Panasonic Lumix S1R – Almost famous
F64- 16minutes read
Sunt utilizator de aparate foto Nikon de când am pus prima dată mâna pe un DSLR, nu a fost o alegere conștientă, nu m-am documentat și dacă stau să mă gândesc bine, nici nu prea aveai de unde acum 14 ani să afli atât de multă informație despre echipament astfel încât decizia de a achiziționa ceva sa aibă un fundament logic, singurele variante erau prietenii și cunoștintele care aveau un aparat dslr și cum posesia unui asemenea echipament era comparabilă cu a avea o Dacie nouă pe vremea răposatului vă dați seama cât de des aveai ocazia să compari și să ai de unde alege.
Decizia mea s-a bazat pe simplul fapt că al meu coleg de aparatament din acea vreme tocmai își cumpărase un Nikon D80, iar eu m-am lăsat influențat de noul lui aparat.
Știu, în aceste rânduri ar trebui să fie vorba despre S1R dar bear with me .
V-am spus mica poveste de mai sus ca să se înțeleagă întru totul că nu am o apartenență la un brand anume și tot ce mă ține în ecosistemul actual sunt investițiile făcute de-a lungul anilor (fiind foarte greu financiar să acoperi complet tranziția de la un sistem la altul) și faptul că echipamentul este doar un mod de a îți exterioriza creativitatea, într-un final nu contează cu ce anume tragi atâta vreme cât îl înțelegi și storci fiecare picătură din capacitățile lui.
De S1R am aflat la conferința Photo Perfetto din Sibiu, unde am stat de povești cu Mario ( bun prieten și Brand Ambasador Panasonic) și Tavi, om de bază la Panasonic Romania.
Stiam de ei (Panasonic) de pe vremea când toți videografii erau înnebuniți de GH-uri(4/5) dar nu l-am privit niciodată ca pe o alternativă fiabilă la un sistem classic DSLR în principal datorită formatului M4/3 ( format care este peste puterea mea de înțelegere cum a putut supraviețui până acum ☺) și asa, după nenumărate povești, băieții m-au intrebat, “nu vrei tu să testezi un S1R, suntem tare curiosi ce faci cu el “ cum nu puteam să ratez oportunitatea de a mă juca cu new tech am zis why not, hai să vedem ce poate aparatul ăsta minune.
După ceva vreme am primit o cutie plina cu jucării, unboxing experience foarte mișto, diferit față de tot ce mai văzusem la alte branduri, o atenție exceptională la detalii..
Demontez ambalajul și scot din el una bucata S1R, un monstru de 50mm F1.4 (nativ monturii L , Lumix S pro), baterie, încărcător, cablu Type c – to type c și mică cutiuță (mai multe despre cutiuța asta mai târziu).
Prima impresie?
Dude, this is one badass camera, nu țin minte să fi ținut vreodată în mână un aparat care să fie mai robust ca S1R, nici măcar gamele pro de la Nikon și Canon nu au feeling-ul pe care ți-l dă acesta și prima mea reacție a fost că țin în mână una bucată de inginerie sovietică militară, foarte bine închegată, construită fără tertipuri de design care să o facă mai atrăgătoare vizual ci doar ca ea să îndeplinească perfect 2 cerințe, eficiență și rezistență.
Dimensiunea camerei este considerabilă pentru un mirorrless, fiind similar la dimensiuni cu un dslr clasic, destul de voluminoasă dar cu un grip fantastic de plăcut de ținut în mână, mai ales pentru oameni cu mâinile mari.
Butoanele sunt poziționate exact acolo unde ar trebui să fie și chiar dacă vii de pe alt sistem nu cred că îți va lua mai mult de o oră să te familiarizezi cu layout-ul aparatului.
Meniurile sunt ușor de înțeles și structurate destul de intuitiv.
Cea mai mișto funcție mi s-a părut ecranul touch de 2.1m dots rabatabil pe 3 axe, foarte util față de clasicele ecrane rabatabile doar pe 2.
Vizorul este unul digital, oled cu o rezoluție de 5.7M dots de o claritate exceptională și deși mi s-a părut în prima fază puțin ciudat să îl utilizez m-am obișnuit repede cu el iar avantejele lui față de un vizor clasic fiind evidente foarte rapid (real time exposure preview).
Mai ales că deși default vine setat la 60Fps se poate seta la 120 fps cu un mic impact asupra bateriei dar cu un effect absolut vizibil.
Echipat cu 2 sloturi de card, un SD și un XQD îți oferă posibilitatea de a face backup instant la fișiere(ca orice camera citava la cap) și deși nu sunt fan de xqd datorită costului foarte ridicat, având în vedere rezolutia impresionantă de 8368×5584, îi înteleg rolul.
