Jurnal de călătorie cu Sony A7 III: 6 zile – 6 orașe de neratat în Belgia

Numele meu este Dani Ciucă, sunt din București si sunt fotograf de travel. Călătoresc lunar în o nouă destinație, pe care o prezint într-un jurnal fotografic pe Instagram. Săptamâna trecută am avut din nou plăcerea să vizitez câteva locuri din Belgia. Unele pentru prima data, altele pe care le-am revăzut. În cele 6 zile petrecute acolo, am vizitat 6 orase, fiecare dintre ele cucerindu-mă cu ceva aparte.

Partener în această călătorie mi-a fost Sony A7 III împreună cu un obiectiv Sony 24-70mm F/4 OSS Vario-Tessar T*, un obiectiv zoom all around, cu plaja focala de la superangular la tele, perfect pentru ceea ce îmi trebuie mie în fotografia de călătorie.

Te invit să citești acest articol pentru a descoperi atât prin fotografii cât și prin câteva informații interesante, cele mai importante locuri de vazut.

Bruxelles

Prima oprireBruxelles, este și locul din care mi-am început călătoria.

Piața centrală (Grand Place/Grote Markt) este una dintre cele mai frumoase piețe din Europa. Piața este flancată de câteva clădiri cu importanță istorică dar și cu o valoare arhitecturală deosebită, cele mai importante clădiri fiind Primăria și Casa Regelui. Piața face parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO, din anul 1998. Ce m-a impresionat foarte mult de fiecare dată? Decorurile și ornamentele aurite aflate pe mai multe cladiri din această piață.

Mechelen

A doua oprire am făcut-o în Mechelen, un oraș situat între două dintre cele mai populare destinații ale țării, Bruxelles și Anvers – circa 30 km – 20 minute cu masina.

Grote Markt (Piața Centrală) este și în Mechelen locul care m-a impresionat cel mai mult. Acolo se gasesc clădirile Primăriei dar și Catedrala Sf. Rumbold, cu turnul ei de 97 m inaltime.

Deși am fost într-o zi ploioasă, am reușit să mă bucur de această zi pentru faptul ca am prins orașul mai gol, dar și pentru că am găsit câteva perspective deosebite oferite de bălțile create de ploaie.

(c) Dani Ciucă

Leuven

Al treilea oraș vizitat a fost Leuven, de asemenea foarte aproape de Bruxelles. Celebru pentru că este orașul în care s-a născut unul dintre cele mai cunoscute branduri de bere – Stella Artois, Leuven este mai mult decât atât. Este cel mai faimos oraș universitar din Belgia, Universitatea Catolică fiind un centru de învățare timp de aproape șase secole. Astăzi, este cea mai bine cotată din Belgia, precum și una dintre cele mai vechi și mai renumite universități de cercetare din Europa.

(c)Dani Ciucă

Clădirile în stil gotic din centrul vechi al orașului, păstrate și recondiționate foarte bine (deși au suferit bombardamente în ambele războaie mondiale), sunt o delectare pentru iubitorii de arhitectură. Dintre toate acestea, clădirea Primariei este una din cele mai frumoase Primării văzute de mine vreodată. Construcția a început în 1439 și este construită în stil gotic cu patru turle de colț, două turle de creastă și o balustradă în jurul clădirii.

(c) Dani Ciucă

Anvers

O surpriză plăcută pentru mine a fost Anvers, despre care îl știam doar după renumele creat în industria diamantelor, orașul fiind supranumit ”capitala diamantelor”, datorită faptului că mai mult de jumătate din comerțul mondial cu diamante se realizează acolo. Ca de obicei, atunci cand vizitez un oras, am luat “la pas” centrul vechi al orașului, începând cu piața centrală, dar și multe dintre străduțele laterale.

Ce mi-a placut însă cel mai mult a fost Beguinage-ul din Anvers. Un fel de grădină secretă, amplasată în centrul orașului, unde casele mici de caramidă roșie din secolul al XVI-lea, fermecătoarea biserică Sf. Ecaterina, străzile pietruite si grădina oferă câteva clipe de pace și liniște. Aici pe vremuri trăiau femei devotate care s-au strâns într-o comunitate, fără a face jurăminte religioase. Astăzi beguinage-ul are o funcție rezidențială. Caracterul original și liniștea beguinage-ului au fost păstrate.

