Folosirea blițurilor Sony face ca imaginile să fie mai bune (II)
Dominic Fraser este ambasador al imaginilor Sony la nivel mondial, iar printre clienții lui se numără Bugatti și Aston Martin. În acest articol explică utilitatea blițului pentru a obține imaginile de care are nevoie.
Inițial, Dominic a intrat în lumea fotografiei ca cercetător de imagini pentru revista auto Car. Sub îndrumarea editorilor artistici și a graficienilor revistei, a pășit pe platoul foto ca asistent, înainte de a deveni oficial fotograf al revistei săptămânale Carweek a aceleiași edituri. Revista a avut viață scurtă, doar 14 luni, dar pe Dominic l-a cuprins pasiunea pentru fotografie. La 21 de ani, a decis să treacă pe cont propriu.
De atunci, Dominic și-a petrecut ultimii 20 de ani specializându-se în fotografierea industriei auto.
Folosirea blițului de fond pentru a adăuga un plus de lumină este esențială
Poziționarea și iluminarea automobilelor este o artă greu de realizat în domeniul fotografiei. Totul ține de viteză, putere și design. Chiar dacă subiecții sunt „simple mașinării”, fotograful trebuie să adauge dramatism și emoție imaginilor pentru a stârni interesul legat de fascinația mașinilor și curselor a automobilistice.
Dramatismul vitezei – aceasta a fost abordarea lui Dominic în privința fotografiilor cu mașini care concurează noaptea:
„Chiar dacă gama actuală de camere de la Sony dețin supremația în ceea ce privește fotografierea în lumină slabă, uneori poți folosi o lumină suplimentară! Am vrut să imortalizez dramatismul vitezei, cu mașini care concurează noaptea, dar și să surprind suficient acțiunea pentru ca mașinile să se vadă bine. Cea mai bună cale de a realiza acest lucru este să bag în fotografie puțină lumină de la blițul de fond. Fără bliț, aceste imagini n-ar fi fost reușite!”
Bliț neatașat la cameră – ușor de utilizat și control creativ excelent
Când se utilizează blițul montat pe cameră, opțiunile unei iluminări atractive sunt limitate. Blițul încorporat în cameră este limitat la o singură sursă de lumină în apropierea obiectivului, iar iluminarea, de obicei, este dificilă, având umbre evidente. Un bliț neatașat la cameră sporește controlul creativ și îmbunătățește evident imaginile, permițându-vă să îndepărtați blițul de cameră. Astfel puteți fotografia din diverse unghiuri, dar și să alegeți de unde cade lumina.
Dominic explică cum, folosind blițul neatașat la cameră, poate obține imaginile de care are nevoie.
„Folosirea blițului neatașat la cameră îmi permite un control mai bun al iluminării. Pot crea o imagine foarte dinamică a unei mașini sau interioare frumos iluminate pentru prim-planuri. Având posibilitatea să direcționez lumina din unghiuri diferite pot fi cu adevărat creativ, iar posibilitatea de a schimba subtil puterea iluminării îmi oferă un control sporit. Cel mai mult îmi place versatilitatea sa. Pot aranja o scenă foarte complexă ca să obțin exact imaginea pe care o caut pentru clientul meu, dar e și suficient de ușor de folosit pentru cei care n-au mai încercat blițul neatașat la cameră. Trebuie doar să își cumpere echipamentul și pot începe imediat!”
Unități de bliț adecvate pentru a fi folosite neatașate la cameră
Citiți aici informații suplimentare.
Unități de bliț adecvate pentru a fi folosite neatașate la camere, controlate prin radio.
Citiți aici pentru informații suplimentare privind compatibilitatea. Dacă compatibilitatea este limitată va fi necesar un adaptor.
Citiți aici pentru informații suplimentare privind emițătorul radio wireless FA-WRC1M.
Citiți aici pentru informații suplimentare privind emițătorul radio wireless FA-WRR1.