Testele mele au fost făcute pe un singur card SD de 128 la care i s-a văzut foarte repede limita și asta datorită fișierelor destul de mari produse de senzorul de 47.3Mpx.
Ce mi-a plăcut extrem de mult este că Panasonic a optat pentru un comutator fizic și foarte bine poziționat pentru setările de focus foarte util pentru schimbarile rapide.
Deși am avut ceva emoții cu bateria, știind că sistemele mirrorless sunt faimoase pentru o autonomie scăzută am fost plăcut surprins că aceasta ține destul de bine.
Am făcut două ședințe de portret cât a fost la mine în teste, în ambele cazuri după încărcare completă am ajuns acasă cu aprox 600 cadre iar bateria încă mai avea cam 30% iar pentru a putea verifica relativ obiectiv am tras folosind și ecranul si vizorul, Overall, cred ca ai putea cu usurință să tragi un eveniment complet cu 3-4 baterii / body (în contextul in care tragi cu minim 2 aparate), binențeles această valoare este influențată și de cât de trigger friendly ești.
Și dacă tot am spus două vorbe de baterie, știți că mai sus spuneam de o cutiuță misterioasă?
Ei bine în prima faza, după ce m-am lamurit că ea face parte din sistemul de încărcare, am zis că este un mic inconvenient că nu este gândit ca un sistem clasic de 2 piese, unde ai nevoie doar de un cablu și de un încărcător, acesta fiind gândit practic din 4, 2 cabluri și 2 încărcătoare, unul pentru conversia din 220v la 5v și unul pentru încărcarea propriu-zisă.
Și deși cum spuneam mai sus, inițial m-a făcut să mă scarpin în cap și să zic, no uite ce tâmpenie, foarte rapid mi-am dat seama că această manevră făcută de Panasonic este de fapt una tare inteligentă care îți permite să folosești încărcatorul din fabrică la o alimentare USB.
Lucru care este absolut fantastic având în vedere că orice device prin usb se poate încărca de la un powerbank.
Singurul aspect de care trebuie ținut cont în contextul încărcarii usb este că sursa de tensiune trebuie să fie Quickcharge pentru a oferi curentul suficient pentru încărcarea bateriei.
Este prima dată când vad un asemenea sistem oferit direct de producător în pachet.
Și acum câteva cuvinte despre experiența pe teren.
Overall mi-a plăcut, ergonomia cum spuneam mai sus este fantastică și deși obiectivul de 50mm este absolut monstrous de mare, camera a stat destul de echilibrat în mâna mea.
Am fost impresionat de performanta iso, imagini foarte curate la 3200 și chiar dacă vi se pare relativ mic, să nu uitam că S1R este un mosntru de 47Mpx ☺ scalate la o rezoluție mai mică fotografiile practic devin noise free.
Focusul a fost singurul care mi s-ă parut ciudat dar asta doar în timp ce lucram cu el (se putea obseva vizibil o oarecare nehotărâre a acestuia în a menține focusul pe subiect, indiferent daca acesta era în mișcare sau static și în ambele variate de AF, Single si Continuous ) totusi după vizualizarea imaginilor marea majoritate erau foarte clare.
Editarea fișierelor Raw a fost oarecum similară cu cele pe care le editez eu în general, singura diferență notabilă ar fi că cele de Panasonic, comparativ cu cele de la Nikon au o tentă puțin mai mare de verde, lucru compensabil fără probleme în procesare.
Optica monstrului de 50mm este fantastică și face față cu brio celor 47 mpx, focusul este rapid iar construcția lui este din aceeași gamă cu cea a aparatului.
Concluzii
Din punctul meu de vedere, sistemul full frame Panasonic pare a fi tare promițător, body-urile S1 și S1R sunt robuste și foarte ergonomice , singurul minus al sistemului, cel puțin din punctul meu de vedere este pe moment cel puțin, lipsa unei game dezvoltate de sticlă rapidă nativă (bineînțeles cine dorește să opteze pentru sticla sigma o poate face fără probleme deoarece majoritatea focalelor preferate de fotografi sunt disponibile și în Montura L).
Din păcate acest aspect este cel mai probabil și factorul determinant pentru care S1 și S1R nu sunt în topul sistemelor alese de fotografii care doresc să migreze de la un sistem la altul dar cu timpul acest aspect se poate schimba.
Cam acestea sunt observatiile mele și cu asta vă las mai jos câteva fotografii de la cele două ședințe trase cu S1R si Lumix 50mm F1.4.
Articol și fotografii de Alexander Lupascu
Pe Alex îl găsiți și aici.
