Sony lansează primul card de memorie CFexpress Type A

Sony a anunțat astăzi o nouă generație de media – primele carduri de memorie din lume de tip CFexpress Type A, cu versiuni de o capacitate de 80GB și 160GB, (CEA-G80T și CEA-G160T) cea mai recentă adiție la gama de carduri Sony realizate conform standardului TOUGH. Oferind viteze mari de transfer, durabilitate și fiabilitate, noile carduri CFexpress Type A oferă performanțe profesionale și fără stres atât pentru fotografi, cât și pentru creatorii de conținut video.

Performanță de mare viteză 

Atât CEA-G80T (80GB) și CEA-G160T (160GB) folosesc cea mai recentă tehnologie de control a memoriei flash pentru a atinge viteze de scriere de până la 700 MB/si și viteze de citire de până la 800 MB /si, reducând foarte mult timpii de golire a bufferului pentru fotografiere eficientă, fără stres. 

Cardurile CFexpress Type A sunt ideale pentru fotografierea în rafală de mare viteză de peste 1000 de imagini statice RAW necomprimate, precum și pentru înregistrarea video 4K la 120 de cadre pe secundă la rate de transfer ridicate cu funcția Slow & Quick Motion, atunci când sunt asociate cu noul Alpha 7S III, care dispune de două sloturi pentru carduri CFexpress Type A, suportând și carduri UHS-I and UHS-II SDXC/SDHC, pentru captarea simultană a diferitelor tipuri de media sau pentru înregistrarea video continuă extinsă chiar și la cea mai mare rată de biți. Respectarea specificațiilor profilului de garanție a performanței video VPG400 asigură o înregistrare video stabilă la 400 MB/s – creând un flux de lucru fluid pentru creatorii de conținut profesioniști.

Design eficient de disipare a căldurii

Noile carduri CFexpress Type A sunt echipate cu un radiator care transferă căldura generată de card către exterior, chiar în timpul transmiterii unui volum de date ridicat la viteze mari, utilizând un aliaj original Sony cu o conductivitate termică excelentă. Acest lucru le permite utilizatorilor să înregistreze pentru perioade de timp îndelungate, chiar și când filmează intern la calitate 4K și la 120 de cadre pe secundă. 

Durabilitate de tip Tough 

Respectând specificațiile TOUGH de la Sony, noile carduri CFexpress Type A au rezistență la îndoire și la impact pentru a proteja datele prețioase, chiar și atunci când utilizatorii schimbă frecvent cardurile în medii neprietenoase.

Acestea sunt de până la cinci ori mai rezistente la impact și de zece ori mai rezistente la îndoire, în comparație cu standardele minime ale Cfexpress Type A, pentru o durabilitate excepțională. În plus, datorită unei structuri interne speciale, acestea sunt certificate IPX7 fiind rezistente la umiditate și IP5X de protecție împotriva pătrunderii prafului (IP57) pentru o durabilitate sporită.

Fiabilitate 

Accidentele se întâmplă. Software-ul Sony pentru recuperarea datelor le permite utilizatorilor să recupereze imagini RAW sau clipuri 4K șterse din greșeală de pe cardurile de memorie. În plus, software-ul de diagnostic Sony Media Scan Utility va fi actualizat pentru compatibilitate cu cardurile CFexpress Type A, permițându-le utilizatorilor să diagnosticheze și să primească avertizări înainte ca numărul de cicluri de citire/scriere să se apropie de limita maximă a cardului. 

Cititor de carduri CFexpress Type A

Optimizat pentru noile carduri CFexpress Type A, cititorul de carduri CFexpress Type A (MRW-G2) oferă viteză de transfer SuperSpeed prin USB (USB 3.2 Gen 2) de până la 10Gbps prin USB Type-C®, permițând creatorilor să aibă un flux de lucru eficient atunci când lucrează cu imagini de rezoluție înaltă, clipuri 4K și alte tipuri de date. Atunci când este combinat cu un card de memorie CFexpress Type A, acesta le permite utilizatorilor să transfere date de aproximativ 2,8 ori mai rapid decât prin mijloace convenționale. Cititorul de carduri MRW-G2 poate fi folosit cu carduri CFexpress Type A și cu carduri de memorie SDXC/SDHC (UHS-I and UHS-II).

Urmărește-ne în continuare pentru a afla noutățile din lumea foto-video!

Produse recomandate

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.