Review Canon 70-200mm, cu David Bodescu

F64
10minutes read

Continuăm seria de review-uri premiate la concursul “Scrie despre echipamentul tău foto-video te premiem!”, cu David Bodescu care a scris despre Canon 70-200mm.

Unul dintre “cele mai vechi obiective noi”, Canon 70-200mm f/2.8L USM este un zoom telefoto versatil, luminos, cu o construcție optică și mecanică de excepție. În momentul de față, experiența mea cu acest obiectiv este de aproximativ doi ani, timp în care fiind aproape nelipsit din rucsacul meu, am avut ocazia să îl utilizez în situații cât mai diverse și să îl compar cu alte variante de 70-200mm de la Canon și Tamron.

După cum e de așteptat pentru un obiectiv din seria L, Canon 70-200mm f/2.8L USM e foarte bine construit, robust, echilibrat din punctul de vedere al greutății în special când e montat pe un body din seriile 7D/5D/1D. Deși nu e un obiectiv weathersealed, spre deosebire de versiunile f/2.8 IS, IS II, IS III, f/4 IS, f/4 IS II, l-am folosit cu succes, poate mai mult decât ar fi fost indicat, în ploaie, ninsoare moderată și temperaturi sub -20°C fără să întâmpin vreo problemă sau să observ urme de condens. Inelele de zoom și focalizare sunt foarte bine gândite din punctul de vedere al raportului precizie/viteză, trecerea de la 70mm la 200mm realizându-se rapid, printr-o rotație de aproximativ un sfert de tură, iar focalizarea necesitând aproape o jumătate de tură pentru a ajunge de la 1.5m la infinit. Focalizarea automată este extrem de rapidă, mulțumită motorului Ultrasonic, acesta fiind avantajul decisiv pentru care am ales acest obiectiv în defavoarea Tamron SP 70-200mm f/2.8 Di LD IF Macro, care focalizează mult mai lent. Tot legat de focalizare, un mare avantaj este faptul că aceasta poate fi ajustată manual chiar și în timp ce switch-ul este în poziția AF. De asemenea, distanța minimă de focalizare poate fi limitată la 3m, opțiune pe care sunt nevoit să o verific din când în când, switch-ul trecând uneori în poziția 3m la inserarea aparatului cu obiectivul montat în rucsac, acesta reprezentând un inconvenient minor.

Distanța minimă de focalizare de 1.5m e unul dintre lucrurile care îmi place cel mai puțin la acest obiectiv, dar în majoritatea cazurilor și pentru scopul în care e proiectat nu e o caracteristică prea importantă. După ce am realizat fotografia cu brândușele am avut ocazia să testez versiunea 2.8 IS I, care focalizează cu 10cm mai aproape și am fost surprins cât de mult contează acea diferență de la 1.5m la 1.4m. Versiunile IS II și IS III focalizează la 1.2m, iar Tamron-ul merge până la 0.95m. Bineînțeles, cu o anumită pierdere de calitate a imaginii, prin utilizarea tuburilor de extensie diferența poate fi recuperată.

Din punctul de vedere al clarității la f/2.8, obiectivul excelează la 70mm, trecând în zona “bun spre moderat” la capătul de 200mm. Totuși, comparativ cu versiunea IS I pare ceva mai sharp pe toată plaja focală, dar diferențele nu sunt majore, aici intervenind și variația de la o copie la alta. Versiunile IS II și IS III sunt net superioare în acest domeniu, dar închizând diafragma la f/3.2 deja se observă o îmbunătățire, iar la f/3.5 – f/4 diferența de claritate între 70-200mm f/2.8L USM și versiunile IS II și III e mult mai mică. Personal, consider că dezavantajul greutății duble și a diferenței de dimensiune față de obiectivele cu f/4 merită din plin, chiar dacă ar fi să folosesc obiectivul doar la f3.2 și f3.5.

Lipsa stabilizării am simțit-o din când în când, dar nu este o problemă majoră, mai ales când ai de-a face cu subiecte în mișcare și ești nevoit oricum să reduci (sau chiar să mărești) timpul de expunere. Într-adevăr, în unele situații și mai ales pentru video stabilizarea e decisivă, dar de altfel nu aș putea spune că aș renunța la obiectivul acesta pentru versiunile cu IS.

Aruncând o privire mai atentă asupra modului în care obiectivul se comportă în lumină directă, sursa fiind chiar și puțin înafara cadrului, mulți ar spune că stă destul de “slab” la capitolul contrast și lens flare. Dar eu cred că tocmai acesta este punctul său forte. De asemenea, pe lângă flare se poate observa de multe ori un haze cald și plăcut, uneori ca un gradient. Obiectivul are mai multe trăsături asemănătoare cu cele ale obiectivelor vintage, în special cu cele ale obiectivelor fixe luminoase de pe vremuri. Nu-mi dau seama dacă construcția optică (care este destul de complexă, 18 elemente, dar tot e ceva mai simplă față de IS II și III, 23 elemente) sau coating-ul lentilelor reproduce puțin din acel “3D pop” care e caracteristic tot obiectivelor de construcție mai veche și e foarte plăcut în special la portrete. Culorile sunt și ele diferite față de ce poți obține cu un obiectiv mai “actual”, par mai intense, poate chiar mai brute uneori, iar bokeh-ul nu e la fel de rafinat ca la versiunile mai noi, dar îmi place mult mai mult așa.

Prin toate aceste caracteristici reunite într-un obiectiv cu o gamă de lungimi focale versatilă, o diafragmă luminoasă și autofocus rapid, Canon 70-200mm f/2.8L USM a ajuns rapid printre obiectivele mele favorite.

Puncte forte Canon 70-200mm f/2.8L USM:

diafragma f/2.8;
construcție robustă
zoom-ul și focalizarea se produc intern;
focalizare foarte rapidă;
full time MF;
culori speciale;
bokeh plăcut, puțin mai dur;
flare, haze;
sharp la 70mm;
bun spre moderat la 200mm;
distorsiuni destul de reduse;
aberații cromatice foarte reduse, în special pentru perioada în care a fost proiectat;
distorsiuni aproape inexistente;
vignetare redusă;

Puncte slabe Canon 70-200mm f/2.8L USM:

lipsă weathersealing;
lipsă stabilizare;
ar putea fi mai sharp la diafragma maximă, în special la 200mm;
claritatea tangențială lasă de dorit, mai ales spre colțurile imaginii;
distanța minimă de focalizare 1.5m;

În concluzie, faptul că acest obiectiv a rămas pe piață exact în aceeași formulă din anul 1995 până astăzi nu e deloc întâmplător: e un obiectiv special care conferă imaginilor o atmosferă, niște culori, un flare și bokeh aparte, spre deosebire de obiectivele mai noi care tind mai mult spre perfecțiune tehnică.

Articol și fotografii de David Bodescu.