Gent și Bruges

Ultimele două opriri le-am făcut în Gent și Bruges, două orașe pe care le-am mai vizitat în 2017 și pe care îmi doream neapărat să le revăd.

Gent este situat cam la jumătatea distanței dintre Bruxelles si Bruges – circa 60 km față de aceste 2 orase.  Este desemnat adesea ca unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei, concurând cu mai cunoscutul Bruges. O mare parte a arhitecturii medievale este intactă și uimitor de bine întreținută.  Biserica Sf. Nicolae, Catedrala Saint Bavo, Turnul Belfort precum și Castelul Gravensteen, aflate toate în centrul istoric, la o distanță de câteva sute de metri, te vor face să te simți ca într-o călătorie în timp.

Înscris în Patrimoniul Mondial al UNESCO în anul 2000, centrul istoric din Bruges este un exemplu remarcabil de așezare medievală, care și-a menținut caracterul istoric pe măsură ce aceasta a evoluat de-a lungul secolelor și în care construcțiile gotice originale fac parte din identitatea orașului. Piețe locale pline cu produse tradiționale, biserici vechi, căsuțe de “turtă dulce” și canale pe care te poți plimba cu barca. Bruges își păstrează farmecul său medieval de secole, fiind considerat cel mai bine conservat oraș medieval din Belgia.

După ce ți-am arătat ce fotografii am făcut cu Sony A7III împreună cu obiectivul 24-70mm f4, este timpul să îți spun și părerea mea despre el.

În primul rând, menționez că eu folosesc de obicei în călătoriile mele un Sony A6000, cu unul din cele 2 obiective pe care le am – un  Sony 18-105mm f/4 si un Samyang 12mm f/2. O să fac câteva comparații cu acestea, pe punctele de interes pentru munca mea.

  • Ambele camere au senzori de rezoluție 24.0 MP, dar senzorul Sony A6000 este APS-C în timp ce senzorul Sony A7 III este full frame – aceasta înseamnă că are și o zonă mai mare a pixelilor, prin urmare o capacitate mai bună de colectare a luminii pentru o anumită deschidere dar și un zgomot de imagine mai scăzut la un ISO ridicat;
  • Spectrul ISO larg de până la 51.200 (de până la 25.600 la A6000) – nu am ajuns să trag la valori așa de mari în această calatorie. A7iii este capabil să ofere o gamă dinamică de 15 trepte de expunere ceea ce inseamnă că în zonele sub/supra-expuse se vor regăsi mai multe informatii, care te vor ajuta să duci rezultatul final la un alt nivel, prin postprocesare.
  • Pentru că în Belgia am avut nori și ploaie 5/6 zile, a fost important pentru mine să știu că Sony A7iii este rezistent la praf și umezeală;
  • Din punct de vedere al mărimii și al greutății: este bineințeles mai mare (nu cu mult), iar greutatea este aproape dublă (344g vs 650g) dar în toate cele 6 zile cand am folosit A7iii (aproape exclusiv) nu mi s-a parut deloc că am făcut un efort mare în a-l manevra;
  • Pentru că folosesc întotdeauna viewfinder-ul, am observat o diferență mare de claritate la A7-iii (2,35 Mpx vs 1,44 Mpx);
  • Pentru A6000 umblu de fiecare dată cu 3 acumulatori (de obicei folosesc 2 într-o zi), însă pentru A7iii nu am avut nevoie de un extra acumulator. În fiecare zi am folosit maxim 70% din acumulator. În plus, se poate încărca oricând la una din pauzele de cafea/de masa printr-un slot USB Type C (350 cadre cu NP-FW50 vs 600-700 cadre NP-FZ100 power pack)
  • Folosesc foarte des transferul fotografiilor făcute pe smartphone, pentru a le folosi rapid pe Instagram; transferul se face foarte rapid, transferând 10-12 fotografii în cateva secunde;
  • Despre obiectivul 24-70mm F4 de la Sony nu am prea multe sa vă spun, decât că am fost foarte mulțumit de el din toate punctele de vedere: culori, contrast, claritate și foarte rapid. Este de asemenea usor, împreună cu body-ul A7 III ajungând la o greutate de 1,1kg.

Aceasta a fost experiența mea cu Sony A7 III și Sony Zeiss Vario-Tessar T* FE 24-70mm F4 ZA OSS. Sper că ți-a plăcut articolul și că te-am inspirat să vizitezi măcar câteva din locurile prezentate.

Articol și fotografii de Dani Ciucă

 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.