(c) Adrian Simonescu

Fotografii de la BIAS 2018, powered by Sigma

În 2008 a avut loc prima ediție BIAS, cel mai impresionant show aviatic al României. De atunci și până în 2018, spectacolul aviatic a reunit, în premieră pentru Bucureşti, unele dintre cele mai faimoase formații de acrobație aeriană din lume.

Și, așa cum te-am obișnuit în ultimii ani, venim cu o selecție de fotografii faine de la ediția din anul acesta. Până atunci însă, hai să mai aflăm câte ceva despre BIAS 2018.

Dacă pe 27 iulie ne-am bucurat de eclipsă, pe 28 iulie ne-am bucurat, în timpul zilei de norii dramatici prin care goneau avioanele și nu numai.

Ediția aniversară BIAS de anul acesta a fost dedicată Centenarului a avut loc ca de obicei, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu și Romaero.

În plus, anul acesta, F64 a pus la dispoziție pasionaților obiective Sigma, special pentru acest eveniment.

BIAS
Copyright: www.LuchianComsa.ro

Invitații de anul acesta au fost:

  • Turkish Stars
  • Aeroclubul României
  • The Flying Bulls (Lockheed P-38 “LIGHTNING”, B-25J “MITCHELL”, Cjance Vought F4U-4 “CORSAIR”, T28 Trojan, 2 x Dornier Alpha Jets și elicopterul BO-105)
  • Nato Awacs
  • Iacării Acrobați și Jurgis Karys
  • F18 din SPANIA
  • Red White Sparks din Polonia
  • JAS39 GRIPEN din Cehia
  • JAS39 GRIPEN din Ungaria
  • EF2000 Typhoon din UK
  • SAAB J-105 din Austria
  • MIRAGE 2000 din Grecia
  • BLACK HAWK din SUA
  • F15 din SUA
  • TORNADO & EF2000 Typhoon din Germania
  • EF2000 Typhoon din Italia.

Iar fotografii care ne-au surprins în mod plăcut cu cadrele lor plus echipamentul pe care l-au avut alături, îi găsești în cele ce urmează:

#1 Luchian Comșa

Luchian a tras cadrele cu un Nikon D850 și un Sigma 100-400mm.

#2 Adrian Simonescu

“Pentru BIAS 2018 am folosit Canon 70D împreună cu Sigma 150 – 600mm f/5 – 6.3 C., o combinație fericită, prin care am obținut rezultatele de mai sus.
Focalaa fost perfectă pentru astfel de evenimente, deși pe un aparat crop, așa cum este Canon 70D pierzi la partea de wide și nu poți surprinde cadre mai largi. Totuși cadrele îndepărtate le poți vâna foarte ușor.

Puncte forte ale obiectivului:

  • calitatea optică bună spre foarte bună, am descoperit că la f/7.1 e sharp pe toată focala, culori bune și contrast minunat,
  • pentru un tele atât de lung dimensiunile sunt suficient de mici pentru a putea fi manevrat și purtat lejer,
  • zoom-ul se face ușor, fără să opună forță,
  • nu suferă de ‘zoom creep’ – zoom-ul rămâne blocat în poziție atunci când obiectivul este orientat în sus sau către sol,
  • focalizarea rapidă și precisă, la BIAS l-am setat intre 10m și infinit și extrem de rar a ratat cadre,
  • construit foarte bine, robust, materiale de calitate, butoanele sunt foarte bine atașate si click-ul este unul satisfăcător. Parasolarul mare și cu prindere foarte bună pe obiectiv,
  • vine cu husă de transport la pachet,
  • bokeh plăcut la zoom mare,
  • prețul foarte bun pentru un zoom atât de mare, cu o calitate foarte bună per ansamblu,
  • compatibil și cu aparatele full-frame.

Puncte slabe (subiective)

  • patina inelului de trepied e puțin cam mic și se ține ceva mai dificil (cea de la Sigma 150-600 sports este perfectă),
  • vignetare și mici aberatii cromatice, dar care pot fi controlate și eliminate în post-procesare,
  • stabilizarea de imagine este eficientă până la focala de 400mm, de la 400 în sus aproape că nu se simte, însă asta este datorat și faptului că focala este foarte mare, cu atât mai mult atunci când este folosit pe aparat cu factor crop, asa cum este Canon 70D,
  • diametru foarte mare pentru filtru.”

#3 Alexandru Staiu

Alexandru a folosit pentru a capta aceste fotografii un Nikon D5100, cu obiectivul 70-300mm.

#4 Mihai Chiriac

Mihai a folosit tot un Sigma 150 – 600mm f/5 – 6.3 C.

“La prima vedere, este un obiectiv robust, dar nu foarte greu, comparabil cu prime-urile 400, 500, 600 de la nikon / canon. Se simte foarte solid în mână. La aprope 2 kg, ar fi bine să ai un trepied stabil pentru a-l folosi. Eu l-am testat fără trepied, în speranța că îl voi putea folosi așa și pot spune că am rămas plăcut surprins de faptul ca am reușit.

Una dintre caracteristicile cele mai căutate la un obiectiv cu super-zoom este stabilizarea. Sigma 150 – 600mm oferă 2 moduri de stabilizare: normală și panning. La BIAS am folosit predominant modul de panning pentru a surprinde avioanele în mișcare.

Unul dintre lucrurile mai puțin plăcute la acest obiectiv a fost cât de mult a trebuit să întorc inelul de zoom pentru a ajunge de la 150mm la 600mm. Este incomod pentru subject tracking pe întreaga plajă focală.

Focusul nu este instantaneu, dar relativ rapid pentru un obiectiv super-zoom de buget. Are un switch pentru full, infinit-10m și 10-2.8m pentru a limita intervalul de focus hunting și de a crește astfel viteza de focus.

O altă caracteristică interesantă și foarte utilă este switch-ul care blochează zoomul. Util în special când nu folosești obiectivul, acesta îl păstrează închis în timpul transportului (altfel s-ar deschide ușor dacă este ținut cu capul în jos din cauza elementelor grele de sticlă de la capăt.

În concluzie, Sigma 150-600mm Contemporary este un obiectiv de buget, fiabil, bun pentru wildlife, evenimente sportive foarte bine luminate și, de ce nu, chiar și portrete.”

#5 Laurențiu Florin

A folosit un Nikon D750 cu obiectiv 70-200mm.

#6 Ştefan Surugiu

A fost la BIAS 2018 alături de Olympus EM-1 mark II și Olympus 40-150mm f/2.8 + 1.4 TC.

Descoperă ofertele F64 la obiective Sigma, aici!

Tu ai fost să faci fotografii la BIAS 2018? Lasă-ne linkul în comentarii!

[products ids=125033775,125037436,125037436,125014706,1041782,125014697,125030094]

Alți fotografi au mai citit și:

3 Comments

  • Am făcut și eu câteva cu Nikon D7200 și Sigma 100-400mm.
    https://flic.kr/s/aHskFfMpQm

  • Iimagini spectaculoase,dar chiar la dv am citit mai demult ca e bine sa nu folosim la fotografiatul avioanelor (cu elice) sau a elicopterelor, timpi foarte scurti de expunere care”ingheata” imaginea! Nu am vazut nici o elice care se “invarte”! Intradevar este greu de urmarit un avion in zbor, dar merita incercat!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.