…..
Am lăsat Marrakeshul cu forfota lui și am pornit spre deșert, prin furtuna de nisip și prin ploaia mărunta din Atlas. Am admirat cetatea Ait-ben-Haddou, o punte de legatură între zona sahariană și Marrakesh, cu zidurile învechite, cu straduțe și trepte înguste, loc de popas al caravanelor din deșert.
Și apoi, Merzouga: poarta spre Deșertul Sahara. Drumul prin deșert, călătoria cu cămilele, umbrele la asfințit, culorile mereu altele, noaptea în deșert cu stelele mai strălucitoare ca oricând, cred că a fost punctul culminant. Deșertul m-a cucerit de la primul pas prin nisip și mi-a furat o parte din suflet, facându-mă să doresc să-l reîntâlnesc.
Călătoria noastră în Maroc se încheie după câteva zile petrecute în Essaouira – orașul contrastelor, acolo unde am admirat zidurile cetății, valurile Atlanticului și dărnicia oceanului din piața de pește. Acolo unde m-am bucurat de soare, de pescăruși, de arome, de liniște….
Marocul a fost o experiență inedită, trăită alături de oamenii minunați din echipă.
Mulțumiri organizatorilor, Gina Buliga și Sorin Onișor, și prietenilor din această tură, cu care am descoperit Marocul Magic.
Echipamente folosite:
(cc) Mimi Papiu
Radu Georgescu
Pentru mine experiența din Maroc a fost una memorabilă și de fiecare dată când mă gândesc la ea ma încearcă un amalgam de sentimente. Am avut ocazia să călătoresc alături de oameni minunați, creativi, artiști în adevăratul sens al cuvântului, într-o țară cu o cultură foarte diferită de a noastră.
Locurile pe care le-am vizitat au fost foarte bine alese, au fost locuri autentice, unde localnicii își trăiau viața lor obișnuită.
A fost o adevărată provocare pentru mine să scot camera și să încerc să obțin cadre, și asta pentru că oamenilor nu le plăcea să vadă un grup de turiști care scot camerele să le facă fotografii. Dar consider că a fost un test foarte bun de a părăsi zona de confort și de a începe să fiu creativ.
Am ajuns în locuri spectaculoase, pe străduțe aglomerate, în piețe, dar și în locuri mai liniștite precum deșertul Sahara sau la malul Oceanului Atlantic. Toate aceste locuri au avut farmecul și emoția lor.
Consider că această tură foto mi-a oferit ocazia să ies din zona de confort, să cunosc fotografi foarte talentați cu care am împărtășit multe idei și care au reprezentat o sursă de inspirație pentru mine. A fost o experiență care, cu siguranță, va rămâne cu mine pentru totdeauna și care m-a ajutat să mă dezvolt și pe plan personal dar și profesional.
Le mulțumesc Ginei și lui Sorin pentru tot efortul și sprijinul lor!
Echipamente folosite:
(cc) Radu Georgescu
Vlad Georgescu
Maroc pentru mine era de ceva timp pe lista cu locuri de văzut și fotografiat. Chiar vorbeam cu Radu, fratele meu, cu câteva luni înainte și ziceam că poate plecăm și noi doi pe undeva, să fotografiem și să filmăm. Și căzusem de acord că Maroc ar fi foarte interesant. Când am aflat de tura asta foto, am zis că nu putem să o ratăm, așa că am vorbit cu Radu, am vorbit cu Gina și câteva luni mai târziu, eram în Maroc!
Ca fotograf, despre Maroc auzi că oamenilor nu le place să fie fotografiați, fiindcă au credința asta că de fiecare dată când declanșezi, le furi o bucățică din suflet. Mai citești totuși câte un articol pe net, cu experiența altora și parcă zici că nu pare chiar așa rău. Băi fraților…e rău…nu doar că nu le place să fie fotografiați, dar au dezvoltat un al 6-lea simț care se activează în momentul în care mâna ta începe să se miște în direcția camerei. Imaginați-vă sunetul ăla pe care îl face un strap de cameră în momentul în care se mișcă. Marocanii au niște detectori speciali pentru sunetul ăla și în momentul în care strapul nu mai e în tensiune de la greutatea camerei, vezi cum începe sa li se ridice privirea spre tine, iar buzele lor încep
să se miște parcă automat: NO PHOTOOO!
Toate orașele în care am fost au fost minunate în felul lor și foarte diferite unul de celălalt. În Marrakech a fost cel mai dificil de fotografiat. Un haos de nedescris acolo, zgomot, oameni care dansează, care se ceartă, oameni care vând chestii, ai zice ca e super ușor să fotografiezi fără să fii observat, că te pierzi prin mulțime. Nope! N-ai cum. Te observă imediat. Distanța mea focală preferată e 35mm. Mi s-a părut foarte greu să trag la focala aia, pentru că trebuie să te apropii de oameni, iar oamenii nu vor să te apropii de ei. Așa că 70-200mm a fost de bază.
Ușor ușor însă, ne-am obișnuit și cu reacțiile lor, și cu momentele în care poți să tragi și mai ales în care nu ar trebui să tragi. A devenit mai confortabil pe zi ce trece și au început să apară și cadrele bune.
Zilele următoare am plecat spre deșert, a fost o pauză bine meritată, de la agitația din Marrakech. Ne-am oprit mai întâi în Ait Ben Haddou, pentru că drumul până în Merzouga, la baza deșertului, era prea lung să fie făcut dintr-o bucată. Acolo am fotografiat cetatea, unde s-au filmat producții precum The Gladiator și Game of Thrones. Apoi a urmat Deșertul Sahara unde a fost superb. Merzouga a fost baza noastră de la marginea deșertului. Când am ajuns, ne-am cazat și am plecat direct pe dune să fotografiem apusul, apoi ziua urmatoare am fost la răsărit, urmând ca seara să plecăm cu caravana de cămile spre tabăra din deșert unde urma să și petrecem noaptea. În Sahara mi se pare imposibil sa nu scoți super cadre, fiindcă în orice direcție te uiți, ai câte ceva de fotografiat.
După experiența din deșert, a urmat întoarcerea la haos, în Essaouira, care ne-a oferit totuși un altfel de haos, mai civilizat parcă, față de Marrakech. Aici viața avea parcă alt ritm, dar și un alt miros: de pește!
Zona de interes aici a fost portul, pe care l-am fotografiat în fiecare zi. În port era o agitație asemănătoare cu cea din piața din Marrakech, însă mi s-a părut mai ușor de fotografiat, oamenii parcă nu erau la fel de atenți la noi. Localnicii erau atenți să nu piardă cei mai buni pești, pescarii erau obligați să se împartă între localnicii care voiau să cumpere și sutele de pescăruși care încercau sa fure pește. Nimeni nu avea timp să mai strige și la noi, ceea ce ne-a permis să ne facem cadrele în liniște. Și ce cadre au ieșit!
Ca și concluzie, Maroc poate fi un vis pentru fotografii de stradă, însă trebuie muncit pentru cadrele bune, și trebuie puțin tupeu… și bani, câteodată, ca să mai peticească marocanii cu ei gaura aia pe care le-ai lasat-o în suflet…
Echipamente folosite:
- Nikon Zf
- Nikon 40mm f/2 SE
- Nikon 70-200mm f/2.8 VRII
(cc) Vlad Georgescu
Din culisele unei ture foto memorabile
Iată cum a fost experiența noastră în doar câteva imagini. Play, Like și Subscribe! 🧡
Până data viitoare… ce destinație simți că te cheamă să o fotografiezi? 🌍
