Nikon lansează aparatele D780 și P950 și două teleobiective noi

Nikon prezintă astăzi un DSLR de înaltă performanță, D780, care oferă fotografilor creativi tot ce își doresc de la un aparat foto cu fotografiere pe întregul cadru, un aparat foto bridge COOLPIX P950, care are un remarcabil zoom optic de 83x si doua obiective profesionale cu zoom pentru telefotografie AF-S NIKKOR 120-300mm f/2.8E FL ED SR VR pentru aparate foto DSLR și NIKKOR Z 70-200mm f/2.8 VR S pentru aparate foto mirrorless din seria Nikon Z.

Nikon D780

NIKON D780 este prevăzut cu un sistem AF hibrid rapid, dedicat pentru fotografiere cu Vizualizare în timp real și cu un puternic sistem AF cu detecție de fază în 51 de puncte, pentru fotografiere prin vizor. Printre caracteristicile notabile se numară vitezele mari de fotografiere de până la 7 fps la fotografierea prin vizor și 12 fps în mod Fotografiere fără sunet, în timpul fotografierii cu Vizualizare în timp real, timpul de expunere minim de 1/8000 s, până la 900 s. Aparatul foto utilizează rezoluția de 6K a senzorului său de imagine pentru a produce segmente de film 4K/UHD de ultra-înaltă rezoluție la 30p/25p/24p cu factor de decupare zero.

Coolpix P950

Acoperind un domeniu extins, aparatul foto COOLPIX P950 este însoțitorul ideal pentru fotografii care doresc să fotografieze pasări sau natura salbatică ori pentru observatorii pasionați de avioane. Zoomul optic de 83x oferă un interval de distanțe focale de 24-2000 mm¹, în timp ce funcția Dynamic Fine Zoom de 166x extinde pe cale electronică limita superioară până la remarcabilul echivalent de 4000 mm².

NIKKOR 120-300mm f/2.8E FL ED SR

Indiferent daca fotografiați în arene sportive închise ori noaptea în aer liber, AF-S NIKKOR 120-300mm f/2.8E FL ED SR VR excelează prin puterea sa de rezoluție extraordinară și prin performanțele deosebite ale funcției AF. Acest obiectiv remarcabil marchează și introducerea unui interval de distanțe focale mult așteptat. Acum, fotografii care utilizează aparate foto DSLR și doresc să fotografieze la 300 mm nu mai sunt legați de o singură distanță focală. Nici nu trebuie să riște performanțele optice utilizând un obiectiv cu zoom la care este atașat un teleconvertor.

NIKKOR Z 70-200mm f/2.8 VR S

NIKKOR Z 70-200mm f/2.8 VR S este un obiectiv cu deschidere mare a diafragmei, cu fotografiere pe întregul cadru, fiind al doilea obiectiv ce va fi lansat în cadrul trinității dedicate aparatelor foto mirrorless de la Nikon. Indiferent dacă fotografiați întreceri sportive, evenimente sau subiecte pentru reportaje, acest obiectiv cu zoom pentru telefotografie din Linia S acoperă toate cerințele fundamentale pentru imagini statice și video. Focalizarea este rapidă, cursivă și fără sunet. Claritatea este remarcabilă pe întregul cadru, chiar și atunci când fotografiați cu cea mai mare deschidere a diafragmei. Când înregistrați imagini video, variația distantei focale în funcție de distanța de focalizare (focus breathing) este eliminată complet.


Nikon D780 va fi disponibil în România în a doua jumatate a lunii ianuarie, iar COOLPIX P950 și obiectivele AF-S NIKKOR 120-300mm f/2.8E FL ED SR VR și NIKKOR Z 70-200mm f/2.8 VR S vor fi disponibile din luna februarie 2020.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *